Connect with us

U.E.

Negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier: ”Nu avem motive să fim optimişti” privind obținerea unui acord cu Londra înainte de summitul european din octombrie

Published

on

Negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat joi că nu are motive să fie optimist cu privire la șansele de a ajunge înainte de jumătatea lui octombrie la un acord cu Londra privind retragerea Regatului Unit din UE, anunță AFP, citat de Agerpes.

”Nu avem motive să fim optimişti” privind şansele să ajungem la un acord înaintea summitului european organizat pe 17 şi 18 octombrie, a avertizat el în faţa şefilor de grupuri din Parlamentul European, potrivit unui comunicat remis presei.

”Nu pot să vă spun obiectiv dacă contactele angajate cu guvernul domnului Johnson vor putea duce la un acord la jumătatea lui octombrie. Vom vedea în următoarele săptămâni dacă britanicii sunt în măsură să ne facă propuneri concrete în scris care să fie proporționale din punct de vedere juridic”, a menționat acesta.

Plângeri privind lipsa de implicare din partea Londrei privind identificarea unei soluții menite să deblocheze negocierile referitoare la Brexit au venit și din partea președintelui Parlamentului European, David Sassoli, care a acuzat Regatul Unit că nu a venit cu ”nicio alternativă, nimic care să fie credibil din punct de vedere legal şi pe care să se poată lucra”.

”Din nefericire, semnalele pe care le primim nu indică faptul că există vreo iniţiativă care ar putea redeschide negocierile. Nu aşa vedem noi lucrurile. Şi suntem nemulţumiţi din această cauză”, a mai spus David Sassoli.

Prim-ministrul Boris Johnson va participa în perioada 17-18 octombire la primul său summit al Consiliului European de la învestire, unde va trebuie să vină cu noi propuneri privind Acordul de retragere sau cu o solicitare de prelungire a articolului 50, în virtutea legii adoptate de Regina Elisabeta a II-a, votată în Camera Comunelor, prin care premierul este obligat să ceară prelungirea Brexit-ului, până la 31 ianuarie 2020, în cazul în care acesta nu reușește să obțină un acord consfințit de ambele părți până la 19 octombrie.

Cu toate acestea, prim-ministrul de la Londra a declarat marți seara, în ultima zi a sesiunii Camerei Comunelor înainte ca acesta să fie suspendată pentru cinci săptămâni și în care parlamentarii britanici au respins, din nou, moțiunea privind organizarea alegerilor legislative anticipate, că ”indiferent câte dispozitive va inventa Parlamentul pentru a-i lega mâinile”, nu va solicita prelungirea Brexit-ului.

Nu este prima reacție de acest fel a șefului Executivului de la Londra privind Brexit-ul.  Boris Johnson a spus la 5 septembrie că mai bine ”ar muri într-un șanț” decât să amâne ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, fiind o nouă dovadă a dorinței sale de a livra Brexit-ul la 31 octombrie, cu sau fără acord.

De cealaltă parte, de pe continent vin semnale că nu toate statele membre ale Uniunii Europene vor fi de acord cu o nouă prelungire a articolului 50.

Duminică, 8 septembrie, ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a exclus duminică orice nouă amânare a Brexit-ului în circumstanțele actuale.

”Ei spun că vor să propună alte soluţii, aranjamente alternative pentru a asigura retragerea (…) Nu le-am văzut, deci este nu, nu vom reîncepe odată la fiecare trei luni. Autorităţile britanice să ne spună drumul. Britanicii să-şi asume situaţia (…) Trebuie să ne spună ce vor”, a insistat ministrul francez de externe. ”Pe fond, există un soi de conflict de legitimitate între popor care, pe calea referendumului, a spus <<vreau să ieşim>> şi Parlament, şi el o expresie a voinţei populare, care nu ştie cum să iasă”, a comentat Jean-Yves Le Drian.

Reacția lui Le Drian amintește de intransigența președintelui Emmanuel Macron din timpul summitului extraordinar al Consiliului European din 10 aprilie, în urma căruia a fost stabilit noul termen pentru Brexit. 

Este posibil ca acestă epopee, care domină deja de trei ani agenda europeană, să fie din nou subiectul divergențelor dintre șefii de stat sau de guvern, reuniți la summitul Consiliului European de la mijlocul lunii octombrie.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

REPUBLICA MOLDOVA

Emmanuel Macron, către Maia Sandu: Franța sprijină deplină aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Published

on

© EPC Moldova/ Flickr

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reafirmat sâmbătă sprijinul guvernului său pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), în ajunul Consiliului European din 14 şi 15 decembrie, care va aborda atât această candidatură de aderare, cât şi pe cea a Ucrainei, transmite EFE.

Într-o convorbire telefonică, Macron i-a transmis “deplinul său sprijin” pentru integrarea europeană preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, potrivit unui comunicat de presă difuzat de Palatul Elysee, relatează Agerpres.

“Şeful statului a lăudat, înainte de toate, numeroasele progrese ale Republicii Moldova în reforma sistemului judiciar, a sistemului economic şi a luptei împotriva corupţiei”, se arată menţionează în comunicat.

Macron s-a declarat, de asemenea, “pe deplin dispus” să consolideze “cooperarea administrativă” între cele două ţări, punând “experţi detaşaţi la dispoziţia Republicii Moldova pentru a ajuta la impulsionarea reformelor în curs”.

Citiți și Maia Sandu și Emmanuel Macron au discutat despre procesul de aderare a R. Moldova la UE înainte de summitul Consiliului European de la Bruxelles

“În fine, (cei doi şefi de stat) s-au referit la relaţiile bilaterale excelente dintre Franţa şi R.Moldova, în special în domeniul economic, cultural şi al apărării”, a detaliat Elysee.

În declaraţie se aminteşte, de asemenea, că în timpul ultimei preşedinţii franceze a Consiliului Uniunii Europene Macron a contribuit în mod semnificativ la obţinerea statutului de candidat la aderare a Republicii Moldova, în iunie 2022. 

Republica Moldova așteaptă la summitul Consiliului European de săptămâna viitoare o decizie istorică privind lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în conformitate cu recomandarea Comisiei Europene din luna noiembrie, executivul european îndemnând liderii statelor membre să deschidă tratativele cu R. Moldova și Ucraina.

Recent, premierul Dorin Recean a precizat că 94% din recomandările Comisiei Europene au fost implementate, însă a dat de înțeles că ar putea exista o amânare până în martie 2024 a deciziei Consiliului European.

Această situație de incertitudine este determinată de faptul că premierul maghiar Viktor Orban pune în pericol o decizie unanimă istorică a liderilor UE de a deschide negocierile de aderare a Ucrainei la UE, dar și aprobarea unui plan de ajutor de 50 de miliarde pentru Kiev.

Orbán amenință să deraieze summitul, precizând în două scrisori adresate președintelui Consiliului European, Charles Michel, că se opune negocierilor de aderare cu Kievul și că dorește, în schimb, să aibă o dezbatere strategică despre sprijinul blocului pentru Ucraina.

Pe cale de consecință, șeful Consiliului European s-a deplasat în Ungaria pentru a dezamorsa tensiunile cu Viktor Orban, iar acum își scurtează o călătorie la Beijing pentru summitul UE-China pentru a căuta în continuare un compromis.

În scenă a intrat și președintele francez Emmanuel Macron, care l-a găzduit pe Orban la Paris în încercarea de a-l convinge să nu blocheze decizii istorice. Într-o reacție post-întrevederii de la Elysee, Viktor Orbán și-a reafirmat opoziția față de deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, dar arată că este dispus la compromisuri în alte privințe.

Continue Reading

POLITICĂ

Premierul Ciolacu afirmă că Austria este de acord cu intrarea României în Schengen cu granițele aeriene. Presa austriacă scrie că guvernul de la Viena impune condiții

Published

on

© European Union, 2020/ Source: EC - Audiovisual Service

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat sâmbătă seară, printr-un mesaj difuzat pe Facebook, că Austria, țara care s-a opus aderării României la spațiul Schengen, este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România, ceea ce ar semnifica o intrare etapizată a țării noastre în spațiul de liberă circulație, mai întâi cu frontierele aeriene.

“Am spart gheața! Austria și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România. Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene. Am făcut eforturi mari în ultimele luni să ajungem în acest punct și le sunt recunoscător tuturor celor care au luptat pentru România”, a scris Ciolacu.

Prim-ministrul a precizat că ministrul de interne Cătălin Predoiu are mandat să se vadă cu ministrul de interne austriac și să ducă negocierile la bun sfârșit.

“După ani de zile de așteptări, vom realiza împreună și acest vis! România merită în Schengen!”, a adăugat el.

Mesajul lui Ciolacu vine după ce presa austriacă a relatat sâmbătă că Austria deschide acum calea pentru extinderea spațiului Schengen pentru România și Bulgaria, dar numai pentru călătorii pe calea aerului și în anumite condiții, una dintre acestea fiind controale și mai stricte la frontiere.

România și Bulgaria nu au solicitat la reuniunea Consiliului JAI din 5 decembrie un nou vot privind aderarea la Schengen, după veto-ul Austriei și cel al Olandei din decembrie 2022.

În schimb, miniștrii de interne din țările UE au avut un schimb de opinii cu privire la modalitățile de îmbunătățire a sistemului de returnare a solicitanților de azil respinși, aceștia discutând despre cooperarea cu țările terțe și între statele membre, precum și despre îmbunătățirea procedurilor naționale de returnare.

De asemenea, președinția spaniolă în exercițiu a făcut un bilanț al situației privind extinderea spațiului Schengen la Bulgaria și România.

“Consiliul a luat act de raportul, prezentat de Comisie, al unei misiuni de anchetă care a evaluat cele mai recente evoluții în ceea ce privește aplicarea acquis-ului Schengen de către Bulgaria“, a transmis instituția într-un comunicat.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Maia Sandu și Emmanuel Macron au discutat despre procesul de aderare a R. Moldova la UE înainte de summitul Consiliului European de la Bruxelles

Published

on

© presedinte.md

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o discuție telefonică cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, axată pe relația bilaterală și procesul de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană, informează Președinția de la Chișinău într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, șefa statului moldovean a accentuat angajamentul ferm al țării noastre pentru realizarea reformelor necesare în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare. 

Ea a exprimat speranța că Franța va juca în continuare un rol activ în susținerea Moldovei în acest demers. 

Interlocutorii, de asemenea, au vorbit despre situația de securitate din regiune și despre cooperarea bilaterală și sprijinul Franței în procesul de modernizare a Moldovei, inclusiv în domeniile apărării, reformei justiției, dezvoltării economice și în altele. 

Republica Moldova așteaptă la summitul Consiliului European de săptămâna viitoare o decizie istorică privind lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în conformitate cu recomandarea Comisiei Europene din luna noiembrie, executivul european îndemnând liderii statelor membre să deschidă tratativele cu R. Moldova și Ucraina.

Recent, premierul Dorin Recean a precizat că 94% din recomandările Comisiei Europene au fost implementate, însă a dat de înțeles că ar putea exista o amânare până în martie 2024 a deciziei Consiliului European.

Această situație de incertitudine este determinată de faptul că premierul maghiar Viktor Orban pune în pericol o decizie unanimă istorică a liderilor UE de a deschide negocierile de aderare a Ucrainei la UE, dar și aprobarea unui plan de ajutor de 50 de miliarde pentru Kiev.

Orbán amenință să deraieze summitul, precizând în două scrisori adresate președintelui Consiliului European, Charles Michel, că se opune negocierilor de aderare cu Kievul și că dorește, în schimb, să aibă o dezbatere strategică despre sprijinul blocului pentru Ucraina.

Pe cale de consecință, șeful Consiliului European s-a deplasat în Ungaria pentru a dezamorsa tensiunile cu Viktor Orban, iar acum își scurtează o călătorie la Beijing pentru summitul UE-China pentru a căuta în continuare un compromis.

În scenă a intrat și președintele francez Emmanuel Macron, care l-a găzduit pe Orban la Paris în încercarea de a-l convinge să nu blocheze decizii istorice. Într-o reacție post-întrevederii de la Elysee, Viktor Orbán și-a reafirmat opoziția față de deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, dar arată că este dispus la compromisuri în alte privințe.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
REPUBLICA MOLDOVA2 hours ago

Emmanuel Macron, către Maia Sandu: Franța sprijină deplină aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

POLITICĂ11 hours ago

Premierul Ciolacu afirmă că Austria este de acord cu intrarea României în Schengen cu granițele aeriene. Presa austriacă scrie că guvernul de la Viena impune condiții

REPUBLICA MOLDOVA12 hours ago

Maia Sandu și Emmanuel Macron au discutat despre procesul de aderare a R. Moldova la UE înainte de summitul Consiliului European de la Bruxelles

U.E.12 hours ago

Olaf Scholz sugerează că războiul din Ucraina ar putea dura până în 2025, garantând sprijinul Germaniei pentru Kiev în timp ce alți aliați “ezită”

U.E.21 hours ago

Țările UE au aprobat PNRR-ul Ungariei și plata primei tranșe, în timp ce Comisia Europeană ar putea decide deblocarea condiționată a fondurilor de coeziune pentru Budapesta

ROMÂNIA24 hours ago

Viitorul parteneriat strategic România – Ucraina și deschiderea negocierilor de aderare la UE, discutate la București de Luminița Odobescu și Olha Stefanishyna

CONSILIUL UE24 hours ago

“Istoric!”: Europa devine primul continent din lume care reglementează inteligența artificială, după negocieri maraton și un acord între instituțiile UE

U.E.2 days ago

Viktor Orbán își reafirmă opoziția față de deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, dar arată că este dispus la compromisuri în alte privințe

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Liderii din Parlamentul European au adoptat pachetul de reformă pentru modernizarea și consolidarea capacității de acțiune a instituției

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Comisia Europeană urmează să aprobe o propunere legală privind utilizarea activelor rusești înghețate

ROMÂNIA2 days ago

Marcel Ciolacu: Am reușit să setăm premisele pentru ca România să devină un hub de investiții și suport logistic pentru marile proiecte americane

ROMÂNIA5 days ago

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

ROMÂNIA6 days ago

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

NATO2 weeks ago

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

Trending