Connect with us

NATO

Mircea Geoană, mesaj de Ziua Națională a României: Este nevoie de reclădirea proiectului național. Să investim și mai mult în ancora noastră occidentală, în NATO și UE

Published

on

© Mircea Geoana/ Facebook

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis miercuri, de Ziua Națională a României și la 103 ani de la Marea Unire, un îndemn la “reinventarea, de reinvestiția și de reclădirea proiectului național”, pledând pentru un nou nivel de ambiție și de investiție în ancora occidentală a României.

“1 decembrie, Ziua Națională a românilor, cel mai luminos moment din această lungă și agitată istorie a națiunii noastre. Momente de glorie și triumf, dar și momente de deznădejde și tristețe. Întotdeauna, în această lungă și complicată istorie, am avut două ingrediente fundamentale care au condus la succesul nostru național”, a spus Geoană, într-un mesaj video înregistrat la sediul Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles.

Cele două ingrediente invocate de fostul ministru de externe și fost candidat la prezidențiale din 2009 sunt “fructificarea unor condiții geopolitice favorabile” și “încredere, încăpățânare și investiție în proiectul național românesc”.

“Să ne gândim ce a însemnat președintele Woodrow Wilson pentru noi prin promovarea principiului de autodeterminare, dar și un alt ingredient, la fel de puternic și poate chiar mai puternic, care este această încredere, încăpățânare și investiție în proiectul național românesc. De la Tudor Vladimirescu la liderii Revoluției de la 1848 la Alexandru Ioan Cuza, la Regele Carol, la Regele Ferdinand, la Iuliu Maniu sau Brătieni și mulți alții. Întotdeauna a existat această relație simbiotică între momentul în care istoria își schimbă dinamica și această dorință de a avea devenire națională, împlinire națională și o națiune românească puternică”, a afirmat Geoană.

El a arătat că nici la momentul actual, lucrurile nu sunt mult diferite față de perioada precedentă.

“Geopolitica a început din nou să funcționeze cu turație maximă, competiție între marile puteri, revoluție tehnologică, pandemii, momente sociale și economice foarte delicate, lipsă de încredere și, de multe ori, o lipsă de orizont și de speranță. Dar în astfel de momente și întotdeauna, iar 1 decembrie este lecția supremă pentru noi toți, cei care trăim astăzi și cei care vor trăi mâine și poimâine în această țară minunată a noastră. Atunci când istoria devine tulburată, trebuie să reinvestim în ideea națională, într-un nou nivel de ambiție pentru țara noastră. Să ne adunăm, să încercăm să depășim ceea ce ne divizează, să încercăm să lăsăm deoparte gâlceava și mizele mici, pentru că, într-adevăr, este nevoie din nou de reinventarea, de reinvestiția și de reclădirea acestui proiect național. Să investim și mai mult în ancora noastră occidentală, în NATO și în Uniunea Europeană, unde trebuie să fim și mai influenți și mai respectați”, a adăugat secretarul general adjunct al NATO.

În final, Geoană a adus un omagiu celor care s-au jertfit pentru momentele de devenire națională.

“Nu avem nevoie să uităm o secundă în astfel de momente aniversare de cei care au luptat și s-au jertfit pentru această devenire națională. Pentru soldații noștri, pentru militarii noștri, pentru veteranii noștri. Fără ei, fără jertfa lor de sânge nu am fi avut astăzi ctitoria pe care ne putem baza. 1 decembrie este ziua cea mai frumoasă a națiunii române, s-o onorăm așa cum se cuvine, să avem un cuvânt de rugăciune pentru cei care ne-au dat această țară și un moment de încredere și de speranță pentru noi cei care astăzi trebuie să ducem țara mai departe. La mulți ani România!”, a mai spus Mircea Geoană.

Începând cu anul 1990, România serbează aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ca zi națională.

Ziua de 1 Decembrie 1918, ziua în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat Rezoluția de Unire cu România, a însemnat sfârșitul procesului de desăvârșire a unității naționale românești început în acel an, 1918, prin actul unirii Basarabiei cu România, adoptat de Sfatul Țării din Chișinău, la 27 martie/9 aprilie, și continuat prin actul unirii Bucovinei cu Patria Mamă, adoptat de Congresul General al Bucovinei, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie.

Marea Unire s-a înfăptuit atât ca urmare a unei conjuncturi politice internaționale favorabile, marcate de victoria puterilor Antantei în Primul Război Mondial, de principiul wilsonian al statelor naționale, de efervescența mișcărilor de eliberare națională și socială, dar și a curajului și eroismului soldaților și ofițerilor români pe câmpurile de luptă ale Războiului de Întregire și nu în ultimul rând, al determinării manifestate de clasa politică românească și a societății românești din teritoriile străine, vremelnic ocupate.

Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, vor putea fi urmăriţi, miercuri, începând cu ora 11,00, la Parada Militară Naţională, organizată cu ocazia Zilei României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

La paradă vor participa preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Emmanuel Macron anunță că Franța este dispusă să participe cu o prezență militară a NATO în România

Published

on

© NATO/ Flickr

Președintele francez Emanuel Macron a anunțat miercuri disponibilitatea Franței de a participa cu o prezență militară avansată a NATO în România, informația fiind făcută publică de eurodeputatul francez Nathalie Loiseau, șefa Subcomisiei pentru securitate și apărare din Parlamentul European.

Emmanuel Macron anunță disponibilitatea Franței de a participa cu o prezență militară avansată a NATO în România. Franța este în solidaritate cu statele europene preocupate de securitatea lor”, a scris ea, pe Twitter.

Macron a făcut aceste afirmații în cadrul unui discurs pe care l-a susținut într-o vizită la forțele armate în tabăra Oberhoffen, în Haguenau, Bas-Rhin, conform agendei publicate de Palatul Elysee. Liderul francez a vizitat această locație militară după discursul pe care l-a susținut în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Șeful statului francez a prezentat în plenul de la Strasbourg prioritățile președinției franceze a Consiliului UE, care a debutat la 1 ianuarie, pledând pentru o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru o nouă ordine de securitate europeană bazată pe reguli și promovând din nou ideea unui dialog cu Rusia pe marginea acestui aspect.

“În următoarele luni ar trebui să venim cu o propunere europeană pentru a construi o nouă ordine de securitate și stabilitate. Ar trebui să construim acest lucru ca europeni, lucrând cu alți europeni, lucrând cu aliații noștri din NATO, și apoi să îl propunem spre negociere cu Rusia“, a precizat acesta.

Totodată, el a cerut “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri.

În ceea ce privește anunțul pentru o prezență militară franceză în România, Parisul a dat semnale în acest sens în ultima perioadă.

O fregată multi-rol a Marinei Franceze cu un echipaj de 150 de militari s-a aflat în Portul Constanța la mijlocul lunii decembrie a anului trecut. De asemenea, ca parte a prezenței militare franceze în regiune, Ministerul rus al Apărării a raportat în aceeași perioadă că trei avioane de vânătoare ruse au interceptat şi escortat trei avioane militare franceze care zburau în apropierea frontierelor Rusiei la Marea Neagră, fiind vorba de un Mirage-2000, un Rafale și un avion de alimentare în zbor C-135.

Anunțul lui Macron privind o prezență franceză în România sub umbrela NATO vine și după ce ministrul francez al apărării Florence Parly a avut săptămâna trecută, la Brest, o întrevedere cu omologul său român, Vasile Dîncu, pe agenda discuțiilor figurând teme de interes aliat și bilateral

Pe de altă parte, în cadrul relației militare dintre Franța și România există o notă de apreciere din partea Parisului după ce Bucureștiul a decis că va contribui cu 45 de militari la Takuba Task Force din Mali, un grup operativ al Uniunii Europene condus de Franța cu scopul de a consilia, asista și însoți forțele armate maliene, în coordonare cu partenerii G5-Sahel și cu alți actori internaționali de pe teren.

Situația din vecinătatea estică a NATO și a Uniunii Europene – și anume acumulările de forțe rusești la granița cu Ucraina – relevă perspective de înrăutățire pe fondul intensificării mijloacelor de dialog diplomatic, cu Casa Albă și șeful diplomației SUA avertizând că Rusia are capacitatea de a ataca rapid Ucraina și cu șeful diplomației UE care ia în calcul mai multe scenarii privind concentrarea de trupe ruse la granița Ucrainei, inclusiv ”integrarea de facto” în Rusia a regiunii Donbas.

