Connect with us

NATO

Mircea Geoană: Reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București, o nouă piatră la proiectul unei Românii aflate în centrul și nu la periferia Europei

Published

on

© NATO

Găzduirea reuniunii miniștrilor de externe a NATO de către România reprezintă încă o piatră adăugată la proiectul național al unei Românii aflate în centrul și nu la periferia Europei, a afirmat miercuri secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană.

“Ne aflăm într-o secvență istorică de o importanță strategică deosebită, care reclamă imperativ o viziune amplă și pe termen lung pentru consolidarea arhitecturii europene politică, economică și de securitate. (…) Acesta este contextul în care miniștrii de externe din NATO au venit, zilele acestea, în București. Este momentul în care România, găzduiește, în premieră, reuniunea statelor din G7, la care participă și principalii contributori pentru sprijinul Ucrainei pe al doilea front: cel al restabilirii funcționării și protecției sistemului energetic, lovit cinic și sistematic de o Rusie care nu poate câștiga pe câmpul de bătălie și alege civilii ca victime. Iar zilele acestea, în România, „la malul Mării Negre”, după cum menționează Declarația adoptată miniștrii de externe din NATO – plecând de la lecțiile deja identificate de la începutul conflictului, de la cele învățate din multiple crize și încercări, accelerăm implementarea viziunii adoptate la Summit-ul Alianței Nord-Atlantice, de la Madrid”, a spus Geoană, într-un articol de opinie găzduit de cotidianul Libertatea.

Oficialul aliat că reuniunea de la București reprezintă o continuitate a consolidării unității, coeziunii și solidarității comunității transatlantice.

De asemenea, în opinia sa, aderarea Finlandei și Suediei la NATO va aduce o nouă configurație a flancului estic al Alianței de la Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Neagră și Mediterană.

Geoană s-a referit și la importanța flancului estic.

“Divorțul Rusiei de Europa democratică face ca relevanța strategică și economică a acestui flanc să crească exponențial în cadrul noii arhitecturi europene în plină reconfigurare”, a punctat el.

“Continuând să ajutăm Ucraina, Republica Moldova și Georgia, nu facem altceva decât să consolidăm arhitectura Europei democratice, sub noua paradigmă a securității mult mai amplu definită.  Iar pentru noi, ca români, în prag de 1 Decembrie, să mai adaugăm o piatră la Proiectul nostru Național: o Românie profund ancorată în Occidentul democratic și prosper, în Centrul, și nu la periferia Europei”, a conchis Mircea Geoană.

Vreme de trei zile, între 28 și 30 noiembrie, România a fost capitala diplomatică europeană și euroatlantică, în contextul în care Bucureștiul a fost gazda a două evenimente diplomatice de amploare la sfârșitul acestei luni, reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai NATO și reuniunea liderilor Conferinței de Securitate de la München, fiind pentru prima dată când România a găzduit o ministerială de externe a Alianței Nord-Atlantice în timp ce tot pentru prima dată, reuniunea liderilor de la München a avut loc pe flancul estic al NATO.

De asemenea, Aspen Institute Romania și GMF au organizat o nouă ediție a consacratei conferințe Bucharest Forum, ediția din acest an fiind deschisă de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și închisă de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, președintele fondator al Aspen Institute Romania.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Vizită istorică la NATO: Președintele Israelului s-a adresat în premieră aliaților reuniți în Consiliul Nord-Atlantic

Published

on

© NATO

Președintele Israelului, Isaac Herzog, aflat joi într-o vizită la Bruxelles pentru a susține un discurs în plenul Parlamentului European cu ocazia comemorării Holocaustului, a efectuat și o vizită istorică la NATO, fiind pentru prima dată când un președinte israelian s-a adresat aliaților reuniți în Consiliul Nord-Atlantic.

“Acesta este un semn al aprofundării parteneriatului nostru”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Potrivit acestuia, aliații NATO și președintele Israelului au discutat despre cooperarea strânsă dintre cele două părți și sprijinul pentru Ucraina.

“Pe măsură ce observăm o cooperare tot mai mare între statele autoritare, este mai important ca niciodată să ne apărăm libertatea și democrația”, a mai spus Stoltenberg.

 

Timp de aproape 30 de ani, NATO și Israelul au colaborat îndeaproape în multe domenii diferite, inclusiv în domeniul științei și tehnologiei, combaterea terorismului, pregătirea civilă, combaterea armelor de distrugere în masă, rolul femeilor în domeniile păcii și securității și multe alte domenii.

Continue Reading

NATO

Trilaterală România-Franța-Olanda: Ministrul de externe îi găzduiește vineri pe omologii francez și olandez la grupul de luptă NATO de la Cincu și la București

Published

on

© MAE

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu îi găzduiește vineri, în România, pe ministrul afacerilor externe din Republica Franceză, Catherine Colonna, și pe ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra, cu ocazia vizitei pe care cei doi omologi o efectuează la invitația șefului diplomației române.

Vizita comună a celor doi miniștri de externe în România reprezintă o reconfirmare a cooperării foarte bune a României cu Franța și cu Olanda, în plan bilateral, dar și pe plan european și în cadrul NATO, precum și a interacțiunii trilaterale eficiente între București, Paris și Haga, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va efectua, cu acest prilej, alături de vice-premierul și ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra, și de ministrul pentru Europa și afaceri externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, o vizită la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu.

Programul deplasării șefilor celor trei diplomații va cuprinde interacțiuni cu personalul militar, mai ales francez și olandez, precum și vizitarea unor facilități militare utilizate în comun de trupele aliate desfășurate în România.

În context, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va reitera mesajul de apreciere deosebită al României pentru contribuția substanțială la Grupul de Luptă NATO din România a Franței, în calitate de națiune cadru, și a Țărilor de Jos, ca unul dintre principalii participanți.

Ulterior deplasării la Cincu, miniștrii afacerilor externe ai României, Franței și Olandei vor avea, la București, o rundă de consultări politice în format trilateral, discuțiile urmând a se concentra pe teme de actualitate ale agendei europene și de securitate, inclusiv pe demersurile în curs pentru promovarea, în continuare, a obiectivului aderării României la Spațiul Schengen, pe care atât Franța, cât și Regatul Țărilor de Jos o susțin activ. Șefii celor trei diplomații vor avea un schimb de opinii și privind agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, evoluțiile din Republica Moldova și cooperarea în cadrul NATO.

După consultări, cei trei oficiali vor susține o conferință comună de presă.

Continue Reading

NATO

Exerciții comune ale trupelor de elită ale României și militarilor francezi din grupul de luptă NATO: Alianța este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat

Published

on

© NATO via MApN

Trupele de elită montane ale României se antrenează alături de aliații lor francezi desfășurați în cadrul Grupului de luptă multinațional al NATO demonstrând că “NATO este pregătită, dispusă și capabilă să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat”, arată Alianța într-o postare pe Facebook în care ilustrează secvențe din exercițiile comune româno-franceze.

Separat, Ministerul Apărării Naționale a informat că aproximativ 600 militari francezi și 200 vehicule militare din cadrul Grupului de Luptă dislocat în România (ROU BG – FRAN FN), cu Franța ca națiune-cadru, și elementul național de sprijin francez vor desfășura, în perioada 23 – 27 ianuarie, exercițiul cu trageri de luptă ,,EAGLE MEDA 23”, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre Române, din localitatea Smârdan, județul Galați.

Scopul principal al exercițiului este antrenarea forțelor din cadrul Grupului de Luptă privind capacitatea rapidă de dislocare și executarea unei misiuni de luptă, într-un scenariu fictiv, în cadrul unei operațiuni NATO – Apărare colectivă, în conformitate cu articolul 5, desfășurate pe flancul de sud-est al Alianței.

În cadrul exercițiului vor fi executate și trageri de luptă cu principalele mijloace de lovire ale Grupului, tancurile Leclerc.

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL24 mins ago

Presa americană: Joe Biden ar putea vizita Europa în jurul datei de 24 de februarie pentru a marca un an de la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei

NATO3 hours ago

Vizită istorică la NATO: Președintele Israelului s-a adresat în premieră aliaților reuniți în Consiliul Nord-Atlantic

ROMÂNIA3 hours ago

Miniștrii sănătății din România și Franța au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru organizarea sistemelor de sănătate, donarea și transplantul de organe, prevenirea și controlul bolilor transmisibile

ROMÂNIA DIGITALĂ3 hours ago

Ministerul Digitalizării și ADR au lansat aplicația mobilă ghișeul.ro. Sebastian Burduja: Orice român va putea plăti cu câteva click-uri taxele și impozitele

Daniel Buda3 hours ago

Eurodeputatul Daniel Buda, întâlnire cu ministrul agriculturii din R. Moldova: Eliminarea contingentelor tarifare pentru produsele moldovenești pe piața UE trebuie să fie următorul pas în intensificarea relațiilor

CONSILIUL UE4 hours ago

Consiliul JAI: Ministrul de interne a solicitat un plan concret pentru deblocarea aderării României la Schengen și a cerut Austriei să își reconsidere poziția

U.E.4 hours ago

Platforma de coordonare a donatorilor internaționali în sprijinul redresării și reconstrucției din Ucraina își începe activitatea

ROMÂNIA4 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă: PIB-ul României a crescut cu 49 de miliarde de euro în 2022. Pentru acest an prognoza este una favorabilă, cu o creștere de 2,8%

Eugen Tomac4 hours ago

Eugen Tomac avertizează că în absența unei decizii pentru un calendar clar în Consiliul JAI privind aderarea României la Shengen, „situația va rămâne neschimbată pentru mult timp”

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Aer curat: Comisia Europeană solicită României și altor 13 țări membre UE să reducă emisiile generate de mai mulți poluanți atmosferici

NATO3 hours ago

Vizită istorică la NATO: Președintele Israelului s-a adresat în premieră aliaților reuniți în Consiliul Nord-Atlantic

ROMÂNIA4 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă: PIB-ul României a crescut cu 49 de miliarde de euro în 2022. Pentru acest an prognoza este una favorabilă, cu o creștere de 2,8%

PARLAMENTUL EUROPEAN6 hours ago

Din Parlamentul European, președintele Israelului a îndemnat la comemorarea „alianței sacre făurite în paralel cu Holocaustul” pentru cinstirea supraviețuitorilor și combaterea antisemitismului

PARLAMENTUL EUROPEAN8 hours ago

Roberta Metsola evidențiază responsabilitatea generației actuale de a menține vie memoria victimelor Holocaustului: Ura încă găsește multe voci care o disculpă. Nu putem permite nimănui să găsească alinare în ignoranță

INTERNAȚIONAL1 day ago

SUA aprobă trimiterea a 31 de tancuri Abrams în Ucraina. NATO afirmă că “împreună, tancurile americane, britanice și germane” pot face diferența în lupta împotriva Rusiei

NATO2 days ago

Secretarul general al NATO are încredere că decizia trimiterii de tancuri de luptă în Ucraina va veni în curând: Este un moment crucial al războiului

POLITICĂ2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă: Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române din 1859

INTERNAȚIONAL6 days ago

Șeful diplomației române, la Forumul de la Davos: Nu ne permitem niciun fel de ambiguitate strategică. Ucraina este victima agresiunii, iar Rusia este agresorul

INTERNAȚIONAL1 week ago

Secretarul general NATO cere o creștere a sprijinului militar pentru Ucraina: Armele sunt calea spre pace. Negocierile depind în totalitate de forța de pe câmpul de luptă

NATO1 week ago

Mircea Geoană a deschis reuniunea Șefilor de Stat Major din țările NATO: Trebuie să investim mai mult în apărare și să ne pregătim pentru potențiale viitoare războaie

Team2Share

Trending