Connect with us

INTERNAȚIONAL

Nord Stream 2: Prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu gaze pentru export

Published

on

©Nord Stream 2 Corp/ Twitter

Operatorul gazoductului Nord Stream 2 a anunţat luni că prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu aşa-numitul „gaz tehnic”, în timp ce firma aşteaptă în continuare aprobările necesare pentru a putea începe să vândă gaze naturale Europei, informează Agerpres.

Analiştii estimează că gazoductul Nord Stream 2, un proiect gestionat de un consorţiu condus de grupul rus Gazprom, ar urma să obţină autorizaţia necesară din partea Autorităţii de reglementare din Germania pentru a putea să înceapă vânzările comerciale de gaze naturale, chiar dacă întregul proces de aprobare ar putea să se întindă pe mai multe luni.

O cantitate de aproximativ 177 milioane de metri cubi de gaz tehnic, necesar pentru a menţine presiunea în conductă pentru viitoarele vânzări de gaze naturale, a fost pompată în prima linie a conductei Nord Stream 2, care a ajuns la o presiune de 103 bari, a precizat operatorul.

„Această presiune este suficientă pentru a începe transportul de gaze în viitor”, precizează firma elveţiană Nord Stream 2 AG, adăugând că acum se derulează măsurile de pregătire pentru cea de-a doua linie a conductei.

Grupul Gazprom a anunțat că lucrările de construcție a gazoductului Nord Stream 2 s-au finalizat în dimineața zilei de  10 septembrie. Conducta este compusă din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.

Bundesnetzagentur trebuie să se sigure în special că Nord Stream 2 respectă regulile UE care cer ca proprietarii de conducte să fie separaţi de furnizorii de gaze, atunci când ajung şi trec prin apele şi teritoriul Germaniei, punând în aplicare noua directivă europeană privind gazele naturale, negociată de președinția română a Consiliului Uniunii Europene în anul 2019 și care a intrat în vigoare în același an. Directiva a scutit conductele existente, însă ea se aplică celor noi.

Așadar, Rusia va trebui să împartă controlul asupra noului său gazoduct Nord Stream 2 către Germania, în conformitate cu normele antitrust ale Uniunii Europene.

Nord Stream 2 a stârnit de-a lungul timpului numeroase îngrijorări din partea Ucrainei și Poloniei, alimentate de acordul la care Statele Unite și Germania au ajuns la  22 iulie, Berlinul asumându-și prin acesta obligația de a impune sancțiuni Rusiei în cazul în care Moscova va amenința securitatea energetică a vecinilor săi și a aliaților SUA din Europa.

Acest fapt a fost reiterat de Angela Merkel cu prilejul ultimei sale vizite în Ucraina în calitate de cancelar federal, dându-i asigurări președintelui Volodimir Zelenski că țara sa va apela la sancțiuni dacă Moscova folosește gazoductul ca ”armă geopolitică”. 

În cadrul aceleiași conferințe comune de presă cu președintele Ucrainei, Merkel a amintit că Uniunea Europeană are drept obiectiv atingerea neutralității climatice până în 2050, astfel că gazul nu va mai fi necesar.

Afirmațiile sale vin să dea și mai mare amplitudine declarațiilor susținute de președintele Agenției germane de Mediu de la începutul lunii august. Dirk Messner semnala că Nord Strean 2 riscă să devină ”rapid un fel de dinozaur printre proiectele energetice”.


Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

MAREA BRITANIE

Antibiotice Iași a câștigat licitația de 11 milioane de euro organizată de autoritățile din Regatul Unit pentru 5 medicamente antiinfecțioase injectabile: Și în România se poate face performanță

Published

on

©www.antibiotice.ro

Compania Antibiotice Iași a câștigat licitația organizată de Ministerul Sănătății din Regatul Unit pentru 5 medicamente antiinfecțioase injectabile (destinate spitalelor) folosite inclusiv în tratamentul suprainfecțiilor bacteriene asociate Covid-19.

“Ne bucurăm că astăzi, de 1 decembrie, Antibiotice – un brand românesc cu o istorie de peste 65 de ani poate face cunoscută această realizare. Este o dovadă în plus că și în țaran noastră se poate face performanță, că România are viitor! Contractul recent încheiat are o valoare de 11 mil de euro, ceea ce ne permite consolidarea în perspectivă a afacerii, cât și reconfirmarea statutului de producător de medicamente acceptat de una dintre cele mai mari piețe reglementate din Europa de Vest”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

Potrivit unui comunicat al companiei, Contractul se va derula pe durata a 2 ani, iar primele livrări vor fi onorate începând cu luna

ianuarie 2022, fără a pune în pericol asigurarea medicamentelor injectabile betalactamice pentru toate spitalele din România. Accesarea pieței Regatului Unit face parte din strategia de expansiune teritorială a Antibiotice și se înscrie în Planul de Organizare și Dezvoltare Strategică al companiei pe termen lung. De asemenea, în perspectiva anilor viitori, pentru dezvoltarea portofoliului cu produse adaptate terapeuticii actuale, Antibiotice are în derulare proiecte în țări precum Brazilia, Australia și țări din Europa de Nord (Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca) care vor permite dezvoltarea prezenței companiei în aceste piețe și vor determina vânzări importante.

În ultimii ani, Antibiotice a câștigat licitații importante pentru medicamente antiinfecțioase în Statele Unite ale Americii, unde asigură o bună parte din consumul din această piață, Europa de Vest, Asia de SE precum și licitația organizată de Comisia Europeană (2020) prin care se asigură țărilor membre stocurile necesare cu antibiotice betalactamice în pandemie.

Acest lucru reprezintă o recunoaștere a calității medicamentelor fabricate în România, la Antibiotice Iași.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Șefa delegației UE la Geneva anunță decizia istorică a liderilor mondiali de a lansa procesul de negociere pentru un tratat internațional privind pandemiile

Published

on

© Hans Kluge - Twitter

Liderii politici de la nivel global au adoptat astăzi, în cadrul unei sesiuni extraordinare a Adunării Mondiale a Sănătății, o rezoluție care lansează procesul de negociere pentru un cadru obligatoriu din punct de vedere juridic, cu scopul de a se asigura că lumea poate răspunde mai bine în viitor la amenințările globale la adresa sănătății, informează, într-un comunicat, ambasadorul delegației UE la Geneva, Lotte Knudsen.

„Avem nevoie de o schimbare de joc în arhitectura noastră de sănătate globală, astfel încât comunitatea internațională să poată răspunde colectiv, eficient și imediat la viitoarele pandemii. Prin urmare, decizia de astăzi a Adunării Mondiale a Sănătății va face istorie. Situația și cetățenii noștri o cer: trebuie să consolidăm măsurile de prevenție, de pregătire și de reacție în caz de pandemie, dacă nu dorim să ne aflăm într-o situație similară în viitor. Numai cooperarea multilaterală poate realiza acest lucru”, a declarat ambasadorul Lotte Knudsen, șefa delegației UE la Geneva, unde au avut loc o mare parte din lucrările de pregătire pentru acordul de astăzi, în strânsă cooperare cu cele 27 de state membre ale UE, cu Grupul de prieteni pentru un tratat împotriva pandemiilor și cu membrii OMS în general. „Suntem doar la începutul procesului și ne așteaptă încă un drum plin de provocări înainte ca acest cadru juridic să fie în vigoare, dar împreună trebuie să valorificăm impulsul pe care l-am creat astăzi. Facem apel la un proces ambițios de elaborare a acestui tratat – haideți să ne demonstrăm cu toții angajamentul și implicarea noastră multilaterală în vederea obținerii unui instrument obligatoriu. Acest succes este, de asemenea, important pentru OMS, având în vedere rolul său esențial în domeniul sănătății la nivel mondial.”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a organizat în perioada 29-1 decembrie o reuniune specială pentru a începe discuțiile privind un posibil nou pact, care ar urma să stabilească reguli convenite privind schimbul, dezvoltarea și distribuirea de vaccinuri, tehnologie, cercetare, consumabile medicale și date, cu statele membre sau țările care negociază regulile.

Potrivit unui comunicat al OMS, Adunarea Sănătății adoptat o singură decizie intitulată „Lumea împreună”. Decizia Adunării instituie un organism interguvernamental de negociere (INB) pentru a redacta și negocia o convenție, un acord sau un alt instrument internațional al OMS privind prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de pandemie, în vederea adoptării în temeiul articolului 19 din Constituția OMS (conferă Adunării Mondiale a Sănătății autoritatea de a adopta convenții sau acorduri cu privire la orice chestiune care ține de competența OMS) sau a altor dispoziții ale Constituției.

În conformitate cu decizia adoptată astăzi, INB va organiza prima reuniune până la 1 martie 2022 (pentru a conveni asupra modalităților de lucru și a calendarului) și cea de-a doua până la 1 august 2022 (pentru a discuta progresele înregistrate cu privire la un proiect de lucru). De asemenea, va organiza audieri publice pentru a-și susține deliberările; va prezenta un raport de activitate celei de-a 76-a Adunări Mondiale a Sănătății în 2023 și își va supune rezultatul spre examinare celei de-a 77-a Adunări Mondiale a Sănătății în 2024.

Prin această decizie, Adunarea Mondială a Sănătății a solicitat, de asemenea, directorului general al OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, să convoace reuniunile INB și să sprijine activitatea acestuia, inclusiv prin facilitarea participării altor organisme din sistemul Națiunilor Unite, a actorilor nestatali și a altor părți interesate relevante la acest proces.

Directorul general al OMS a declarat că decizia Adunării Mondiale a Sănătății a fost de natură istorică, vitală în misiunea sa și a reprezentat o oportunitate unică în cadrul unei generații de a consolida arhitectura globală a sănătății pentru a proteja și promova bunăstarea tuturor oamenilor.

„Pandemia COVID-19 a scos în evidență numeroasele deficiențe ale sistemului global de protecție a oamenilor împotriva pandemiilor: persoanele cele mai vulnerabile rămân fără vaccinuri; lucrătorii din domeniul sănătății nu dispun de echipamentele necesare pentru a-și desfășura activitatea de salvare a vieților; și abordările de tip „mai întâi eu” care împiedică solidaritatea globală necesară pentru a face față unei amenințări globale”, a declarat Dr. Tedros. „Dar, în același timp, am asistat la demonstrații inspirate de colaborare științifică și politică, de la dezvoltarea rapidă a vaccinurilor, până la angajamentul de astăzi al țărilor de a negocia un acord global care va contribui la menținerea generațiilor viitoare în siguranță în raport cu impactul pandemiilor”, a adăugat acesta. 

În decembrie 2020, președintele Consiliului European, Charles Michel, a propus, în mod oficial, un tratat internațional privind pandemiile în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, în cadrul unui mesaj video adresat la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU, reuniunea având ca temă răspunsul la pandemia COVID-19.

„Numărul epidemiilor s-a înmulțit în ultimele decenii”, a spus președintele Michel. „Am știut că lumea nu este imună la o pandemie majoră. Cu toate acestea, am fost luați prin surprindere. Aceasta este o formă de eșec și va trebui să învățăm lecțiile și să tragem concluziile“, a completat acesta.

Încă de la începutul pandemiei, Uniunea Europeană a fost în prima linie pentru a găsi soluții multilaterale de răspuns la Covid-19. Cooperarea și solidaritatea la nivel mondial sunt primordiale atunci când se răspunde la un virus care nu cunoaște frontiere. „În cazul în care o altă pandemie lovește, trebuie să ne asigurăm că dispunem rapid de vaccinuri și de alte contramăsuri”, subliniază ambasadorul Knudsen. „Și, bineînțeles, trebuie să asigurăm un acces echitabil la vaccinuri, lucru pe care l-am subliniat încă de la început.”

De-a lungul pandemiei, UE a rămas corectă și deschisă față de lume. Aceasta a exportat 50% din vaccinurile produse în UE. Peste 700 de milioane de doze de vaccinuri au fost exportate în peste 130 de țări diferite din lume – tot atâtea câte au fost livrate cetățenilor UE. În cadrul Echipei Europa, au fost donate 3,2 miliarde de euro pentru mecanismul global de partajare a vaccinurilor COVAX. UE și statele sale membre depun eforturi susținute pentru a atinge obiectivul global de vaccinare de 70% în 2022, așa cum s-a convenit la recentul summit G20, investind, de asemenea, masiv în producția de vaccinuri în Africa și implicându-se în America de Sud.

Continue Reading

NATO

Parada de Ziua Națională: Militarii români au defilat în premieră cu sistemul de rachete HIMARS, sistemul anti-rachetă Patriot și transportoare Piranha V

Published

on

© Forțele Aeriene Române/ Facebook

La parada militară de Ziua Națională a României ce a marcat 103 ani de la Marea Unire, militarii români au defilat și au prezentat două dintre cele mai noi echipamente și tehnici de înzestrare care au intrat în dotarea Armatei României, și anume sistemul de rachete cu bătaie mare sol-sol HIMARS și sistemul de apărare antiaeriană și antirachetă Patriot. De asemenea, pe sub Arcul de Triumf au trecut și noile transportoare blindate Piranha V intrate în dotarea forțelor militare ale țării.

Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, au participat miercuri la Parada Militară Naţională, organizată cu ocazia Zilei României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

 

© Forțele Aeriene Române/ Facebook

Pentru prima dată la o parada militară, soldații români au defilat cu noile lansatoare multiple de rachete HIMARS România este primul aliat NATO de pe flancul estic care s-a dotat militar cu rachete HIMARS: Elementele primului sistem lansator HIMARS au ajuns în Portul Constanța în luna februarie și au fost transportate la sediul Batalionului 81 Rachete Operativ Tactice „Maior Gheorghe Șonțu” din Focșani, prima unitate a Forțelor Terestre Române care deține în dotare acest sistem.

În cadrul programului de înzestrare cu sistemul HIMARS, România a solicitat SUA achiziţia a 54 de instalaţii de lansare şi elemente auxiliare pentru dotarea a trei batalioane luptătoare în schimbul sumei de aproximativ 1,5 miliarde de dolari. HIMARS este al doilea sistem cu care se va dota Armata Română după achiziţia a şapte sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM), de tipul PATRIOT, configuraţia 3 plus.

Decizia privind achiziția de către România a trei sisteme de rachete HIMARS a fost oficializată în februarie 2018, când președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru realizarea “Capabilității de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare “Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” HIMARS  (High Mobility Artillery Rocket Systems). Programul de achiziție se derulează conform aprobării Parlamentului României, în cadrul unui contract de stat atribuit de Guvernul României, Guvernului Statelor Unite ale Americii.

© Forțele Aeriene Române/ Facebook

Tot în premieră, primul sistem Patriot, intrat în dotarea Armatei Române în septembrie 2020, a defilat pe sub Arcul de Triumf. În septembrie 2020, România a devenit al șaptelea aliat NATO care deține în dotarea sa militară un sistem de rachete Patriot pentru apărare aeriană.

Prin intrarea în dotare a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, Armata României îşi va creşte capacitatea defensivă şi de descurajare, asigurându-se o mai bună apărare a spaţiului aerian naţional, parte a spaţiului aerian al NATO.

Achiziţionarea sistemelor PATRIOT a fost stabilită prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea “Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. Documentul prevede atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achiziţionarea a şapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configuraţia 3+, din producţia curentă (noi), respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, muniţiei necesare, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special. Costurile acestei achiziții se ridică la 3,9 miliarde de dolari, iar sistemele cumpărate dețin ccea mai recentă configurație disponibilă.

România va primi noi rachete Patriot în 2022 și va deveni prima țară din lume care va opera cea mai nouă versiune a acestui sistem de apărare antiaeriană.

© Trustul de Presă al MApN

Pe sub Arcul de Triumf au trecut și noile transportoare blindate 8X8 Piranha V cumpărate de România. 

Contractului de achiziţie a 227 transportoare blindate Piranha V de la compania americană General Dynamics a fost semnat în ianuarie 2018, iar primul lot de 12 transportoare Piranha V a fost trimis în octombrie 2020 la sediul Brigăzii Multinaționale NATO de la Craiova. Primele 36 de transportoare au fost livrate anul trecut, iar următoarea tranșă de 32 de transportatoare Piranha V a fost livrată de curând către MApN.

Programul de înzestrare „Transportor blindat pentru trupe 8×8” are drept scop dotarea marilor unități și unități de manevră, sprijin de luptă și sprijin logistic cu vehicule tactice, care să asigure mobilitatea forțelor în zona de operații și sprijinul de luptă al acțiunilor militare.

Astfel, în baza prevederilor HG nr. 852/2017, Ministerul Apărării Naționale a semnat cu compania GDELS-Mowag (General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH) un acord-cadru pentru furnizarea a 227 transportoare blindate pentru trupe și derivate pe platforma PIRANHA V și a suportului logistic inițial, iar valoarea totală a acordului-cadru este de aproximativ 868 milioane euro. În baza acordului cadru a fost semnat un contract subsecvent (CS) aferent primelor 94 de produse.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Daniel Buda15 mins ago

Daniel Buda îi cere Ursulei von der Leyen să garanteze “respectarea valorilor creștine” după ce un document al Comisiei Europene sugera înlocuirea “Crăciunului” cu “sezonul sărbătorilor”

MAREA BRITANIE24 mins ago

Antibiotice Iași a câștigat licitația de 11 milioane de euro organizată de autoritățile din Regatul Unit pentru 5 medicamente antiinfecțioase injectabile: Și în România se poate face performanță

INTERNAȚIONAL56 mins ago

Șefa delegației UE la Geneva anunță decizia istorică a liderilor mondiali de a lansa procesul de negociere pentru un tratat internațional privind pandemiile

CONSILIUL UE1 hour ago

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord cu privire la Legea privind guvernanța datelor la nivel european ce va facilita schimbul de date într-un mediu sigur

ROMÂNIA1 hour ago

Ministrul Bogdan Aurescu, mesaj de 1 decembrie: România a făcut pași însemnați privind eficientizarea și modernizarea acțiunii sale diplomatice

Dacian Cioloș1 hour ago

Dacian Cioloș, mesaj de Ziua Națională: România a fost unită de oameni care au văzut mai departe de ei înșiși și de momentul prezent

NATO2 hours ago

Parada de Ziua Națională: Militarii români au defilat în premieră cu sistemul de rachete HIMARS, sistemul anti-rachetă Patriot și transportoare Piranha V

ROMÂNIA2 hours ago

Președintele Senatului, Florin Cîțu, de Ziua Națională: Să ne amintim că există o singură Românie unită sub valori și principii democratice!

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Drapelul României, arborat la Petra, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Iordania

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava, mesaj de Ziua Națională a României: Să avem parte de solidaritatea care să ne ajute să ne înțelegem, dând exemplu generațiilor viitoare

MAREA BRITANIE4 hours ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ6 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.2 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA3 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța6 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

Team2Share

Trending