Connect with us

EVENIMENTE

Nevoia de economie verde a Capitalei încolțește în Grădina Botanică

Published

on

În pofida contextului politic si mediatic puternic influentat de campania electorala in curs, Forumul interactiv “INCUBATORUL VERDE 2012”, desfasurat in spatiile Gradinii Botanice “Dimitrie Brandza” a Universitatii din Bucuresti, cu ocazia marcarii Zilei Internationale a Mediului – 5 iunie, sub deviza “Economia Verde – te include si pe tine?”, a reunit pe toti decidentii relevanti din randul autoritatilor centrale/locale, mediului de afaceri, diplomatic, academic si ONG din domeniile conexe economiei, culturii verzi, cat si protectiei ambientale.

Evenimentul s-a desfasurat in cadrul eforturilor Casei Europei – EUROLINK (www.HouseofEurope.ro) de a sensibiliza clasa politica si societatea civila asupra urgentei de a regandi transpunerea in practica a conceptelor-cheie de dezvoltare durabila, implementare a Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii (SUERD) si a Sinergiei Marii Negre. Lucrarile au fost co-prezidate de ex Secretarul General Adj. ONU, E.S. Dl Ambasador Liviu BOTA si, din partea Consiliului General al Capitalei, de Presedinta Comisiei de Relatii Internationale, Dna Ana Claudia TAPARDEL, care a prezentat un mesaj oficial si in numele Primarului General. Printre institutiile cele mai importante care au fost reprezentate la nivel inalt s-au numarat Academia Romana, ANCS, Ministerul Mediului si Padurilor, MAE, Ministerul Agriculturii, Universitatea din Bucuresti, ArCuB.

Majoritatea invitatilor si participantilor – fie din randul expertilor, fie al militantilor -, au fost de acord ca Europa, in ansamblul sau, dar, evident, ca si Romania, se afla la o rascruce in privinta abordarii mentinerii sale in competitia globala, dar si a rezolvarii unor grave probleme de protejare a mediului, acumulate in ultimele decenii. Pentru Capitala, pe fondul crizei financiare prelungite, provocarile par si mai mari, atata vreme cat metropola a ajuns sa fie a doua capitala ca grad de poluare de pe continent si, in ciuda demararii a cateva proiecte de succes, are de rezolvat numeroase probleme legate de resurse energetice, transport local, curatenie, de gandit intr-o noua perspectiva realmente integrata si racordata la presiunile mondiale – in special, pe fondul apropierii si dilemelor implicate de Conferinta RIO 20+, unde Romania va fi reprezentata ca delegatie la cel mai inalt nivel oficial de reprezentare. In final, sub indemnul adresat de Dl Amabsador Liviu BOTA, Presedintele Fundatiei Universitare a Marii Negre si de Coordonatorul Grupului de Actiune “Dezvoltare Integrata: Dunare-Marea Neagra” de pe langa Coordonatorul SUERD din cadrul MAE, Dl Sever AVRAM, participantii au evocat necesitatea impunerii unui Pact National de Mediu in favoarea Eco-Economiei,  conform necesitatii aplicarii complete si unitare a Strategiei UE 2020 si a standardelor de mediu comunitare si, in consecinta, au cerut autoritatilor centrale si locale un angajament mai energic si mai ferm in favoarea respectarii mediului si sprijinirii afacerilor si proiectelor eco-inovative.

Consultarea decidentilor si dezbaterile conexe s-au derulat pe fondul unei expozitii de proiecte si afaceri eco de succes in Holul Central al Facultatii de Biologie din cadrul Gradinii Botanice, a unor momente deosebite de animatie teatrala sustinute de trupa URBAN IMPRO, a expozitiei de bijuterii handmade marca Alin DINICA, precum si a celei de pictura si fotografie organizate de Gradina Botanica impreuna cu studentii plasticieni ai Universitatii “Nicolae Grigorescu”. La final, tinerii poeti Florentin STRECHE si Marian DRAGOMIR au sustinut un recital din creatia lor lirica.

Organizatorii principali au prefatat cele doua momente importante care urmeaza sa aiba loc in aceasta luna cu concursul EUROLINK-Casa Europei si al Retelei Regionale pentru Inovare Sociala si Economica in Bazinul Marii Negre-Regiunea Dunarii: editia speciala a SCOLII BANILOR EUROPENI la Targul International Dunare-Delta 2012 de la ROMEXPO din data de 28 iunie 2012 si a Workshop-ului Special din cadrul FORUMULUI ECONOMIC organizat la Drobeta Turnu Severin cu ocazia Zilei Europene a Dunarii din 30 iunie 2012, sub egida Coordonatorului National SUERD, in contexul vizitei oficiale a Comisarului European pentru Dezvoltare Regionala, Dl Johannes HAHN.

Partenerii Forumului: Comisia de Relatii Internationale – Consiliul General al Municipiului Bucuresti; Ministerul Mediului si Padurilor; Academia Romana; Centrul Cultural ArCuB; Gradina Botanica “Dimitrie Brandza” – Universitatea din Bucuresti.

Pentru informatii suplimentare, cei interasati pot consulta pagina web www.HouseofEurope.ro sau contacta secretariatul organizatoric al Casei Europei-EUROLINK la tel.fax: 021.2304997; e-mail: info@houseofeurope.ro.

Foto: unmultimedia.org

EVENIMENTE

#EuropeniîmpotrivaCOVID19: Biroul Parlamentului European în România organizează un webinar privind sprijinul UE acordat cetățenilor europeni în contextul pandemiei de COVID-19 (LIVE 19 mai, ora 10:30)

Published

on

Biroul Parlamentului European în România organizează marți, 19 mai, o dezbatere online privind sprijinul Uniunii Europene acordat cetățenilor europeni și importanța măsurilor luate la nivel european pentru depășirea consecințelor economice și sociale ale pandemiei de COVID-19. La webinar vor lua parte trei eurodeputați români – Siegfried Mureșan (Grupul Partidului Popular European), Carmen Avram (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților) și Dacian Cioloș (Renew Europe). Cei trei eurodeputați români vor prezenta exemple concrete de măsuri de sprijin în interesul cetățenilor și importanța combaterii informațiilor și a știrilor false privind lipsa de acțiune a instituțiilor europene.

Evenimentul intitulat “Sprijinul UE pentru cetățeni și economice și combaterea știrilor false” va fi transmis LIVE, de la ora 10:30, pe pagina de facebook a Biroului Parlamentului European în România, pe pagina de facebook Calea Europeană și pe www.caleaeuropeana.ro. Discuțiile vor fi moderate de directorul CaleaEuropeană.ro, jurnalistul Dan Cărbunaru. Evenimentul face parte din campania #EuropeniîmpotrivaCOVID19.

Întrebările din partea celor interesați să urmărească dezbaterea pot fi trimise pe www.sli.do – event code #Europa până la data de 19 mai 2020, ora 11:30.

Confruntate cu o dublă criză (sanitară și economică) fără precedent în istoria proiectului de integrare europeană, instituțiile Uniunii Europene și statele membre au trecut în ultimele două luni de la măsuri, în primă instanță, naționale și necoordonate, la acțiuni concertate comune care au readus solidaritatea în centrul deciziilor luate. Instituțiile Uniunii Europene – Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul – și-au dedicat eforturile în lupta împotriva răspândirii coronavirusului, oferind ajutor statelor membre și cetățenilor pentru a face față crizei sanitare și economice cu care se confruntă.

Cel mai recent, în cursul unei sesiune plenare organizată în perioada 13-15 mai, Parlamentul European a adoptat cu o majoritate covârșitoare o rezoluție legislativă prin care solicită Comisiei Europene să prezinte o propunere pentru un plan de urgență privind Cadrul Financiar Multianual până la 15 iunie 2020, subliniind că există riscul ca următorul buget pe termen lung al UE să nu intre în vigoare la 1 ianuarie 2021,. Într-o altă rezoluție politică separată, eurodeputații au solicitat Comisiei Europene să prezinte un pachet masiv de redresare economică, anume un fond european de relansare ca parte a unui pachet global menit să ofere un impuls pentru investiții în valoare de 2.000 de miliarde de euro.

În cadrul sesiunii plenare menționate, eurodeputații au solicitat Comisiei Europene să impună sancțiuni și să oprească plățile de fonduri UE către Ungaria dacă statul de drept nu este respectat. Europarlamentarii au subliniat faptul că măsurile de urgență luate de guvernul maghiar pentru a combate pandemia de COVID-19, inclusiv declararea stării de urgență pe durată nedeterminată, nu sunt în conformitate cu normele UE și au atras atenția asupra riscului din ce în ce mai mare la adresa democrației.

Totodată, în Parlamentul European a fost discutate eforturile Uniunii Europene privind accelerarea dezvoltării unui vaccin împotriva COVID-19, având în vedere donațiile de 7,4 miliarde de euro strânse de Comisia Europeană la teledonul organizat la 4 mai.

Anterior, în cursul unei sesiuni plenare extraordinare organizată la 16-17 aprilie, Parlamentul European a dat undă verde printr-un vot prin procedură de urgență pachetul de 3 miliarde de euro propus de Comisia Europeană pentru domeniul sanitar al Uniunii Europene și adoptat deja de Consiliul Uniunii Europene.

De asemenea, Parlamentul European a dat undă verde și pentru utilizarea flexibilă a fondurilor UE pentru combaterea impactului provocat de noul coronavirus, măsuri solicitate și de România, și a adoptat măsuri speciale de ajutor alimentar și asistență pentru persoanele aflate în dificultate. 

În egală măsură, Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate o rezoluție politică referitoare la acțiunea coordonată a Uniunii Europene pentru combaterea pandemiei de coronavirus și a consecințelor sale prin care cere Comisiei Europene, printre altele, să propună un pachet masiv de investiții, finanțate printr-un Cadru Financiar Multianual majorat, prin fondurile și instrumentele financiare existente ale UE și prin obligațiunile de redresare garantate de bugetul UE.

Prin documentul adoptat, europarlamentarii au subliniat că acest pachet ”nu ar trebui să implice mutualizarea datoriilor existente și ar trebui să fie orientat către investiții viitoare” și că ”redresarea economiei ar trebui să aibă în centrul său Pactul verde european și transformarea digitală, adaugă deputații”.

Totodată, Parlamentul European desfășoară și o serie de acțiuni în spiritul solidarității europene. Mai întâi, Parlamentul European a oferit municipalității și autorităților din Bruxelles posibilitatea de a utiliza una din clădirile sale, clădirea Helmut Kohl, precum și o flotă de 100 de vehicule a instituției, în lupta împotriva noului coronavirus. Aceeași clădire va funcționa ca reședință temporară pentru 100 de femei vulnerabile.

De asemenea, sediul Parlamentului European din Strasbourg a devenit centru de depistare COVID-19, capacitatea de testare urmând a ajunge la 2.000 de teste pe zi.

Nu în ultimul rând, bucătăria Parlamentului European a început să ofere 1000 de mese pe zi pentru personalul din sănătate din Bruxelles și pentru oamenii nevoiași.

Continue Reading

EVENIMENTE

#EuropeniîmpotrivaCOVID19: Biroul Parlamentului European în România organizează un webinar privind răspunsul coordonat al UE la pandemie (LIVE 29 aprilie, ora 10:30)

Published

on

Biroul Parlamentului European în România organizează miercuri, 29 aprilie, o dezbatere online privind răspunsul coordonat al Uniunii Europene la pandemia de coronavirus și acțiunile Parlamentului European. La webinar vor lua parte trei eurodeputați români – Cristian Bușoi (Grupul Partidului Popular European), Victor Negrescu (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților) și Ramona Strugariu (Grupul Renew Europe).

Evenimentul va fi transmis LIVE, de la ora 10:30, pe pagina de facebook a Biroului Parlamentului European în România, pe pagina de facebook Calea Europeană și pe www.caleaeuropeana.ro. Discuțiile vor fi moderate de directorul CaleaEuropeană.ro, jurnalistul Dan Cărbunaru. Evenimentul face parte din campania #EuropeniîmpotrivaCOVID19.

 

Întrebările din partea celor interesați să urmărească dezbaterea pot fi trimise începând de luni, 27 aprilie, până pe 29 aprilie (ora 11:00) prin intermediul Sli.do (accesați site-ul www.slido.com și introduceți codul evenimentului #A729).

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Confruntate cu o dublă criză (sanitară și economică) fără precedent în istoria proiectului de integrare europeană, instituțiile Uniunii Europene și statele membre au trecut în ultimele două luni de la măsuri, în primă instanță, naționale și necoordonate, la acțiuni concertate comune care au readus solidaritatea în centrul deciziilor luate. Instituțiile Uniunii Europene – Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul – și-au dedicat eforturile în lupta împotriva răspândirii coronavirusului, oferind ajutor statelor membre pentru a face față crizei sanitare și economice cu care se confruntă.

Cel mai recent, în cursul unei sesiuni plenare extraordinare organizată la 16-17 aprilie, Parlamentul European a dat undă verde printr-un vot prin procedură de urgență pachetul de 3 miliarde de euro propus de Comisia Europeană pentru domeniul sanitar al Uniunii Europene și adoptat deja de Consiliul Uniunii Europene.

De asemenea, Parlamentul European a dat undă verde și pentru utilizarea flexibilă a fondurilor UE pentru combaterea impactului provocat de noul coronavirus, măsuri solicitate și de România, și a adoptat măsuri speciale de ajutor alimentar și asistență pentru persoanele aflate în dificultate. 

În egală măsură, Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate o rezoluție politică referitoare la acțiunea coordonată a Uniunii Europene pentru combaterea pandemiei de coronavirus și a consecințelor sale prin care cere Comisiei Europene, printre altele, să propună un pachet masiv de investiții, finanțate printr-un Cadru Financiar Multianual majorat, prin fondurile și instrumentele financiare existente ale UE și prin obligațiunile de redresare garantate de bugetul UE.

Prin documentul adoptat, europarlamentarii au subliniat că acest pachet ”nu ar trebui să implice mutualizarea datoriilor existente și ar trebui să fie orientat către investiții viitoare” și că ”redresarea economiei ar trebui să aibă în centrul său Pactul verde european și transformarea digitală, adaugă deputații”.

Totodată, Parlamentul European desfășoară și o serie de acțiuni în spiritul solidarității europene. Mai întâi, Parlamentul European a oferit municipalității și autorităților din Bruxelles posibilitatea de a utiliza una din clădirile sale, clădirea Helmut Kohl, precum și o flotă de 100 de vehicule a instituției, în lupta împotriva noului coronavirus. Aceeași clădire va funcționa ca reședință temporară pentru 100 de femei vulnerabile.

Ulterior, președintele PE David Sassoli a anunțat că sediul Parlamentului European de la Strasbourg va fi transformat în centru de depistare și consultanță COVID-19.

Nu în ultimul rând, bucătăria Parlamentului European a început să ofere 1000 de mese pe zi pentru personalul din sănătate din Bruxelles și pentru oamenii nevoiași.

Continue Reading

EVENIMENTE

LIVE ora 14:30 – New Strategy Center organizează o conferință online privind provocările COVID-19 la adresa Occidentului. Invitat special: Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la München

Published

on

© Munich Security Conference

Think tank-ul New Strategy Center organizează miercuri, 15 aprilie, o conferință online dedicată provocărilor reprezentate de pandemia COVID-19 pentru lumea democratică, invitatul special al dezbaterii fiind ambasadorul Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la München.

Dezbaterea intitulată “The Challenges of the Pandemic to the Democratic World” va fi transmisă LIVE pe www.caleaeuropeana.ro și pe pagina de Facebook Calea Europeană, de la ora 14:30.

Evenimentul va fi moderat de ambasadorul Sorin Ducaru, președintele onorific al Consiliului Științific al New Strategy Center și directorul SATCEN, Centrul satelitar al Uniunii Europene.

Ambasadorul Wolfgang Ischinger este un diplomat și avocat german.

El a deținut mai multe funcții importante în Ministerul german al Afacerilor Externe și a fost ambasador la Washington D.C. și la Londra.

Din 2008, este președintele Conferinței de Securitate de la München. Publicația The Economist l-a descris drept „cel mai bine conectat fost diplomat al Germaniei”.

Anul trecut, în august, ambasadorul Ischinger a lansat la București ediția românească a cărții sale, “Lumea în pericol. Germania și Europa în perioade incerte ”, un proiect editorial realizat în cadrul parteneriatului dintre New Strategy Center și Curtea Veche Publishing.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending