Connect with us

COMUNICATE DE PRESĂ

Minstrul Ana Birchall: Ne dorim un viitor frumos pentru România și pentru tinerii noștri și doar împreună putem transforma mai repede acest viitor în realitate

Published

on

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a participat astăzi, 10 martie 2017, la dezbaterea cu tema „Europa tinerilor, tinerii Europei! #RO10@UE și #ERASMUS30”, organizată de Institutul European din România (IER), potrivit unui comunicat de presă remis Calea Europeană.

Ministrul delegat Ana Birchall a menționat că tema abordată este una relevantă din perspectiva participării active a tinerilor la dezvoltarea României și a societății românești, cât și la consolidarea proiectului european. În același timp, ministrul delegat a subliniat că este nevoie de o Europă mai aproape de cetățeni și, în special, de cei tineri, întrucât „o comunitate care vrea să aibă viitor se preocupă responsabil de tineri iar acest lucru este valabil atât pentru țara noastră, cât și pentru Uniune în ansamblul ei. Așa cum am afirmat și în trecut, România și Europa vor fi deveni mai bune dacă vom înțelege să ascultăm vocea tinerilor și în măsura în care tinerii se vor implica în procesul de decizie.”

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a încurajat, totodată, o participare activă și creativă a tinerilor de valoare, bine pregătiți, capabili să înțeleagă și să contribuie la gestionarea multiplelor provocări și a temelor majore pentru politica externă românească: afaceri europene, securitate internațională, cooperare regională, relații bilaterale, diplomația economică, diplomația publică și culturală, politica de cooperare pentru dezvoltare. A amintit, în acest context, de demararea pregătirilor pentru preluarea, în anul 2019, a Președinției Consiliului UE, un obiectiv major de etapă pentru diplomația română, pentru al cărui succes va fi necesară mobilizarea tuturor resursele intelectuale pe care le avem la dispoziție, inclusiv cea a tinerilor.

„Tinerii sunt o resursă extraordinară a acestei țări și ne dorim ca această resursă să aibă oportunități cât mai bune din punct de vedere educațional, profesional și al calității vieții, în România. Aceasta este cheia asigurării și creșterii economice durabile – în România și pe plan european. Este foarte important să-i ajutăm și să-i încurajăm pe tineri să participe activ și creativ la dezbaterile privind Europa, dar și locul României în Europa”, a afirmat ministrul delegat Ana Birchall.

În acest sens, a exprimat preocuparea constantă a actualului guvern de a crea oportunități pentru tineri, astfel încât să fie oprit exodul tinerilor de valoare care preferă să plece în străinătate, prin investirea în educația lor, în dezvoltarea lor personală și profesională, precum și în oportunitățile de angajare pe care ei le au după finalizarea studiilor. A amintit măsurile luate de Guvern în sprijinul tinerilor, până la acest moment, precum: creșterea alocării pe student pentru fondul de burse, transport gratuit pe CFR pentru toți studenții din România, pe toată perioada anului, inclusiv în vacanțe și alocarea de credite de angajament în vederea construirii de locuințe.

Ana Birchall le-a transmis tinerilor prezenți la eveniment invitația de a participa la programele de internship organizate în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și al Guvernului României, precum și de a se implica în proiectele care vor fi demarate în vederea pregătirilor pentru preluarea de către România a Președinției Consiliului UE în 2019.

În intervenția sa, ministrul delegat Ana Birchall a salutat celebrarea a 30 de ani de activitate a programului Erasmus, unul din cele mai apreciate programe ale Uniunii Europene, care a oferit pentru milioane de tineri europeni oportunitatea de a participa la construcția unei adevărate conștiințe europene. „Succesul general al programului Erasmus ne face să ne dorim ca un număr tot mai mare de tineri români, din medii cât mai variate, să poată beneficia de această experiență. Totodată, ne dorim să facem din România o destinație privilegiată a programului Erasmus. Unele țări europene au făcut din atragerea unui număr cât mai mare de bursieri Erasmus o adevărată diplomație publică”, a menționat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

În încheiere, ministrul delegat Ana Birchall a salutat inițiativa IER de o organiza o asemenea dezbatere și a asigurat că va face toate eforturile în actuala sa calitate de a sprijini ca tinerii să se poată realiza aici, în România și de a le oferi șansa de care atât ei, cât și România are nevoie pentru afirmarea și valorificarea potențialul românesc la nivel de excelență.

„Întotdeauna am considerat că dacă crezi în șansa ta și rămâi corect cu tine însuți și față de ceilalți, e doar o chestiune de timp până vei reuși. Așa cum afirmat și în trecut, tinerii români au un potențial care trebuie lăsat să se descătușeze, să fie pus în valoare, aici, pentru noi toți, nu în altă parte. Ne dorim un viitor frumos pentru România și pentru tinerii noștri și doar împreună putem transforma mai repede acest viitor în realitate”, a conchis Ana Birchall.

COMUNICATE DE PRESĂ

Ubitech Construcții anunță că proiectul Pavilionului Multifuncțional din cadrul Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu a fost recepționat

Published

on

© Ubitech Construcții / Facebook

Compania Ubitech Construcții, una dintre cele mai tehnologizate companii de construcții din România specializat în proiecte de infrastructură și apărare NATO, a anunțat că proiectul Pavilionului Multifuncțional din cadrul Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu a fost recepționat, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro

Ubitech Construcții informează, de asemenea, că au fost livrați 4800mp în 33 de luni de la începerea proiectării până la recepția Pavilionului Multifuncțional din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

Lucrarea de modernizare a fost efectuată având în vedere sarcinile asumate de Academia Forțelor Terestre privind organizarea și desfășurarea procesului de formare și dezvoltare profesională a personalului militar în cadrul instituțiilor militare subordonate Statului Major al Forțelor Terestre, presupun asigurarea unei baze moderne, adaptată cerințelor impuse de învățământul militar superior. 

Mai mult, în cadrul acreditării universitare, unul dintre aspectele urmărite se referă la asigurarea condițiilor de cazare și masă a studenților, cerințele fiind stabilite pentru toate instituțiile de învățământ superior, militare sau civile.

Configurația anterioară a clădirii nu permitea un confort sporit ori creșterea numărului de locuri de cazare. Având în vedere perspectivele de dezvoltare pe linia universitară a instituției, s-a impus atât îmbunătățirea gradului de confort oferit de spațiile de cazare existente, cât și creșterea numărului de locuri de cazare.

Pavilionul Multifuncțional are un volum total de 14.600 metri cubi și este compus din patru corpuri care asigură spații de cazare, sală de mese, spații de antrenament, săli de studii, festivități și de relaxare a personalului militar în formare, din cadrul instituțiilor militare. În acest mod, proiectul facilitează formarea și dezvoltarea profesională a acestora, oferind condiții moderne de învățământ.

Pavilionul Multifuncțional se împarte în două părți. Prima parte este formată dintr-o clădire de trei etaje ce adăpostește camere de cazare totalizând 156 locuri la etajele superioare și funcțiuni alimentare și 168 locuri la parter.

A doua parte a proiectului este formată dintr-o clădire ce adăpostește amfiteatrul cu 256 locuri pe scaune și 10 la prezidiu. Între amfiteatru și clădirea de trei etaje există un corp de legătură ce preia și rolul de foaier al sălii.

Înființată în 2015, compania cu capital 100% românesc, Ubitech Construcții este una dintre cele mai tehnologizate companii de construcții din România, reușind până în prezent să implementeze metodologia BIM la nivelul întregului proces de lucru, în cele mai importante proiecte derulate la nivel național.

Compania oferă servicii complete de tip design & build și reușește să livreze cu succes și la termen toate proiectele asumate, indiferent de gradul de complexitate al acestora. Cu o echipă puternică de profesioniști în domeniul construcțiilor, compania Ubitech Construcții este pregătită în orice moment să se adapteze unei piețe în continuă schimbare, dar și celor mai pretențioase cerințe venite din partea beneficiarilor.

Compania oferă servicii complete în domeniul construcțiilor: – Antrepriză Generală; – Proiectare și execuția; – Management de proiect.

Automatizarea și Digitizarea tuturor proceselor, cu implementare la un nivel ridicat din punct de vedere atât tehnic, cât și a documentației metodologiei BIM, reprezintă o prioritate pentru compania Ubitech, în vederea sporirii nivelului de eficientizare a comunicării și creșterii calității execuției proiectelor.

Compania Ubitech Construcții a adjudecat recent, ca lider al unei asocieri din care mai fac parte companiile Telekom Romania Communications SA, ERP Management Construct AG și Leviatan Design, proiectul privind lucrările de infrastructură pentru Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est de la Sibiu, cel mai important centru de comandă NATO de pe teritoriul României, care va asigura lanțul de comandă între structurile aliate din sudul flancului estic al NATO și Comandamentul Forțelor Întrunite NATO de la Napoli.

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

30 de ani de la dispariția Uniunii Sovietice: New Strategy Center, dezbatere despre modul în care rușii au trăit întregul proces ce a dus la încetarea existenței URSS

Published

on

© captură de ecran/caleaeuropeana.ro

New Strategy Center a organizat miercuri, 15 decembrie, a treia dezbatere din seria dedicată împlinirii a 30 de ani de la dispariția Uniunii Sovietice.

„30 Years Since the Dissolution of the USSR. The Consequences for Russia” s-a axat pe analizarea modului în care rușii au trăit întregul proces ce a dus la încetarea existenței URSS, ce a însemnat pentru ei ”glasnosti și perestroika” și reformele începute de Mihail Gorbaciov.

Totodată, discuția a vizat și anii de început ai noii Federații Ruse și speranțele rușilor în evoluția propriului stat și cum s-a ajuns ca actualul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, să considere că „dispariția URSS a fost cel mai mare cataclism geopolitic al secolului XX”.

Moderată de ambasadorul Sergiu Celac, Președintele de Onoare al New Strategy Center, dezbaterea a beneficiat de contribuția Dr. Andrei Illarionov, un eminent economist rus, fost consilier pe probleme economice al președintelui Putin între 2000-2005, în prezent Senior Fellow în cadrul Center of Security Policy, Washington DC, SUA.

Citiți și:
30 de ani de la destrămarea URSS: New Strategy Center, dezbatere despre percepția Europei Occidentale asupra acestui eveniment istoric din decembrie 1991
New Strategy Center a organizat prima dezbatere din seria dedicată împlinirii a 30 de ani de la dispariția URSS, având în vedere impactul acestui eveniment în SUA

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

New Strategy Center, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre din Sibiu au organizat „Investments in a Safer Future”, proiect interactiv cu studenți civili și militari

Published

on

© New Strategy Center

A patra etapă a proiectului ”Investments in a Safer Future”, organizat de consorțiul format din New Strategy Center, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”, s-a desfășurat cu succes în Timișoara în 11 decembrie.

Proiectul a fost selectat de Divizia de Diplomație Publică a NATO în cadrul apelului de proiecte intitulat “Increasing Societal Resilience: Innovative Ways to Counter Disinformation and Hostile Information Activities” și reunește tineri cadeți de la Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu și studenți de la mai multe facultăți din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

De asemenea, proiectul s-a desfășurat într-un cadru non-formal, cu mai multe activități ce au ca scop sporirea rezilienței tinerilor în fața campaniilor de dezinformare. Activitățile din cadrul inițiativei presupun evaluarea atât a nivelului de cunoștințe privind activitatea NATO, cât și a potențialelor vulnerabilități la campaniile de dezinformare ce vor să submineze încrederea în valorile democratice și coeziunea la nivelul NATO, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro

Citiți și: New Strategy Center, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre din Sibiu, cooperare inedită destinată creșterii rezilienței tinerilor în fața dezinformării

Atelierul de lucru facilitat de tinerii cadeți pentru studenții din Timișoara, a avut loc sâmbătă, 11 decembrie, când cadeți din cadrul Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” au susținut o sesiune de training pentru studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara, aceasta fiind a patra etapă a proiectului. În primele două etape, au fost aplicate chestionare grupului-țintă din cadrul Universității de Vest din Timișoara, urmate de un focus-grup în care subiectele au fost aprofundate. Mai apoi, în a treia etapă a inițiativei, tinerii studenți militari din Sibiu au fost instruiți să faciliteze un transfer de cunoștințe utile către colegii din Timișoara.

Cu o curiculă de training dezvoltată în baza strategiei inițiale, a nevoilor identificate în urma etapei de chestionare și din focus-grup, trainerii cadeți de la Academia Forțelor Terestre au învățat alături de tinerii de la Universitatea de Vest din Timișoara informații și și-au însușit instrumente pentru contracararea dezinformării și a știrilor false. Schimbul dintre mediul militar și cel civil a avut loc într-un format neconvențional, prin material teoretic și exerciții interactive deopotrivă.

© New Strategy Center

În cele patru module de training, tinerii au abordat concepte de bază cu privire la Alianța Nord-Atlantică, valorile și principiile ce guvernează NATO, precum și familiarizarea acestora cu o serie de concepte folosite la nivel aliat. Exercițiile interactive menite să dezvolte comportamente responsabile în rândul tinerilor au abordat exemple practice de dezinformare și propagandă ostilă și au facilitat asumarea mai multor instrumente de contracarare a acestor fenomene.

Studenții au beneficiat de prezentări și exerciții cu privire la istoria NATO și la modul în care valorile Alianței se reflectă în acțiunile NATO. De asemenea, atelierele au contribuit la familiarizarea studenților cu informațiile referitoare la rolul României în NATO și contribuțiile țării noastre la obiectivele de securitate ale Alianței, precum și la principiile ce stau la baza bugetului și misiunilor Armatei României.

© New Strategy Center

Mai mult decât atât, studenții civili și militari au beneficiat de activități care i-au ajutat să dobândească mai multe cunoștințe pentru identificarea și contracararea dezinformării, prin exerciții practice. De asemenea, tinerii au fost încurajați să aplice metodele critice de analiză a informațiilor în vederea identificării și contracarării propagandei, a știrilor false și a manipulării informației.

Ducând conceptele de la teorie la practică, atelierul practic organizat în cadrul proiectului a avut ca scop să contribuie la dezvoltarea aparatului critic al tinerilor, consolidând astfel reziliența acestora la narative ostile derulate în spațiul media și social-media.   

„Astazi, la Universitatea de Vest din Timișoara, se desfășoară un proiect care vrea să investească într-un viitor mai sigur și să crească reziliența tinerilor la campaniile de dezinformare. Noi, cei din Forțele Terestre, din Armata României, de fiecare dată am spus ”da” unui asemenea demers. În acest proiect avem implicați și studenții din cadrul Academiei Forțelor Terestre, o resursă umană de prezent și de viitor. Ne bucură acest dialog dintre studenții civili și militari, pentru că astfel ei pot contribui la consolidarea unei culturi de securitate care promovează valorile democratice și încrederea în NATO, precum și spiritul de solidaritate și cooperare care caracterizează Alianța Nord-Atlantică”, a transmis Gl. mr. Iulian Berdilă, Șeful Statului Major al Forțelor Terestre.

„Este un proiect inedit, care aduce laolaltă tineri din zona universitară civilă și militară, pentru a putea construi punți de comunicare reale și eficiente, menite să contribuie la contracararea campaniilor de informații false”, a afirmat Ileana Rotaru, profesor la  Facultatea de Științe Politice, Filosofie si Științe ale Comunicării.

Mai mult, Izel Selim, Director de programe al New Strategy Center, a menționat că tinerii vor putea să identifice și să-și însușească o serie de instrumente utile în viața de zi cu zi și în activitatea profesională. „Pe baza rezultatelor acestor sesiuni de formare, ne propunem să construim un ghid de bune practici care ar putea fi folosit și de alte state din NATO”, a adăugat aceasta. 

© New Strategy Center

Prin acest proiect, New Strategy Center, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu doresc să contribuie și la instruirea viitorilor lideri din zona civilă și militară prin diseminarea informațiilor privind aportul NATO la sporirea securității României și a întregului Flanc Estic, investițiile în domeniul apărării fiind, de fapt, investiții într-un viitor mai sigur, care să asigure prosperitate și securitate regiunii noastre, a subliniat Isabela Dragomir, profesor la Academia Forțelor Terestre. 

Continue Reading

Facebook

NATO5 hours ago

NATO respinge categoric cererea Rusiei privind retragerea militară aliată din România și Bulgaria și denunță ideea sferelor de influență

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

Olaf Scholz îl primește marți, la Berlin, pe Emmanuel Macron, după împlinirea a 59 de ani de la “reconcilierea franco-germană” prin Tratatul de la Elysee

NATO7 hours ago

Secretarul general adjunct al NATO exclude orice negociere a prezenței militare aliate în România: Nu este problema Federaţiei Ruse

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Antony Blinken și Serghei Lavrov au stabilit că SUA vor oferi un răspuns la propunerile Rusiei, însă Washington-ul invocă o “regulă inviolabilă”: Nimic despre NATO fără NATO, nimic despre Europa fără Europa

Vlad Nistor8 hours ago

Vlad Nistor: Franța încearcă să umple un vid pe partea de securitate după retragerea Regatului Unit din UE

ONU9 hours ago

Secretarul general al ONU apreciază că lumea se află într-o situație mai rea decât acum cinci ani și consideră că diplomația este ”cea mai rațională cale” în criza Rusia-Ucraina

Vlad Nistor9 hours ago

Vlad Nistor: O prezență militară suplimentară din partea Franței și a SUA sub egida NATO în România, pentru contracararea Rusiei, fundamentată de poziția de aliat de nădejde a țării

Vlad Nistor10 hours ago

Vlad Nistor: Operațiunea militară a Federației Ruse la granița cu Ucraina, desfășurată pentru a convinge o bună parte a societății de forța regimului Putin

ROMÂNIA11 hours ago

Ministrul Finanțelor, despre când ar putea adopta România moneda euro: ”Anul 2029 este o țintă viabilă”

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Finlanda a primit de la Comisia Europeană 271 de milioane de euro prefinanțare în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERVIURI13 hours ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda1 day ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE2 days ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.2 days ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE2 days ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.2 days ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Advertisement

Team2Share

Trending