După discuțiile de săptămâna trecută dintre diplomații Statelor Unite și Rusiei, la Geneva, în cadrul Consiliului NATO-Rusia și la nivelul OSCE, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat marți, de la Berlin, o serie de reuniuni pentru a aborda “relațiile dintre NATO și Rusia”, avansând propria agendă occidentală privind securitatea europeană și o contra-propunere la ideile Rusiei.

Discuțiile diplomatice au loc pe fondul acumulărilor masive de trupe rusești la frontiera cu Ucraina și a propunerilor de securitate ale Moscovei, care solicită ca Ucraina și Georgia să nu fie primite niciodată în NATO și ca Alianța Nord-Atlantică să își retragă prezența militară din țările care au aderat la NATO după 1997, între acestea regăsindu-se și România. Ambele solicitări au fost respinse de americani și europeni, care au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, pentru politica ușilor deschise a NATO și au respins orice pretenții legate de sfere de influență.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Provocările geopolitice reclamă o Europă care să fie independentă și care să aibă puterea de a-și decide propriul viitor pentru ea însăși și să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri, a declarat miercuri președintele francez Emmanuel Macron, pledând pentru adoptarea unei Busole Strategice a UE în complementaritate cu NATO.

Șeful statului francez a prezentat în plenul de la Strasbourg prioritățile președinției franceze a Consiliului UE, care a debutat la 1 ianuarie, pledând pentru o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru o nouă ordine de securitate europeană bazată pe reguli și promovând din nou ideea unui dialog cu Rusia pe marginea acestui aspect. Totodată, el a cerut “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri. Între temele abordate prioritar de Macron s-au regăsit piața unică digitală, reformarea spațiului Schengen, dreptul de inițiativă legislativă pentru Parlamentul European, urgența abordării schimbărilor climatice, susținerea parcursului european al Balcanilor de Vest, situația de securitate din vecinătatea estică, relațiile post-Brexit dintre UE – Regatul Unit și relațiile UE – Africa.

În ceea ce privește apărarea europeană, un domeniu important pentru viziunea lui Macron privind suveranitatea europeană, liderul francez a opinat că “nu ne putem mulțumi doar să răspundem la crize internaționale”.

“Trebuie să fim capabili să anticipăm lucrurile și să organizăm siguranța Europei pentru a face față provocărilor pe care le vedem că multe dintre ele sunt fără precedent în ultimii ani”, a spus el, făcând trimitere și la eforturile președinției germane din 2020 în acest sens.

Un summit european informal va fi organizat pe 10 şi 11 martie, cu exact o lună înaintea primului tur al prezidenţialelor franceze, acela fiind probabil summitul consacrat apărării europene pe care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a anunțat în discursul privind Starea Uniunii, pentru a facilita adoptarea Busolei Strategice a Uniunii Europene.

Busola Strategică a apărării europene a fost discutată săptămâna trecută, la Brest, într-o reuniune comună a miniștrilor de externe și ai apărării din UE. “Pentru prima dată, Uniunea Europeană va elabora o carte albă care va stabili foaia de parcurs pentru securitate și apărare până în 2030”, a transmis președinția franceză a Consiliului. Busola Strategică va combina o definiție europeană a amenințărilor, consolidarea capacității operaționale și industriale europene și apărarea intereselor și a libertății de acțiune a Uniunii Europene în domenii disputate, cum ar fi mările și oceanele, spațiul, spațiul cibernetic și informațiile. Acesta va defini acțiunile care trebuie întreprinse în patru domenii-cheie: gestionarea crizelor, consolidarea capacităților, reziliența și parteneriatele.

În acest semestru, va trebui să facem progrese considerabile în ceea ce privește adoptarea Busolei strategice lansate sub președinția germană, definirea doctrinei noastre de securitate, în complementaritate cu NATO, precum și o adevărată strategie pentru industrie, apărare și independență tehnologică, fără de care această Europă a apărării nu are niciun sens și nicio realitate”, a afirmat el.

După cum ați înțeles din această agendă, este vorba de a găsi împreună o Europă care să fie o putere a viitorului, adică o Europă capabilă să răspundă la provocările climatice, tehnologice și digitale, dar și la provocările geopolitice, o Europă independentă, în sensul că are încă mijloacele de a-și decide propriul viitor și de a nu depinde de alegerile celorlalte mari puteri”, a conchis Macron.

Continue Reading

NATO

Contra-propunerea NATO la garanțiile cerute de Moscova. Jens Stoltenberg Am invitat Consiliul NATO-Rusia la o serie de reuniuni. Riscul unui conflict este real, dar nu vom face compromisuri în a proteja și apăra aliații

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a apreciat marți că riscul unui conflict în vecinătatea estică a Alianței este unul “real”, solicitând din nou Rusiei să dezescaladeze situația de la granița cu Ucraina, avertizând că o ofensivă militară va avea “costuri ridicate” pentru Moscova. De asemenea, el a anunțat că a invitat toți membrii Consiliului NATO-Rusia la o serie de întrevederi pentru a calma starea tensionată a securității europene și pentru a aborda relațiile dintre NATO și Rusia.

Aflat într-o vizită la Berlin, Stoltenberg a făcut aceste afirmații în cursul unei conferințe comune de presă cu cancelarul german Olaf Scholz, cel care cu o zi în urmă a îndemnat, de la Madrid, Rusia să facă “paşi fără echivoc” către o dezescaladare în Ucraina, apreciind că situația este foarte gravă.

“Astăzi, am abordat consolidarea militară a Rusiei în Ucraina și în jurul acesteia și implicațiile pentru securitatea europeană. Riscul unui conflict este real. Aliații NATO fac apel la Rusia să dezescaladeze. Iar orice nouă agresiune va avea un cost ridicat pentru Moscova”, a spus Jens Stoltenberg, alături de Olaf Scholz, pe care l-a primit la sediul NATO luna trecută, la două zile distanță după instalarea acestuia în funcția de cancelar.

 

Secretarul general al NATO a reafirmat natura defensivă a Alianței Nord-Atlantice și faptul că aceasta nu reprezintă o amenințare pentru Rusia. În același timp, a afirmat că NATO rămâne o alianță fidelă abordării sale duale față de Moscova: postură de apărare și descurajare puternice combinate cu dialog politic.

“Aliații NATO și Rusia s-au întâlnit săptămâna trecută în cadrul Consiliului NATO-Rusia, iar aliații NATO sunt pregătiți să se întâlnească din nou, pentru a înainta propuneri concrete și pentru a pune pe masă propuneri scrise și pentru a căuta rezultate constructive. Am invitat astăzi toți membrii Consiliului NATO-Rusia la o serie de reuniuni“, a spus el.

Săptămâna trecută a fost una a tratativelor pentru securitatea europeană. Diplomații Statelor Unite și Rusiei s-au întâlnit la Geneva în cadrul dialogului pentru stabilitate strategică, reprezentanții celor 30 de țări aliate și cei ai Federației Ruse s-au întrunit în cadrul Consiliului NATO-Rusia, iar ambasadorii statelor OSCE au discutat situația de securitate din Europa la Viena. Reuniunile au avut loc pe fondul acumulărilor masive de trupe rusești la frontiera cu Ucraina și a propunerilor de securitate ale Moscovei, care solicită ca Ucraina și Georgia să nu fie primite niciodată în NATO și ca Alianța Nord-Atlantică să își retragă prezența militară din țările care au aderat la NATO după 1997, între acestea regăsindu-se și România. Ambele solicitări au fost respinse de americani și europeni, care au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, pentru politica ușilor deschise a NATO și au respins orice pretenții legate de sfere de influență.

Astfel, Jens Stoltenberg a subliniat la Berlin că a propus aceste serii de reuniuni pentru a aborda “relațiile dintre NATO și Rusia”, avansând propria agendă occidentală privind securitatea europeană și o contra-propunere la ideile Rusiei.

“Aliații NATO sunt pregătiți să analizeze modul în care putem consolida liniile de comunicații militare și civile. De asemenea, încurajăm Rusia să revină asupra deciziei sale de a întrerupe legăturile diplomatice cu NATO. Ar trebui să abordăm, de asemenea, securitatea europeană, nu în ultimul rând situația din Ucraina și din jurul acesteia. Aliații NATO sunt, de asemenea, pregătiți să discute propuneri concrete privind modul de reducere a riscurilor și de sporire a transparenței în ceea ce privește activitățile militare; și cum să reducem amenințările spațiale și cibernetice”, a precizat el.

Secretarul general aliat a mai punctat că țările NATO sunt pregătite să discute cu Rusia și despre controlul armamentului, dezarmare și non-proliferare, încurajând Rusia să contribuie la reducerea amenințărilor nucleare. 

Însă, a avertizat Stoltenberg, NATO va asculta îngrijorările Rusiei fără a face compromisuri.

“Așadar, NATO este pregătită, iar aliații NATO sunt pregătiți să se implice și să asculte preocupările pe care le-ar putea avea Rusia. Dar nu vom face compromisuri cu privire la principiile fundamentale cum ar fi dreptul fiecărei națiuni de a-și alege propria cale și capacitatea NATO de a proteja și apăra toți aliații. (…) Vom continua să ne consultăm foarte îndeaproape între aliații NATO, și cu partenerii noștri, inclusiv, bineînțeles, cu Uniunea Europeană.”, a conchis el.

Situația din vecinătatea estică a NATO relevă perspective de înrăutățire pe fondul intensificării mijloacelor de dialog diplomatic.

După reuniunile cu Rusia de săptămâna trecută, intercalate de consultări la nivelul NATO și la nivelul SUA – UE, secretarul de stat al SUA Antony Blinken efectuează în această săptămână vizite la Berlin și la Kiev pentru a încuraja Rusia să aleagă diplomația și dezescaladarea, în timp ce șefa diplomației germane Annalena Baerbock s-a aflat la Kiev pentru a oferi asigurări Ucrainei și la Moscova pentru a avertiza Rusia că va ”plăti un preț ridicat” dacă va recurge la ”un nou act de agresiune”.

Însă, din punct de vedere al caracterului critic al situației, Marea Britanie a trimis arme antitanc Ucrainei în contextul unui ”comportament din ce în ce mai amenințător al Rusiei, NATO și Ucraina au semnat un nou acord de consolidare a cooperării împotriva atacurilor cibernetice, iar șeful diplomației UE a spus că Uniunea Europeană ia în calcul mai multe scenarii privind concentrarea de trupe ruse la granița Ucrainei, inclusiv ”integrarea de facto” în Rusia a regiunii Donbas.

Continue Reading

Facebook

NATO9 hours ago

Emmanuel Macron anunță că Franța este dispusă să participe cu o prezență militară a NATO în România

POLITICĂ14 hours ago

Klaus Iohannis a lansat Planul național de combatere a cancerului: Nu putem construi o Românie a viitorului fără să fim atenţi la sănătatea cetăţenilor

ROMÂNIA14 hours ago

Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu: Sunt convins că putem implementa noul Plan Național de Combatere a Cancerului. Finanțarea europeană, un avantaj

Dan Motreanu14 hours ago

Dan Motreanu: Cele 835 milioane de euro din programul EU4Health vor putea aduce în 2022 un nivel fără precedent de investiții în domeniul sănătății

REPUBLICA MOLDOVA15 hours ago

Dan Cărbunaru: Guvernul a aprobat memorandumul prin care România va putea acorda în continuare asistență tehnică și financiară Republicii Moldova

CONSILIUL UE15 hours ago

Din plenul Parlamentului European, Emmanuel Macron susține că procedura aderării României la Schengen “merge mână în mână cu reformele care vor fi lansate în câteva săptămâni”

S&D16 hours ago

Președinta Grupului S&D din PE îi cere lui Emmanuel Macron să pună tinerii și categoriile vulnerabile în centrul președinției franceze a Consiliului UE: Avem nevoie de o Europă socială

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

România și alte 18 state membre și din Balcanii de Vest primesc aproape 385,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru a face față crizei sanitare

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Olaf Scholz, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Rusiei nu trebuie să i se permită să schimbe granițele naționale prin forță

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Noua Agenție a UE pentru Azil își începe activitatea. 500 de experți vor oferi sprijin pentru sistemele naționale de azil care se confruntă cu un număr mare de cazuri

PARLAMENTUL EUROPEAN16 hours ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE17 hours ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN17 hours ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.17 hours ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN18 hours ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE18 hours ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.18 hours ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

CONSILIUL EUROPEAN19 hours ago

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

RUSIA2 days ago

Annalena Baerbock îi transmite lui Serghei Lavrov în prima vizită la Moscova că Germania este pregătită să apere regulile comune, chiar dacă va plăti ”un preț economic ridicat”

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

După 20 de ani, conducerea Parlamentului European este preluată de o femeie: Roberta Metsola, a treia femeie din istorie aleasă președinte al PE

Advertisement

Team2Share

Trending