Connect with us

NATO

NATO și UE doresc întărirea legăturilor transatlantice și îl așteaptă pe Joe Biden la Bruxelles pentru un summit al Alianței și un Consiliu European extraordinar

Published

on

© Jens Stoltenberg/ Twitter

Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu preşedintele ales Joe Biden pentru a întări legăturile cu Statele Unite, a afirmt secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după o cină pe care a avut-o, la Bruxelles, cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și cu Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell.

“Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu preşedintele ales Joe Biden pentru a consolida legăturile dintre Statele Unite şi Europa, deoarece ne confruntăm cu provocări globale pe care niciunul dintre noi nu le poate aborda singur”, a scris Stoltenberg, pe Twitter.

Întâlnirea care a durat peste trei ore a fost organizată la inițiativa președintelui Consiliului European, Charles Michel. De altfel, Michel s-a adresat miercuri dimineață plenului Parlamentului European în cadrul unei dezbateri privind inaugurarea lui Joe Biden și relațiile transatlantice, cerând un nou pact între Europa și SUA și vorbind despre organizarea unui Consiliu European extraordinar cu participarea președintelui Joe Biden în aceeași perioadă cu un summit NATO.

Deoarece atât NATO cât şi instituţiile europene au sediul la Bruxelles, ideea este de a organiza aceste două întâlniri în acelaşi timp.

Jens Stoltenberg a purtat deja discuții cu noul președinte Joe Biden cu privire la agenda viitorului summit NATO din acest an, care va avea pe agendă reziliența și NATO 2030, în vreme ce instituțiile UE și statele membre au schițat deja priorități privind o agendă transatlantică.

Astfel, în decembrie trecut, liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au subliniat, în cadrul concluziilor adoptate la Consiliul European, importanța unui parteneriat strategic transatlantic puternic și și-au afirmat deschiderea pentru a discuta prioritățile comune cu noul președinte al Statelor Unite.

Concluziile Consiliului European au urmat unei poziții comune a miniștrilor de externe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, care au reafirmat importanța strategică a parteneriatului Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii, subliniind că aceasta este “cea mai strânsă relație din lume, înrădăcinată în valori comune și interese comune, legături culturale și istorice, precum și în realitatea geopolitică.

Într-o convorbire telefonică avută în luna noiembrie a anului trecut, președintele ales al SUA Joe Biden le-a comunicat preşedintelui francez, Emmanuel Macron, și cancelarului german Angela Merkel că doreşte “revitalizarea relaţiilor bilaterale şi transatlantice, în special în cadrul NATO şi UE”, după ce aceste raporturi între aliații tradiționali au fost șubrezite de politica administrației Donald Trump și apetitul liderului american pentru coliziune cu UE și Germania.

Tot în luna noiembrie, președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen, respectiv Charles Michel, au avut convorbiri telefonice cu președintele ales al SUA, Joe Biden, cei trei lideri convenind asupra necesității reconstruirii alianței dintre Europa și Statele Unite, în timp ce șeful Consiliului European l-a invitat pe viitorul lider de la Casa Albă să efectueze, în 2021, o vizită la Bruxelles pentru un summit cu cei 27 de șefi de state sau de guverne din UE.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Ministrul Bogdan Aurescu: Trilaterala de securitate România – Polonia – Turcia reprezintă “un triunghi de stabilitate” care întărește securitatea NATO

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe/ Facebook

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a afirmat miercuri, în cadrul conferinței „Provocări de Securitate de la Marea Baltică la Marea Neagră. Viziunea României, Poloniei și Turciei” că trilaterala de securitate România – Polonia – Turcia reprezintă “un triunghi de stabilitate” în ce privește consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe flancul estic.

Evenimentul la care șeful diplomației române a făcut aceste remarci a avut loc în sistem videoconferință București-Varșovia-Ankara, în pregătirea reuniunii Trilateralei pe teme de securitate a miniştrilor afacerilor externe din România, Polonia și Turcia, care urmează a fi găzduită de ministrul român de externe la București, în perioada 22-23 aprilie 2021. Conferința de miercuri face parte din seria de evenimente din marja Trilateralei și a fost organizată de think-tank-uri din România, Polonia şi Turcia: New Strategy Centre (România), OSW (Polonia – Centrul pentru Studii Estice/Osrodek Studiow Wschodnich), SETA (Turcia – Fundaţia pentru Cercetare Politică, Economică şi Socială Siyaset/Ekonomi ve Toplum Araştirmalari Vakfi). Joi este programat un eveniment de marcare a 10 ani de la stabilirea Parteneriatului strategic România – Turcia, cu participarea ministrului Bogdan Aurescu şi a omologului turc, Mevlut Cavusoglu, organizat de Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning (CPCEW), Fundația pentru Cercetare Politică, Economică și Socială (SETA), The German Marshall Fund of the United States și Institutul Diplomatic Român.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat, alături de omologul său din Polonia, Zbigniew Rau, la sesiunea ministerială dedicată importanței formatului trilateral de dialog România-Polonia-Turcia în contextul actual de securitate, iar ministrul de externe al Turciei, Mevlüt Çavuşoğlu, a transmis, în cadrul panelului, un mesaj video înregistrat, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În cadrul intervenției sale, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat valoarea adăugată a Trilateralei în gestionarea provocărilor actuale de securitate, în special în ceea ce privește consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic. A făcut, totodată, referiri la contextul complex marcat de evoluții regionale îngrijorătoare, care afectează întregul areal, de la Marea Neagră la Marea Baltică, dar care se manifestă în prezent mai ales la frontiera estică a Ucrainei și în Crimeea ilegal ocupată. Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că interacțiunea celor trei aliați în cadrul acestui format reprezintă un ,,triunghi de stabilitate” și un instrument de coordonare și acțiune comună, menit să întărească securitatea regională și Alianța în întregul său.

Șeful diplomației române a salutat contribuțiile valoroase pe care Polonia și Turcia le aduc la Prezența Înaintată (Forward Presence) a NATO din România. De asemenea, a evidențiat că cele trei state împărtășesc o viziune și o determinare comună de a acționa în sprijinul partenerilor din vecinătate, pentru consolidarea capacităților de apărare ale acestora și creșterea rezilienței în fața provocărilor de securitate cu care se confruntă. În acest sens, a evocat necesitatea continuării sprijinului pentru Ucraina și Georgia, miniștrii de externe din cele două țări urmând să participe, în premieră, pe 23 aprilie, la o sesiune extinsă a Trilateralei găzduite la București.

În ceea ce privește instabilitatea din regiunea Mării Negre, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a partenerilor din Vecinătatea Estică, subliniind încă o dată importanța consolidării rezilienței acestora.

Ministrul român al afacerilor externe a exprimat interesul crescut al României pentru continuarea cooperării în formatul trilateral, pe baza unei agende substanțiale și urmare implementării de proiecte concrete care să contribuie la consolidarea Alianței Nord-Atlantice.

New Strategy Center, în parteneriat cu Centrul pentru Studii Estice (OSW) din Polonia și Fundația pentru Cercetare Politică, Economică și Socială (SETA) din Turcia au organizat miercuri o conferință în marja reuniunii trilaterale a miniștrilor afacerilor externe din România, Polonia și Turcia. Evenimentul tratează teme de interes comun pentru cele trei state, în special privind provocările de securitate de pe Flancul Estic al NATO.

A doua parte a conferinței a constat într-un panel de dezbatere între experți, pe tema apărării, descurajării și rezilienței din regiunea Mării Negre până la Baltică, cuprinzând perspectiva poloneză, turcă și română asupra priorităților de a spori cooperarea în acest spațiu. Panelul de experți se va desfășura sub regulile Chatham House și va fi accesibil doar pe bază de invitație. Moderat de Wojciech Konończuk, Directorul Adjunct al Centrului pentru Studii Estice (OSW), panelul îi va avea ca speakeri pe Justyna Gotkowska, Coordonator Program, OSW; Muhittin Ataman, Director pentru Studii de Politică Externă, SETA și Ambasadorul Cristian Diaconescu, fost Ministru al Afacerilor Externe și Membru al Consiliului Științific al New Strategy Center. Concluziile evenimentului vor fi formulate de Murat Aslan, Cercetător SETA.

Reuniunea miniștrilor în acest format regulat reprezintă o oportunitate de a consolida dialogul de interes strategic dintre cele trei state și de a identifica oportunități noi de coordonare și cooperare.

Inițiativa derulată de New Strategy Center, Centrul pentru Studii Estice (OSW) din Polonia și Fundația pentru Cercetare Politică, Economică și Socială (SETA) reprezintă o șansă de a consolida dialogul pe teme de interes strategic la nivel de experți.

Continue Reading

NATO

Bogdan Aurescu găzduiește trilaterala de securitate a miniștrilor de externe din România, Polonia, Turcia. În premieră, vor participa și șefii diplomațiilor din Georgia și Ucraina pe tema tensiunilor din Est

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe/ Facebook

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va găzdui, la Bucureşti, Trilaterala pe teme de securitate România – Polonia – Turcia, la care vor participa omologii săi Zbigniew Rau şi, respectiv, Mevlut Cavusoglu, unde, în premieră pentru formatul Trilateralei România – Polonia – Turcia, la iniţiativa lui Bogdan Aurescu, miniştrii Afacerilor Externe din Georgia, David Zalkaliani, şi Ucraina, Dmytro Kuleba, vor participa la o sesiune de lucru specială, având în vedere importanţa acordată Vecinătăţii Estice, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Prin organizarea actualei Trilaterale la Bucureşti şi prin temele abordate, România îşi propune atât consolidarea acestui format de dialog în contextul marcat de evoluţiile recente în Vecinătatea Estică, cât şi creşterea profilului României atât la nivelul regiunii, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, cu atât mai mult cu cât în acest an va fi organizat Summitul NATO“, evidenţiază MAE.

Seria de evenimente din marja Trilateralei a fost deschisă miercuri de o conferinţă online dedicată formatului de cooperare şi contribuţiilor sale, organizată de think-tank-uri din România, Polonia şi Turcia: New Strategy Centre (România), OSW (Polonia – Centrul pentru Studii Estice/Osrodek Studiow Wschodnich), SETA (Turcia – Fundaţia pentru Cercetare Politică, Economică şi Socială Siyaset/Ekonomi ve Toplum Araştirmalari Vakfi).

Joi este programat un eveniment de marcare a 10 ani de la stabilirea Parteneriatului strategic România – Turcia, cu participarea ministrului Bogdan Aurescu şi a omologului turc, Mevlut Cavusoglu, organizat de Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning (CPCEW), Fundația pentru Cercetare Politică, Economică și Socială (SETA), The German Marshall Fund of the United States și Institutul Diplomatic Român.

Reuniunea trilaterală va debuta oficial vineri, când va fi organizată sesiunea plenară, cu participarea celor trei miniştri ai Afacerilor Externe din România, Polonia şi Turcia.

Sesiunea va aborda subiecte de interes actual pe dimensiunea de securitate, cu accent pe evaluarea situaţiei regionale, pe rezultatele ultimelor reuniuni ministeriale NATO (din martie şi de săptămâna trecută), precum şi perspectivele Summitului aliat din acest an, precizează MAE.

Miniştrii de Externe ai României, Poloniei şi Turciei vor mai discuta stadiul implementării proiectelor agreate cu prilejul reuniunii din 2020 şi modalităţi de consolidare a dialogului trilateral, inclusiv prin dezvoltarea de noi proiecte.

Pe agendă se mai află procesul de reflecţie strategică NATO 2030, derulat la nivelul Alianţei Nord-Atlantice de către secretarul general Jens Stoltenberg, preconizat să conducă la dezvoltarea unui nou Concept Strategic al Alianţei, care să traseze liniile de bază pentru adaptarea Alianţei la noul mediu internaţional de securitate şi să contribuie la consolidarea ei, la creşterea unităţii şi coeziunii aliate şi la consolidarea profilului politic al NATO.

Tot vineri se va desfăşura şi sesiunea de lucru specială cu participarea partenerilor – miniştrii Afacerilor Externe din Georgia, David Zalkaliani, şi Ucraina, Dmytro Kuleba.

În cadrul acestei sesiuni va avea loc un schimb de opinii privind situaţia de securitate din Vecinătatea Estică, inclusiv de la Marea Neagră. Dialogul va oferi o bună oportunitate pentru reiterarea sprijinului faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a celor două state, precum şi pentru a reafirma susţinerea pentru aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei şi Ucrainei, arată MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu va avea şi consultări bilaterale cu omologii săi din Polonia, Turcia, Georgia şi Ucraina.

Continue Reading

NATO

Ministerul Apărării Naționale a primit aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru derularea a zece noi programe de înzestrare ale Armatei

Published

on

© Fortele Aeriene Romane/ Facebook

Comisiile reunite pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și Senat au aprobat în unanimitate marți solicitarea Ministerului Apărării Naționale pentru a demara zece noi programe de înzestrare, prevăzute a se derula în următorii ani, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Aceste programe vor fi inițiate începând de anul acesta, în funcție de posibilitățile de bugetare și de prioritățile stabilite de către categoriile de forțe și comandamente, și au în vedere operaționalizarea țintelor de capabilități obligatorii în cadrul procesului NATO de planificare a apărării.

Ministerul Apărării Naționale urmărește sincronizarea programelor majore de înzestrare ale Armatei României cu industria națională de apărare prin adoptarea unor măsuri coerente și predictibile. Realizarea mentenanței echipamentelor militare și integrarea producției unor componente de către unii operatori economici răspund unei cerințe de securitate națională. Înzestrarea cu tehnică performantă va permite adaptarea noastră la noile condiții ale mediului de securitate și îndeplinirea misiunilor și obligațiilor ce revin Armatei României, în plan național și internațional”, a spus ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, în ședința comună a celor două comisii.

Noile programe de înzestrare sunt:
1. Sisteme C4I cu capabilități de integrare ISTAR;
2. Sistem UAS tactic clasa I;
3. Sistem armament individual tip NATO;
4. Aparatură optică și optoelectronică – Etapa I;
5. Mașină de luptă a infanteriei, pe șenile;
6. Echipamente și sisteme de detecție, avertizare, decontaminare și protecție (individuală și colectivă) CBRN;
7. Sistem de război electronic mobil;
8. Modernizare sistem artilerie antiaeriană Oerlikon Model GDF 103 la standardul sistem artilerie antiaeriană cu capacități CRAM;
9. Sistem de securitate și apărare cibernetică;
10. Autovehicule tactice blindate de tip ușor.

Solicitarea cu privire la inițierea programelor de înzestrare a fost adresată în temeiul articolului 51 alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, care instituie obligația autorității contractante de a solicita aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru inițierea procedurii de atribuire, în cazul în care valoarea estimată a contractului, fără TVA, este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 100 de milioane de euro.

În baza Acordului politic național privind creșterea finanțării pentru apărare, bugetul Ministerului Apărării Naționale a fost stabilit, începând cu anul 2017, la două procente din PIB, fapt ce a creat condițiile pentru inițierea unor programe de înzestrare strict necesare modernizării Armatei României. Alocarea bugetară, împreună cu Analiza strategică a apărării aprobată de C.S.A.T. și cu prevederile Programului de guvernare 2020-2024, vor conduce spre o structură de forțe având capabilități cu un grad sporit de sustenabilitate și interoperabilitate, flexibile, robuste, mobile, superioare din punct de vedere tehnologic, rapid dislocabile și capabile să fie angajate în operații.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

U.E.10 mins ago

Președintele Eurogrupului: Un euro digital conceput corespunzător are potențialul de a aduce beneficii majore cetățenilor, întreprinderilor și statelor membre

ROMÂNIA11 mins ago

Autoritatea pentru Digitalizarea României a finalizat analiza care va permite accesarea fondurilor europene pentru ca transformarea digitală să fie calibrată și de succes în perioada 2021-2027

COMISIA EUROPEANA11 mins ago

O Europă pregătită pentru era digitală: Comisia Europeană propune noi norme și măsuri menite să transforme Europa în polul mondial al unei inteligenței artificiale de încredere

NATO19 mins ago

Ministrul Bogdan Aurescu: Trilaterala de securitate România – Polonia – Turcia reprezintă “un triunghi de stabilitate” care întărește securitatea NATO

ROMÂNIA1 hour ago

Moody’s: România, printre principalii câștigători ai creșterii finanțării europene pentru regiunea CEE

ROMÂNIA1 hour ago

Guvernul va aproba Strategia Energetică şi Planul Naţional Integrat Energie-Schimbări Climatice în această lună: Vom avea ţinte noi de regenerabile

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

NextGenerationEU: Comisia Europeană salută decizia Curții Constituționale din Germania de a da undă verde planului de redresare în valoare de 750 mld. euro

U.E.3 hours ago

Sondaj: Tinerii europeni sunt mai îngrijorați de schimbările climatice decât de pandemia de COVID-19

POLITICĂ3 hours ago

Senat: Florian Bodog (PSD) a rămas fără imunitate parlamentară. Marcel Ciolacu anunțase că senatorii social-democrații vor vota pentru ridicarea imunității

Dragoș Pîslaru3 hours ago

Dragoș Pîslaru, co-negociator al PE pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență: Sprijinirea ecosistemelor industriale este esențială pentru redresarea post-pandemie

COMISIA EUROPEANA11 mins ago

O Europă pregătită pentru era digitală: Comisia Europeană propune noi norme și măsuri menite să transforme Europa în polul mondial al unei inteligenței artificiale de încredere

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Ratificarea acordului comercial între UE și Regatul Unit de către Parlamentul European, tot mai aproape. Comisiile AFET și INTA din PE recomandă aprobarea acestui tratat

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

Advertisement
Advertisement

Trending