Nicolae Ciucă pledează pentru finanțarea mai serioasă a industriei de apărare și cere respect pentru militari: Prestigiul Armatei României a fost clădit de cei care au luptat pentru acest neam

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat vineri, în discursul său cu ocazia Zilei Armatei, că pentru a asigura pacea şi securitatea fiecărui cetăţean român şi pentru a evita războiul, trebuie dezvoltată capacitatea de a ne apăra şi de a descuraja orice posibilă agresiune, în timp ce a cerut autorităților să trateze cu respect militarii, inclusiv prin eliminarea inechităţilor privind pensiile.

”Ne aflăm împreună la sărbătoarea de suflet a ostaşilor Armatei României, la sărbătoarea care cinsteşte devotamentul militarilor români şi sacrificiul lor pentru ţară. Marcăm astăzi o cifră rotundă, 80 de ani, de la momentul eliberării Ardealului de nord, de la ceea ce avea să devină Ziua Armatei României. Este o zi a jertfei, dar şi o zi a recunoştinţei. În această zi, poate mai mult oricând, ne amintim că România datorează enorm militarilor ei, capacităţii lor de sacrificiu, dragostei lor pentru ţară. Prestigiul Armatei României a fost clădit de cei care au luptat pentru acest neam, care au fost răniţi şi care au murit în lupte. Pe jertfă se întemeiază încrederea şi se construieşte speranţa. În acelaşi timp, azi celebrăm spiritul de fraternitate, de camaraderie, care există în Armata României şi între militarii români. Toţi cei care a slujit sau slujesc în uniformă ştiu bine legăturile de suflet pe care le creează serviciul militar, prieteniile pe viaţă care se formează în mediul militar”, a afirmat Ciucă.

 

El a subliniat că  Armata României este de 20 de ani armată NATO, iar asta a însemnat şi siguranţă mai mare pentru ţară, şi dotare mai bună pentru militarii ei.

”Finanţarea pentru apărarea naţională a crescut treptat în ultimii zece ani, dar ea trebuie să crească mai mult în anii care vin. Este nevoie de creşterea bugetului apărării în continuare, proporţional cu nevoile descurajării credibile integrate la nivel aliat şi cu nivelul de ambiţie al României. E important în special să finanţăm mai serios industria românească de apărare, ceea ce ar reprezenta atât o investiţie suplimentară în securitatea naţională, cât şi o investiţie în revigorarea capacităţii industriale generale a României. Am spus că îmi doresc o Românie prosperă şi sigură. Pentru a asigura pacea şi securitatea fiecărui cetăţean român şi pentru a evita războiul, trebuie să dezvoltăm capacitatea de a ne apăra şi de a descuraja orice posibilă agresiune”, a argumentat Nicolae ciucă, fost ministru al apărării naționale și fost șef al Statului Major al Apărării.

 

Nicolae Ciucă apreciază că, în acelaşi timp, statul trebuie să trateze cu respect militarii – inclusiv prin eliminarea inechităţilor privind pensiile lor.

”Ameninţările externe (şi în primul rând agresiunea rusă din Ucraina) ne obligă să fim în alertă şi să gândim pe termen lung. Pe noi înşine trebuie să ne bazăm în primul rând pentru siguranţa naţională, iar în al doilea rând pe aliaţii noştri. În contextul geopolitic actual, România are oportunitatea de a deveni cel mai solid pilon de stabilitate şi securitate în regiune. Dezvoltarea, în România, a uneia dintre cele mai mari baze NATO din Europa va consolida securitatea naţională şi va atrage investiţii strategice”, a declarat Ciucă.

”Doamnelor şi domnilor, aşa cum frumos s-a spus odată, patria înseamnă altarele credinţei şi mormintele strămoşilor. Ne închinăm deci cu recunoştinţă atât în faţa lui Dumnezeu, cât şi în faţa celor care s-au jertfit pentru ţară. Le mulţumesc militarilor români pentru că servesc patria şi îi felicit în această zi deosebită”, a încheiat el.

La ceremonia din Parcul Carol I au participat preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare