Orice furnizare de către China a unui ajutor letal pentru Rusia în timpul războiului din Ucraina ar fi o “greşeală istorică cu consecinţe profunde”, a declarat miercuri, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timp ce a subliniat că orice viitoare aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică va avea la bază independenţa şi democraţia ţării, ambele puse în pericol de invazia rusă.
Înaltul oficial aliat a susținut o conferință de presă la finalul reuniunii miniștrilor de externe din țările NATO, care a debutat marți cu aderarea Finlandei la Alianței, cu marcarea împlinirii a 74 de ani de la înființarea Alianței și a continuat cu discuții la nivelul Comisiei NATO – Ucraina, precum și în cadrul unor sesiuni cu partenerii democratici ai NATO din Asia-Pacific, miniștrii de externe ai Japoniei, Australiei, Coreei de Sud și Noii Zeelande.
Alianţa Nord-Atlantică monitorizează cu atenţie tot ce face China, a spus Stoltenberg, care s-a referit la faptul că Beijingul şi Moscova au semnat chiar înainte de invadarea Ucrainei un parteneriat fără limite, iar China nu a condamnat niciodată “invazia brutală a Rusiei”, relatează Agerpres.
Întrebat ce înseamnă “greşeală istorică cu consecinţe profunde”, secretarul general al NATO a răspuns: “Cred că nu există motive să intrăm în detalii, dar China ştie că vor exista consecinţe severe dacă vor furniza sprijin letal Rusiei”.
El a apreciat totuşi că nu consideră necesară schimbarea Conceptului Strategic al NATO de la Madrid, care “reflectă recunoaşterea de către NATO a ceea ce înseamnă China pentru securitatea noastră”.
Stoltenberg a mai afirmat că “Rusia depinde tot mai mult de China” şi că “relaţiile comerciale cu China au devenit chiar mai importante pentru Rusia în principal din cauza sancţiunilor economice şi a consecinţelor războiului”.
Prin această afirmație, Stoltenberg s-a raliat pozițiilor recente ale șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și ale secretarului de stat al SUA, Antony Blinken. În discursul susținut săptămâna trecută cu privire la relațiile UE-China, von der Leyen a subliniat că echilibrul de putere în relația bilaterală cu Rusia este în favoarea Chinei. O presiune similară a fost exercitată și de secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, care a spus că Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere” și că Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie.
Referitor la Ucraina, secretarul general al NATO a afirmat că “viitorul Ucrainei este în familia euroatlantică”.
Întrebat ce înseamnă acest lucru în mod concret, el a răspuns că “poziţia NATO este că Ucraina va deveni membră a Alianţei”, dar că trebuie îndeplinite două condiţii.
“În primul rând, trebuie să ne asigurăm că Ucraina va rezista ca stat suveran şi independent. Acest lucru e ameninţat acum de invazia rusă. Primul pas, condiţia primară, este să furnizăm sprijin Ucrainei pentru ca Putin să nu câştige războiul”, a afirmat Stoltenberg.
În al doilea rând, a afirmat el, “când se termină războiul, trebuie să ne asigurăm că avem cel mai ridicat nivel de interoperabilitate” între forţele armate din Ucraina şi cele aliate.
În acest sens, la Comisia NATO-Ucraina s-a discutat despre începerea unui program strategic multianual de asistenţă pentru Ucraina, care este ceva diferit de sprijinul actual pentru Ucraina, al aliaţilor şi al NATO, care răspunde unor nevoi imediate.
De altfel, la această reuniune, ministrul român de externe Bogdan Aurescu a propus un mecanism aprofundat de consultări politice între NATO și Ucraina și transformarea Comisiei NATO-Ucraina într-un Consiliu NATO-Ucraina, cu competențe sporite față de actuala Comisie, care să susțină reformele necesare din Ucraina și creșterea interoperabilității cu NATO, precum și să faciliteze drumul spre aderare al Ucrainei.




