Connect with us

EDITORIALE

Miza imensă a alegerilor franceze sau de ce o eventuală victorie a populismului ar duce la dezbinarea Uniunii Europene

Published

on

de Violeta Dan

Rezultatul alegerilor pentru președinția Franței de anul acesta reprezintă mult mai mult decât desemnarea unui șef de stat, acesta putând influența chiar redefinirea traictoriei europene și a continuării proiectului european comun. În cadrul unei analize, Calea Europeană vă prezintă principalele mize ale acestor alegeri prezidențiale, precum și repercursiunile votului francezilor asupra Uniunii Europene ca întreg.

Franța se află astăzi și pe 7 mai, atunci când se va desfășura cel de-al doilea tur de scrutin, în vizorul întregii lumi deoarece își va alege viitorul președinte și, totodată, viitorul artizan al politicii externe. Miza este una extrem de ridicată pentru Uniunea Europeană ca întreg deoarece preferințele francezilor în materie de șef de stat se vor răsfrânge asupra tuturor cetățenilor celorlalte state.

În eventualitatea în care la Palatul Elysee se vor instala candidata Frontului Național, Marine Le Pen, cunoscută eurosceptică și militantă a ieșirii țării sale din Zona euro și Uniunea Europeană, sau candidatul extremei stânga, Jean-Luc Melenchon, bătrânul continent va avea de suferit.

Unul dintre pilonii construcției europene postbelice, Franța, a trecut peste ororile trăite în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial și, alături de rivalul său din urmă cu numai câțiva ani, Germania, și cu alte patru state, au pus la comun o industrie care să le aducă atât bunăstare economică, dar și pace pe continent. A fost un proiect ambițios  care a avut un succes extraordinar care a continuat în 1957 prin înființarea Comunităților Economice Europene (CEE) pentru ca în 1992 să fie creată Uniunea Europeană. În tot acest timp proiectul a angrenat în jurul său tot mai multe domenii, transformându-se într-o construcție unică la nivel mondial, un veritabil model de succes și prosperitate care și-a atins menirea și a întrecut chiar și așteptările fondatorilor săi.

Prietenia franco-germană și ambiția celor două state, de altfel baza progresului Europei și a fost consolidată de-a lungul timpului,  dar nimic nu ar fi putut fi posibil fără înțelegerea statuată de către președintele Charles de Gaulle și cancelarul Konrad Adenauer.

De-a lungul istoriei tocmai această prietenie a fost cea care a decis direcția pe care Europa a urmat-o. Deși importantă la nivel european, Marea Britanie a preferat întotdeaună să fie excepția de la regulă, beneficiind de mai multe clauze de opt-out, preferând o relație preferențială cu SUA, în vreme ce politica continentală era dirijată de cuplul format din președintele Franței și cancelarul german.

Din punct de vedere economic, o eventuală ieșire a Franței din Uniunea Europeană și Zona euro ar reprezenta o lovitură dată stabilității acesteia, mai ales după ieșirea Marii Britanii care a zguduit încrederea cetățenilor UE în viitorul acesteia și a redus drastic bugetul Uniunii. Franța este al doilea cel mai mare contributor al bugetului comun, în 2015 cifra fiind de 19 miliarde de euro, situându-se pe cel de-al doilea loc după Germania (aproximativ 25 de miliarde).

Mai mult, la nivel mondial Franța este una dintre cele mai mari economii ale lumii și după ieșirea oficială a Regatului Unit din UE, va fi a doua cea mai puternică economie după Germania în cadrul Uniunii, potrivit datelor Băncii Mondiale pentru anul 2015.  În anul precizat PIB-ul Franței era de 2,41 trilioane de dolari, situându-se pe locul 6.

Cu toate acestea, francezii par mai determinați ca oricând să plaseze conducerea țării în mâna unor persoane care mai degrabă doresc să curme un viitor unit, solidar și care să continue să producă prosperitate. Este binecunoscut faptul că fenomenul populist a luat cu asalt întreaga Uniune Europeană, liderii lor cu o retorică eurofobă promițând o rezolvare extrem de rapidă a unor probleme complexe și a căror rezolvare necesită nu numai timp, dar și lucru în comun și soluții adapteate în funcție de contextul regiona, dar unamim acceptate de către ceilalți membri. 

Criza migrației a laut cu asalt o Europă de Vest deja „inundată” de imigranți estici în căutarea unor vieți mai bune. Acum situația este diferită. Oamenii nu au venit în UE pentru  un standard de viață mai ridicat, au venit pentru că Orientul Mijlociu nu le mai oferă siguranță și deoarece criza siriană s-a extins de prea mult timp, determinând cetățenii sirieni să creeze cel mai mare exod de populație de după cel de-al Doilea Război Mondial. Astfel, este o dovadă de umanitate ajutorarea unor persoane a căror viață depinde strict de disponiblitatea europenilor de a-i primi. 

La nivelul UE, Germania a înregistrat cel mai mare număr de imigranți (1.5 milioane) în 2015, urmată de Marea Britanie (631.500), Franța (363.900), Spania (342.100) și Italia (280.100), potrivit datelor furnizate de Eurostat.

Mai mult, atentatele teroriste care au marcat societatea franceză și care numai în ultimii doi ani s-au soldat cu moartea a aproximativ 240 de persoane, au determinat o reticență din partea cetățenilor, reticență alimentată, bineînțeles, de populiști precum Marine Le Pen care au exploatat la maxim tema imigrației și a pericolului jihadist pentru a-și atrage un număr cât mai semnificativ de votanți.

Spre deosebire de prietenii germani, care prin vocea cancelarului Angela Merkel, au arătat deschidere și toleranță, francezii s-au arătat mai degrabă asaltați și au respins valul de imigranți deși, conform statisticilor, numărul acestora este de 3 ori mai mic decât al celor din Germania.

Numeroase provocări cu care statul francez s-a confruntat în ultimii ani au condus la neîncrederea cetățenilor în politica tradițională. Șomajul ridicat în rândul tinerilor este o altă problemă a Franței, iar lipsa de măsuri credibile livrate de administrația Hollande a sporit acest sentiment de nesiguranță.  Confrom Eurostat, aproximativ 30% din populația totală este șomeră, acest procent fiind în creștere ușoară față de anii anteriori.

Prin urmare, o închidere totală a granițelor și a izolării Franței ar transforma-o într-o cetate-model și pentru restul statelor în interiorul cărora mesajele populiste au un ecou destul de pregnant. Franța este un simbol al democrației, al iluminismului și al rațiunii de două secole, iar victoria unui candidat de extremă dreapta sau stânga, ar reprezenta un derapaj enorm pentru această țară-model.

Mai mult, atașamentul unora dintre candidați pentru Rusia lui Vladimir Putin este de natură să aducă un dezechilibru construcției europene și totodată să marcheze succesul propagandei moscovite. Este în interesul președintelui rus să existe o Uniune Europeană slabă, dezbinată, sau chiar în curs de prăbușire deoarece sancțiunile impuse de aceasta nu ar mai avea aceeași forță economică precum în prezent, sau chiar ar fi anulate.

Este clar că cea de-a cincea republică franceză nu își va rezolva peste noapte toate problemele cu care se confruntă în eventualitatea în care în fruntea țării va fi ales un președinte cu viziuni pro-europene, dar modul în care acestea vor fi gestionate, precum și salvgardarea democrației veritabile vor conferi și mai multă stabilitate și putere de acțiune acestui stâlp de rezistență al Uniunii Europene. Deși este susținută atât de Moscova, cât și de SUA, Marine Le Pen este cea mai puțin dezirabilă opțiune pentru Palatul Elysee.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

Președintele depanator

Published

on

de Dan Cărbunaru

După aproape cinci ani de mandat, din care majoritatea cu un Guvern ostil și un an cu un prim-ministru pe care l-a desemnat și care astăzi îi trimite un challanger cu șanse de confruntare în turul doi, Președintele Klaus Iohannis și-a lansat, joi, 8 august a.c., campania pentru al doilea mandat la Consiliul Național al PNL. În fața a peste trei mii de susținători din toată țara, strânși sub cupola Romexpo, Iohannis a prezentat mai degrabă un program cu principii de guvernare și a tras din toate pozițiile într-un PSD tot mai anemic și scufundat în propriile erori și strategii de conducere.

Președintele a ales tragedia de la Caracal ca exemplu de proastă guvernare și a trasat, apoi liniile pe care le vede alături de PNL , pentru viitorul unei Românii normale, funcționale, bazate pe recunoașterea valorii și blocarea ascensiunii mediocrității în vârful statului.

Președintele s-a axat mai puțin pe bilanțul propriului mandat din perspectivă constituțională și a evitat să răspundă atacurilor din ultimele zile lansate de către Dan Barna, candidatul USR+. A vorbit despre proiectul unei întregi generații, pentru care, alături de actuala Opoziție și de cetățeni, a declarat că a reușit să pătreze nealterat parcursul proeuropean, transatlantic și democratic al României.

După ani lungi de opoziție, activul PNL a fost hrănit la lansarea campaniei pentru al doilea mandat la Cotroceni cu promisiunea revenirii la putere, în condițiile în care urmează, la anul, alegeri locale și parlamentare.

Blocând în primul mandat derapajele extreme, Klaus Iohannis pare orientat mai degrabă în debutul acestei campanii către mize de politică internă, dispus să își asume rol de președinte depanator alături de un guvern PNL.

Continue Reading

EDITORIALE

”Macroleon”: Bine ați venit în Europa franco-germană a președintelui Franței

Published

on

© Twitter

Proiectul Uniunii Europene își datorează existența, în mod neîndoielnic, deciziei franco-germane de a îngropa securea sângeroasă a celor două războaie mondiale și de a-și da mâna reconcilierii politice și istorice.

După decenii umilitoare în istoria bilaterală – fie că vorbim de încoronarea împăratului german Wilhelm I în Sala Oglinzilor de la Versailles, de capitularea Germaniei prin Armistițiul de la Compiègne din 1918, urmată de un nou gest umilitor înfăptuit de Germania nazistă prin semnarea Armistițiului de Compiègne din 1950 care consfințea ocupația germană în Franța și determina instituirea regimului de la Vichy – liderii Franței și Germaniei, fie ei Charles de Gaulle și Konrad Adenauer, Valéry Giscard d’Estaing și Helmut Schmidt, Francois Mitterand și Helmut Kohl, au adus relația franco-germană în epicentrul integrării europene.

Puterea franceză gaullistă, demonstrată prin blocarea inițiativei-pionier a comunității europene de apărare, Criza scaunului gol din 1966 și chiar prin retragerea din structurile militare ale NATO, a pierdut însă, treptat, teren politic prin prisma ponderii economice tot mai însemnate a Germaniei, reunificată în cele din urmă în 1990, pentru ca la finalul secolului trecut fostul cancelar german Helmut Kohl să fie apreciat drept ”cancelarul integrării europene”. Însăși o anecdotă mărturisită de Jean-Claude Juncker la funeraliile lui Kohl, primele și singurele funeralii europene, dezvăluia cum Helmut Kohl a salutat cu lacrimi în ochi decizia extinderii Uniunii Europene spre Est.

Compromisul franco-german, atestat în 1963 prin ”spiritul de la Elysee” și reînnoit chiar în ianuarie 2019 prin ”spiritul de Aachen, îi are ca protagoniști, în prezent, pe Angela Merkel și Emmanuel Macron. Însă pentru prima dată în ultimele două decenii, timp în care numărul cancelariei de la Berlin s-a aflat pe ”apelare rapidă”, asistăm la o resetare a preferințelor.

Apărut ca un outsider în spectrul fragmentat al politicii franceze, Emmanuel Macron a reușit în 2017 ceea ce puțini credeau: a avansat în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale, când pentru prima dată din 1958 niciun candidat al stângii sau dreptei tradiționale nu s-a aflat în turul secund al scrutinului prezidențial, și a învins-o pe candidata extremei-drepte Marine Le Pen la o distanță consistentă.

Însăși celebrarea victoriei de răsunet pentru întreaga Franță și Europă a fost aparte. Acompaniat acustic de imnul Uniunii Europene, președintele ales Macron și-a făcut apariția pe scena de pe esplanada Muzeului Luvru, injectându-și alura politică în construcție cu optimism european și spirit reformist pentru Uniunea Europeană.

Doi ani mai târziu, Emmanuel Macron și-a văzut o mare parte din ambițiile în derulare politică. Țările UE aparținând eurozonei au găsit o formulă acceptabilă și mai puțin provocatoare de tensiuni a unui instrument de competitivitate, denumire generică pentru un așa-zis buget al statelor ce dețin moneda euro. Cooperarea în materie de apărare europeană, ironic sau nu blocată de Franța în anii 1950, a devenit temă de avangardă pentru Renașterea Europeană propusă de președintele francez, sub emblema a ceea ce Macron a numit ”Inițiativa Europeană de Intervenție”, o forță militară formată din zece state UE dispuse să acționeze împreună în situații de criză și care a defilat demonstrativ de Ziua Națională a Franței, ceremonie dedicată apărării europene.

Momentul cu cea mai ridicată inflexiune a venit însă după alegerile europene din 23-26 mai. Clasată pe locul al doilea la alegerile europarlamentare din Franța după formațiunea lui Marine Le Pen, lista Renaissance sponsorizată politic de Emmanuel Macron și formată din patru partide a reușit cu cei 21 de eurodeputați aleși să coalizeze o nouă mișcare în Parlamentul European – grupul Renew Europe – construită pe scheletul grupului ALDE european și devenită a treia forță politică din hemiciclu.

În paralel, președintele francez a fost un actor central în toate punctele cheie ale negocierilor dintre liderii europeni pentru desemnarea șefilor instituțiilor europene: de la respingerea categorică a bavarezului creștin-social Manfred Weber la înfăptuirea ”planului de la Osaka” cu Frans Timmermans în pole position pentru șefia Comisiei Europene și până la aplicarea principiului opus Spitzenkandidat – cel al ”iepurelui din joben” – și propunerea, ca atare, a unui pachet cu ministrul german al Apărării Ursula von der Leyen ca succesoare a lui Jean-Claude Juncker.

Pachetul de nume prin care Germania Angelei Merkel a dat primul german președinte al Comisiei Europene după 52 de ani este o creație fidelă a puterii de broker a lui Emmanuel Macron.

Liderul de la Elysee și-a asumat câteva obiective majore în acest proces, toate bifate: de la impunerea unui echilibru de gen la o balanță politică ca atare. Ursula von der Leyen, singurul om politic care a făcut parte din toate guvernele Angelei Merkel, a fost propusă în fruntea Comisiei Europene de către Emmanuel Macron.

Născută la Bruxelles, cu un profil european și cu controverse privind contractele ei de consultanță, von der Leyen, al cărui nume a fost prea puțin speculat în perioada negocierilor, a apărut ca soluție pentru a risipi toate opozițiile și a genera compromisul:

1) membră a CDU, cel mai mare partid național din PPE, formațiunea care a câștigat cele mai multe mandate în Parlamentul European;

2) o germancă francofilă care semna recent la Paris, în prezența lui Macron, acordul cadrul Franța – Germania – Spania pentru construcția avionului european de luptă al viitorului;

3) o înfrângere politică a sistemului Spitzenkandidat față de care Emmanuel Macron și-a manifestat adversitatea;

4) facilitarea culoarului pentru a nominaliza un reprezentant al Franței la șefia Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde fiind propusă tot de Emmanuel Macron;

 5) echilibrarea politică în cazul celorlalte poziții: șefia Consiliului European și poziția de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate. Și acest ultim punct a fost agreat cu profunda implicare a lui Emmanuel Macron. Viitorul președinte al Consiliului European, Charles Michel, este un apropiat al lui Macron și face parte din ALDE european, formațiune care în Parlamentul European activează împreună cu eurodeputații Renaissance susținuți de președintele francez. În ce privește postul de Înaltul Reprezentant, socialistul Josep Borrell va călca pe urmele primului ÎR Javier Solana, tot spaniol, iar numele lui a fost agreat tot după o negociere între Macron și premierul spaniol.

Tranzacționarea politică negociată de Emmanuel Macron și-a aflat deznodământul în plenul Parlamentului European. Însă, oricât de blamată ar fi această tranzacționare, ea s-a desfășurat în litera tratatului. Pe scurt, Consiliul European a propus un candidat la șefia Comisiei Europene, iar Parlamentul European a supus votului această propunere.

Fragilitatea majorității din jurul Ursulei von der Leyen, doar 383 de voturi ”pentru”, dintr-un minim necesar de 374, a fost resimțită încă din discursul și dezbaterea acesteia cu membrii Parlamentului European. Asumarea fără echivoc a priorităților convenite de liderii europeni în Agenda Strategică a Uniunii Europene, angajarea politică în promisiuni față de toate cerințele marilor grupuri politice care îi puteau asigura majoritatea au pălit în fața premierei istorice: prima femeie aleasă președintă a Comisiei Europene.


Puteți citi pe larg despre evoluția negocierilor privind alegerea Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene aici.

Cu toate acestea, votul obținut de von der Leyen favorizează zorii unei noi epoci politice pentru Uniunea Europeană.  Ursula von der Leyen este o apropiată a Angelei Merkel și provine din PPE, însă alegerea ei este, în egală măsură, o victorie a tandemului Renew Europe – Emmanuel Macron, ea fiind asumată ca atare.

Compoziția politică a votului pentru Ursula von der Leyen – PPE, Renew Europe și parțial S&D – poziționează PPE-ul Angelei Merkel și Renew Europe-ul lui Emmanuel Macron drept principalele forțe care au legitimat-o democratic pe președinta aleasă a Comisiei Europene. Iar discursul Ursulei von der Leyen a fost o sinteză între refacerea armoniei în PPE și preluarea obiectivelor politice ale Renew Europe și ale socialiștilor europeni care, în ultimă sau în primă instanță, sunt și obiectivele lui Emmanuel Macron și ale liderilor socialiști și liberali din Consiliul European. Fie că vorbim despre Conferința pentru viitorul Europei, care își are originea în convențiile cetățenești propuse de Emmanuel Macron, despre egalitatea de gen în viitoarea Comisie Europeană, despre acțiunea climatică și ținta transformării Europei în primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de gaze, despre consolidarea apărării europene, toate ne duc cu gândul la viziunea președintelui francez pentru reformarea Uniunii Europene.

Tot o sinteză a fost și reacția președintelui francez la alegerea Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene: ”Astăzi Europa are chipul dumneavoastră”.

Iar chipul Ursulei von der Leyen este conturat de următoarele coordonate: o francofilă germancă, născută la Bruxelles, cu o tradiție de familie europeană în mod veritabil, cu cea mai mare experiență executivă în guvernul celui mai longeviv lider european al utimilor 20 de ani și cu o asumare explicită a îndeplinirii cerințelor liderilor europeni și ale majorității care a votat-o în Parlamentul European.

”Es lebe Europa, vive l’Europe, long live Europe!”

Continue Reading

EDITORIALE

Tranzacționarea Europei după votul cetățenilor ei

Published

on

de Dan Cărbunaru

Preocupați de pericolul tranșării sorților Europei între SUA, China și Rusia, astăzi vedem actorul global tranzacționat la el acasă. După ce 200 de milioane de europeni au ieșit la vot, cel mai mare procent de cetățeni dispuși să arate ce vor de la viitorul Uniunii în ultimii 20 de ani, logicul câștigător al alegerilor, cap de listă al PPE, Manfred Weber, a fost făcut sandviș între Consiliul European și Parlament. Din capul său spart, precum Atena din Zeus, a ieșit zeița (ministrul) Apărării din aceeași Germanie, Ursula von der Leyen.

Algoritmul scris de Maron și Merkel a aruncat la coș ultimii cinci ani scurși de la inaugurarea complicatei proceduri de selecție a Președintelui Comisiei Europene din rândul liderilor care au deschis listele familiilor lor politice. Parlamentul European a devenit aparent notarul care parafează dealul din Consiliul European, Estul privește din afară distribuția puterii în UE – după ce polonezul Buzek și Tusk ținuseră un relativ echilibru de reprezentare geopolitică în Parlamentul și Consiliul European.

Italia rămâne cu Președinția Parlamentului, mutată de la populari la socialiști, iar Spania primește poziția de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă și Apărare. Belgianul promovat de Macron ajunge Președinte al Consiliului European iar franțuzoaica Lagarde, PPE, e agreată să vină în fruntea Băncii Centrale Europene. Fondatorii sunt mulțumiți, au preluat explicit responsabilitățile puterii în Uniune, după ce ani de zile au încercat să modifice mecanismele de luare a deciziei și transformarea lor în majorități în locul unanimității care ar fi blocat devenirea blocului comunitar.

Acest scenariu, aproape complet scris, nu a ajuns la final. Verzii, pe care candidatul socialiștilor, Timmermans, încercase să îi coopteze în coaliția progresistă anti PPE, nu se regăsesc în aranjamentul PPE-SD-Renew Europe. Majoritatea noului trident al puterii care înlocuiește binomul PPE-SD are aritmetica de partea sa, dacă toți cei peste 400 de membri ai săi vor vota în bloc, la Strasbourg, săptămâna viitoare, pentru Von der Leyen. Această majoritate ar putea închide algoritmul scris de  Macron și Merkel, în locul celui prezentat de  capii de listă la alegerile europene. După eșecul adoptării Tratatului Constituțional, ar fi următorul major pas înapoi al Uniunii.

Vom vedea ce se va întâmpla în următoarele zile. Dacă nu vom avea o majoritate necesară propunerii franco-germane, jocurile s-ar putea relua. Spietzenkandidatul ar putea reveni ca o trimitere la transparentizarea proceselor electorale europene, la legitimitatea celor care ocupă funcții publice. Frumusețea democrației europene este departe de a se fi epuizat, chiar dacă marile puteri poartă încă în ADN chemarea istoriei scrise cu forța.

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending