Connect with us

ROMÂNIA

Nicolae Ciucă, alături de David Malpass: Fondurile europene și facilitățile oferite de Banca Mondială reprezintă un sprijin important pentru a accesa resursele de dezvoltare

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu președintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass, iar cu acest prilej, au fost remarcate progresele înregistrate de România în cei 30 de ani de implementare a programelor de dezvoltare cu Banca Mondială, care au contribuit la consolidarea dezvoltării țării noastre în contextul aprofundării integrării euro-atlantice, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro

Premierul român a prezentat viziunea Guvernului privind abordarea integrată a investițiilor realizate cu bani europeni și din bugetul național, alături de alte instrumente financiare internaționale.

„Sunt încrezător că fondurile europene și facilitățile oferte de Grupul Băncii Mondiale reprezintă un sprijin important pentru a accesa resursele de dezvoltare necesare. Avem cel mai mare buget de investiții alocat în ultimii 30 de ani și dorim să contribuim prin stabilitatea noastră, la stabilitatea din regiunea noastră. Am lansat programul Sprijin pentru România, alocând pentru investiții 60 la sută din cele 17,3 miliarde lei”, a declarat Nicolae Ciucă.

În cadrul dialogului, a fost apreciată funcționarea sistemului monetar și stabilitatea cursului de schimb din România, fiind evidențiată și creșterea cu 25 la sută a bugetului apărării, până la 2,5 la sută din PIB.

Rolul dezvoltării economice rămâne determinant în consolidarea eforturilor de modernizare, fiind remarcată importanța finalizării  drumurilor și a altor proiecte de infrastructură mare.

În privința gestionării efectelor generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, premierul a prezentat efortul autorităților privind sprijinul acordat celor peste 740.000 de refugiați care au intrat în România de la începutul conflictului. Accesul la servicii sociale, în coordonare cu partenerii europeni și internaționali, alături de societatea civilă, precum și solidaritatea manifestată de români au fost remarcate în cadrul dialogului.

Prim-ministrul a evidențiat situația Republicii Moldova, afectată de gestionarea fluxului de refugiați, care are nevoie de sprijin pentru echilibrarea bugetară și derularea exporturilor pe piața europeană.

Șeful Executivului a oferit detalii privind suportul acordat de Guvernul României pentru tranzitul de mărfuri, pentru facilitarea exporturilor din Ucraina, pentru a menține lanțurile de aprovizionare. În acest sens, Guvernul aprobă azi finanțarea extinderii fluxurilor de marfă în Portul Constanța, prin dezvoltarea infrastructurii feroviare și ulterior folosirea Dunării ca rută de transport.

În domeniul energiei, au fost semnalate oportunitățile oferite de finanțările europene, care pot fi dinamizate cu sprijinul Băncii Mondiale. Nevoia reducerii dependenței de gazul rusesc și reconfigurarea lanțurilor de afaceri europene vor putea oferi noi oportunități pentru România.

Mai mult, Nicolae Ciucă a prezentat planurile României de a dezvolta capacitățile de producție a energiei electrice și extinderea exploatărilor de gaze naturale, inclusiv off-shore. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România va dezvolta  investiții  în producerea de energie cu mijloace regenerabile, de energie verde. Din aceleași resurse europene, vor fi alocate 500 de milioane de euro pentru capacitățile de producție pentru microcipuri, semiconductori.

Pregătirea forței de muncă și, în mod special, educația digitală au fost menționate ca priorități în eforturile de a oferi un nivel de calificare cât mai înalt, în acest sens, premierul menționând implementarea proiectului România Educată.

Valorificarea potențialului agricol al României,  în contextul conflictului din Ucraina, este o necesitate remarcată în cadrul întâlnirii, în acest sens fiind menționat sprijinul financiar necesar pentru dezvoltarea și modernizarea  sistemului de irigații.

Aderarea la OCDE, vitală pentru consolidarea profilului economic al României, a fost apreciată ca obiectiv strategic, după aderarea la UE și NATO, fiind de natură a genera crearea de noi locuri de muncă, mai multe investiții, oportunități de dezvoltare.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis, l-a primit miercuri, 13 aprilie, la Palatul Cotroceni, pe președintele Băncii Mondiale, iar agenda discuțiilor a vizat cu prioritate situația generată de războiul din Ucraina, cu accent pe asistența pe care Banca Mondială ar putea să o acorde autorităților române și țărilor din regiune, în general, în efortul de gestionare a situației refugiaților. 

ROMÂNIA

România acuză Rusia că încalcă grav Carta ONU după ce a anexat patru regiuni din Ucraina: Nu recunoaștem validitatea acestor acorduri ilegale și ilegitime

Published

on

© MAE

România condamnă în termenii cei mai fermi semnarea așa-ziselor „acorduri de intrare în componența Federației Ruse” a unor regiuni ucrainene aflate sub ocupația ilegală a trupelor ruse, ca urmare a războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe după ce președintele Vladimir Putin a semnat alipirea ilegală la Rusia a patru regiuni ocupate militar în Ucraina.

Aceste „acorduri” ilegale și ilegitime fac parte din seria de încercări ale Kremlinului de a-și justifica ocupația militară ilegală asupra unor teritorii aparținând altui stat suveran și reprezintă o escaladare iresponsabilă a actualei situații, transmite diplomația română.

Aceste acțiuni nu pot produce niciun fel de efect din punct de vedere al dreptului internațional, iar România nu recunoaște validitatea acestora, în special în ceea ce privește operarea vreunei modificări în privința apartenenței teritoriale a regiunilor ucrainene vizate la Ucraina.

Ca și în cazul anexării ilegale a Crimeii și Sevastopolului, acțiunile Federației Ruse se bazează pe folosirea ilegală a forței și reprezintă încălcări grave ale celor mai importante principii și norme de drept internațional, consacrate, în special, prin prevederile Cartei ONU. Federația Rusă acționează contrar tuturor responsabilităților pe care ar trebui să le îndeplinească, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, care este garantul păcii și securității internaționale“, a transmis MAE.

România reamintește faptul că nicio achiziție teritorială bazată pe încălcarea dreptului internațional nu poate fi recunoscută și reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea Ucrainei, precum și pentru integritatea teritorială a acestui stat în granițele sale recunoscute internațional.

Președintele rus Vladimir Putin a proclamat vineri, de la Kremlin, în fața unei largi audiențe, anexarea a patru regiuni ocupate militar în estul și sudul Ucrainei invadate de Federația Rusă la 24 februarie, în ceea ce reprezintă cea mai mare anexare teritorială în Europa de la Adolf Hitler încoace, precum și cea mai semnificativă escaladare a războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă în Ucraina.

Într-o primă reacție, liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, între care președinții Franței și României, dar și cancelarul Germaniei, precum și președintele Consiliului European și președinta Comisiei Europene, au adoptat vineri o declarație comună în care resping cu fermitate și condamnă fără echivoc anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor ucrainene Donețk, Luhansk, Zaporizhzhia și Kherson. De asemenea, Emmanuel Macron, Klaus Iohannis, Olaf Scholz și ceilalți lideri avertizează că Rusia pune în pericol securitatea globală, inclusiv prin amenințările nucleare despre care spun că “nu vor zdruncina hotărârea UE de a fi alături de Ucraina”. În același timp, liderii europeni statuează că nu vor recunoaște niciodată “referendumurile” ilegale pe care Rusia le-a pus la cale ca pretext pentru această nouă încălcare a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, nici rezultatele lor falsificate și ilegale și că nu vor recunoaște niciodată această anexare ilegală.

Putin a semnat documentele anexării a patru regiuni din Ucraina – Herson, Zaporijjea, Doneţk şi Lugansk – în cadrul unei ceremonii vineri după-amiază, iar momentul va fi urmat de un concert pop în Piaţa Roşie, care să sărbătorească cea mai mare anexare din Europa de la Hitler încoace, când Germania nazistă a anexat Austria (Anschluss) și regiunea sudetă din Cehoslovacia în 1939, dar și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Germania nazistă și URSS anexau părți din Polonia sau Uniunea Sovietică ocupa Basarabia.

Ucraina și Occidentul au denunțat referendumurile false și au declarat că nu vor recunoaște niciodată legitimitatea acestora.

NATO, SUA și ONU au denunțat referendumurile ilegale organizate de Rusia pentru anexarea teritoriilor ucrainene, în timp ce China, un aliat al Moscovei, a solicitat respectarea integrității teritoriale a Ucrainei. Reacții similare au venit și din partea Marii Britanii și a României, iar Uniunea Europeană a anunțat noi sancțiuni la adresa Rusiei, dar și sprijinirea Ucrainei atât timp cât va fi necesar

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministrul Transporturilor a discutat cu omologul lituanian despre nevoia de a asigura ”liniile de aprovizionare pe zona estică a UE”

Published

on

© Sorin Grindeanu/ Facebook

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a discutat cu omologul său din Lituania, Marius Skuodis, despre ”nevoia comună de a identifica noi rute de transport și de a le dezvolta pe cele existente, astfel încât să putem asigura liniile de aprovizionare necesare pe zona estică a Uniunii Europene”.

”Discuții aplicate cu omologul meu din Lituania, în contextul războiului din Ucraina. Am subliniat rolul deosebit de important al Portului Constanța, ca poartă de intrare în Uniunea Europeană, a fluxurilor de mărfuri dinspre Asia și interesul de a utiliza, cu o mai mare frecvență,  transportul multimodal. Putem astfel să combinăm transportul naval maritim și fluvial (pe Dunăre) cu transportul feroviar și cu cel rutier”, a precizat Grindeanu într-un mesaj publicat pe Facebook.

În acest sens, cei doi au convenit să identifice ”noi posibilități de colaborare în domeniul feroviar între companiile de profil din cele două state”.

Comisia Europeană a propus la sfârșitul lunii iulie amendarea propunerii sale din decembrie 2021 privind revizuirea Regulamentului TEN-T (rețeaua transeuropeană de transport), în contextul în care războiul de agresiunea al Rusiei împotriva Ucrainei a redefinit peisajul geopolitic, care a evidențiat vulnerabilitatea UE în fața unor evenimente neprevăzute, izbucnite dincolo de frontierele Uniunii.

”Prin extinderea a patru coridoare europene de transport pe teritoriul Ucrainei și Republicii Moldova – inclusiv în porturile Mariupol și Odesa – propunerea de astăzi va contribui la îmbunătățirea conectivității transporturilor dintre aceste două țări și UE, facilitând schimburile economice și conexiuni mai bune atât pentru oameni, cât și pentru întreprinderi. Aceste coridoare vor fi, de asemenea, o prioritate-cheie în reconstrucția infrastructurii de transport a Ucrainei după încheierea războiului. Eforturile noastre de a facilita exportul de cereale din Ucraina prin intermediul coridoarelor de solidaritate au demonstrat, de asemenea, importanța interoperabilității în sistemul de transport, consolidând necesitatea de a crește convergența în cadrul rețelei UE, făcându-o mai rezistentă și consolidând piața internă”, a declarat atunci comisarul european pentru Transport, Adina Vălean.

Cât privește culoarele de solidaritate la care făcea referire oficialul european, aceeași instituție mai sus amintită a prezentat la mijlocul lunii mai un set de acțiuni menite să ajute Ucraina să își exporte produsele agricole.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministerul Sănătății a alocat peste 80 mil. euro din PNRR pentru investiții în infrastructura necesară tratării pacienților critici nou-născuți

Published

on

© European Union, 2020

Ministerul Sănătății a alocat peste 80 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru investiții în infrastructura necesară tratării pacienților critici nou-născuți, informează un comunicat oficial al MS, remis CaleaEuropeană.ro

80.200.000 Euro fără TVA au fost alocate pentru finanțarea unui număr de minim 25 spitele publice pentru:

– creșterea capacității secțiilor/compartimentelor de terapie intensivă nou născuți cu minim 124 de paturi adiționale, inclusiv infrastructura și echipamente;

– dotarea secțiilor nou născuți existente în vederea dotării cu echipamente medicale adecvate pentru minim 90 de paturi existente;

– construirea, amenajarea și dotarea a minim 8 centre de training care au ca scop formarea continuă a cadrelor medicale pentru tratarea nou născuților cu patologii grave;

– îmbunătățirea programului de screening (retinopatie de prematuritate, maladii congenitale de cord) prin dotarea infrastructurii existente cu aparatura medicală relevantă;

Tot în cadrul acestei investiții vor fi achiziționate 12 unități mobile de terapie intensivă neonatală nivel III.

Dosarele de finanțare se vor încărca pe pagina de web www.proiecte.pnrr.gov.ro

Data deschidere platformă pentru depunere dosare de finanțare: 21 octombrie 2022 ora 10:00.

Data închiderii: 03 martie 2023, ora 16:00

Data limită de implementare a proiectelor: 30 noiembrie 2024.

Continue Reading

Facebook

G75 hours ago

Țările G7 nu vor recunoaște niciodată presupusele anexări ale Rusiei în Ucraina și nici “referendumurile” false desfășurate sub amenințarea armelor

NATO5 hours ago

Mircea Geoană: Nu avem informaţii care să indice o schimbare a posturii nucleare a Rusiei, dar NATO este angajată deplin în apărarea aliaților, inclusiv a României

NATO5 hours ago

NATO, reticentă privind o “aderare accelerată a Ucrainei”, reafirmă că va sprijini această țară să își elibereze teritoriile anexate de Rusia fără a se implica direct în conflict

CONSILIUL EUROPEAN5 hours ago

Președintele Consiliului European acuză Rusia că a lansat o “rachetă energetică” asupra Europei, “vizând inima sistemului nostru economic și social”

INTERNAȚIONAL6 hours ago

SUA sancționează peste 1000 de oficiali ruși și 57 de entități din sectorul apărării după anexarea ilegală de teritorii ucrainene: Rusia “calcă în picioare Carta Națiunilor Unite”

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

CE solicită statelor UE să fie ”foarte vigilente” în acordarea de vize cetățenilor ruși: ”A veni în Europa este un privilegiu, nu un drept fundamental”

U.E.6 hours ago

Giorgia Meloni, viitorul premier al Italiei, denunță” neo-imperialismul sovietic” al lui Putin: Anexările Rusiei în Ucraina nu au nicio valoare juridică sau politică

Cristian Bușoi9 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie din PE, subliniază nevoia unei soluții comune pentru criza energetică: Este nevoie urgentă de reducerea presiunii pe bugete

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la NATO după ce Putin a proclamat anexarea ilegală de către Rusia a patru regiuni ucrainene

REPUBLICA MOLDOVA10 hours ago

Maia Sandu condamnă și respinge anexările ilegale ale Rusiei: Donețk, Luhansk, Herson, Zaporijie și Crimeea sunt ale Ucrainei

NATO5 hours ago

Mircea Geoană: Nu avem informaţii care să indice o schimbare a posturii nucleare a Rusiei, dar NATO este angajată deplin în apărarea aliaților, inclusiv a României

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la NATO după ce Putin a proclamat anexarea ilegală de către Rusia a patru regiuni ucrainene

REPUBLICA MOLDOVA13 hours ago

R. Moldova contează pe sprijinul UE pentru a accelera ”modernizarea sectorului de securitate și apărare”. Maia Sandu: O urgență, având în vedere creșterea riscurilor în regiune

JUSTIȚIE4 days ago

Klaus Iohannis: DNA, un model la nivel european, a contribuit decisiv ca România să fie un pol de stabilitate și un partener strategic pentru partenerii din NATO și UE

ROMÂNIA5 days ago

Nicolae Ciucă, din Japonia: Componenta de securitate și apărare, unul din cei patru piloni de cooperare ai viitorului nostru parteneriat, de mare interes pentru ambele părți

NATO7 days ago

Klaus Iohannis, despre amenințarea Rusiei cu un război nuclear: România, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu. Românii nu trebuie să intre în panică

ROMÂNIA7 days ago

Klaus Iohannis, către antreprenorii români din Silicon Valley: Poate aveți unele lecții care ne-ar folosi în România

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă: Salutăm interesul manifestat de Banca Japoneză de Cooperare Internațională pentru susținerea marilor proiecte de infrastructură de transport și de producere a energiei verzi

U.E.1 week ago

Ministrul ungar de externe, singurul din UE care s-a întâlnit cu Lavrov la ONU: Există o singură soluție la inflația de război și la prețurile epuizante ale energiei: pacea. Ungaria vrea pace

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen îndemnă tânăra generație să apere democrația în fața autocrației: Trebuie să lucrăm la consolidarea acesteia pentru că știm cât de repede se poate schimba istoria

Team2Share

Trending