Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

Natalia Gavrilița, întrevedere cu Charles Michel: Mi-am exprimat încrederea că actuala vizită va pune bazele pentru impulsionarea relațiilor între Republica Moldova și UE

Published

on

© Natalia Gavrilița - Facebook

În cadrul primei vizite oficiale la Bruxelles în calitate de prim-ministru al Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa a avut luni dimineață o întrevedere cu președintele Consiliului European, Charles Michel. 

„Am mulțumit înaltului oficial european pentru susținerea pe care Consiliul European o oferă țării noastre și am spus că acest suport este extrem de important pentru consolidarea proceselor democratice, reformarea justiției și instituțiilor statului, relansarea economică și crearea locurilor de muncă, și creșterea bunăstării cetățenilor. La fel, am avut și un schimb de opinii referitor la prioritățile pentru Summit-ul Parteneriatului Estic, care urmează a fi desfășurat în decembrie”, a scris Natalia Gavriliţa, pe Facebook.

Citiți și: Natalia Gavrilița efectuează prima vizită de lucru la Bruxelles în calitate de premier al Republicii Moldova, în cadrul căreia va avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni

Natalia Gavriliţa a explicat că în contextul priorităților guvernului pe care îl conduce, a vorbit cu Charles Michel despre reforma justiției și anticorupție, inclusiv investigarea fraudei bancare, gestionarea pandemiei COVID-19 și pachetul de suport economic și social necesar pentru relansarea creșterii economice.

„Charles Michel, la rândul său a menționat că: “UE este deschisa să sprijine în continuare Republica Moldova și agenda de reforme ambițioase pe care și-o propune. Moldova este un partener important și prioritar pentru noi””, a punctat șefa executivului de la Chișinău. 

Mai mult, aceasta și-a exprimat încrederea că actuala vizită va pune bazele pentru impulsionarea relațiilor între Republica Moldova și Uniunea Europeană, astfel încât, în următoarea perioadă, să fie posibilă avansarea dialogurilor la nivel înalt pe securitate, justiție și energie.

„Republica Moldova este interesată de extinderea domeniilor de cooperare, dar și de dezvoltarea în continuare a politicilor naționale în conformitate cu Acordul de Asociere”, a conchis prim-ministrul.

REPUBLICA MOLDOVA

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

Published

on

© captură video/ Constantin Cojocaru - Facebook

Ne-am dorit și ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure, a subliniat Constantin Cojocaru, președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din Republica Moldova în cadrul Congresului Autorităților Locale (CALM).

Acesta a participat luni la Gala Asociației Orașelor din România, organizată cu ocazia celebrării a trei decenii de activitate neîntreruptă.

”Am fost și rămânem un bun partener al asociațiilor din România. Vă asigur că ne-am dorit și ne dorim dincolo de discursurile pe care le avem, fie înainte de alegeri, fie post-alegeri, parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure”, a evidențiat Cojocaru în cadrul intervenției sale. 

Acesta a reliefat beneficiile de a face parte din Uniunea Europeană și a amintit impactul pe care îl are geopoliticul asupra Republicii Moldova.

Citiți și: Gala AOR. Ministrul Adrian Veștea asigură autoritățile locale de deschidere la dialog și colaborare: Fiți motorul care să ducă la progres

Ministrul Adrian Câciu, la Gala AOR: Sunteți cei care ați sprijinit România să aibă un exercițiu financiar de succes în perioada 2014-2020, cu o absorbție de 97%, peste 23 de miliarde de euro

Gala AOR. Președintele Curții de Conturi, recunoscător pentru ”parteneriatul solid și constructiv” pe care îl are cu Asociația Orașelor din România: Să continuăm colaborarea pentru a răspunde provocărilor urbane

Premierul Marcel Ciolacu, mesaj în cadrul Galei Asociației Orașelor din România: Să aveți în continuare energia și curajul să duceți comunitățile pe care le reprezentați spre un viitor cu adevărat european

”Vă asigur că este bine, frumos să vorbești despre românitate aici, pe malul Dâmboviței, și e cu totul altfel să vorbești despre românitate într-o comunitate cel puțin ca a mea, unde sunt cinci etnii, niciuna majoritară. E una a vorbi despre românitate în contextul unei formule europene, cu fonduri europene, și alta să vorbești despre românitate într-o zonă în care încă geopoliticul își lasă amprente foarte și foarte adânci”, a semnalat Constantin Cojocaru.

Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din Republica Moldova a ținut să amintească de eforturile depuse de ”primarii de sate, de orașe din Republica Moldova și România”, care au unit comunitățile lor prin ”declarații de unire simbolice”.

”Indiferent că sunteți primari, miniștri, deputați, președinți de țară, noi vă iubim pentru că sunteți români și suntem români. Eu nu am cetățenie română și nu vreau să-mi fac vreodată pentru că nu trebuie să-i demonstrez mamei că sunt român. Mama trebuie să-și recunoască feciorul și fără documente. Noi vă iubim pentru că românitatea trebuie să dăinuie”, a conchis Cojocaru.

Asociația Orașelor din România (AOR) sărbătorește anul acesta 30 de ani de activitate neîntreruptă și a marcat această ocazie specială cu o seară de recunoștință și celebrare la Gala AOR 30.

De la înființarea sa în 1994, Asociația Orașelor din România a fost un pilon al comunităților urbane din întreaga țară, promovând cooperarea și schimbul de bune practici între orașe și facilitând dialogul constructiv între autorități locale și centrale.

În ultimii 30 de ani, Asociația Orașelor din România a demonstrat angajamentul său față de dezvoltarea durabilă, incluzivitatea socială și inovarea în gestionarea orașelor.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Ministrul de Externe al R. Moldova a reiterat președintelui în exercițiu al OSCE ”angajamentul Chișinăului pentru o soluție pașnică în soluționarea conflictului transnistrean”

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul de externe al Republicii Moldova, l-a găzduit pe ministrul afacerilor externe, europene și comerțului din Malta, care se află în vizită de lucru în această țară în calitate de președinte în exercițiu al OSCE.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, cei doi miniștri au discutat despre situația regională, progresele în soluționarea conflictului transnistrean, angajamentul Republicii Moldova față de integrarea europeană și eforturile de reintegrare a țării.

Oficialii au subliniat faptul că cetățenii noștri de pe ambele maluri ale Nistrului se bucură de avantajele apropierii de UE.

Oficialii, de asemenea, au abordat cooperarea bilaterală și consecințele războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv provocările pentru funcționarea OSCE și securitatea europeană.

”Am reiterat angajamentul Chișinăului pentru o soluție pașnică în soluționarea conflictului transnistrean, respectând suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei. Am cerut președinției OSCE să se implice mai activ inclusiv în protejarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a țării noastre”, a spus oficialul moldovean.

La rândul său, președinția malteză a OSCE a anunțat că sprijină o soluție pașnică, complexă și de durată în abordarea conflictului transnistrean, cu perspectiva suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, informează Agerpres, care citează Moldpres.

Ian Borg a sugerat că scopul vizitei sale este de a înțelege mai bine provocările din regiune, oferind asigurări că este gata să asigure sprijin pentru depășirea lor.

”Este important să promovăm pacea şi să contribuim la facilitarea dialogului. Suntem angajaţi să lucrăm pentru obţinerea unei soluţii de durată. Credem cu fermitate în rolul OSCE în acest sens. Reafirmăm angajamentul puternic de suport în procesul de reglementare transnistreană”, a mai spus Borg.

El și-a arătat deschiderea de a contribui la identificarea de pași concreți pentru a consolida încrederea între părți, chiar dacă formatul 5+2 este pe pauză.

Citiți și: 32 de ani de la războiul de pe Nistru. Maia Sandu și UE ”condamnă agresiunile armate” și transmit un mesaj ”forțelor care încearcă să sădească neîncredere și discordie” în R. Moldova: Nu vor reuși

La începutul lunii martie, președinta Maia Sandu spunea că moldovenii nu au nimic împotriva rușilor, ci împotriva tancurilor rusești și că formatul de negocieri 5+2 este unul nefuncțional.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

ICI București a fost prezent la Forumul de Afaceri România – R. Moldova, eveniment ce a oferit prilejul prezentării oportunităților de investiții

Published

on

© ICI București

ICI București a fost prezent la Forumul de Afaceri România – Republica Moldova, organizat la Palatul Parlamentului, în marja celei de-a XII-a reuniuni a Comisiei Interguvernamentale pentru Cooperare Economică Moldo-Română.

Potrivit unui comunicat al institutului, evenimentul a constat în prezentări ale oportunităților de investiții, discuții tematice privind tendințele actuale în domeniul afacerilor și sesiune de B2B, reprezentând un cadru de dialog și colaborare între mediile de afaceri din ambele țări.

Forumul a adus împreună reprezentanți ai comisiilor economice de resort ale Senatului și Camerei Deputaților din România, șefi ai agențiilor de investiții din Republica Moldova și România, președinții Camerelor de Comerț și Industrie din cele două țări, precum și președintele Asociației Investitorilor Români din Republica Moldova.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.6 hours ago

Viktor Orban: Nu vom interveni de nicio parte a războiului ruso-ucrainean

G76 hours ago

Miniștrii de externe din G7 reafirmă ”angajamentul față de securitatea Israelului” și avertizează că sunt gata ”să adopte noi sancțiuni” contra Iranului, cerând părților să evite o escaladare

CONSILIUL EUROPEAN6 hours ago

Charles Michel răspunde la atacurile lui Trump cu cifre: Sprijinul UE pentru Ucraina, 150 de miliarde de dolari. Nu vă lăsați intimidat de Putin, că noi nu suntem

NATO7 hours ago

MApN: Încă trei avioane de luptă F-16 achiziționate de la Norvegia au aterizat în România la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii

G77 hours ago

Țările G7 se angajează să consolideze apărarea aeriană a Ucrainei și vor analiza folosirea activelor rusești înghețate în sprijinirea Kievului

ROMÂNIA7 hours ago

Sebastian Burduja: Hidroelectrica și compania emiratează Masdar încheie un parteneriat de investiții verzi de 1,5 mld. de euro în România

U.E.8 hours ago

UE ar trebui să se folosească de politica comercială pentru a-și reafirma statutul de putere economică, reclamă Suedia și Finlanda, care deplâng abordarea ”mai defensivă și mai restrictivă”

U.E.9 hours ago

Finlanda cere ajutorul UE pentru a opri afluxul de migranți din Rusia

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Din Ucraina, vicecancelarul german Robert Habeck face apel la parteneri să ofere Kievului mai multe sisteme de apărare antiaeriană pentru a continua lupta împotriva Rusiei

SUA9 hours ago

Directorul CIA avertizează că Ucraina ar putea pierde războiul cu Rusia dacă SUA nu trimit mai mult ajutor

ROMÂNIA1 day ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA2 days ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA2 days ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA2 days ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ3 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ3 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO1 week ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending