Connect with us

ROMÂNIA

Ministrul Bogdan Aurescu subliniază angajamentul României față de cooperarea regională și dezvoltarea economică durabilă în zona Mării Negre

Published

on

© MAE

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a deschis miercuri, 13 octombrie 2021, cea de-a XIV-a ediție a Forumului Organizațiilor Neguvernamentale de la Marea Neagră, ce se desfășoară pe parcursul a trei zile, în perioada 13-15 octombrie 2021, sub titlul „Întărirea capacității organizațiilor societății civile de la Marea Neagră de a spori cooperarea și stabilitatea regională”. 

Ediția din acest an urmărește să identifice provocările comune cu care se confruntă organizațiile neguvernamentale din regiune și, totodată, își propune să evalueze impactul pandemiei de COVID-19 asupra ONG-urilor din regiunea Mării Negre. Evenimentul este organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND, cu sprijinul Comisiei Europene și sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe al României, conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro

În intervenția sa, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat angajamentul României față de cooperarea regională și dezvoltarea economică durabilă în regiunea Mării Negre. În context, a amintit progresele realizate în implementarea Sinergiei Mării Negre, precum adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră și a Agendei strategice pentru cercetare și inovare în regiunea Mării Negre.

Șeful diplomației române a trecut în revistă provocările actuale ale regiunii și a subliniat importanța cooperării în gestionarea acestora, punând accentul pe conceptul de securitate în sens larg, care cuprinde și o dimensiune economică sau socială, precum și asupra necesității consolidării rezilienței la nivel statal și societal.

„Deși suntem conștienți de problemele dificile de securitate, lucrăm, de asemenea, cu o definiție mai largă a securității. Aceasta nu se referă doar la tensiunile geopolitice și la amenințările militare, ci și la dimensiunile economice, sociale și de mediu. Din acest punct de vedere, trebuie subliniată necesitatea de a pune mai mult accent pe reziliență, ca o condiție prealabilă pentru stabilitate și prosperitate. Sprijinirea consolidării rezilienței regiunii este esențială pentru valorificarea potențialului de dezvoltare. În acest proces, trebuie să folosim pe deplin evoluțiile tehnologice și oportunitățile care decurg din digitalizare și din tranziția ecologică”, a declarat acesta. 

„Cooperarea regională pragmatică și orientată spre rezultate poate facilita dezvoltarea economică și poate crea un cadru durabil pentru dialoguri. În ultimii ani, această abordare la nivel regional a căpătat mai multă substanță. Printre exemplele relevante se numără Agenda maritimă comună pentru Marea Neagră și Agenda strategică pentru cercetare și inovare. Ambele au fost adoptate, cu un sprijin important din partea UE, în 2019, în timpul președinției României la Consiliul UE. Ele pregătesc acum terenul pentru dezvoltarea eficientă a unei economii durabile, pentru transformarea industriei și a infrastructurii, pentru redresarea ecologică a economiilor noastre. Cooperarea regională și dialogul în Marea Neagră rămân extrem de relevante, iar România va continua să le urmărească în toate domeniile”, a mai spus el. 

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat rolul societății civile în promovarea și implementarea proiectelor de cooperare în regiune, în baza relațiilor strânse ale acesteia cu comunitățile locale și a experienței în formarea de parteneriate în vederea atingerii unor obiective comune.

În zilele următoare, Forumul va include sesiuni axate asupra proceselor de democratizare și dezvoltare economică durabilă în regiunea Mării Negre, societatea civilă ca factor cheie al rezilienței și dezvoltării, necesitatea coeziunii și acțiunii comune în regiunea Mării Negre, obiectivele de dezvoltare durabilă și principiile eficienței dezvoltării. Forumul include, de asemenea, o serie de grupuri de lucru restrânse, pentru a facilita dialogul între membrii societăților civile participante în diverse domenii de cooperare.

Forumul ONG-urilor de la Marea Neagră a fost lansat în 2008, cu sprijinul MAE român, prin fondurile asistenței oficiale pentru dezvoltare, și al Black Sea Trust/German Marshall Fund of US. Începând cu 2013, Comisia Europeană a devenit partener al MAE român în finanțarea inițiativei. Primele ediții au avut loc la București și Constanța. Din 2014, Forumul ONG-urilor la Marea Neagră este organizat, prin rotație, și în alte state din regiunea Mării Negre. În 2018, Forumul și-a desfășurat lucrările, în premieră, la Bruxelles. În 2019 a urmat o nouă premieră, prin organizarea evenimentului în Turcia, la Istanbul. În contextul pandemiei de COVID-19, în 2020, evenimentul a fost organizat, pentru prima dată, exclusiv online.

Forumul a fost gândit de la prima ediție ca proiect anual de implementare a principiilor Sinergiei Mării Negre – Comunicarea Comisiei Europene din 2007 care ghidează și în prezent abordarea UE în regiune. Rolul Forumului a fost de a crea un spațiu pentru dezbatere, împărtășire de expertiză și facilitare a comunicării și cooperării între reprezentanții societății civile, ai guvernelor, organizațiilor internaționale și ai donatorilor activi în regiunea Mării Negre. De-a lungul timpului, Forumul a oferit ocazia participanților să facă schimb de bune practici și să demareze proiecte comune în domenii precum democrație și drepturile omului, dezvoltare locală, drepturile copilului, protecția mediului, participare civică etc.

Până în prezent, Forumul ONG-urilor de la Marea Neagră a reunit, în edițiile sale și prin rețelele create, peste 1.300 participanți din 11 țări: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina. 

MAREA BRITANIE

Antibiotice Iași a câștigat licitația de 11 milioane de euro organizată de autoritățile din Regatul Unit pentru 5 medicamente antiinfecțioase injectabile: Și în România se poate face performanță

Published

on

©www.antibiotice.ro

Compania Antibiotice Iași a câștigat licitația organizată de Ministerul Sănătății din Regatul Unit pentru 5 medicamente antiinfecțioase injectabile (destinate spitalelor) folosite inclusiv în tratamentul suprainfecțiilor bacteriene asociate Covid-19.

“Ne bucurăm că astăzi, de 1 decembrie, Antibiotice – un brand românesc cu o istorie de peste 65 de ani poate face cunoscută această realizare. Este o dovadă în plus că și în țaran noastră se poate face performanță, că România are viitor! Contractul recent încheiat are o valoare de 11 mil de euro, ceea ce ne permite consolidarea în perspectivă a afacerii, cât și reconfirmarea statutului de producător de medicamente acceptat de una dintre cele mai mari piețe reglementate din Europa de Vest”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

Potrivit unui comunicat al companiei, Contractul se va derula pe durata a 2 ani, iar primele livrări vor fi onorate începând cu luna

ianuarie 2022, fără a pune în pericol asigurarea medicamentelor injectabile betalactamice pentru toate spitalele din România. Accesarea pieței Regatului Unit face parte din strategia de expansiune teritorială a Antibiotice și se înscrie în Planul de Organizare și Dezvoltare Strategică al companiei pe termen lung. De asemenea, în perspectiva anilor viitori, pentru dezvoltarea portofoliului cu produse adaptate terapeuticii actuale, Antibiotice are în derulare proiecte în țări precum Brazilia, Australia și țări din Europa de Nord (Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca) care vor permite dezvoltarea prezenței companiei în aceste piețe și vor determina vânzări importante.

În ultimii ani, Antibiotice a câștigat licitații importante pentru medicamente antiinfecțioase în Statele Unite ale Americii, unde asigură o bună parte din consumul din această piață, Europa de Vest, Asia de SE precum și licitația organizată de Comisia Europeană (2020) prin care se asigură țărilor membre stocurile necesare cu antibiotice betalactamice în pandemie.

Acest lucru reprezintă o recunoaștere a calității medicamentelor fabricate în România, la Antibiotice Iași.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministrul Bogdan Aurescu, mesaj de 1 decembrie: România a făcut pași însemnați privind eficientizarea și modernizarea acțiunii sale diplomatice

Published

on

© MAE

Pentru diplomația română, Ziua Națională reprezintă un prilej pentru a reafirma importanța centrală a promovării tot mai eficiente a intereselor naționale în realizarea politicii externe, precum și a protejării tot mai performante a intereselor și drepturilor cetățenilor români în străinătate, a transmis ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, cu ocazia Zilei Naționale a României.

,,Ziua Națională a României este, pentru mine, un prilej deosebit de a transmite românilor de pretutindeni gânduri de sănătate, bunăstare și prosperitate, chiar și într-un context global dificil, influențat în continuare de efectele pandemiei de COVID-19 și de multiple provocări. Pentru noi, românii, 1 Decembrie reprezintă mai mult decât marcarea unui moment istoric important – este un reper simbolic al solidarității noastre în fața tuturor dificultăților cu care ne-am confruntat ca națiune, pe care le-am depășit și le vom putea depăși în continuare, cu încredere în forța noastră proprie”, a declarat ministrul, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro

Potrivit acestuia, pentru Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv prin misiunile diplomatice și consulare ale României, oferirea adecvată de asistență consulară și gestionarea situațiilor dificile în care s-au aflat sau se vor afla cetățenii români continuă să reprezinte linii prioritare de acțiune.

