ROMÂNIA
Nicușor Dan s-a întâlnit la București cu opozantul lui Putin, Vladimir Kara-Murza. Disidentul rus salută victoria președintelui ales în fața “candidatului pro-Putin”
Published
4 weeks agoon

Președintele ales Nicușor Dan s-a întâlnit joi la București cu disidentul rus Vladimir Kara-Murza, aflat în vizită în România, unde este invitat la cea de-a noua ediție “Black Sea and Balkans Security Forum” organizat de think tank-ul New Strategy Center.
“Onorat să mă întâlnesc cu Președintele ales Nicușor Dan, care l-a învins pe candidatul pro-Putin la votul de săptămâna trecută”, a scris Kara-Murza pe pagina sa de Facebook, distribuind o fotografie alături de Nicușor Dan.
“Rusia și România sunt vecine la Marea Neagră – și este important să privim înainte înspre o eră diferită în care cooperarea va fi posibilă”, a adăugat el într-o postare în care a anunțat că se află la București.
Vladimir Kara-Murza este un politician, jurnalist și activist ruso-britanic, cunoscut pentru opoziția sa fermă față de regimul lui Vladimir Putin. Fost consilier al liderului opoziției Boris Nemțov, Kara-Murza a fost implicat activ în promovarea democrației în Rusia și în susținerea sancțiunilor internaționale împotriva oficialilor ruși implicați în încălcări ale drepturilor omului.
În aprilie 2022, după ce a criticat public invazia Rusiei în Ucraina, a fost arestat și ulterior condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trădare și răspândirea de informații false despre armata rusă. În ciuda detenției, a continuat să scrie articole pentru The Washington Post, fiind recompensat în 2024 cu Premiul Pulitzer pentru comentarii.
În august 2024, Kara-Murza a fost eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri între Rusia și Occident.
După eliberare, în august 2024, Vladimir Kara-Murza a fost primit la Casa Albă de către președintele american de atunci Joe Biden. În cadrul întâlnirii, președintele SUA și-a exprimat sprijinul pentru Kara-Murza și angajamentul de a susține eforturile acestuia în promovarea justiției și democrației, condamnând detenția sa ca fiind motivată politic.
Vladimir Kara-Murza se află în vizită în România, unde este invitat la cea de-a noua ediție “Black Sea and Balkans Security Forum” organizat de think tank-ul New Strategy Center.
Forumul a fost deschis de președintele ales, Nicușor Dan, care a transmis că viziunea sa pentru România este aceea a unei țări consolidate intern și mai implicate și active în Uniunea Europeană și NATO.
Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a fost ales președinte al României, devenind primul lider al republicii care obține funcția supremă în stat din postura de candidat independent, devansându-l pe contracandidatul său George Simion, liderul partidului naționalist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), după ce a surmontat o diferență de aproape 2 milioane de voturi diferență în favoarea candidatului izolaționist în primul tur de scrutin.
Potrivit rezultatelor turului al doilea al alegerilor prezidențiale, după centralizarea tuturor voturilor, Nicușor Dan a obținut 6,17 milioane de voturi (53,6%), iar George Simion a primit 5,33 milioane de voturi (46,4%).
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
„Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin”. Nicușor Dan va colabora cu viitorul Guvern pentru un pachet de măsuri concrete care să protejeze victimele violenței, îndeosebi femei
Cinci ani de la înființarea Comandamentului NATO de la Sibiu. Nicușor Dan: Conflictul de la granițele României reconfirmă necesitatea unei posturi de descurajare și apărare
145 de ani de relații diplomatice România – SUA. Nicușor Dan: Sunt pregătit să colaborez cu președintele Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului nostru
35 de ani de la Mineriada din 1990. Nicușor Dan subliniază că “justiția are datoria de a face lumină”: Lipsește un verdict care ar închide atâtea traume și suferințe
Nicușor Dan aprobă continuarea, cu caracter permanent, a evenimentului „Porți Deschise la Palatul Cotroceni” începând cu 14 iunie
Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei
ROMÂNIA
ICI București este partener academic la programul 1Health Biotech Startup Bootcamp
Published
14 hours agoon
June 19, 2025
ICI București este partener academic la programul 1Health Biotech Startup Bootcamp, un demers dedicat sprijinirii cercetătorilor, inovatorilor și inginerilor din domeniile științelor naturale în transformarea rezultatelor lor științifice în startup-uri viabile.
Organizat de Biomentorhub și 1Health Incubator, acest bootcamp intensiv de 3 săptămâni oferă o curriculă aplicată care acoperă aspecte esențiale precum dezvoltarea unui model de afacere, strategii de reglementare, protecția proprietății intelectuale și atragerea de finanțare. Programul culminează cu o zi dedicată pitch-urilor în fața investitorilor, oferind participanților o oportunitate reală de validare și susținere.
ICI București se alătură unui consorțiu academic solid, din care mai fac parte Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată (INCEMC), Universitatea Politehnica Timișoara.
În calitate de partener academic, ICI București promovează transferul tehnologic și susține ecosistemul antreprenorial în domeniul biotehnologiilor, în concordanță cu direcțiile strategice europene și naționale privind digitalizarea și inovarea în sănătate.
Înscrierile sunt deschise până în data de 26 iunie 2025 AICI.
NATO
Sea Breeze 2025: România găzduiește un exercițiu militar condus de Flota a Șasea a SUA pentru a consolida măsurile de descurajare pe flancul estic al NATO
Published
15 hours agoon
June 19, 2025
Statele Unite și România își consolidează cooperarea în cadrul exercițiului multinațional SEA BREEZE 25, informează MApN într-un comunicat în care precizează că exercițiul militar, condus de Flota a Șasea a SUA și găzduit de Forțele Navale Române, se desfășoară în perioada 9-20 iunie la Brăila.
Manevrele militare reunesc forțe destinate pentru operațiuni integrate de comandă și control maritim, aerian și terestru, cu accent pe misiuni de deminare, operațiuni de scufundare și acțiuni amfibii.
Militari din Bulgaria, Republica Moldova, România, Statele Unite ale Americii și Turcia participă la antrenamente care includ trageri reale și simularea unui raid amfibiu în regiunea Mării Negre.
Exercițiul SEA BREEZE 25 contribuie la dezvoltarea parteneriatului dintre Statele Unite și România, precum și la consolidarea măsurilor de descurajare pe flancul estic al NATO.
Participarea Forțelor Navale Române confirmă angajamentul constant al României față de securitatea colectivă și de stabilitatea regională.
ENERGIE
Parlamentul European pledează pentru creșterea investițiilor și simplificarea procedurilor de autorizare pentru modernizarea rețelelor electrice europene
Published
16 hours agoon
June 19, 2025By
Teodora Ion
Parlamentul European a adoptat propuneri de modernizare a rețelei de energie electrică a UE, de creștere a rezilienței, de integrare a surselor regenerabile de energie și de simplificare a autorizațiilor pentru a îndeplini obiectivele energetice ale UE.
Textul adoptat joi, 19 iunie, solicită punerea în aplicare a planului de acțiune al UE privind rețeaua electrică și subliniază necesitatea unor investiții semnificative și a îmbunătățirii infrastructurii pentru modernizarea și creșterea capacității de transport transfrontaliere.
O mai bună integrare a infrastructurilor energetice naționale
Eurodeputații spun că sunt necesare investiții și modernizări semnificative pentru a crește capacitatea rețelei la nivel transfrontalier și național și pentru a moderniza infrastructura. Acest lucru include necesitatea unei supravegheri mai atente din partea autorităților pentru a asigura un sistem electric decarbonizat, flexibil și rezistent.
Documentul solicită norme și proceduri mai clare și mai eficiente pentru a atrage investiții private suplimentar față de finanțarea publică și pentru a garanta că tarifele de rețea reflectă costurile reale.
El subliniază nevoia de investiții pentru a aborda blocajele din rețea și pentru a preveni restricționarea – reducerea deliberată a producției din cauza limitelor capacității rețelei – energiei regenerabile.
Eurodeputații subliniază importanța unei planificări la nivel european pentru a lega frontierele, sectoarele și regiunile. Ei spun că sursele de energie regenerabilă trebuie să fie mai bine integrate în rețelele electrice și că ar trebui să existe mai multe interconexiuni transfrontaliere. Eurodeputații susțin că pentru implementarea cu succes a noilor proiecte de rețea sunt esențiale asigurarea acceptării publice și comunicarea eficientă cu cetățenii.
Documentul a fost adoptat cu 418 voturi pentru, 112 împotrivă și 45 de abțineri. La 2 iunie, Comisia Europeană a publicat un document de orientare și urmează să propună un pachet european privind rețelele electrice până la sfârșitul anului 2025.
La sfârșitul anului 2023, Comisia Europeană a propus un plan de acțiune pentru a se asigura că rețelele de energie electrică din Uniunea Europeană vor funcționa mai eficient și vor fi dezvoltate mai rapid, în contextul în care rețelele energetice interconectate și stabile reprezintă coloana vertebrală a pieței interne a energiei din UE și sunt esențiale pentru a permite tranziția ecologică.
Instituția preconiza atunci că până în 2030, consumul de energie electrică în UE va crește cu aproximativ 60%. Rețelele vor trebui astfel să se adapteze la un sistem mai digitalizat, mai descentralizat și mai flexibil, cu milioane de panouri solare pe acoperișuri, pompe de căldură și comunități energetice locale care își împart resursele, cu mai multe surse regenerabile offshore care vor fi puse în funcțiune, cu mai multe vehicule electrice care trebuie încărcate și cu nevoi tot mai mari de producție de hidrogen.
Având în vedere că 40% din rețelele noastre de distribuție au o vechime mai mare de 40 de ani, iar capacitatea de transport transfrontalier urmează să se dubleze până în 2030, sunt necesare investiții în valoare de 584 de miliarde de euro.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Spania ar putea bloca adoptarea noii ținte de cheltuieli pentru apărare a NATO: Ar fi nerezonabilă și contraproductivă

Dan Motreanu: Grupul PPE respinge orice încercare de centralizare a bugetelor pentru coeziune și agricultură inspirată de PNRR-uri

ICI București este partener academic la programul 1Health Biotech Startup Bootcamp

PE dă undă verde pentru începerea negocierilor interinstituționale privind prima lege a UE pentru bunăstarea câinilor și pisicilor

Sea Breeze 2025: România găzduiește un exercițiu militar condus de Flota a Șasea a SUA pentru a consolida măsurile de descurajare pe flancul estic al NATO

Parlamentul European susține un Pact Industrial Curat care să unească competitivitatea industrială cu acțiunea climatică

Parlamentul European pledează pentru creșterea investițiilor și simplificarea procedurilor de autorizare pentru modernizarea rețelelor electrice europene

Volumul schimburilor comerciale între România și Germania a scăzut cu 6,1% în primul trimestru al acestui an, arată AHK România

Eurostat: România, printre țările UE cu cel mai mare avans al lucrărilor în construcții în aprilie

Parlamentul Finlandei a votat în favoarea retragerii țării din tratatul care interzice utilizarea minelor antipersonal, pe fondul îngrijorărilor legate de „statul agresiv și imperialist numit Rusia”

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Predoiu: Legăturile economice și comerciale româno-germane au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

UE nu susține o schimbare de regim în Iran și insistă asupra unei soluții diplomatice: Securitatea durabilă nu se construiește prin acțiune militară

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania
Trending
- NATO1 week ago
“Suntem cu toții pe flancul estic. Nu mai există Est sau Vest, ci doar NATO”, afirmă Mark Rutte într-un avertisment că Rusia ar putea ataca NATO în cinci ani: Rusia produce muniție în trei luni cât NATO într-un an
- ROMÂNIA1 week ago
Nicușor Dan, la Odesa: Șeful statului participă la summitul Ucraina – Europa de Sud-Est și la o trilaterală România – Ucraina – R. Moldova privind aderarea celor două țări la UE
- ROMÂNIA1 week ago
Tranzacție majoră pe piața de curierat din România: Sameday cumpără Cargus, prima companie privată de curierat din România
- ROMÂNIA4 days ago
Ministerul Sănătății, 1.300 de zile de mandat, marcate de reforme majore, investiții strategice și modernizarea legislației în domeniul sănătății publice
- NATO1 week ago
Regele Spaniei, primul lider extern primit de Nicușor Dan, la grupul de luptă NATO de la Cincu: Prezența militarilor spanioli în România, o dovadă clară a angajamentului față de apărarea colectivă