POLITICĂ
Nicolae Ciucă: “Vremea mineriadelor politice a trecut. Este vremea soluțiilor pentru oameni sub culorile drapelului României și pentru cei care cred în valorile democratice europene”
Published
1 year agoon
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi că “vremea mineriadelor politice” a trecut şi i-a invitat pe parlamentari să voteze guvernul condus de Marcel Ciolacu, susținând că obiectivul central al programului de guvernare este că propune “un trai mai bun pentru fiecare familie, comunităţi mai unite şi o ţară mai puternică”.
“A venit vremea colaborării – dincolo de ideologii – pentru dezvoltarea României, pentru binele fiecărui român şi iată că, deşi se dădeau trei luni şanse de viaţă guvernării PNL-PSD-UDMR, astăzi putem pune în practică deja o a doua parte a ei, după mai bine de un an şi jumătate. Eu cred cu tărie că vremea mineriadelor politice, a urii între partide a trecut. Este vremea măsurilor şi a soluţiilor pentru oameni sub culorile drapelului României, nu ale partidelor”, a spus Ciucă în plenul Parlamentului, citat de Agerpres.
El a făcut un apel la toţi parlamentarii.
“Vă propun să ne ridicăm la înălţimea provocărilor majore prin care trece România şi să lăsăm campania electorală doar pentru lunile în care ea va veni oficial. Anul acesta să facem legi bune pentru România, pentru că într-o Europă tulburată de conflicte sociale şi ideologice periculoase, noi ne avem pe noi şi pe cei care cred ca şi noi în valorile democratice şi europene”, a afirmat preşedintele Senatului.
Fostul premier a susţinut că obiectivul central al programului de guvernare al Cabinetului Ciolacu, din perspectiva PNL, este că propune “un trai mai bun pentru fiecare familie, comunităţi mai unite şi o ţară mai puternică”.
“În acest sens, viitorul Guvern va continua creşterea sustenabilă a veniturilor românilor. Vom încuraja investiţiile şi vom crea noi locuri de muncă. Totodată, vom creşte competitivitatea companiilor cu sprijin concret, care să permită ulterior creşterea producţiei interne şi a veniturilor publice, respectiv reducerea deficitului bugetar şi comercial. (…) Dezvoltarea ţării va fi urmărită, de asemenea, prin investiţiile în infrastructura rutieră, feroviară, aeriană şi navală. În acest sens, vor fi urmărite investiţiile deja demarate în autostrăzi şi căi ferate, astfel încât să conectăm prin reţeaua de infrastructură toate regiunile ţării”, a spus Ciucă.
Preşedintele PNL a adăugat că alte priorităţi ale guvernării din perspectiva PNL sunt investiţiile în producţia şi transportul de energie, îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi sănătate.
Fostul premier a prezentat şi realizările din timpul mandatului său şi le-a mulţumit membrilor Cabinetului pe care l-a condus şi parlamentarilor care au sprijinit activitatea Executivului.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.
You may like
Raportul Draghi: Rețelele de mare viteză, inteligența artificială și cipurile, punctele cardinale pentru competitivitatea digitală a Europei. Noi legislații UE pentru telecom și cloud, printre propuneri
Sectorul farmaceutic european pierde teren în fața SUA din cauza investițiilor reduse și reglementărilor fragmentate, avertizează raportul Draghi. Recent, raportul Letta constata că “nu există o piață unică reală pentru medicamente”
Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli
Siegfried Mureșan solicită creșterea bugetului pentru Parchetul European cu 30 milioane de euro
Nicolae Ciucă: „România are nevoie de specialiști care contează. Învățământul dual este o sursă de dezvoltare și prosperitate”
Nicolae Ciucă: Trebuie încheiat un protocol cu Ucraina pentru ca dronele rusești care pătrund în România “să poată fi angajate de către sistemele de apărare antiaeriană”
POLITICĂ
VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak
Published
5 days agoon
September 5, 2024Un videoclip de promovare a cărţii preşedintelui Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, intitulată ”În slujba ţării”, a fost lansat joi, acesta incluzând imagini din lupte din Afganistan şi Irak.
În materialul video sunt incluse imagini cu Batalionul 26 Infanterie ”Neagoe Basarab”, dislocat în Afganistan, şi cu Nicolae Ciucă, pe atunci locotenent colonel, comandant al batalionului de infanterie participant la misiune în Irak, în 2004.
Candidat PNL la alegerile prezidențiale povesteşte despre o misiune în care ”a fost o ploaie de lovituri de AG-7, peste 24 de lovituri”. ”Una dintre ele a lovit la o jumătate de metru în rambleul drumului, în faţa transportorului în care mă aflam”, relatează Ciucă.
De asemenea, sunt prezentate şi alte momente din cariera lui Nicolae Ciucă, videoclipul încheindu-se cu coperta cărţii acestuia, ”În slujba ţării”, care urmează să fie disponibilă în curând pe site-ul nicolaeciuca.ro.
Nicolae Ionel Ciucă, născut la , la Plenița, în județul Dolj, este un general român de armată în rezervă și om politic, ocupând de-a lungul timpului poziții precum cea de șef al Statului Major al Apărării, ministru al apărării naționale și prim-ministru.
De la 1 ianuarie 2015 până pe 29 octombrie 2019 a fost Șeful Statului Major General, fiindu-i prelungit mandatul cu un an în urma unei decizii a președintelui Klaus Iohannis.
În data de 28 octombrie 2019, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a lui Ciucă. În data de 4 noiembrie 2019 a preluat mandatul de ministru în cadrul Ministerului Apărării. În luna octombrie 2020, Nicolae Ciucă s-a înscris PNL și a fost cap de listă al liberalilor la Senat în județul Dolj la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 și a devenit senator în Parlamentul României. A fost, la finalul lui 2020, pentru puțin timp, prim-ministru interimar al Guvernului României, perioadă în care a primit, din partea Statelor Unite ale Americii, Legiunea de Merit, cea mai înaltă distincție de acest tip pe care un militar străin o poate primi.
În noiembrie 2021, a devenit prim-ministru al României la conducerea unui guvern de coaliție PNL-PSD, după destrămarea coaliției PNL-USR, fiind ales ulterior și în funcția de președinte al Partidului Național Liberal. A renunțat la această poziție în iunie 2023 ca parte a acordului politic privind rotativa la guvernare între PNL și PSD, fiind ales președinte al Senatului României.
În perioada în care a fost prim-ministru, România a gestionat consecințele determinate de invazia militară a Federației Ruse în Ucraina, inclusiv primirea refugiaților ucraineni, sprijinul pentru Ucraina la nivel bilateral și aliat, dar și sprijinul pentru Republica Moldova. De asemenea, în timpul mandatului de prim-ministru al lui Nicolae Ciucă, România a început negocierile de aderare la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică.
Ciucă este un militar de carieră care s-a făcut remarcat prin prezența la numeroase misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia. Nicolae Ciucă a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (cunoscut și drept Scorpionii Roșii) pe care l-a condus în Afganistan și apoi în Irak.
POLITICĂ
Nicolae Ciucă anunță care sunt prioritățile legislative ale PNL în noua sesiune parlamentară: Sunt clare, 100% liberale și incontestabile
Published
7 days agoon
September 3, 2024By
Teodora IonPreședintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, descrie, la începutul sesiunii parlamentare, proiectele legislative prioritate ale partidului pe care îl conduce, despre care spune că sunt ”clare, 100% liberale și incontestabile”.
”Îi vom sprijini pe angajații, antreprenorii și pensionarii români prin măsuri corecte, echitabile și luate la timp. Vom susține în continuare inițiativa privată, investițiile publice și private și orice măsură care contribuie la dezvoltarea României. Vom continua să protejăm mediul economic românesc prin ajutoare financiare din fonduri europene și granturi. Vom continua să protejăm firmele românești printr-o politică fiscală predictibilă, competitivă, fără impozite și taxe noi sau majorate”, a detaliat Ciucă într-un mesaj publicat pe Facebook.
El a ținut să puncteze că ”acestea sunt doar o parte dintre prioritățile legislative pe care le-am stabilit astăzi, alături de colegii deputați și senatori, în ședința comună a grupurilor parlamentare, înainte de începerea ultimei sesiuni parlamentare din această legislatură”.
”Personal, cu toată forța și convingerea, am reafirmat susținerea unanimă a PNL pentru menținerea cotei unice de impozitare, dar și votul nostru ferm și unanim pentru proiectul PNL privind neimpozitarea pensiilor cu valoare de până la 3000 de lei. Pentru că familia și copiii sunt pilonul fundamental al convingerilor noastre politice, am stabilit să promovăm cu toată puterea proiecte pentru protejarea familiei, dintre care cele mai importante priorități vor fi înăsprirea legislației penale pentru protejarea copiilor împotriva abuzurilor, eliminarea publicității la jocurile de noroc și sprijinirea studenților care urmează cursuri în străinătate și se întorc în România. Rămânem angajați în consolidarea economiei prin măsuri pentru reducerea birocrației, pentru stimularea absorbției fondurilor europene și a implementării PNRR”, a mai spus președintele PNL.
În încheiere, acesta a reiterat că ”Partidul Național Liberal va continua să își dedice întreaga activitate în Parlament pentru siguranța și binele românilor”, urmărind să construiască ”o Românie puternică și prosperă”.
POLITICĂ
Nicolae Ciucă, la Forumul Globsec: România, o poveste de succes în care adversarii politici și-au unit forțele pentru a guverna țara într-o perioadă dificilă
Published
1 week agoon
August 30, 2024Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a subliniat, vineri, în cadrul conferinţei Globsec de la Praga, importanţa unităţii şi a colaborării dincolo de curentele politice, dând exemplul României, o țară unde adversarii politici și-au unit forțele pentru a guverna într-o perioadă dificilă.
”Am prezentat, cu mândrie, exemplul României ca pe o poveste de succes, în care adversari politici şi-au unit forţele pentru a guverna ţara într-o perioadă dificilă, cu multiple crize. Acest exemplu arată că, prin cooperare şi angajament faţă de interesul naţional, putem depăşi chiar şi cele mai grele provocări”, a scris Ciucă pe Facebook.
În opinia acestuia, de acum încolo, este crucial să fie îmbunătăţite sistemele democratice ”pentru a face faţă mai bine presiunilor populismului şi pentru a restabili încrederea cetăţenilor în instituţiile statului”.
”Doar împreună putem proteja viitorul democraţiei în Europa! România trebuie să fie văzută pe aceste scene importante de dezbatere şi să contribuie la discuţiile geopolitice. Doar în dialog cu ceilalţi putem juca un rol activ în definirea viitorului întregii lumi”, a mai spus președintele PNL și candidatul acestei formațiuni la președinția țării.
Nicolae Ciucă a participat la Forumul Globsec 2024, cea mai mare conferinţă pe securitate şi apărare din Europa Centrală şi de Est, desfășurată anul acesta sub tema “Taming the Storm”.
”Un schimb de idei extrem de interesant astăzi, în cadrul conferinţei Globsec de la Praga, cea mai mare conferinţă pe securitate şi apărare din Europa Centrală şi de Est. Panelul a vizat viitorul democraţiei în Europa după alegerile din 2024, creşterea îngrijorătoare a forţelor de extremă dreapta şi nevoia urgentă ca politicienii moderaţi să se reconecteze cu oamenii. Mi-au fost alături lideri europeni cu greutate, printre care Szymon HoĹownia, mareşal al Seimului Poloniei, Lauri Hussar, preşedintele Parlamentului Estoniei, şi Marketa Pekarova Adamova, preşedinta Camerei Deputaţilor din Republica Cehă. Împreună, am explorat modalităţi prin care naţiunile noastre pot conlucra pentru a contracara manipulările şi tertipurile de divizare a societăţii, folosite de mişcările extremiste”, a arătat Ciucă.
Concrete & Design Solutions
Raportul Draghi: Rețelele de mare viteză, inteligența artificială și cipurile, punctele cardinale pentru competitivitatea digitală a Europei. Noi legislații UE pentru telecom și cloud, printre propuneri
Sectorul farmaceutic european pierde teren în fața SUA din cauza investițiilor reduse și reglementărilor fragmentate, avertizează raportul Draghi. Recent, raportul Letta constata că “nu există o piață unică reală pentru medicamente”
Polonia a destructurat un grup de diversiune ruso-belarus, anunță ministrul digitalizării
Premierul Marcel Ciolacu, despre dronele rusești: România a avut reacţie în timp real şi a monitorizat situaţia cu avioane F-16. Nu au avut ţinte pe teritoriul ţării noastre
UE îi va sancționa pe responsabilii alegerilor regionale și locale „ilegale, nule si neavenite” din teritoriile anexate din Ucraina
UE spune că aliații dispun de ”informații credibile” cu privire la rachete balistice iraniene livrate Rusiei
Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli
Slovenia o propune pe Marta Kos drept comisar european, sporind la 11 numărul de femei din Comisia “von der Leyen 2”
Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu
Siegfried Mureșan solicită creșterea bugetului pentru Parchetul European cu 30 milioane de euro
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli
Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu
Deschiderea anului școlar 2024-2025. Klaus Iohannis: Educația este temelia pe care se construiește viitorul unei națiuni, iar cadrele didactice sunt arhitecții acestui viitor
VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak
Prima echipă de comandă Frontex, găzduită la București. Ministrul Cătălin Predoiu: ”Frontierele Europei sunt sigure în mâinile” României. Locul țării noastre este în Schengen
Tusk promite la Chișinău că Polonia va accelera procesul de aderare a R. Moldova la UE în 2025: Nu-i credeți pe cei care spun că cerințele UE sunt împotriva voastră!
Dialogul strategic privind viitorul agriculturii UE conturează bazele viziunii viitoare a Comisiei Von der Leyen II asupra unei agriculturi și alimentații durabile
Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina. Documentul va fi transmis Parlamentului în regim de urgenţă
De la Chișinău, Klaus Iohannis încurajează cetățenii R. Moldova să participe la referendumul pentru integrarea în UE: O idee extraordinară a Maiei Sandu prin care omul simplu percepe importanța acestui proiect
Trending
- POLITICĂ5 days ago
VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant
- ROMÂNIA1 week ago
Nicolae Ciucă, discuții cu Ursula von der Leyen la Praga: România este pregătită să joace un rol cheie în consolidarea securității regionale
- U.E.1 week ago
EXCLUSIV Roxana Mînzatu, după ce a fost propusă comisar european: Pun la dispoziția cetățenilor români și europeni experiența de peste 20 de ani în afaceri europene
- CONSILIUL UE1 week ago
Estonia devine cel mai nou stat din UE care boicotează președinția Ungariei la Consiliul UE pentru că ”a abuzat de rolul său”