Connect with us

ROMÂNIA

MIPE: România mai are de îndeplinit 16 condiții favorizante pentru a putea atrage fonduri europene în perioada 2021-2027

Published

on

© Calea Europeană/ Diana Zaim

În ședința de Guvern de vineri a fost aprobat memorandumul propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene referitor la măsurile pe care Romania trebuie să le implementeze pentru îndeplinirea condițiilor favorizante. Acestea stau la baza documentelor programatice (acordul de parteneriat și programele operaționale), pe lângă recomandările specifice de țară, se arată în comunicatul oficial.

Astfel, România mai are de îndeplinit 16 condiții favorizante pentru ca țara noastră să poate atragă fonduri europene în perioada financiară 2021-2027.

„Țara noastră trebuie să întreprindă demersurile necesare astfel încât Comisia Europeană să declare îndeplinite 20 condiții favorizante, 4 fiind deja rezolvate – cele referitoare la achiziții și ajutor de stat, riscuri de dezastre și biodiversitate”, a declarat secretarul de stat Cristian Roman.

Pentru îndeplinirea condițiilor vizând transporturile, educația și formarea, egalitatea de gen și incluziunea socială sunt în curs de actualizare și finalizare evaluările naționale, ce vor fi transmise Comisiei Europene.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

NATO

Consilierii pentru securitate națională ai lui Klaus Iohannis și Joe Biden au convenit o “coordonare strânsă” între România și SUA privind securitatea la Marea Neagră

Published

on

© NATO

Consilierii pe probleme de securitate națională ai președinților SUA și României au discutat marți la telefon, context în care au convenit asupra importanței unei coordonări strânse la nivel bilateral și prin intermediul NATO în ceea ce privește securitatea la Marea Neagră.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, consilierul pe probleme de securitate națională, Jake Sullivan, a discutat cu consilierul pe probleme de securitate, Ion Oprișor, pentru a consolida cooperarea strânsă dintre Statele Unite și România în domeniul apărării, rezilienței și securității cibernetice.

Aceștia au convenit asupra importanței unei coordonări strânse la nivel bilateral și prin intermediul NATO în ceea ce privește securitatea la Marea Neagră. De altfel, luna trecută, secretarul de stat Antony Blinken l-a primit la Departamentul de Stat pe ministrul de externe Bogdan Aurescu, context în care șeful diplomației de la București a afirmat că România dorește să contribuie la dezvoltarea Strategiei SUA privind securitatea la Marea Neagră. Recent, trei experți renumiți au fost audiați în Senatul SUA pentru o strategie americană în zona Mării Negre, aceștia subliniind că Statele Unite trebuie să se concentreze pe amenințarea Rusiei în Europa chiar dacă se îndreaptă spre Indo-Pacific.

În cadrul convorbirii menționate, Sullivan și Oprișor au făcut un schimb de opinii cu privire la activitățile militare rusești din apropierea Ucrainei și s-au angajat să continue consultările, mai ales că miniștrii de externe român și polonez au avut consultări politice săptămâna trecută, cele două state aliate fiind preocupate de desfășurările amenințătoare de forțe rusești în proximitatea Ucrainei și la Marea Neagră. Subiectul se află și pe agenda reuniunii miniștrilor de externe NATO, care are loc la Riga în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie.

Sullivan a transmis sprijinul său pentru eforturile României de a spori securitatea energetică în Europa, inclusiv prin angajamentul său de a aduce în România un reactor modular de mici dimensiuni construit de SUA, “primul de acest fel”.

De asemenea, el a salutat participarea României în cadrul Inițiativei Counter-Ransomware condusă de SUA.

Continue Reading

ROMÂNIA

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a transmis ”gratitudinea întregii societăți personalităților remarcabile” care, ”prin activitatea lor de zi cu zi, fac România mai bună”, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni în cadrul căreia mai multe cadre medicale, membri membri ai corpului didactic și reprezentanți ai societății civile au fost decorați, cu prilejul Zilei Naționale a României.

”Ziua de 1 Decembrie este acel moment din an când ne luăm răgazul de a ne gândi mai mult la importanța identității noastre naționale, la valorile și aspirațiile pe care le împărtășim. 1 Decembrie este însă și prilejul de a mulțumi unor personalități remarcabile, care, prin activitatea lor de zi cu zi, fac România mai bună. Astăzi, îmi revine bucuria de a le onora eforturile depuse și de a le transmite gratitudinea întregii societăți. Ziua Națională a României marchează respectul pe care îl vom purta mereu unei generații care s-a dedicat trup și suflet împlinirii unui ideal măreț și reprezintă simbolul unității, al sacrificiului și al speranței poporului român. Aceste valori sunt mai actuale ca niciodată și se cuvine ca acum să arătăm recunoștința noastră celor care, prin sacrificiul lor, au grijă de sănătatea și de viața noastră”, a subliniat șeful statului într-un discurs remis CaleaEuropeană.ro. 

Făcând referire la medici, Klaus Iohannis a ținut să puncteze ”noile teste de rezidență și de adaptabilitate” prin care au trecut aceștia în cei aproape doi ani de când ”cursul normal al existenței noastre cotidiene a fost perturbat dramatic, ca urmare a pandemiei de COVID-19.”

”Doar vocația și înzestrările dumneavoastră extraordinare, native sau cultivate, pot explica faptul că, în ciuda riscurilor, a oboselii și a condițiilor extrem de grele, nu v-ați pierdut optimismul că puteți învinge boala și nu ați ezitat în misiunea dumneavoastră fundamentală, aceea de a proteja sănătatea semenilor.  Prin dragostea pentru viață și pentru oameni, v-ați avântat mereu în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Echipele de îngrijire critică din care faceți parte s-au aflat alături de români în fiecare zi, luptând pentru salvarea celor în suferință. Este un efort susținut într-un mediu de lucru dificil, pe care doar oamenii curajoși și devotați pot să-l facă”, și-a arătat recunoștința președintele României.

Șeful statului a subliniat că în urma pandemiei de COVID-19 ”nu doar sistemul sanitar a avut de suferit, ci și cel de educație.”

”Acțiunile dumneavoastră pentru digitalizarea actului educațional și pentru creșterea echității în școli și universități s-au făcut remarcate încă dinainte de pandemie. Este incontestabil că această criză sanitară a accentuat diferențele de acces la educație de calitate pentru copii și tineri. Impactul economic, social și psihologic al acestei perioade educaționale fără precedent va fi resimțit pentru multă vreme de acum înainte. Faptul că ați pus vocația și efortul dumneavoastră în slujba interesului copiilor, într-un context atât de complicat, în care sentimentul de autoprotecție s-a activat în mod natural la majoritatea oamenilor, îmi confirmă din nou câtă nevoie este să îi susținem pe cei care văd educația ca pe o chemare, nu ca pe o meserie. Vă numărați printre cei care pun deja bazele României Educate”, le-a mulțumit Iohannis.

În încheierea mesajului, președintele României a făcut apel la ”unitate și solidaritate”, fără de care ”nu vom reuși să stopăm această criză sanitară.”

”Distincțiile conferite astăzi reprezintă o recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre. Pandemia de COVID-19 ne afectează pe toți și, oricât am încerca, nu vom reuși să stopăm această criză sanitară fără solidaritate și unitate. Inspirați de exemple ca dumneavoastră, trebuie să acționăm prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, pentru a recăpăta ceea ce acest virus ne-a răpit și ceea ce ne lipsește cel mai tare în zile ca aceasta: apropierea celor dragi, sentimentul de siguranță, bucuria strângerii de mână și a îmbrățișării”, a conchis Klaus Iohannis.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Antibiotice Iași a câștigat licitația de 11 milioane de euro organizată de autoritățile din Regatul Unit pentru 5 medicamente antiinfecțioase injectabile: Și în România se poate face performanță

Published

on

©www.antibiotice.ro

Compania Antibiotice Iași a câștigat licitația organizată de Ministerul Sănătății din Regatul Unit pentru 5 medicamente antiinfecțioase injectabile (destinate spitalelor) folosite inclusiv în tratamentul suprainfecțiilor bacteriene asociate Covid-19.

“Ne bucurăm că astăzi, de 1 decembrie, Antibiotice – un brand românesc cu o istorie de peste 65 de ani poate face cunoscută această realizare. Este o dovadă în plus că și în țaran noastră se poate face performanță, că România are viitor! Contractul recent încheiat are o valoare de 11 mil de euro, ceea ce ne permite consolidarea în perspectivă a afacerii, cât și reconfirmarea statutului de producător de medicamente acceptat de una dintre cele mai mari piețe reglementate din Europa de Vest”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

Potrivit unui comunicat al companiei, Contractul se va derula pe durata a 2 ani, iar primele livrări vor fi onorate începând cu luna

ianuarie 2022, fără a pune în pericol asigurarea medicamentelor injectabile betalactamice pentru toate spitalele din România. Accesarea pieței Regatului Unit face parte din strategia de expansiune teritorială a Antibiotice și se înscrie în Planul de Organizare și Dezvoltare Strategică al companiei pe termen lung. De asemenea, în perspectiva anilor viitori, pentru dezvoltarea portofoliului cu produse adaptate terapeuticii actuale, Antibiotice are în derulare proiecte în țări precum Brazilia, Australia și țări din Europa de Nord (Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca) care vor permite dezvoltarea prezenței companiei în aceste piețe și vor determina vânzări importante.

În ultimii ani, Antibiotice a câștigat licitații importante pentru medicamente antiinfecțioase în Statele Unite ale Americii, unde asigură o bună parte din consumul din această piață, Europa de Vest, Asia de SE precum și licitația organizată de Comisia Europeană (2020) prin care se asigură țărilor membre stocurile necesare cu antibiotice betalactamice în pandemie.

Acest lucru reprezintă o recunoaștere a calității medicamentelor fabricate în România, la Antibiotice Iași.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
NATO7 mins ago

Consilierii pentru securitate națională ai lui Klaus Iohannis și Joe Biden au convenit o “coordonare strânsă” între România și SUA privind securitatea la Marea Neagră

ROMÂNIA23 mins ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

COMISIA EUROPEANA36 mins ago

La doi ani de la instalarea Comisiei von der Leyen, UE lansează „Global Gateway”, noua strategie europeană în materie de conectivitate în valoare de 300 de miliarde de euro

Daniel Buda1 hour ago

Daniel Buda îi cere Ursulei von der Leyen să garanteze “respectarea valorilor creștine” după ce un document al Comisiei Europene sugera înlocuirea “Crăciunului” cu “sezonul sărbătorilor”

MAREA BRITANIE1 hour ago

Antibiotice Iași a câștigat licitația de 11 milioane de euro organizată de autoritățile din Regatul Unit pentru 5 medicamente antiinfecțioase injectabile: Și în România se poate face performanță

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Șefa delegației UE la Geneva anunță decizia istorică a liderilor mondiali de a lansa procesul de negociere pentru un tratat internațional privind pandemiile

CONSILIUL UE2 hours ago

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord cu privire la Legea privind guvernanța datelor la nivel european ce va facilita schimbul de date într-un mediu sigur

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul Bogdan Aurescu, mesaj de 1 decembrie: România a făcut pași însemnați privind eficientizarea și modernizarea acțiunii sale diplomatice

Dacian Cioloș2 hours ago

Dacian Cioloș, mesaj de Ziua Națională: România a fost unită de oameni care au văzut mai departe de ei înșiși și de momentul prezent

NATO2 hours ago

Parada de Ziua Națională: Militarii români au defilat în premieră cu sistemul de rachete HIMARS, sistemul anti-rachetă Patriot și transportoare Piranha V

ROMÂNIA23 mins ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE5 hours ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ7 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.2 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA3 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Team2Share

Trending