Țările NATO au transmis Rusiei îngrijorările provocate de practica excesivă a Moscovei în ceea ce privește exercițiile desfășurate fără notificare prealabilă (”snap exercises”) în cadrul reuniunii Consiliului NATO-Rusia în care s-au discutat criza din Ucraina, situația de securitate din Afganistan și eforturile de transparență și reducere a riscurilor în activitățile militare.

FOTO: US Mission to NATO
”Este pentru a treia în acest an când Consiliul NATO-Rusia se întrunește. Aliații și Rusia au viziuni diferite, iar reuniunea noastră nu indică o reîntoarcere la business as usual”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii în care cele două părți au prezentat unele dintre exercițiile lor militare desfășurate în acest an.
”Rusia ne-a informat cu privire la exercițiul Kavkaz-2016, desfășurat recent, iar NATO a prezentat exercițiul Trident Juncture 2016”, a mai spus Stoltenberg, conform unui comunicat remis CaleaEuropeana.ro.
Reuniunea NATO-Rusia a avut loc în aceeași zi în care Consiliul UE a a prelungit în mod oficial sancțiunile economice impuse Rusiei.
NATO implică OSCE în relația cu Rusia
La reuniunea desfășurată la nivel de ambasadori, mai multe țări aliate au solicitat ca membrii Consiliului NATO-Rusia să contribuie la nivel OSCE la consolidarea Documentului de la Viena cu privire la activitățile și exercițiile militare.
”Transparența în rândul exercițiilor militare este esențială. La nivel OSCE, toate cele 57 de state – inclusiv aliații NATO și Rusia – au căzut de acord asupra regulilor de desfășurare a activităților militare în Europa. Inclusiv observarea exercițiilor și notificarea asupra acestora. Aliații au exprimat îngrijorări cu privire la utilizarea excesivă a exercițiilor surpriză (”snap exercises”). Mai mulți au solicitat membrilor Consiliului NATO-Rusia să contribuie la consolidarea Documentului de la Viena al OSCE”, a completat secretarul general al NATO.
Secretarul general al NATO a mai anunțat și găzduirea de către Finlanda, țară non-NATO și vecină cu Rusia, a unei reuniuni la nivel tehnic pentru îmbunătățirea siguranței aeriene în zona Mării Baltice, acolo unde SUA și Rusia s-au acuzat reciproc de manevre periculoase în ultimul an.
Criza din Ucraina: ”de acord că avem un dezacord”
Situația de securitate și criza din Ucraina a reprezentat primul subiect de pe agenda Consiliului NATO-Rusia, în cadrul căruia Alianța Nord-Atlantică și Federați Rusă rămân ”în profund dezacord”.
”Aliații nu recunosc și nu vor recunoaște anexarea ilegală și ilegitimă a Crimeei de către Rusia și-au reiterat sprijinul pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei”, a transmis Stoltenberg cu privire la acest subiect.
Mai mult decât atât, țările NATO privesc în continuare acordurile de la Minsk ca fiind planul de soluționare a conflictului din estul Ucrainei.
”Încălcări ale încetării focului au atins niveluri record. Armamentul greu nu a fost retras, iar observatorii OSCE au devenit de multe ori ținte. Toți semnatarii (n.r. – acordurile de la Minsk”) trebuie să își respecte angajamentele, iar aliații au cerut Rusiei să își utilizeze influența asupra militanților pentru ca aceștia să își respecte angajamentele”, a mai adăugat oficialul aliat.
Situația de Afganistan: subiectul fără tensiune de pe agendă
În ceea ce privește situația de securitate din Afganistan, acolo unde NATO continuă să sprijine forțele de securitate naționale, aliații au transmis Rusiei că toți actorii din regiune trebuie să joace un rol constructiv.
”Sprijinirea forțelor afgane pentru ca acestea să asigure securitatea țării lor rămâne crucială. Asta fac NATO și partenerii săi prin instruire și finanțare. Un Afganistan stabil este în interesul tuturor. Toți actorii din regiune trebuie să practice un rol constructiv în sprijinirea guvernului de unitate națională pentru a stabiliza Afganistanul”, a mai transmis Stoltenberg.
La capătul Consiliului NATO-Rusia secretarul general al NATO a mai transmis că NATO nu caută confruntare cu Rusia, iar consolidarea prezenței sale în est este defensivă, proporționată și în acord cu angajamentele sale internaționale.
Aceasta este cea de-a treia reuniune NATO-Rusia, la nivel ambasadori, din acest an, reuniunile Consiliului fiind suspendate în 2014 după anexarea Crimeei și acțiunile destabilizatoare din Ucraina. În aprilie a avut loc prima întrunire, având pe agendă situația din Ucraina, evoluțiile din Afganistan și s-a pus accentul pe transparența exercițiilor militare și reducerea riscurilor. Cea de-a doua reuniune a urmat summitului NATO de la Varșovia, desfășurându-se la câteva zile după ce liderii euro-atlantici au adoptat o postură puternică de descurajare în flancul estic al Alianței.
Citiți și Ambasadorul SUA la NATO, avertisment înaintea reuniunii cu Rusia: Moscova are o ”influență malignă”
Consiliul NATO-Rusia de luni a reprezentat prima reuniune dintre Alianță și Federația Rusă după ce Donald Trump a fost ales președinte al Statelor Unite. Reamintim că în timpul campaniei electorale, candidatul republican de atunci a pus la îndoială implicarea SUA în apărarea aliaților care nu își respectă angajamentele financiare cu privire la apărare. Totodată, Moscova este intens acuzată de administrația în exercițiu de la Washington că a organizat atacuri cibernetice pentru a favoriza alegerea lui Donald Trump în calitate de președinte al SUA.
.