NATO: Mircea Geoană a primit vizita delegației Senatului României. Președinta Anca Dragu l-a asigurat de susținerea sa în promovarea României ca partener strategic

Secretarul General adjunct al NATO Mircea Geoană a primit vineri, 18 iunie, vizita oficială a delegației Senatului României, condusă de Anca Dragu, care l-a asigurat pe acesta de susținerea sa în promovarea României ca partener strategic al Alianței. 

„Am avut plăcerea de a primi vizita delegației Senatului României, condusă de Anca Dragu și compusă din Alina Gorghiu, Radu Mihail, Angel Tîlvăr și Laszlo Attila. O bună ocazie de a prezenta concluziile Summit-ului NATO din 14 iunie și de a dezbate teme care vizează interesele politice, economice și de securitate ale României”, a precizat Mircea Geoană. 

La rândul său, Anca Dragu i-a transmis Secretarului General adjunct că „România este un membru credibil și influent al NATO”, pe care „l-am asigurat de susținerea mea în promovarea țării noastre ca partener strategic”.

În context, Mircea Geoană a declarat că a fost „o plăcere să constat sprijinul transpartinic de care se bucură direcția euroatlantică a țării noastre”. 

Întâlnirea a fost parte din programul vizitei oficiale a delegației Parlamentului României la Bruxelles.

Menționăm că președinta Senatului, Anca Dragu, s-a întâlnit miercuri, 16 iunie, și cu președintele Parlamentului European, David Sassoli, căruia i-a transmis că toți cetățenii Uniunii Europene trebuie să beneficieze de acces necondiționat de vize în SUA. Aceasta l-a asigurat pe oficialul european că va continua să lupte pentru acest drept al cetățenilor români.

De asemenea, tot miercuri, Anca Dragu a avut o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Europene, Věra Jourová, responsabilă pentru valori și transparență, căreia i-a transmis că ” România a făcut progrese semnificative în ceea ce privește respectarea statului de drept”. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, oficialul român și-a exprimat convingerea că ”renunțarea la MCV este un țel realizabil în 2022”.

Ulterior, joi, 17 iunie, Anca Dragu a susținut aderarea „cât mai curând” a României la Schengen în întâlnirea de cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.  În cadrul discuției au mai fost abordate subiecte precum Planul Național de Redresare și Reziliență, legislația privind domeniul achizițiilor publice și drepturile muncitorilor mobili. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare