Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că exploziile care au avut loc marți în Polonia și care au făcut două victime au fost probabil provocate de o rachetă ucraineană care se apăra de un atac rusesc.
“Nu este vina Ucrainei, Rusia poartă responsabilitatea finală, deoarece își continuă războiul ilegal împotriva Ucrainei”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, despre racheta de fabricație rusă care a lovit teritoriul polonez.
Înaltul oficial aliat a făcut aceste remarci în cursul unei conferințe de presă după o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori.
“Explozia de ieri a avut loc în timp ce Rusia a lansat un val masiv de atacuri cu rachete în Ucraina. (…) O anchetă privind acest incident este în curs de desfășurare și trebuie să așteptăm rezultatul acesteia. Dar nu avem niciun indiciu că acesta a fost rezultatul unui atac deliberat. Și nu avem niciun indiciu că Rusia pregătește acțiuni militare ofensive împotriva NATO. Analiza noastră preliminară sugerează că incidentul a fost probabil cauzat de o rachetă de apărare aeriană ucraineană lansată pentru a apăra teritoriul ucrainean împotriva atacurilor cu rachete de croazieră rusești”, a explicat el.
Și președintele polonez Andrzej Duda a declarat, de asemenea, miercuri, că nu există niciun indiciu că explozia rachetei a fost “o acțiune intenționată”.
“Nu există niciun indiciu că acesta a fost un atac intenționat asupra Poloniei. Cel mai probabil, a fost o rachetă de fabricație rusească de tip S-300. Nu avem nicio dovadă în acest moment că ar fi fost o rachetă lansată de partea rusă. Suntem în contact direct cu aliații noștri din NATO. Subliniez – nu avem nicio dovadă circumstanțială care să ne permită să concluzionăm că acesta a fost un atac asupra Poloniei”, a declarat președintele Duda, după o întâlnire a Consiliului Securității Naționale cu premierul, miniștrii și comandanții militari.
Potrivit acestuia, există multe indicii că a fost o rachetă de apărare aeriană “care, din păcate, a căzut pe teritoriul polonez”.
Ambasadorii statelor membre ale NATO s-au reunit în timp ce Polonia se declarase pregătită să solicite declanșarea articolului 4 al Tratatului Nord-Atlantic, care prevede declanșarea mecanismului de consultare între aliați, după ce o rachetă, care se pare că a fost fabricată de Rusia, a lovit teritoriul polonez. Varșovia a transmis însă că nu va întreprinde un astfel de demers.
Președintele polonez Andrzej Duda a discutat la telefon cu președintele SUA, Joe Biden, și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, iar liderii G7 și NATO au adoptat o declarație în care condamnă atacul barbar cu rachete al Rusiei împotriva Ucrainei și în care afirmă că vor sprijini ancheta Poloniei pentru a stabili de unde a provenit proiectilul care a explodat la granița polono-ucraineană.
Preşedintele Andrzej Duda a declarat în noaptea de marţi spre miercuri că ţara sa nu are încă dovezi fără echivoc privind autorul lansării rachetei care a ucis două persoane în sud-estul Poloniei, dar Ministerul polonez de Externe a confirmat că un “proiectil de fabricaţie rusă” a ajuns pe teritoriul său, ucigând două persoane.
Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că este puţin probabil ca racheta care a lovit Polonia să fi fost lansată din Rusia, spunând că Washingtonul şi aliaţii săi vor să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat înainte de a decide o reacţie.
Reacții au venit și din partea României, președintele Klaus Iohannis manifestându-și solidaritatea deplină cu Polonia și anunțând că Bucureștiul este în contact cu partenerii și aliați. De asemenea, Guvernul a anunțat că este în contact cu aliații din NATO, iar MApN analizează situația generată de căderea rachetelor pe teritoriul Poloniei. De asemene, șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a discutat cu omologul polonez și l-a asigurat că Armata României sprijină Armata Poloniei pentru adoptarea măsurilor NATO necesare după incidentul de la granița polono-ucraineană.
Atacurile cu rachete ale Rusiei au avut loc pe fondul eliberării orașului Herson de către armata ucraineană, o înfrângere strategică pentru președintele Putin și forțele ruse, și în timp ce ministrul de externe rus Serghei Lavrov părăsea summitul G20 din Bali, acolo unde Rusia a fost din nou acuzată de Occident pentru invazia sa militară nejustificată împotriva Ucrainei, iar declarația finală a summitului a condamnat agresiunea.