Connect with us

NATO

NATO: Miniștrii apărării din țările aliate vor analiza ”răspunsul Alianței la provocările reprezentate de noile sisteme de rachete ale Rusiei”

Published

on

© NATO

Miniștrii apărării din statele membre ale NATO vor analiza răspunsul și poziționarea Alianței Nord-Atlantice cu privire la noile sisteme de rachete ale Rusiei, a anunțat marți secretarul general Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă în care a prefațat mizele reuniunii de miercuri și de joi a miniștrilor aliați.

La un an distanță de la anunțul SUA de retragere din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare și la șase luni de la încetarea acestui acord încheiat în perioada Războiului Rece, miniștrii celor 29 de țări euro-atlantice vor revizui poziția aliată față de provocările reprezentate de armele convenționale și nucleare ale Rusiei, deopotrivă existente și aflate în dezvoltare.

Vom analiza răspunsul NATO la provocarea pe care o reprezintă noile sisteme de rachete ale Rusiei. Dezvoltarea și desfășurarea rachetelor SSC-8 a dus la dispariția Tratatului INF anul trecut. Aliații NATO au rămas uniți față de încălcarea Tratatului de către Rusia. Pentru că un tratat care este respectat doar de o parte nu ne poate apăra. Am convenit asupra unui pachet echilibrat și coordonat de măsuri defensive. În același timp, ne reafirmăm angajamentul nostru puternic pentru controlul armamentului și pentru dezarmare. SSC-8 este doar o provocare cu care ne confruntăm. Deci vom discuta răspunsul nostru la întreaga gamă de sisteme de rachete rusești. Convenționale și nucleare. În prezent, desfășurat sau în curs de dezvoltare”, a declarat Jens Stoltenberg.

Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare încheiat în 1987 între SUA și URSS a intrat la 2 august 2019 în istorie, după ce Statele Unite și Rusia și-au anunțat aproape concomitent retragerea din acordul ce prezerva echilibrul strategic în Europa, un deznodământ anticipat în urmă din 2 februarie 2019 când Washington-ul a anunțat începerea procesului de retragere, acuzând Rusia că a încălcat în ultimii ani acest tratat.

SUA și NATO acuză Rusia de încălcarea acestui acord strategic prin producerea și deținerea rachetei de croazieră 9M729/ SSC-8, despre care Statele Unite și Alianța Nord-Atlantică spun că este mobilă, dificil de depistat și că poate lovi orice oraș european. În acest cadru, miniștrii Apărării din țările NATO au adoptat în iunie 2019 o serie de măsuri politice şi militare pentru a răspunde ameninţării noilor rachete SSC8 desfăşurate de Rusia prin care încalcă Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare. Acestea vizează consolidarea apărării antirachetă, programul de exerciții ale NATO, acțiuni de intelligence, supraveghere și recunoaștere. De asemenea, NATO a oferit asigurări că reacția aliaților va fi ”defensivă, măsurată şi coordonată” și că aceștia nu doresc ”o nouă cursă a înarmărilor”.

Discuțiile privind provocările reprezentate de sistemele de rachete rusești vor avea loc și într-un context în care Franța, o dată cu retragerea Regatului Unit din UE, a utilizat acest cadru de referință pentru a invita țările europene la un dialog strategic privind rolul descurajării nucleare franceze în securitatea europeană. Într-un discurs susținut vinerea trecută, președintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat dorinţa ca europenii să propună “împreună o agendă internaţională de control al armamentelor”, în condiţiile în care acţiunile Statelor Unite ale Americii şi Rusiei au pus sub semnul întrebării tratatele existente în această privinţă.

Potrivit lui Jens Stoltenberg, celelalte teme de pe agenda reuniunii ministeriale vizează implicarea NATO în construirea securității și a stabilității în Orientul Mijlociu, o solicitare concretă a președintelui american Donald Trump în lumina recentelor evenimente din Irak și Iran, coordonarea Alianței Nord-Atlantice cu Coaliția Globală împotriva grupării Stat Islamic, viitorul misiunii NATO în Irak și a misiunii din Afganistan.

Reuniunea miniștrilor apărării din țările NATO va cuprinde și o analiză a sprijinului aliat pentru Ucraina și a reformelor înfăptuite de Kiev, precum și un dialog privind cooperarea dintre UE și NATO alături de Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

NATO

Ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, la München: NATO trebuie să-și consolideze poziția la Marea Neagră prin abordarea ”o singură ameninţare, un singur flanc, o singură prezenţă”

Published

on

© Ministerul Apărării Naționale

Corespondență de la München

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a vorbit, în cadrul unei mese rotunde organizată cu ocazia Conferinţei de Securitate de la München, despre necesitatea monitorizării atente a dezvoltărilor securitare din zona Mării Negre, subliniind nevoia de consolidare a prezenţei NATO în regiune.

Potrivit unui comunicat al MApN remis CaleaEuropeană.ro, oficialul român a subliniat importanţa strategică “crucială” a regiunii Mării Negre pentru securitatea europeană şi euro-atlantică.

