Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Negociatorul-șef al bugetului UE, Victor Negrescu, se pronunță împotriva tăierii a 1,52 miliarde de euro, propusă de Consiliul UE: Propunerea nu poate fi acceptată

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul european al anului 2025, Victor Negrescu, a tras un puternic semnal de alarmă în plenul legislativului european cu privire la tăierile masive propuse de Consiliul UE, în valoare de 1.52 miliarde de euro, cu ocazia prezentării poziției Parlamentului European asupra bugetului UE al anului viitor. 

În intervenția sa, acesta a susținut că propunerea Consiliului UE este inacceptabilă și a subliniat necesitatea suplimentării alocărilor financiare în vederea asigurării investițiilor necesare și creșterii nivelului de trai al cetățenilor.

Nu. Propunerea pe care a făcut-o Consiliul pentru bugetul european al anului viitor nu poate fi acceptată ca atare. Se îndepărtează prea mult de ceea ce Parlamentul European a solicitat prin orientările sale adoptate anul acesta și se propun tăieri severe care contravin cu ceea ce s-a agreat în recenta revizuire a Cadrului Financiar Multianual. Rolul meu în calitate de raportor și negociator-șef al Parlamentului European este de a apăra rolul de autoritate bugetară a instituției noastre, dar și să mă asigur că bugetul anual adresează prioritățile asupra cărora am convenit cu grupurile politice. Recentele alegeri europene au transmis un mesaj clar cu privire la faptul că, pentru a avea mai multă solidaritate între statele membre și mai multe investiții în politici și programe, avem nevoie de finanțări adecvate și avem nevoie, desigur, ca acele finanțări să îmbunătățească viețile oamenilor. Acest apel nu poate fi tradus prin mai multe tăieri bugetare și printr-o reducere a resurselor mult necesare pentru a ajuta cetățenii noștri să depășească această perioadă dificilă. Bugetarea prudentă nu înseamnă blocarea finanțării priorităților cetățenilor, nu înseamnă reduceri din contribuțiile bugetare și cu siguranță nu înseamnă tăieri din programe pentru a finanța rate crescute ale dobânzilor. Trebuie să facem mai mult împreună și mai bine, nu mai puțin’’, a precizat negociatorul-șef al Parlamentului European, Victor Negrescu.

 

Acesta a evidențiat că propunerea Consiliului UE are în vedere tăieri de 1.52 miliarde de euro, care afectează cu precădere programele emblematice ale UE, precum cele dedicate educației, cercetării, conectivității și domeniului digital, pieței unice, ocupării forței de muncă, dar și cele dedicate asigurării protecției frontierelor.

Pentru claritate, Consiliul propune tăieri de 1.52 miliarde de euro ale creditelor de angajament pentru anul următor”, a continuat el.

Vicepreședintele Parlamentului European a exemplificat ce înseamnă aceste diminuări ale bugetului UE propuse de statele membre, referindu-se la tăieri de 400 milioane de euro din programul nostru de cercetare Orizont Europa, tăieri de 110 milioane de euro din Mecanismul pentru Interconectarea Europei – (CEF) Digital, tăieri din InvestEU, programul Europa Digitală, programul Piața Unică, inclusiv IMM-uri, Instrumentul pentru Asistență Tehnică, precum și EU4Health,

Consiliul propune o tăiere imensă de 294 milioane de euro din Erasmus, programul de referință pentru tineri și educație, dar și tăieri din programul pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială, Corpul European de solidaritate, Europa Creativă, Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori și programul nostru pentru mediu, LIFE,

“Tăierile afectează până și protejarea frontierelor. Aceste tăieri contravin cu ceea ce Parlamentul a apărat în orientările sale, respectiv mai multe investiții și alocări financiare pentru programele care îmbunătățesc viețile oamenilor. Solicităm, de asemenea, Comisiei Europene să fie clară cu privire la impactul negativ al acestor măsuri și să acționeze într-o manieră constantă astfel încât să ajungem la un rezultat pozitiv după negocieri’’, a mai menționat acesta.

Negociatorul-șef al Parlamentului European a prezentat, totodată, prioritățile pe care le va susține în cadrul negocierilor interinstituționale, care reprezintă, de altfel, oportunități de finanțare esențiale pentru România.

“Împreună cu colegii mei din Parlament, prioritizăm programele pentru sănătate, educație și tineri, sprijinul pentru agricultură și fermieri, nevoia de a îmbunătăți infrastructura și de a avea o tranziție verde justă și tranziția digitală, apărarea egalității de gen, protejarea valorilor noastre și eficientizarea luptei noastre împotriva corupției, îmbunătățirea acțiunii noastre la nivel global, în particular în vecinătatea noastră, atât cea estică, cât și cea sudică, Balcanii de Vest, Ucraina și Republica Moldova, protejarea frontierelor noastre și funcționarea Spațiului Schengen, cu România și Bulgaria făcând parte din zona de liberă circulație pe cale terestră”, a mai precizat Victor Negrescu.

El a solicitat, de asemenea, o mai bună coordonare a sistemelor noastre sociale pentru a îmbunătăți mobilitatea intracomunitară. 

“Ultimul aspect, dar nu cel din urmă, înțelegem că este nevoie de solidaritate. În contextul dezastrelor naturale care afectează continentul nostru, solicit Comisiei și Consiliului, împreună cu colegii mei, să aloce fonduri suplimentare pentru toate instrumentele care adresează astfel de crize, precum Mecanismul pentru protecție civilă sau Fondul European de Solidaritate, dar și să prioritizeze investițiile care permit limitarea impactului dezastrelor naturale.  Suntem încrezători că Uniunea Europeană, care se bazează pe solidaritate, va găsi resursele necesare pentru cei afectați de inundații’’, a menționat reprezentantul României în Parlamentul European. 

La finalul intervenției sale, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a evidențiat importanța unei abordări constructive în cadrul procesului de negociere cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Consiliului UE.

Propunerea Parlamentului European privind bugetul UE pentru anul 2025, negociat de europarlamentarul social-democrat, urmează să fie votată până la finalul lunii octombrie urmând ca negocierile interinstituționale să conducă la aprobarea finală a bugetului în luna noiembrie.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, prezintă cinci măsuri concrete pentru ca românii să-și recapete încrederea în instituțiile democratice

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a salutat decizia Curții Constituționale din România de a anula rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, după ce autoritățile au descoperit o influență externă masivă asupra procesului electoral. De asemenea, deputatul european subliniază faptul că este esențial ca partidele politice să acționeze rapid și să restabilească încrederea cetățenilor în instituțiile și mecanismele democratice. 

„Democrația noastră este mai importantă decât ambițiile politice. Drumul euroatlantic, stabilitatea și viitorul României sunt acum în siguranță. Chiar dacă părea de neimaginat, riscurile la care era supusă țara și amenințarea hibridă venită dinspre Federația Rusă reprezintă circumstanțe extraordinare, de forță majoră, pentru care nu există soluții perfecte. Într-adevăr, era bine să existe o reacție mai rapidă. Împreună putem să depășim aceste momente dificile relansând în mod real dialogul cu cetățenii și reclădind încrederea în instituții și în mecanismele democratice. Clasa politică nu poate rata acest moment și trebuie să se ridice rapid la nivelul așteptărilor legitime pe care le au cetățenii”, a transmis europarlamentarul social-democrat într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

Victor Negrescu a prezentat cinci principale măsuri, pornind de la alte exemple europene, pentru restabilirea încrederii în rândul cetățenilor: 

  1. Formarea rapidă a unei guvernări responsabile, stabile și predictibile, formată din partide pro-europene, care să protejeze economia românească, valorile europene, identitatea națională și veniturile românilor. Noul executiv trebuie să prezinte deschis provocările cu care ne confruntăm și să vină cu un set de măsuri clare pentru a crește calitatea serviciilor publice, susține IMM-urile și îmbunătăți protecția socială. Partidul Social Democrat și Marcel Ciolacu au arătat că sunt capabili să fie factorul de echilibru într-o astfel de situație.
  2. Este important să ne asigurăm că viitoarele alegeri prezidențiale vor fi bine organizate, că astfel de amenințări vor putea fi combătute mai bine și că românii vor putea alege liber. Adoptarea și mai ales implementarea unui set de reguli și legi precise, după modelul european, privind combaterea ingerințelor străine, reglementarea rețelelor sociale și blocarea celor care nu respectă normele legale de transparență și finanțare a campaniilor electorale trebuie să se realizeze rapid printr-un larg consens. Participarea activă a societății civile, a partenerilor sociali și a organizațiilor internaționale la reformarea autorităților electorale este de asemenea necesară.
  3. Demararea unor consultări cetățenești privind viitorul României cu românii din țară și din străinătate. Clasa politică trebuie să învețe să îi asculte pe cetățeni și să le ofere soluții viabile. Trebuie asumare pentru a combate populismul. În baza acestor consultări trebuie realizată o agendă cu măsuri pe care coaliția pro-europeană, indiferent de formulă, să le poată implementa.
  4. Apartenența la Uniunea Europeană, la NATO și la spațiul Schengen trebuie explicate mai bine românilor. Oportunitățile europene trebuie democratizate iar banii europeni trebuie să ajungă mai eficient la beneficiari. Politicienii din partidele tradiționale trebuie să își modereze discursul iar retorica și propaganda extremistă trebuie combătute activ. Școala, autoritățile locale, societatea civilă, partenerii sociali și presa trebuie să fie implicate în procesul de informare. Noi, eurodeputații, avem o sarcină importantă în acest sens.
  5. Românii din afara țării trebuie să fie reconectați cu țara. Reformarea completă a serviciilor consulare, operaționalizarea și deschiderea centrelor comunitare, dialogul cu asociațiile și cultele, sprijinirea presei din diaspora, protejarea angajaților români din străinătate și dezvoltarea unui program facil de repatriere trebuie să fie rapid implementate. Diaspora românească trebuie să cunoască realitățile din România și să poată fi parte a deciziilor. Totul fără să se creeze privilegii.

   Citiți și: Partidul Socialiștilor Europeni, după anularea alegerilor prezidențiale de către CCR: România are nevoie de stabilitate politică și de un guvern pro-european

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Victor Negrescu: A fi pro-european și pro-NATO înseamnă fonduri europene, libera circulație, dreptul de a lucra în alte state europene, pace și securitate

Published

on

© European Union 2024

A fi pro-european și pro-NATO înseamnă fonduri europene, libera circulație, dreptul de a lucra în alte state europene, pace și securitate, dar și respectul pentru identitatea noastră națională și creștină, a declarat eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu. 

„Partidul Social Democrat și-a arătat încă o dată atașamentul față de dezvoltarea României, promovarea păcii și parcursul euro-atlantic al țării noastre. Am fost mereu încrezător că aceasta este opțiunea corectă pentru români și că istoria ne-ar fi judecat aspru dacă nu făceam această alegere. Atacurile din ultimele zile nu au schimbat încrederea mea și a colegilor mei într-o Românie modernă, puternică, democratică și europeană”, a scris deputatul european, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, decizia exprimată de Marcel Ciolacu de a o susține pe Elena Lasconi este „o respingere fermă a extremismului, a celor care încalcă legea pentru a-și atinge obiectivele, a interferențelor rusești în România care au viciat rezultatul alegerilor, a retoricii naziste, a celor care confundă credința noastră sinceră cu un misticism anti-creștin, a liderilor mesianici și a grupărilor lor infracționale”.

Totodată, Victor Negrescu a precizat că decizia Partidului Social Democrat oferă României o guvernare responsabilă, iar prezența partidului în actul guvernamental asigură echilibrul necesar și protejarea valorilor naționale.

„Facem toate aceste lucruri fără ca cineva să ne impună măsuri antidemocratice, premieri sau decizii aberante. Susținerea Partidului Social Democrat pentru găsirea unei soluții de echilibru nu este un cec în alb dat Elenei Lasconi și nu șterge cu buretele atacurile și agresivitatea la care am fost supuși în ultimii ani de către partidele de dreapta. Cunosc foarte bine aceste lucruri și cât de adânci sunt rănile lăsate de anumite manifestări greu de catalogat”, a adăugat Negrescu.

El a transmis că, de această dată, nu este însă despre partide, nu este despre calcule politice sau pragmatism, subliniind că miza este una uriașă iar riscul la care este expusă România este inimaginabil mai mare.

„Partidul Social Democrat a făcut o alegere responsabilă într-un context politic și economic dificil. Nu a fost o decizie ușoară, dar prin susținerea acordată candidatului democrat sunt absolut sigur că, fără să folosesc cuvinte mari, putem salva România de la un dezastru. Elena Lasconi are multe carențe. Noi, social-democrații am avut un alt candidat pe care l-am susținut, dezavantajat direct de elementele prezentate în raportul CSAT. Însă doamna Lasconi este evident răul cel mai mic și este, astăzi, singura soluție pentru România, democrație, parcursul nostru euroatlantic și păstrarea valorilor creștine. Vă invit să votați pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană, sigură pe identitatea sa”, a conchis Victor Negrescu.

Documentele desecretizate de președintele Klaus Iohannis din cadrul ședinței CSAT din 28 noiembrie arată că în urma activităților specifice pe linie de contraspionaj, au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României de a afecta suveranitatea statului român.

„Contraspionajul românesc a obținut date certe care relevă intențiile unor persoane (…) de pe teritoriul României, (…) să afecteze suveranitatea României. În concret (….), stabilindu-și obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului independent Călin Georgescu de a accede pe funcția de Președinte al României”, se arată în anexa desecretizată și furnizată de Ministerul Afacerilor Interne.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Dan Motreanu: Documentele desecretizate de CSAT ridică numeroase semne de întrebare. Toți cei care au încălcat legea trebuie să răspundă

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Europarlamentarul Dan Motreanu, prim-vicepreședintele  PNL, face un apel către cetățenii României să voteze pe 8 decembrie pentru România pro-europeană, democratică și sigură și „să respingă izolaționismul, mesajele anti-UE și populismul”.

„Documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării ridică numeroase semne de întrebare asupra legalității campaniei candidatului Călin Georgescu. Existența unor sume nedeclarate, implicarea unui actor statal sunt acuzații grave, fără precedent, și toți cei care au încălcat legea trebuie să răspundă”, a scris Dan Motreanu, pe pagina sa de Facebook.

 

Citiți și: Într-o pledoarie pentru opțiunea pro-europeană la alegerile prezidențiale, Dan Motreanu prezintă avantajele apartenenței țării la UE: Din 2007 până astăzi, am primit 95 de miliarde de euro și am plătit 30 de miliarde de euro

Deputatul european a subliniat că toate aceste acțiuni au dus la creșterea incorectă a șanselor unui candidat la alegerile prezidențiale.

„Vorbim de cea mai înaltă funcție în stat, vorbim de președintele României care este șeful politicii externe și de apărare, care prezidează ședințele CSAT și are acces la informații secrete NATO. Avem o răspundere uriașă pentru viitorul României. În fața unei amenințări atât de grave, PNL și celalate partide democratice își asumă formarea unei coaliții pro-europene. România trebuie să rămână în UE și în NATO, în lumea democratică și prosperă”, a punctat Motreanu.

El a avertizat că este un moment de răscruce pentru România și  a precizat că PNL susține candidatul pro-european în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

„Votul din 8 decembrie nu este un vot obișnuit, este un vot prin care alegem să continuăm drumul spre Vest sau să mergem către Est”, a conchis Dan Motreanu.

Amintim că, într-o primă declarație în calitate de lider al PNL, Ilie Bolojan anunța imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale că partidul pe care îl conduce o susține în turul al doilea, fără niciun fel de negociere, pe Elena Lasconi, fapt reiterat marți. 

Documentele desecretizate de președintele Klaus Iohannis din cadrul ședinței CSAT din 28 noiembrie arată că în urma activităților specifice pe linie de contraspionaj, au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României de a afecta suveranitatea statului român.

„Contraspionajul românesc a obținut date certe care relevă intențiile unor persoane (…) de pe teritoriul României, (…) să afecteze suveranitatea României. În concret (….), stabilindu-și obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului independent Călin Georgescu de a accede pe funcția de Președinte al României”, se arată în anexa desecretizată și furnizată de Ministerul Afacerilor Interne.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
PARLAMENTUL EUROPEAN8 minutes ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, prezintă cinci măsuri concrete pentru ca românii să-și recapete încrederea în instituțiile democratice

COMISIA EUROPEANA55 minutes ago

Klaus Iohannis și Ursula von der Leyen au convenit consolidarea securității social media în UE după alegerile din România

NATO4 hours ago

România a rămas fermă în fața ingerințelor străine și a redat vocea poporului, transmite ministrul de externe al Estoniei după anularea alegerilor prezidențiale

MAREA BRITANIE4 hours ago

Marea Britanie rămâne un “aliat al României și are încredere în democrația sa” după interferența Rusiei în alegerile prezidențiale

CONSILIUL EUROPEAN5 hours ago

Antonio Costa organizează primul summit al liderilor europeni. Situația din Ucraina, extinderea UE și relația transatlantică, subiecte pe agendă

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Ucraina și Italia doresc o coordonare mai strânsă la nivelul liderilor europeni pentru a spori furnizarea de sisteme de apărare aeriană către Kiev

NATO6 hours ago

EXCLUSIV Daniel Fried, expert Atlantic Council: Interferența Rusiei vizează realizările democratice ale României după 1989. Decizia controversată a CCR, luată în contextul unor acuzații “credibile” de ingerință externă

ROMÂNIA DIGITALĂ7 hours ago

ICI București și Agerpres, în parteneriat cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, extind proiectul „Aplicație AI – Știrile Agerpres” la nivel regional

SUA8 hours ago

SUA, “alături de poporul român” și de “instituțiile democratice din România”: Voința democratică a poporului român trebuie să fie lipsită de influențe străine maligne

PARLAMENTUL EUROPEAN8 hours ago

Metsola, către protestatarii din Georgia: Vă cunoaștem aspirațiile europene, vedem steagurile UE fluturând, vă auzim

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Din Parlamentul European, Virgil Popescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: Va fi decisiv pentru viitorul țării. Vrem să avem în continuare fonduri europene să ne dezvoltăm

INTERVIURI3 days ago

INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 days ago

Marcel Ciolacu anunță o finanțare de 5 miliarde de euro de la BEI pentru finalizarea de autostrăzi, modernizarea magistralelor feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni

INTERVIURI4 days ago

INTERVIU Adrian Furtună, expert la CNCR: Din nevoia de apartenență, romii sunt atrași în cursa întinsă de extrema dreaptă. Mulți nu își cunosc istoria

POLITICĂ4 days ago

Klaus Iohannis: Vom avea alt președinte, alt parlament, alt guvern, dar România rămâne aici, cu mari așteptări de la elitele țării

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Reprezentanții TikTok, chestionați de eurodeputați români cu privire la respectarea prevederilor europene privind serviciile digitale în contextul alegerilor prezidențiale din România

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Plenul Parlamentului European va discuta riscurile dezinformării pe TikTok pentru integritatea alegerilor în Europa ca urmare a scrutinului din România

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ6 days ago

Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale

ROMÂNIA7 days ago

Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat

Trending