„În acest sens, lecțiile învățate în timpul pandemiei au dat și startul unui proces de adaptare instituțională și societală pe termen lung, prin reafirmarea valorilor noastre fundamentale și a atașamentului față de norme și principii democratice, cu obiectivul creșterii rezilienței ca stat și societate în fața provocărilor de orice natură și a capacității de gestionare la cei mai înalți parametri a riscurilor, amenințărilor și provocărilor regionale și globale”, a subliniat Bogdan Aurescu. 

El a amintit că o componentă fundamentală a acestui proces de reflecție asupra adaptării obiectivelor la tendințele actuale, inclusiv prin reacții mai rapide și mai eficiente, este reprezentată de anticipare, spiritul de inițiativă și pregătirea strategică pentru a răspunde în mod eficace provocărilor viitoare.

„În aceeași măsură, în plan diplomatic, consolidarea rezilienței strategice a României și a relevanței noastre pe plan extern face parte din viziunea noastră pentru viitor. Ancorată în valori și obiective strategice pe termen lung, diplomația română a construit și dezvoltat, în ultimul an, repere importante în această direcție”, a punctat ministrul afacerilor externe. 

Bogdan Aurescu a menționat că dincolo de noile repere ale mediului internațional și răspunsul la acestea, fundamentele  politicii externe rămân aceleași – creșterea profilului României în Uniunea Europeană și în cadrul NATO pentru atingerea obiectivelor comune, precum și dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, concomitent cu susținerea și promovarea valorilor democratice, a respectării dreptului internațional și a ordinii internaționale bazate pe reguli și susținerea fermă pentru multilateralismul eficient și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.

„Toate aceste linii directoare au fost reconfirmate sistematic de acțiunea diplomatică pe parcursul acestui an. Inevitabil, momentul Zilei Naționale ne face să reflectăm nu numai la trecut, ci și la viitor. Vom aniversa anul viitor 160 de ani de la crearea Ministerului Afacerilor Străine. România a făcut pași însemnați în ceea ce privește eficientizarea și modernizarea acțiunii sale diplomatice. Păstrez, în același timp, convingerea fermă că politica externă a României trebuie să rămână o politică de consens național, coerentă și predictibilă, care să conducă la rezultate concrete care să contribuie la bunăstarea și la securitatea cetățenilor români”, a adăugat el.

Mesaje aniversare au venit pentru România și din partea partenerilor europeni și transatlantici. Astfel, secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a subliniat “parteneriatul de lungă durată” dintre România și Statele Unite ale Americii și salutând angajamentul ferm al României față de apărarea păcii și libertății

În finalul mesajului său, ministrul de externe a subliniat că în orice provocare majoră există însă și ferestre de oportunitate care nu trebuie ratate.

„Trăim în continuare o perioadă în care acestea au o importanță deosebită și ne îndeamnă să gândim profund împreună, cetățeni români din țară și din străinătate, de 1 Decembrie 2021, la valorile solidarității și ale consecvenței în construirea unui viitor rezilient. La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!”, a conchis Bogdan Aurescu. 

Continue Reading

NATO

Parada de Ziua Națională: Militarii români au defilat în premieră cu sistemul de rachete HIMARS, sistemul anti-rachetă Patriot și transportoare Piranha V

Published

on

© Forțele Aeriene Române/ Facebook

La parada militară de Ziua Națională a României ce a marcat 103 ani de la Marea Unire, militarii români au defilat și au prezentat două dintre cele mai noi echipamente și tehnici de înzestrare care au intrat în dotarea Armatei României, și anume sistemul de rachete cu bătaie mare sol-sol HIMARS și sistemul de apărare antiaeriană și antirachetă Patriot. De asemenea, pe sub Arcul de Triumf au trecut și noile transportoare blindate Piranha V intrate în dotarea forțelor militare ale țării.

Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, au participat miercuri la Parada Militară Naţională, organizată cu ocazia Zilei României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

 

© Forțele Aeriene Române/ Facebook

Pentru prima dată la o parada militară, soldații români au defilat cu noile lansatoare multiple de rachete HIMARS România este primul aliat NATO de pe flancul estic care s-a dotat militar cu rachete HIMARS: Elementele primului sistem lansator HIMARS au ajuns în Portul Constanța în luna februarie și au fost transportate la sediul Batalionului 81 Rachete Operativ Tactice „Maior Gheorghe Șonțu” din Focșani, prima unitate a Forțelor Terestre Române care deține în dotare acest sistem.

În cadrul programului de înzestrare cu sistemul HIMARS, România a solicitat SUA achiziţia a 54 de instalaţii de lansare şi elemente auxiliare pentru dotarea a trei batalioane luptătoare în schimbul sumei de aproximativ 1,5 miliarde de dolari. HIMARS este al doilea sistem cu care se va dota Armata Română după achiziţia a şapte sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM), de tipul PATRIOT, configuraţia 3 plus.

Decizia privind achiziția de către România a trei sisteme de rachete HIMARS a fost oficializată în februarie 2018, când președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru realizarea “Capabilității de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare “Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” HIMARS  (High Mobility Artillery Rocket Systems). Programul de achiziție se derulează conform aprobării Parlamentului României, în cadrul unui contract de stat atribuit de Guvernul României, Guvernului Statelor Unite ale Americii.

© Forțele Aeriene Române/ Facebook

Tot în premieră, primul sistem Patriot, intrat în dotarea Armatei Române în septembrie 2020, a defilat pe sub Arcul de Triumf. În septembrie 2020, România a devenit al șaptelea aliat NATO care deține în dotarea sa militară un sistem de rachete Patriot pentru apărare aeriană.

Prin intrarea în dotare a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, Armata României îşi va creşte capacitatea defensivă şi de descurajare, asigurându-se o mai bună apărare a spaţiului aerian naţional, parte a spaţiului aerian al NATO.

Achiziţionarea sistemelor PATRIOT a fost stabilită prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea “Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. Documentul prevede atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achiziţionarea a şapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configuraţia 3+, din producţia curentă (noi), respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, muniţiei necesare, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special. Costurile acestei achiziții se ridică la 3,9 miliarde de dolari, iar sistemele cumpărate dețin ccea mai recentă configurație disponibilă.

România va primi noi rachete Patriot în 2022 și va deveni prima țară din lume care va opera cea mai nouă versiune a acestui sistem de apărare antiaeriană.

© Trustul de Presă al MApN

Pe sub Arcul de Triumf au trecut și noile transportoare blindate 8X8 Piranha V cumpărate de România. 

Contractului de achiziţie a 227 transportoare blindate Piranha V de la compania americană General Dynamics a fost semnat în ianuarie 2018, iar primul lot de 12 transportoare Piranha V a fost trimis în octombrie 2020 la sediul Brigăzii Multinaționale NATO de la Craiova. Primele 36 de transportoare au fost livrate anul trecut, iar următoarea tranșă de 32 de transportatoare Piranha V a fost livrată de curând către MApN.

Programul de înzestrare „Transportor blindat pentru trupe 8×8” are drept scop dotarea marilor unități și unități de manevră, sprijin de luptă și sprijin logistic cu vehicule tactice, care să asigure mobilitatea forțelor în zona de operații și sprijinul de luptă al acțiunilor militare.

Astfel, în baza prevederilor HG nr. 852/2017, Ministerul Apărării Naționale a semnat cu compania GDELS-Mowag (General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH) un acord-cadru pentru furnizarea a 227 transportoare blindate pentru trupe și derivate pe platforma PIRANHA V și a suportului logistic inițial, iar valoarea totală a acordului-cadru este de aproximativ 868 milioane euro. În baza acordului cadru a fost semnat un contract subsecvent (CS) aferent primelor 94 de produse.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA7 mins ago

La doi ani de la instalarea Comisiei von der Leyen, UE lansează „Global Gateway”, noua strategie europeană în materie de conectivitate în valoare de 300 de miliarde de euro

Daniel Buda32 mins ago

Daniel Buda îi cere Ursulei von der Leyen să garanteze “respectarea valorilor creștine” după ce un document al Comisiei Europene sugera înlocuirea “Crăciunului” cu “sezonul sărbătorilor”

MAREA BRITANIE41 mins ago

Antibiotice Iași a câștigat licitația de 11 milioane de euro organizată de autoritățile din Regatul Unit pentru 5 medicamente antiinfecțioase injectabile: Și în România se poate face performanță

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Șefa delegației UE la Geneva anunță decizia istorică a liderilor mondiali de a lansa procesul de negociere pentru un tratat internațional privind pandemiile

CONSILIUL UE2 hours ago

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord cu privire la Legea privind guvernanța datelor la nivel european ce va facilita schimbul de date într-un mediu sigur

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul Bogdan Aurescu, mesaj de 1 decembrie: România a făcut pași însemnați privind eficientizarea și modernizarea acțiunii sale diplomatice

Dacian Cioloș2 hours ago

Dacian Cioloș, mesaj de Ziua Națională: România a fost unită de oameni care au văzut mai departe de ei înșiși și de momentul prezent

NATO2 hours ago

Parada de Ziua Națională: Militarii români au defilat în premieră cu sistemul de rachete HIMARS, sistemul anti-rachetă Patriot și transportoare Piranha V

ROMÂNIA2 hours ago

Președintele Senatului, Florin Cîțu, de Ziua Națională: Să ne amintim că există o singură Românie unită sub valori și principii democratice!

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Drapelul României, arborat la Petra, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Iordania

MAREA BRITANIE4 hours ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ6 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.2 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA3 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța6 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

Team2Share

Trending