Ministrul Nicolae Ciucă a punctat faptul că, în condiţiile menţinerii posturii asertive a Rusiei în regiune şi a presiunii asupra întregului flanc estic al NATO, este necesară implementarea unei abordări “coerente şi cuprinzătoare” la nivelul Alianţei, în cadrul acţiunilor actuale şi viitoare de consolidare a posturii aliate de descurajare şi apărare, menţionează sursa citată.

“Ministrul Apărării Naţionale a prezentat poziţia României, deopotrivă geostrategică şi geopolitică, pe flancul estic al NATO, într-o regiune vulnerabilă a Alianţei, şi a subliniat necesitatea monitorizării atente a dezvoltărilor securitare din regiunea Mării Negre şi, ca o consecinţă a acestora, nevoia de consolidare a prezenţei NATO în regiune prin aplicarea unei viziuni de tip ”o singură ameninţare, un singur flanc, o singură prezenţă”. În acest sens, el a punctat importanţa implementării eficiente a prezenţei aliate adaptate şi a Pachetului de la Washington pentru Marea Neagră, prin participarea tuturor aliaţilor şi implicarea partenerilor regionali, în vederea îmbunătăţirii capacităţii aliate de supraveghere şi cunoaştere a situaţiei şi de intervenţie în caz de necesitate”, se precizează în comunicat.

Potrivit MApN, demnitarul român s-a pronunţat pentru creşterea sinergiei implicării NATO şi Uniunii Europene în regiunea Mării Negre, în domenii concrete cum sunt contracararea acţiunilor hibride şi a ameninţărilor cibernetice, dezvoltarea mobilităţii militare şi a rezilienţei statelor şi societăţilor din această zonă.

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, prezent la Conferinţa de Securitate de la Munchen, a participat vineri, în calitate de vorbitor principal, la masa rotundă intitulată “The Greater Black Sea Region: Competition for Sea Control or Sea Denial”, organizată de think tank-urile Center for European Policy Analysis (SUA) şi New Strategy Center (România).

Continue Reading

NATO

De la München, Jens Stoltenberg apără relația transatlantică: NATO este expresia supremă a Occidentului. Orice încercare de a distanța Europa de America de Nord riscă divizarea Europei

Published

on

© Munich Security Conference

Corespondență de la München

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a respins sâmbătă teza potrivit căreia ”Occidentul și-a pierdut calea” și a afirmat că Alianța Nord-Atlantică ”este expresia supremă a Occidentului” reprezentat de Europa și America de Nord. De asemenea, Jens Stoltenberg a recunoscut în discursul său că NATO are de-a face cu ”competiția” provocărilor Rusiei care vrea să revină la ”o lume a sferelor de influență”, dar și cu o schimbare ”balanței globale de putere” în urma ascensiunii Chinei.

Vorbind în deschiderea zilei de sâmbătă a Conferinței de Securitate de la München, Stoltenberg a încercat să ofere o imagine diferită de proiecția lansată vineri de președintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier și de ministrul german de externe Heiko Maas, care au vorbit despre o nouă ”ordine în curs de dezvoltare” și despre realitatea unei competiții strategice între SUA, Rusia și China.

”Conferința de anul acesta ridică întrebarea dacă Occidentul și-a pierdut calea. Într-adevăr, se pun întrebări despre forța legăturii transatlantice. Oamenii se întreabă spre ce ne îndreptăm și dacă vom continua să mergem împreună. (…) Este adevărat, calea nu este ușoară și uneori ne poticnim, dar nu ne-am pierdut calea. Și mai important, valorile noastre nu și-au pierdut valoarea”, a spus înaltul oficial aliat, citând libertatea, democrația și domnia legii care au adus o pace și o prosperitate fără precedent.

În multe privințe, NATO este expresia supremă a Occidentului, Europa și America de Nord”, a subliniat Jens Stoltenberg, în condițiile în care ediția din acest a Conferinței pornește de la premisa ”Westlessness”-ului, se desfășoară sub semnul unei transformări epocale a scenei relațiilor internaționale într-o lume mai puțin occidentală, inclusiv pe fondul unei familii occidentale care devine mai puțin occidentală în sensul postbelic al construcției ordinii internaționale. Acest concept este materializat și prin dubla dilemă a portretizării unei lumi în care Occidentul lasă epicentrul scenei globale în favoarea altora și a unei strategii comune occidentale adaptată erei competiției între marile puteri.

Stoltenberg, care a fost urmat pe scena Conferinței de secretarii de Stat și de Apărare ai SUA, într-un mesaj simbolic conturat transatlantic, a reîmprospătat exemplele care arată angajamentul american față de securitatea europeană și euro-atlantică, insistând în același timp și asupra nevoii de adaptare a NATO față de provocările reprezentate de Rusia, de situația din Orientul Mijlociu și, mai nou, de China.

”Realitatea este că facem mai mult împreună astăzi decât am făcut-o de ani buni. SUA investesc în securitate europeană, cu mai multe trupe, exerciții și infrastructură și cu un sprijin puternic bipartizan. Și în timp ce președintele SUA a cerut aliaților europeni să facă mai mult, el a recunoscut, de asemenea, enormele progrese pe care le facem. (…)  Și când ne-am întâlnit la Londra, liderii NATO au convenit să lanseze un proces de reflecție pentru a consolida și mai mult dimensiunea politică a NATO. Așadar, Europa și America de Nord trebuie să continue să stea împreună în fața unei concurențe globale sporite”, a mai precizat secretarul general al Alianței.

