Connect with us

NATO

Mircea Geoană: Clauza de solidaritate din viitorul concept strategic al NATO, în beneficiul României. Vom concura cu China, dar nu ne dorim un nou Război Rece

Published

on

© Mircea Geoana/ Facebook

Propunerea secretarului general al NATO privind clauza de solidaritate în viitorul concept strategic al Alianței, care va permite ca un număr de activităţi precum prezenţa avansată în flancul estic să fie finanţate din bugetul comun, va fi în beneficiul României, a declarat vineri Mircea Geoană, secretarul general adjunct al organizației, într-un briefing cu jurnaliștii români organizat în urma reuniunii miniștrilor de externe din țările NATO. Al doilea cel mai important oficial din cadrul Alianței a vorbit și despre logica unui război rece între SUA și China, pe care Occidentul și Statele Unite nu o doresc, ci sunt pregătite pentru concurență și coexistență.

Miniștrii de externe din cele 30 de state membre ale NATO s-au întrunit marți și miercuri la Bruxelles, în premieră în persoană de la debutul pandemiei și pentru prima dată cu noul secretar de stat al SUA, Antony Blinken, iar procesul de reflecţie NATO 2030, care ar urma să determine “revizitarea” conceptului strategic al NATO.

“Secretarul general a prezentat câteva propuneri care sunt ambiţioase. Una dintre cele opt propuneri pe care secretarul general le-a avansat şi pe care miniştrii de externe le-au dezbătut este cea legată de finanţarea comună. Secretarul general nu propune o creştere a contribuţiilor statelor aliate la bugetele naţionale de apărare. Suntem în continuare interesaţi de cei 2% pe care România îi îndeplineşte de câţiva ani buni de zile, în timp ce alte state aliate merg în continuare către această ţintă. Din acestea, secretarul general propune ca un număr de activităţi, care urmează să fie agreate de aliaţi, să nu mai fie finanţate strict din resurse naţionale, din proiecţie bugetară naţională – cum este cazul astăzi a prezenţei avansate din Flancul Estic, cea din zona baltică şi poloneză, cea din zona Mării Negre inclusiv la noi în România – şi ca o parte mai mare a acestor investiţii de apărare să fie făcută prin bugetul comun”, a spus Geoană, subliniind că subiectul se va afla pe agenda summitului liderilor NATO care avea loc în luna iunie, la Bruxelles.

De altfel, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat în urmă cu două săptămâni pentru CaleaEuropeană.ro că se așteaptă ca liderii celor 30 de state ale Alianței Nord-Atlantice să cadă de acord asupra unei agende ambițioase care să includă și consolidarea măsurilor de descurajare și apărare pe flancul estic în contextul propunerii înaltului oficial aliat pentru o finanțare comună a acestor măsuri în partea estică a Alianței. Mai mult, și reprezentantul SUA la NATO, Douglas Jones, a spus pentru CaleaEuropeană.ro că, în ce privește finanțarea comună a măsurilor de apărare pe flancul estic, aliații NATO trebuie să aloce resurse pentru ca această alianță să facă față amenințărilor.

Includerea acestei propuneri în noul concept strategic a fost susținută și de șeful diplomației române Bogdan Aurescu, unul dintre primii miniștrii de externe aliați care au lansat public ideea redefinirii conceptului strategic al NATO.

Mai departe, Mircea Geoană a spus că NATO și Occidentul resping logica unui război rece cu China, dar că Alianța va concura cu Beijingul în zona valorilor și a securității referindu-se la discuțiile dintre președintele Joe Biden și liderii din Consiliul European și afirmațiile liderului SUA privind miza acestui secol, și anume bătălia dintre democrație și autocrație, cea din urmă ideologie având Rusia și China drept exponenți

“Apariția unei noi superputeri la nivel global naște tensiuni și întrebări care sunt inevitabile. În mod firesc, ascensiunea Chinei ca superputere globală cu tot ce înseamnă ingredientele care conduc la definiția unei superputeri ridică o problemă la nivelul Occidentului democratic. Ei vin cu model alternativ la modelul democratic, pe de o parte autoritar și cu un model economic și politic cu o fuziune între ce face nivelul politic și nivelul privat. Dar asta nu înseamnă că ne dorim să intrăm într-o logică de război rece. (…) Vor exista zone unde vom avea o competiție acerbă între Occidentul politic democratic ca sistem de valori, dar și zone în care vom coexista și va trebui să colaborăm, schimbări climatice, viitoare pandemii, doamne ferește, sau sistemul de control al armamentului. Competiția acerbă poate să coexiste cu colaborarea selectivă. Aceasta este abordarea pe care o avem și la NATO. (…) Este o realitate: vom concura, inclusiv în zona valorilor, a supremației tehnologice și a zonei de securitate, dar vom găsi și formule de coexistență. Suntem ultimii care dorim o confruntare de tip Război Rece, ci dorim o lume predictibilă în care China să devină un actor predictibil“, a spus secretarul general adjunct.

Geoană a subliniat că aceeași abordare NATO o are și în raport cu Rusia – descurajare și apărare, combinate cu dialog politic -, admițând însă că Moscova a respins ultimele propuneri aliate pentru organizarea unui Consiliu NATO – Rusia pe care însuși secretarul general adjunct le-a coordonat.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Șeful Statului Major al Apărării a discutat la Atena cu omologii din NATO pe tema războiului hibrid, a dezinformării și a atacurilor cibernetice

Published

on

© NATO/ Flickr

Șeful Statului Major al Apărării a discutat la Atena cu omologii din NATO pe tema războiului hibrid, a dezinformării și a atacurilor cibernetice, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, remis caleaeuropeana.ro.

Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a participat la Reuniunea șefilor Apărării din Comitetul Militar al NATO, care a avut loc în Atena, Grecia, în perioada 17-19 septembrie.

Discuțiile celor 30 de șefi ai Apărării din NATO s-au concentrat pe subiecte privind operațiile, misiunile și activitățile aliate. De asemenea, au fost abordate principalele provocări pe timp de pace la care Alianța trebuie să răspundă – terorismul, schimbarea naturii conflictului ca urmare a emergenței noilor tehnologii, războiul hibrid, inclusiv prin utilizarea la scară largă a dezinformării, schimbările climatice și atacurile cibernetice. Șefii Apărării au reliefat tendința de modificare a mediului geopolitic, subliniind că linia de demarcație dintre pace și criză a devenit din ce în ce mai difuză. Comitetul Militar a abordat subiectul schimbării naturii războiului și a discutat despre necesitatea ca NATO să mențină pasul cu viteza dezvoltării tehnologice.

Comitetul Militar a fost informat de comandanții de nivel strategic ai NATO, respectiv Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Tod D. Wolters, și comandantul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT), generalul André Lanata, despre modalitățile de implementare a conceptului de descurajare și apărare în zona euro-atlantică („Deterrence and Defence of the Euro-Atlantic Area”) și a conceptului fundamental al NATO de ducere a războiului („NATO’s Warfighting Capstone Concept”). De asemenea, șefii Apărării au analizat inițiativa „NATO 2030” și implicațiile militare ale acesteia. Șefii Apărării vor contribui și la elaborarea noului Concept Strategic al NATO („NATO Strategic Concept”).

În marja reuniunii Comitetului Militar al NATO de la Atena, șeful Apărării din România, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a avut întâlniri bilaterale cu omologii din Franța, Germania și Marea Britanie. În cadrul acestor întâlniri au fost abordate subiecte privind situația de securitate din Europa Centrală și de Est, cooperarea militară bilaterală și viitoarea participare a detașamentului românesc în misiunea Takuba din Sahel, Africa, sub comandă franceză.

Continue Reading

NATO

Rapid Trident 2021. Ucraina a început exerciții militare comune cu forțele SUA și aliați din NATO, ce aduce împreună 6000 de soldați din 15 țări

Published

on

©Сухопутні війська ЗС України/ Facebook

Ucraina a început luni exerciții militare comune cu Statele Unite și alte trupe NATO, într-o perioadă în care țările vecine ei, Rusia și Belarus, au desfășurat la rândul lor exerciții de amploare care au trezit îngrijorări din partea Occidentului, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării ucrainean a indicat că 4.000 de militari ucraineni şi alţi 2.000 străini  din 15 țări participă la exerciţiile ”RAPID TRIDENT – 2021”, programate să dureze până la 1 octombrie.

”Cred că fiecare dintre voi îşi va concentra toate cunoştinţele, toate eforturile pentru a arăta ţărilor agresoare că nu au nicio şansă”, a declarat Ihor Palahniuk, general-maior, comandant al pregătirii forţelor terestre ucrainene, la ceremonia de deschidere desfăşurată la Centrul internaţional pentru operaţiunile de menţinere a păcii din Ucraina, situat în districtul Yaroviv, în vestul ţării.

O unitate a Gărzii Naţionale din Washington, desfăşurată în Ucraina din aprilie în cadrul unei forţe multinaţionale de instruire, participă la aceste exerciţii. În total, trupe din 12 ţări iau parte la aceste exerciţii cu scopul de a ”îmbunătăţi interoperabilitatea cu ţările aliate şi partenere” şi a-şi demonstra nivelul de pregătire.

Exercițiile din Ucraina apar în contextul în care Moscova a desfășurat manevre în apropierea frontierelor NATO și UE în ultimele săptămâni la care, potrivit Rusiei, au participat aproximativ 200.000 de militari.

Kiev şi Alianţa Nord-Atlantică acuză, de asemenea, Rusia că a desfăşurat trupe suplimentare în acest an lângă frontierele Ucrainei.

Aproximativ 20 de nave de război ruseşti au început luni exerciţii cu tiruri reale la scară amplă în Marea Neagră.

Acest exercițiu este al treilea la care Ucraina participă. În iunie, Ucraina, SUA şi alte state aliate au organizat un exerciţiu naval, Sea Breeze, în Marea Neagră şi în sudul Ucrainei, în pofida apelurilor Rusiei de a-l anula. În iulie, Ucraina, SUA, Polonia şi Lituania au desfăşurat un alt exerciţiu, cu participarea a peste 1.200 de soldaţi.

Continue Reading

NATO

Mircea Geoană, discurs cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înființarea NATO în Italia: Timp de douăzeci de ani, trupele italiene au servit cu profesionalism în Afganistan

Published

on

© NATO

Italia se numără printre cei mai mari contribuabili la misiunile și operațiunile Alianței Atlanticului de Nord, a transmis vineri secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înființarea NATO în Italia.

„Astăzi marcăm o aniversare importantă în istoria Alianței noastre. În Irak, forțele italiene fac parte din misiunea noastră de instruire. În Kosovo, conduceți eforturile de menținere a păcii ale NATO, construind o mai mare stabilitate în Balcanii de Vest. Trupele dumneavoastră descurajează confruntările și mențin pacea în cadrul desfășurărilor NATO din Letonia și România. Iar avioanele dvs. ajută la securizarea cerului deasupra Islandei și a Muntenegrului chiar în acest moment”, a declarat acesta, potrivit comunicatului oficial. 

În cadrul discursului său, Mircea Geoană a amintit că timp de douăzeci de ani, trupele italiene au servit cu curaj și profesionalism în Afganistan. Au luptat împotriva terorismului internațional pentru a împiedica această țară să mai devină vreodată un refugiu sigur pentru teroriști.

„Italia a fost una dintre ultimele țări care au părăsit Afganistanul în luna august. Ați jucat un rol-cheie în evacuarea multor persoane – inclusiv a aproape 5000 de afgani – și în aducerea lor înapoi în siguranță. În acest sens, rolul de coordonare al ambasadorului Stefano Pontecorvo, înaltul reprezentant civil al NATO în Afganistan, a fost esențial”, a mai spus el. 

Mai mult, Mircea Geoană a subliniat că Italia este sediul mai multor organisme NATO, precum Colegiul de Apărare al NATO din Roma. 

„În timp ce sărbătorim această aniversare, privim înapoi către șapte decenii de muncă grea și realizări bine meritate. În același timp, trebuie să privim înainte și să ne pregătim pentru ceea ce ar putea să ne iasă în cale în această lume imprevizibilă. Acesta este motivul pentru care, atunci când s-au întâlnit la Summitul NATO de la Bruxelles din iunie, liderii noștri au convenit asupra NATO 2030 – o agendă ambițioasă pentru securitatea noastră viitoare. Pentru a ne asigura că suntem pregătiți pentru provocările de astăzi și pentru cele de mâine”, a punctat secretarul general adjunct al NATO.

În final, Mircea Geoană s-a declarat convins că acest comandament de la Napoli va continua să facă Alianța puternică și  să se asigure că rămâne pregătită să mențină oamenii în siguranță și liberi.

„La mulți ani pentru cea de-a 70-a aniversare. Felicitări pentru tot ceea ce ați făcut”, a secretarul general adjunct al NATO. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ONU7 hours ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

SUA8 hours ago

SUA și Franța dezamorsează criza submarinelor: Joe Biden și Emmanuel Macron au decis să lanseze un proces de consultări. SUA recunosc importanța unei apărări europene complementare cu NATO

Dragoș Pîslaru11 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Criza submarinelor. De la Washington, Boris Johnson încearcă să-l calmeze pe Emmanuel Macron în “frangleză”: “E timpul să își revină. Donnez-moi un break”

ONU12 hours ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

CHINA13 hours ago

Sondaj ECFR: Europenii cred că un nou Război Rece este în desfășurare între SUA și rivalii China și Rusia și văd “UE drept cel mai de nădejde aliat al Americii”

Daniel Buda13 hours ago

Comisia Europeană răspunde la interpelarea eurodeputatului Daniel Buda privind sprijinirea turismului în UE

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Comisia Europeană a adoptat propunerea privind îmbunătățirea instrumentului comercial unilateral care facilitează accesul la piața unică a produselor din țările cu venituri mici

MEDIU13 hours ago

Octavian Berceanu: Prioritatea mea nu se schimbă. Voi milita în continuare pentru protejarea mediului

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Comisia Europeană propune revizuirea normelor UE în materie de asigurări pentru a favoriza investițiile pe termen lung ale societăților de asigurări în redresarea Europei

ONU7 hours ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru11 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU12 hours ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

INTERVIURI14 hours ago

INTERVIU Președinta Fondului de Investiții al celor Trei Mări: Înființarea fondului, posibilă prin cooperarea cu România. Este esențial să prezentăm investitorilor întreaga regiune prin fiecare țară în parte

ONU21 hours ago

Klaus Iohannis, de la tribuna ONU: Valorile democratice și ordinea bazată pe reguli, fundamente ale unui viitor mai bun. Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei

INTERNAȚIONAL1 day ago

Joe Biden invocă, în primul său discurs la ONU, “alianța sacră NATO” și “parteneriatul fundamental cu UE”: Suntem în zorii unui deceniu decisiv. Începem o nouă eră de diplomaţie neobosită

INTERVIURI3 days ago

INTERVIU Ministrul adjunct de externe al Poloniei: România și Polonia sunt liderii principali ai Inițiativei celor Trei Mări. Trebuie să fim o parte mai puternică a UE

INTERVIURI5 days ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI5 days ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

COMISIA EUROPEANA5 days ago

INTERVIU Comisarul european Adina Vălean: Românii vor prefera din nou mersul cu trenul, odată cu creșterea vitezei de deplasare

Team2Share

Trending