Miniștrii de Externe din țările NATO au decis miercuri recunoașterea spaţiului cosmic ca domeniu operațional de luptă, care devine al cincilea astfel de domeniu, după cele trei spații tradiționale – aerian, terestru și maritim – și, ceva mai recent, spațiul cibernetic. Decizia asumată la ministeriala aliată urmează să fie formalizată la reuniunea șefilor de stat sau de guvern, din 3-4 decembrie, de la Londra.
“Spaţiul este esenţial pentru capacităţile de apărare şi descurajare ale Alianţei, pentru avertizarea timpurie şi navigaţie”, a explicat marţi la Bruxelles secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după ce reprezentanţii celor 29 de aliaţi și-au dat acordul pentru această operaționalizare a spațiului cosmic.
Aproximativ dintre cei 2000 de sateliţi de pe orbita terestră aparţin statelor membre ale NATO, a mai menţionat Stoltenberg, dând asigurări că NATO nu are nicio intenție să trimite arme în spațiu și că abordarea Alianței privind spațiul cosmic va respecta dreptul internațional.
”Această decizie permite NATO să solicite aliaților furnizarea de servicii și capabilități, precum utilizarea sateliților de comunicații”, a mai explicat secretarul general al Alianței.
O asemenea decizie fusese speculată în presa internațională încă din vara acestui an. Ulterior, miniștrii Apărării din țările Alianței au adoptat prima politică spațială a NATO. Țările membre NATO deţin 65% din sateliţii din spaţiu, iar decizia privind o desemnare a spațiului cosmic ca domeniu operațional de luptă are loc la trei ani distanță după ce aliații, la summitul de la Varșovia, au recunoscut și spațiul cibernetic ca domeniu de apărare.
În egală măsură, decizia NATO vine în întâmpinarea noilor ambiții în spațiul cosmic din partea a doi importanți aliați, Statele Unite și Franța. Președintele american Donald Trump a lansat, în luna august, comandamentul militar al spațiului, precizând că această dimensiune ”este în centrul securităţii SUA”. Tot în vara lui 2019, de Ziua Națională a Franței, preşedintele Emmanuel Macron a anunţat crearea unui comandament militar spaţial. În continuarea acestui anunț, guvernul de la Paris a informat că va dezvolta arme cu laser și va desfășura sateliți de supraveghere până în anul 2023 ca parte a planului de a proteja infrastructura spațială.
Decizia de a declara spaţiul cosmic drept nouă frontieră pentru apărare vine în contextul în care criticile privind funcționarea NATO au căpătat o nouă amploare după afirmațiile președintelui francez privind ”moartea cerebrală a organizației”, iar ea ar aputa la a-l convinge pe președintele Statelor Unit că Alianţa Nord-Atlantică poate fi un aliat util în a descuraja dezvoltarea Chinei ca putere militară rivală, precum și forța în spațiu a Rusiei.




