În marja Conferinței Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, desfășurată la Budapesta, președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a avut o discuție cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
„Discuție cu doamna Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, în marja conferinței de la Budapesta, despre situația din România, despre faptul că țara este guvernată cu responsabilitate, chiar și în această perioadă complicată”, a scris Mircea Abrudean, pe Facebook.
Mircea Abrudean a reafirmat că România face parte din marea familie europeană și că angajamentul țării noastre pentru stabilitate, reforme și continuarea parcursului european rămâne ferm.
„Am reiterat că suntem parte din marea familie europeană și că angajamentul nostru pentru stabilitate, reforme și parcurs european rămâne la fel de ferm și de actualitate”, a subliniat președintele interimar al Senatului.
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, în cadrul Conferinței Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, că România trebuie să rămână ferm ancorată în Uniunea Europeană, alături de partenerii care împărtășesc aceleași principii ale statului de drept, ale respectului față de cetățeni și ale cooperării pentru un viitor comun.
„La Budapesta, în fața colegilor din toate statele membre, am spus clar: Uniunea Europeană trebuie să fie din nou un exemplu pentru lume. Un model de democrație reală, conectată la oameni, ghidată de valori, nu de oportunism politic. Pentru că aceste valori ne definesc. Și trebuie să le apărăm, împreună”, a declarat Mircea Abrudean.




