Connect with us

EVENIMENTE

NATO Youth Academy începe luni la București pentru a pregăti o nouă generație de tineri în domeniul securității internaționale

Published

on

© NATO Youth Academy

NATO Youth Academy, printre cele mai importante proiecte de mentorat din România pentru formarea noii generații de experți în studii de securitate și relații internaționale, organizat de Asociația ESCU, în parteneriat cu Divizia de Diplomație Publică a NATO, va desfășura cea de-a doua ediție în acest an într-un format nou, exclusiv online, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Evenimentul va avea loc în perioada 2-7 noiembrie cu cei mai cunoscuți experți și practicieni din zona relațiilor internaționale, atât de la nivel național, cât și european. NATO Youth Academy 2 îi invită pe tinerii profesioniști, selectați în urma unui apel public național din toate centrele universitare din țară, să participe într-un amplu program de pregătire în domeniul relațiilor internaționale, diplomației publice și studiilor de securitate, care să le faciliteze o mai bună înțelegere a provocărilor de securitate actuale, contribuind, de asemenea, la dezvoltarea abilităților personale, necesare pentru a răspunde exigențelor unor viitoare cariere într-un mediu internațional dinamic.

La fel ca și anul trecut, participanții vor avea șansa să interacționeze prin intermediul unei serii de prelegeri, conferințe, dezbateri și mese rotunde – cu personalități de renume – cu reputație internațională –  din zona academică, militară, diplomatică și politică, fără de care reușitele României în cadrul NATO nu ar fi fost aceleași, care vor readuce în România, chiar și în context pandemic, o nouă ediție concentrată de data aceasta pe armele biologice și dezinformarea din jurul amenințărilor hibride.

Cine sunt principalii vorbitori?

Printre numele deja confirmate se numără: dl. Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, dl. General-Maior Iulian Berdilă, Şeful Statului Major al Forţelor Terestre; dl. Iulian Fota, Directorul General al Institutului Diplomatic Român; E.S. dna. Simona-Mirela Miculescu, director al Biroului Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Belgrad; dna. Simona Cojocaru, Secretar de stat, șef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale; dl. Ioan-Mircea Pașcu, Ministrul Apărării Naționale în mandatul căruia România a aderat la NATO și fost vicepreședinte al Delegației Parlamentului European pentru Relațiile cu Adunarea Parlamentară NATO; dl. Cristi Dănileț, judecător din anul 1998, fost consilier al ministrului justiției în perioada 2005-2007 și membru CSM în perioada 2011-2016 și dna. Gabriela Horoșanu, unul dintre cei mai apreciați diplomați români din cadrul Reprezentanței Permanente a României la NATO, cu o pregătire multidisciplinară ce îmbină relațiile internaționale, medicina – studiul bolilor infecțioase – și inteligența artificială.

Printre speakerii confirmați mai amintim de: dl. Ioan-Cosmin Mihai, fondator și vice-președinte al Asociației Române pentru Asigurarea Securității Informației și trainer al Agenției UE pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL); dl. Radu Magdin, expert în comunicare strategică și lider emergent NATO al Consiliului Atlantic al SUA (2014), Trendsetter Forbes România (2014) și Lider la Warsaw Security Summit (2015); dl. Colonel Constantin Spînu, Şeful Direcţiei informare şi relaţii publice a MApN și dl. Locotenent-Colonel Constantin Bălan, Șeful Biroului de Presă al MApN; dna. Angela Grămadă, președintele Asociației Experts for Security and Global Affairs; dl. Hari Bucur-Marcu, expert în securitate internațională; dl. Robert Lupițu, redactor-șef CaleaEuropeana.ro; dna. Benedicte Borel – Building Integrity Team Leader NATO; dna. Doyin Adele Shiyanbola, Șefa secției politice a Ambasadei Marii Britanii și dl. Amir Sagron, Vice-ambasador al Israelului la București.

© NATO Youth Academy

Scurt context al acestei ediții

Istoria geopolitică recentă arată că tot mai multe evenimente din sfera securității internaționale tind să prindă contur și să inunde, tot mai frecvent, agenda publică a guvernelor naționale și a organizațiilor internaționale de profil.

Disputa din Mediterana de Est dintre Grecia și Turcia, decizia recentă a Armeniei de a declara legea marțială și de a mobiliza trupele în regiunea Nagorno-Karabakh, protestele masive de stradă din Belarus și Bulgaria, precum și practica – tot mai frecventă – a otrăvirii liderilor opoziției politice din Rusia sunt subiecte ce vor avea un impact semnificativ asupra securității regionale.

Suntem noi pregătiți ca țară să reducem la maximum daunele și să ne asumăm un rol activ ca mediatori? Care este poziția NATO și ce eforturi sunt întreprinse de Alianță zilele acestea pentru detensionarea acestor episoade speciale?

Acestea vor fi câteva dintre subiectele abordate în timpul programului, vom discuta timp de o săptămâna despre toate acestea și ne îndreptăm – în contextul pandemiei – întreaga atenție asupra istoriei armelor biologice și modalităților de contracare a acestui nou tip de amenințare hibridă. Vom aborda, totodată, conflictele înghețate din zona Caucazului care riscă să pună în pericol balanța de putere din zonă și eforturile NATO de a menține un dialog permanent cu țări ale căror regimuri politice vin în contradicție cu valorile promovare de Alianță.

Din cauza situației epidemiologice actuale, ediția din acest an va fi organizată exclusiv online și transmisă din studiourile NATO Youth Academy, găzduite de AWE. Adaptive Work Environment.

Asociația ESCU și Divizia de Diplomație Publică a NATO (Bruxelles), organizatorii acestui program unic de formare a noii generații în spiritul valorilor transatlantice, duc mai departe tradiția începută în 2019 – în contextul campaniei globale #WeAreNATO și al aniversării celor 70 ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice.

Mai multe detalii despre program:  https://world-experience.ro, precum și pe www.asociatiaescu.ro.

Asociaţia ESCU înseamnă Educaţie, Societate, Cultură, Umanitate. Suntem o organizaţie nonguvernamentală tânără, independentă, apolitică, nonprofit, având obiectivul principal de a îmbunătăţi nivelul cultural şi educaţional al publicului din ţară. Principala noastră directive de activitate este dezvoltarea ofertei culturale din spatial public românesc prin proiecte inovatoare care au ca misiune susținerea practicilor culturale la nivel național și multidisciplinar. 

Asociația noastră operează la intersecția dintre creativitate, artă și antreprenoriat cultural, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice, precum și programe de mentorat în diplomație și relații internaționale.  Proiectele noastre de referință, axate pe domenii precum diplomația culturală și publică, relații internaționale, publicitate și branding, sunt World Experience Festival/Festivalul Ambasadelor, NATO Youth Academy, Diplomatic Backstage Program și Made in RO: muzeu de publicitate și branduri românești, cu trei ediții la activ.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EVENIMENTE

“Sibiul pune umărul pentru Europa”. Consiliul Județean Sibiu organizează pe 9 mai, de Ziua Europei, Summit-ul Muzical al Vaccinării, unde cetățenii se pot imuniza împotriva COVID-19

Published

on

© Consiliul Județean Sibiu

Consiliul Județean Sibiu, alături de peste 10 instituții publice și artistice din județ, organizează duminică, 9 mai, ocazia Zilei Europei, Summit-ul Muzical al Vaccinării, un eveniment care și-a propus să crească numărul sibienilor care se vaccinează, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Sibiu împreună cu Filarmonica de Stat Sibiu, Crucea Roșie Sibiu, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și Spitalul CFR.

Persoanele care doresc să se vaccineze cu Doza 1 de Pfizer o pot face fără programare, în foaierul Filarmonicii de Stat Sibiu unde cele două spitale sibiene și Crucea Roșie Sibiu au mobilizat un număr de 6 medici, 16 asistenți medicali și 5 registratori medicali, la care se adaugă voluntarii de la Crucea Roșie 2 medici și 4 asistenți. Dozele de vaccin sunt puse la dispoziție de Direcția Sanitară Sibiu.

În deschiderea evenimentului, alături de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și directorul Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijorul Cristian Lupeș, va lua cuvântul doamna profesor universitar doctor Simina Florescu, Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din București. 

Într-o declarație transmisă în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu și membru în Comitetul European al Regiunilor, a afirmat că echipa pe care o conduce “este conștientă că trebuie să fim un actor responsabil și activ în combaterea pandemiei, astfel că depunem eforturi, alături de instituții subordonate și parteneri pentru revenirea la normalitate cât mai curând”.

Maratonul de vaccinare din data de 9 mai va fi dublat de un maraton artistic inedit care se va desfășura în aer liber pe esplanada Sălii Thalia. Evenimentul va începe la ora 09:30 și se va încheia la ora 21:00 și va cuprinde reprezentații ale Teatrului de Balet Sibiu, recitaluri și concert din partea Filarmonicii de Stat Sibiu și un moment artistic al Ansamblului Cindrelul Junii Sibiului.

“Cu ocazia Zilei Europei, pe data de 9 mai, organizăm alături de instituțiile subordonate și de partenerii noștri sociali, Summit-ul Muzical European al Vaccinării – Sibiul pune umărul pentru Europa. Doritorii se pot vaccina fără programare în cadrul Summit-ului Muzical de la Filarmonica de Stat Sibiu într-un adevărat maraton al vaccinării. Peste 10 instituții publice și artistice din județ își unesc forțele în efortul de a crește numărul sibienilor care se vaccinează. Maratonul de vaccinare va fi dublat de un maraton artistic inedit desfășurat în aer liber. Astfel, cei care doresc să se vaccineze pot asista la adevărate recitaluri artistice cu ocazia Zilei Europei” a subliniat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu

Autoritățile sunt pregătite cu 500 doze de vaccin pentru echipele mobile din cadrul evenimentului, care pot fi la nevoie suplimentate. 

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

New Strategy Center, alături de Institutul Regal Elcano din Spania, a organizat un webinar dedicat vecinătății Uniunii Europene într-o lume post-pandemică

Published

on

© New Strategy Center/ Facebook

Think tank-ul New Strategy Center, alături de Institutul Regal Elcano din Spania, a organizat un webinar dedicat vecinătății Uniunii Europene într-o lume post-pandemică.

Real Instituto Elcano alături de Ministerul Afacerilor Externe din Spania și Ambasadele României și Poloniei de la Madrid, a organizat luni, un webinar cu titlul „The EU and its neighbourhoods in a post-pandemic world” (UE și vecinătatea sa într-o lume post-pandemică).

În cadrul evenimentului, New Strategy Center a fost reprezentat de Ambasadorul Gheorghe Magheru, membru al Consiliului Științific, care a participat ca speaker la dezbatere abordând tema Balcanilor de Vest, în panelul de experți al evenimentului.

Conferința a fost deschisă de miniștrii de externe din Spania, România și Polonia.

Continue Reading

EVENIMENTE

Miniștrii de externe Bogdan Aurescu și Mevlut Cavusoglu marchează 10 ani de Parteneriat Strategic România – Turcia printr-o conferință organizată de CPCEW, SETA, GMF și IDR (LIVE 22 aprilie, 14:00)

Published

on

Miniștrii de externe ai României și Turciei, Bogdan Aurescu și Mevlut Cavusoglu, vor marca joi, la București, împlinirea a zece ani de la lansarea Parteneriatul Strategic între România și Turcia în cadrul unui eveniment ce va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” și se va desfășura în format hibrid.

Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning (CPCEW), Fundația pentru Cercetare Politică, Economică și Socială (SETA), The German Marshall Fund of the United States și Institutul Diplomatic Român organizează joi, 22 aprilie, de la ora 14:00, conferința “10 ani de Parteneriat Strategic România – Turcia”.

Evenimentul va fi transmis LIVE pe www.caleaeuropeana.ro și pe pagina de Facebook Calea Europeană.

 

Dezbaterea va fi deschisă de un panel ministerial, în care miniștrii de externe Bogdan Aurescu și Mevlut Cavusoglu vor avea un dialog pe marginea celor zece ani de parteneriat și viitorului acestei relații strategice. Discuțiile vor fi moderate de Iulian Chifu, președintele CPC-EW.

Conferința va mai cuprinde alte două paneluri, unul dedicat relațiilor dintre UE și Turcia, iar celălalt consacrat relațiilor dintre România și Turcia ca aliați în cadrul NATO.

La panelul “Relațiile dintre UE și Turcia” vor lua cuvântul Iulia Matei, secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul MAE, ambasadorul Faruk Kaymakcı, ministrul de externe adjunct și director pentru afaceri europene din MAE Turc, Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, și Talha Köse, coordonator general al think tank-ului SETA la Bruxelles. Panelul va fi moderat de Narciz Bălășoiu, director CPCEW.

În cadrul panelului “România și Turcia – aliați în NATO” vor interacționa Dan Neculăescu, secretar de stat pentru afaceri strategice în cadrul MAE, ambasadorul Gülin Dinç, director general pentru afaceri transatlantice și securitate internațională, Iulian Chifu, președintele CPCEW, și Zafer Meșe, coordonator general al think tank-ului SETA la Berlin. Discuțiile vor fi moderate de Alina Inayeh, director al Biroului de la București al GMF.

Declaraţia Comună a Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Turcia a fost semnată cu ocazia vizitei de stat în Republica Turcia a Preşedintelui României, care  avut loc în perioada 12-13 decembrie 2011, amintește MAE pe pagina sa.

Decizia de stabilire a unui Parteneriat Strategic a avut la bază relaţiile bilaterale foarte bune, dialogul politic intens, precum şi interesele comune ale celor două ţări, la nivel bilateral, regional şi internaţional.

Declarația de Parteneriat Strategic vizează, in esenţă, dialogul politic bilateral şi principalele domenii de colaborare sectorială între România și Turcia.

Relaţiile economice dintre cele două state se situează la un nivel foarte bun. Volumul total al schimburilor bilaterale în  2019 a fost de 6.08 miliarde Euro. La 31 decembrie 2019, erau înregistrate în România 15.832 societăţi comerciale cu capital turc, reprezentând 7% din totalul firmelor cu capital străin, valoarea capitalului social subscris fiind echivalentul a 812 milioane USD. După valoarea capitalului social, Turcia ocupă locul 16 în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor.

Cooperarea economică bilaterală are o tradiţie îndelungată, cu precădere in domeniul energiei, industriei, bancar, construcţii, turism, agricultura.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

CONSILIUL EUROPEAN8 hours ago

UE și India, cele mai mari democrații mondiale, au decis să își revigoreze parteneriatul strategic și vor relua negocierile pentru un acord comercial

COMISIA EUROPEANA9 hours ago

UE inaugurează Conferința privind viitorul Europei la Strasbourg, celebrând Ziua Europei: Liderii UE vor susține discursuri în deschiderea Conferinței (LIVE 9 mai, ora 15:00)

CONSILIUL EUROPEAN9 hours ago

Summitul de la Porto: Klaus Iohannis a făcut apel la consolidarea coordonării UE și la combaterea acțiunilor de dezinformare care sporesc neîncrederea în vaccinuri

POLITICĂ11 hours ago

Marcel Ciolacu salută acordul liderilor UE privind Europa socială: PSD și stânga europeană au susținut mereu că statul are rolul de a avea grijă de cetățeni

NATO12 hours ago

România a început retragerea din Afganistan: Primii militari români au revenit acasă. Retragerea celor peste 600 de soldați se va încheia la 11 septembrie

NATO12 hours ago

A început Steadfast Defender 21: Peste 9.000 de soldați NATO testează mobilitatea militară a Alianței din America de Nord și până în Marea Neagră

CONSILIUL EUROPEAN13 hours ago

UE privește cu scepticism propunerea SUA de a ridica brevetele pentru vaccinurile anti-COVID-19: “Anglo-saxonii să pun capăt interdicțiilor la export. Altfel punem carul înaintea boilor”

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Ursula von der Leyen anunță că UE a încheiat un nou contract cu BioNTech-Pfizer pentru 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19

CONSILIUL EUROPEAN14 hours ago

Liderii UE au adoptat Declarația Summitului de la Porto: Vom lucra pentru o Europă socială și pentru a consolida efortul către tranziția digitală, verde și echitabilă

U.E.15 hours ago

Angela Merkel și Frank-Walter Steinmeier, la 76 ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial: 8 mai 1945 a fost ziua eliberării. Să confruntăm naţional-socialismul va întări democrația noastră

Dragoș Pîslaru2 days ago

Dragoș Pîslaru, înaintea Summitului Social de la Porto: Dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile, ne punem valorile democrației în pericol

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Marian-Jean Marinescu subliniază că cea mai importantă armă a UE împotriva populiștilor este ”conținutul activității noastre” și cere statelor membre să se implice pentru a câștiga ”bătălia comunicării”

U.E.2 days ago

De la Göteborg la Porto: Social-democrații europeni au stabilit calea unei Europe mai echitabile pentru toți

CHINA1 week ago

Josep Borrell semnalează UE să se pregătească pentru ”o perioadă lungă și dificilă” în relațiile cu Rusia, observându-se o ”tendință îngrijorătoare” de a se comporta ”ca și când am fi un adversar”

ROMÂNIA2 weeks ago

CNCAV: O nouă tranșă de vaccinuri Johnson&Johnson și Moderna a ajuns în România

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită ca testarea în scopul obținerii adeverinței electronice verzi să fie gratuită: Este nevoie și de testare pentru funcționarea normală a activităților

MAREA BRITANIE2 weeks ago

Parlamentul European a aprobat acordul comercial și de cooperare între UE și Regatul Unit, cel mai ambițios tratat încheiat vreodată de Uniune cu o țară terță

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru cercetare din PE: Viitorul și prosperitatea Europei depind de cercetare și inovare, cu ajutorul cărora vom deveni mai rezilienți în fața crizelor viitoare

U.E.2 weeks ago

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, întâlnire la Paris cu omologul francez, Emmanuel Macron: Trebuie să făurim noi înșine viitorul UE dacă nu dorim să devenim jucăria politicii globale

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu omologul ucrainean despre ”necesitatea identificării de soluții durabile” pentru drepturile minorității române din Ucraina

Advertisement
Advertisement

Trending