Connect with us

NEWS

Nepotica presedintelui Basescu, petita de mama unui baietel din Ankara. Ce cadou i-a oferit Sofiei

Published

on

securedownloadTraian Basescu s-a intalnit cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti in Turcia. Şeful statului le-a vorbit acestora despre situatia din tara, dar si despre  convingerea sa ca “ mai devreme sau mai tarziu”, Turcia va fi membra a UE.

Şeful statului a primi drept cadou din partea unei romance stabilite in Turcia o corabie de jucarie pentru Sofia, nepoata sa. Ea a discutat cu presedintele si i-a spus ca are un baietel de un an. Romanca a glumit spunandu-i ca i-ar placea ca Ege, baietelul sau,  sa ii fie ginere lui Traian Basescu.

Presedintele a apreciat gestul si i-a multumit, glumind ca “nu se intoarce acasa cu mana goala”.

“Mă duc la Sofia cu cadoul şi cu promisiunea că ginere am”, i-a răspuns, zâmbind, preşedintele

copil

Continue Reading
Advertisement
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Traian Băsescu, întâlnire cu românii din Turcia: Orice logica politica si geopolitica arata ca este mai bine sa ai Turcia in interiorul UE decat in afara ei | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

A fost stablită noua dată de desfășurare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo: 23 iulie-8 august 2021

Published

on

©Olympics/ Twitter

Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, amânate din cauza pandemiei de coronavirus, vor avea loc în perioada 23 iulie-8 august 2021, au anunțat luni Comitetul Internațional Olimpic (CIO) și Comitetul japonez de organziare, în urma unei reuniuni între responsabilii acesto două organisme decizionale, informează Agerpres.

Jocurile Olimpice urmau să se dispute iniţial în perioada 24 iulie – 9 august 2020 în capitala japoneză, dar au fost amânate pentru prima data în istorie, din cauza răspândirii noului coronavirus.

”Cu acest anunţ, sunt sigur că, lucrând alături de Comitetul de organizare Tokyo 2020, Guvernul Metropolitan Tokyo, Guvernul Japoniei şi cu ceilalţi actori, putem depăşi această provocare fără precedent. Umanitatea se găseşte în prezent într-un tunel întunecat. Aceste Jocuri Olimpice de la Tokyo pot fi lumina de la capătul tunelului”, a afirmat Bach într-un comunicat dat publicităţii de CIO.

Preşedintele forului olimpic mondial a ţinut să mulţumească federaţiilor internaţionale pentru ”susţinerea unanimă”, precum şi asociaţiilor continentale ale comitetelor olimpice naţionale, pentru parteneriatul deosebit şi susţinerea în procesul de consultare din ultimele zile.

Totodată, Jocurile Paralimpice vor avea loc între 24 august şi 5 septembrie 2021, potrivit Digi24.

Marţea trecută, premierul japonez Shinzo Abe şi preşedintele CIO, Thomas Bach, au convenit să amâne Jocurile Olimpice, dar să păstreze brandul ”Tokyo 2020”, în ciuda întârzierii cu un an a competiţiei.

Flacăra olimpică pentru Jocurile din 2021, care a ajuns din Grecia în Japonia pe 20 martie, va fi menţinută la Fukushima pentru o lună, după care va fi păstrată în capitala Tokyo.

Jocurile Olimpice nu au fost niciodată amânate în cele 31 de ediţii moderne ale sale, începând din 1896, însă trei dintre ediţii au fost anulate din cauza războiului, în 1916, 1940 şi 1944.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ambasada României în Spania a coborât în bernă steagurile de la sediul misiunii și de la secția consulară, în memoria victimelor pandemiei de coronavirus

Published

on

©Ambasada României în Spania / Embajada de Rumanía en España/ Facebook

Ambasada României în Spania a coborât luni în bernă, steagurile de la sediul misiunii și de la secția consulară, în semn de solidaritate cu Comunitatea Madrid, care a decretat doliu pentru victimele pandemiei de coronavirus.

Într-o postar publicată pe pagina de Facebook, Ambasada României în Spania ”îndeamnă la solidaritate și responsabilitate pentru a face față inamicului invizibil, dar care ne afectează pe toți în egală măsură, indiferent de naționalitate.”

Ambasada a ținut să mulțumească ”personalului medical și de securitate, precum și tuturor celor care se expun pentru a asigura continuitatea vieții de zi cu zi.”

La mijlocul lunii martie, Ambasada României în Spania și-a suspendat pe perioadă nedeterminată serviciile consulare în contact direct cu publicul pentru protejarea sănătății cetățenilor români și a personalului diplomatic în contextul pandemiei de coronavirus.

Autoritățile spaniole au anunțat luni că, față de bilanțul de duminică, au înregistrat moartea a alte 812 persoane infectate cu coronavirus. De asemenea, au fost confirmate aproape 6.400 de cazuri noi de infectare, potrivit Digi24.

Numărul cazurilor de coronavirus din Spania a urcat luni la 85.195, de la cifra de 78.797 înregistrată duminică, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Astfel, bilanţul infecţiilor din Spania l-a depășit pe cel raportat de China, de 81.470.

Bilanţul deceselor cauzate de coronavirus în Spania a urcat luni la 7.340, după ce duminică au fost înregistrate 6.528, a precizat ministerul.

La nivel global, peste 720.000 de persoane au fost confirmate cu SARS-CoV-2, în vreme ce peste 34.000 de oameni și-au pierdut viața, cei mai mulți fiind în Italia, Spania și China.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

COVID-19. Marea majoritate a familiilor din Coreea de Sud vor primi bani de la stat pentru a face față crizei: Toți merită să fie recompensați pentru această suferință, dar și pentru participarea lor la eforturile comune de prevenire

Published

on

Coreea de Sud va acorda tuturor familiilor indemnizații, cu excepția celor mai înstărite, și va întocmi un al doilea buget suplimentar luna viitoare, scopul fiind acela de a diminua impactul economic al crizei provocate de pandemia de coronavirus, a declarat luni președintele Moon Jae-in, potrivit Reuters.

Președintele sud-coreean a menționat după o întrevedere cu factorii de decizie din domeniul economic că gospodăriile din țară vor primi 820 de dolari, cu excepția celor 30%, care se află în partea superioară a ierarhiei sociale, potrivit veniturilor, acest ajutor totalizând 7.44 miliarde de dolari.

Moon a declarat că va pregăti un alt buget suplimentar pentru a fi aprobat de Parlament în luna aprilie, iar unele companii mici și mijlocii vor fi scutite de la plata facturilor utilităților, potrivit Digi24.

”Cetățenii au suferit din cauza coronavirusului și toți merită să fie recompensați pentru această suferință, dar și pentru participarea lor la eforturile comune de prevenire”, a declarat președintele Coreei de Sud.

Noul pachet de măsuri este cel mai recent dintr-o serie de pași pe care guvernul i-a făcut pentru a ușura presiunea crizei COVID-19. Măsurile anterioare au inclus o reducere a ratei dobânzii, un buget suplimentar de 10 miliarde de dolari destinat bancilor și un pachet de salvare pentru companii în valoare totală de 81 de miliarde de dolari.

Coreea de Sud a înregistrat, până în prezent, peste 9.600 de cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19 și 158 de decese cauzate de noul coronavirus.

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020
Advertisement
Advertisement

Trending