Vineri, Frank-Walter Steinmeier și Heiko Maas au criticat actuala administrație americană, sugerând că noua politică de la Washington este cea care a schimbat regula jocului, dintr-o ordine bazată pe reguli într-una a competiției dintre marile puteri.

În contrapartidă, secretarul de stat al SUA Mike Pompeo a afirmat sâmbătă, după discursul lui Jens Stoltenberg, că ”Occidentul câștigă” și că cei care clamează ”moartea relației transatlantice” sunt exagerați. De asemenea, Mike Pompeo a cerut o atitudine comună occidentală în fața Rusiei, dând exemplul conductei Nord Stream 2, și a Chinei.

De altfel, Jens Stoltenberg a recunoscut în discursul său că NATO are de-a face cu ”competiția” provocărilor Rusiei care vrea să revină la ”o lume a sferelor de influență”, dar și cu o schimbare ”balanței globale de putere” în urma ascensiunii Chinei.

”Deci, există o competiție acolo. (…)  Unii spun că răspunsul este mai multă Europă și sunt de acord. Dar aceasta este doar o parte. Pentru că mai multă Europă nu poate însemna Europa singură. Orice încercare de a distanța Europa de America de Nord nu numai că slăbește legătura transatlantică și capacitatea noastră de a concura pe o scenă globală, dar riscă și divizarea Europei. Nu cred doar în Europa. Deoarece nu cred doar în America. Cred în Europa și America împreună”, a conchis Jens Stoltenberg.

 

Continue Reading

NATO

NATO a decis prelungirea misiunii sale în Irak, în urma solicitărilor lui Donald Trump ca Alianța să se implice mai mult în Orientul Mijlociu

Published

on

© MApN

Miniştrii apărării din statele membre ale NATO au ajuns la un acord privind extinderea misiunii de instruire în Irak, iar guvernul de la Bagdad este de acord ca această misiune să continue, a declarat joi secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la capătul reuniunii miniștrilor apărării din țările aliate. În același timp, miniștrii apărării au analizat răspunsul și poziționarea Alianței Nord-Atlantice cu privire la noile sisteme de rachete ale Rusiei.

Bagdadul “ne-a confirmat dorinţa de continuare a activităţilor NATO de instruire, consiliere şi construire de capacităţi pentru forţele armate irakiene”, a declarat Stoltenberg la Bruxelles.

Miniştrii apărării din statele membre NATO au ajuns miercuri la un acord privind extinderea misiunii de instruire în Irak.

”Miniştrii aliaţi (…) au fost de acord în principiu să intensifice misiunea de instruire a NATO. În primă instanţă, aceasta va consta în preluarea unora din activităţile curente de instruire ale coaliţiei globale”, a declarat Stoltenberg, într-o conferinţă de presă, cu o zi în urmă.

Într-o primă instanță, acest acord al miniștrilor țărilor NATO va consta în preluarea și asumarea unor activități de instruire de la coaliţia condusă de SUA împotriva Statului Islamic, în ceea ce reprezintă o primă măsură aliată ca răspuns la solicitarea președintelui american Donald Trump ca ca NATO să se implice mai mult în Orientul Mijlociu.

A doua zi a reuniunii ministeriale a NATO a fost dedicată misiunii din Afganistan, în contextul în care în prezent au loc discuţii între SUA şi talibani pentru un acord de pace în ţara devastată de război, în care se află circa 17.000 de militari din ţările membre.

Un alt subiect pe agendă a fost reprezentat de măsurile de securitate pe care Alianţa le ia în considerare împotriva Rusiei, după denunţarea Tratatului privind forţele nucleare intermediare anul trecut.

Miniștrii apărării din statele membre ale NATO au analizat răspunsul și poziționarea Alianței Nord-Atlantice cu privire la noile sisteme de rachete ale Rusiei. La un an distanță de la anunțul SUA de retragere din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare și la șase luni de la încetarea acestui acord încheiat în perioada Războiului Rece, miniștrii celor 29 de țări euro-atlantice au convenit să adopte, până la finalul anului, noi decizii aliate față de provocările reprezentate de armele convenționale și nucleare ale Rusiei, deopotrivă existente și aflate în dezvoltare.

”În același timp, miniștrii au subliniat angajamentul ferm al NATO față de controlul armelor și dezarmarea. NATO trebuie să continue să fie platforma pentru Europa și America de Nord pentru a discuta aceste probleme. Vom continua aceste eforturi importante cu scopul de a lua alte decizii la sfârșitul acestui an”, a mai spus Jens Stoltenberg.

Miniștrii aliații au discutat, de asemenea, despre progresul în asigurarea unei împărțiri mai echitabile a poverii financiare în cadrul Alianței, reafirmându-se ritmul de alocare potrivit căruia aproximativ 400 de miliarde de dolari vor investiți în plus până la sfârșitul anului 2024. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending