U.E.
Noul premier francez Michel Barnier promite “schimbări şi rupturi”, în timp ce numirea sa este salutată de foști și actuali lideri UE, în frunte cu Jean-Claude Juncker: “Cunoaște tot ce contează în Europa”
Published
5 days agoon
Noul premier francez Michel Barnier, fost comisar european şi fost ministru de dreapta, a promis joi “schimbări şi rupturi” după ce a fost desemnat de preşedintele Emmanuel Macron în speranţa că va reuşi să scoată Franţa din impasul politic, în timp ce liderii instituțiilor UE, cancelarul german Olaf Scholz, dar și fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au salutat numirea fostului negociator-șef al UE pentru Brexit în fruntea guvernului francez.
“Va fi vorba de a răspunde, cât vom putea, la provocări, la furie, la suferinţe, la sentimentul de abandon, de nedreptate”, a declarat Barnier la preluarea mandatului, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Printre priorităţile enumerate de Barnier s-au aflat şcoala, securitatea, imigraţia, locurile de muncă şi puterea de cumpărare.
De asemenea, el a promis că va “spune adevărul” cu privire la “datoria financiară şi ecologică” a Franţei.
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a desemnat joi pe Michel Barnier, fost negociator-şef al UE pentru Brexit, drept prim-ministru al ţării, cu sarcina de a forma un nou guvern de uniune în serviciul ţării. În vârstă de 73 de ani, Barnier este cel mai în vârstă prim-ministru francez.
O persoană cu o solidă experienţă politică atât în Franţa, cât şi la Bruxelles, Michel Barnier are reputaţia unui bun mediator: el a fost negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit atunci când Regatul Unit a părăsit blocul continental. Înainte de acest lucru el a fost ministru în mai multe rânduri din 1993, în timpul preşedinţilor Francois Mitterand, Jacques Chirac şi Nicolas Sarkozy.
Numirea lui Barnier a fost salutată la Bruxelles și la Berlin, cu cancelarul Scholz urându-i “forţă şi succes pentru sarcinile care urmează”.
Pe lângă liderii actuali ai instituțiilor UE – Ursula von der Leyen, Charles Michel și Roberta Metsola -, fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker l-a sfătuit pe “prietenul” său Michel Barnier să își pună în slujba noii sale misiuni calmul și tactul de care a dat dovadă în toată cariera.
“Dragul meu Michel, păstrează-ţi calmul!”, i-a transmis Juncker celui pe care l-a numit în 2016 negociator-şef pentru Brexit.
“A dat dovadă de mult talent în această funcţie”, a spus Juncker într-o discuţie telefonică cu AFP.
Bine primit la Bruxelles unde şi-a petrecut o mare parte din carieră, Michel Barnier “este fără îndoială printre europenii cu carnetul de adrese cel mai plin din Europa“, potrivit lui Juncker.
“Cunoaşte toate problemele, toate secretele, toate personalităţile, toţi actorii care contează în Europa“, a spus Juncker despre Barnier.
Cei doi politicieni se cunosc bine, după ce au lucrat împreună din 2015 până în 2019.
În 2014, francezul a fost candidat la preşedinţia Comisiei Europene dar a fost învins de fostul premier luxemburghez. “Asta nu a scăzut deloc calitatea prieteniei noastre”, a afirmat cel din urmă.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.
You may like
Nicolae Ciucă, mesaj la 23 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001: Securitatea şi siguranţa statală sunt pilonii centrali ai viziunii mele prezidenţiale pentru România
Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la președinție, intrând oficial în cursa pentru Cotroceni: “Haideți să renaștem împreună!”
23 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001. Premierul Marcel Ciolacu: Rămânem solidari cu poporul american, prieten și partener strategic
SUA și Marea Britanie vor trage Iranul la răspundere pentru livrarea de rachete balistice Rusiei. SUA se pregătesc să autorizeze folosirea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune
Iulian Chifu: Strategia Rusiei la Chișinău
Consultări militare România-SUA la sediul MApN: Asistența pentru securitate acordată Republicii Moldova, pe agendă
U.E.
Cancelarul german Olaf Scholz subliniază necesitatea imigrației pe fondul preocupărilor economice
Published
19 mins agoon
September 11, 2024Cancelarul german Olaf Scholz a susținut miercuri dimineață, în Bundestag-ul din Berlin, un discurs privind proiectul de buget al guvernului său pentru anul viitor, în valoare de jumătate de trilion de euro, și a avertizat cu privire la „marea problemă economică” care ne așteaptă, potrivit Euronews.
Cancelarul a declarat că există studii din țări din jurul Germaniei care sugerează că va exista o „mare problemă economică” în câțiva ani din cauza îmbătrânirii forței de muncă. Ca urmare, a spus el, este nevoie de imigrație.
„Nu există nicio țară în lume cu o populație activă în scădere care să aibă creștere economică. Acesta este adevărul cu care ne confruntăm”.
Totodată, el a reamintit legile simplificate privind cetățenia și lucrătorii calificați pe care guvernul le-a introdus.
„Vrem ca oamenii de aici să se apuce de muncă, să învețe limba germană, să respecte legile, să își câștige existența, dar și să aibă un cuvânt de spus”, a subliniat Scholz.
Scholz a subliniat, însă, necesitatea ca Germania să rămâne deschisă în faţa imigraţiei, dar în acelaşi timp să gestioneze şi controleze mai bine sosirile de imigranţi.
„Suntem o ţară ce oferă protecţie celor care sunt persecutaţi politic, care se zbat pentru viaţa lor, care trebuie să-şi salveze vieţile, iar acest lucru este stipulat în Constituţia noastră şi noi nu vom repune aceasta în discuţie”, a spus Scholz. „Deschiderea către lume este prin urmare necesară. Însă deschiderea către lume nu înseamnă că oricine doreşte poate să vină. Trebuie să putem alege cine vine în Germania. Spun acest lucru aici destul de explicit”, a adăugat cancelarul federal în parlament.
În context, el a arătat că Germania este hotărâtă să meargă mai departe în ceea ce privește punerea în aplicare a controalelor la frontiere, fără a fi descurajată de reacțiile negative ale partenerilor săi din UE, cancelarul Olaf Scholz subliniind miercuri că „diferendul este necesar”.
„Vom continua această abordare de succes, […], facem acest lucru, deși devine dificil în relația cu vecinii noștri”, a declarat Scholz în fața deputaților din Bundestagul german. „Cred că […] este necesar să îndurăm acest diferend”, a adăugat el.
Germania a instituit controale la frontierele sale cu Polonia, Cehia, Austria și Elveția, ca o excepție aprobată de la normele spațiului de liberă circulație al UE, Schengen. Însă, începând cu 16 septembrie, va introduce temporar controale la toate frontierele terestre pentru a reduce imigrația clandestină și a spori securitatea internă, potrivit unui anunț făcut luni de guvernul german.
Noile controale, care vor fi în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, vor fi aplicate la granițele cu Franța, Luxemburg, Olanda, Belgia și Danemarca, adăugându-se celor deja existente la frontierele cu Polonia, Cehia, Austria și Elveția.
CHINA
Uniunea Europeană și China trebuie să construiască punți pentru a evita un război comercial, subliniază premierul Spaniei: Noi vom fi constructivi
Published
25 mins agoon
September 11, 2024By
Teodora IonPremierul spaniol Pedro Sanchez a apreciat miercuri că un război comercial între Uniunea Europeană și China nu este necesar, pledând mai curând pentru identificarea unui compromis privind tarifele, anunță Reuters, citat de Agerpres.
Liderul spaniol a susținut aceste declarații la un eveniment care a avut loc în parcul industrial Mondragon de la Kunshan, un oraş aflat în apropiere de metropola chineză Shanghai.
”Nu dorim un alt război, în acest caz un război comercial. Cred că trebuie să construim punţi între Uniunea Europeană şi China, şi din Spania noi vom fi constructivi şi vom încerca să găsim un compromis între China şi Comisia Europeană”, a explicat Pedro Sanchez.
La sfârșitul lunii august, Comisia Europeană a prezentat părților interesate proiectul de decizie privind instituirea unor taxe compensatorii definitive la importurile de vehicule electrice cu baterie (BEV) din China.
Citiți și: UE se pregătește să impună taxe compensatorii definitive la vehiculele electrice importate din China
Scopul a fost acela de a le oferi părților interesate posibilitatea de a prezenta observații, așa cum s-a procedat și în etapa provizorie. După ce Comisia analizează toate observațiile transmise de părțile interesate, iar statele membre își dau avizul, decizia finală va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Principalele noutăți în ceea ce privește comunicarea proiectului de constatări definitive – care fac în continuare obiectul unor modificări pe baza observațiilor argumentate ale părților interesate – sunt următoarele:
- o ușoară ajustare a nivelurilor propuse ale taxei, pe baza unor observații argumentate, primite de la părțile interesate, cu privire la măsurile provizorii precum și încheierea unor măsuri de investigare care nu fuseseră încă finalizate în etapa provizorie:
- BYD: 17,0 %
- Geely: 19,3 %
- SAIC: 36,3 %
- Alte societăți cooperante: 21,3 %
- Toate celelalte societăți necooperante: 36,3 %;
- decizia de a acorda un nivel individual al taxei societății Tesla în calitate de exportator din China, stabilit la 9 % în această etapă;
- posibilitatea ca mai mulți exportatori chinezi și anumite întreprinderi comune cu producători din UE – care nu exportau încă în cursul perioadei de investigație – să beneficieze de nivelul mai scăzut al taxei prevăzut pentru societățile cooperante afiliate lor și
- decizia de a nu percepe retroactiv taxe compensatorii.
După ce va analiza observațiile transmise de părțile interesate, Comisia va prezenta decizia finală statelor membre, care vor vota în conformitate cu procedura de examinare prevăzută în temeiul normelor privind comitologia (propunerea Comisiei va fi adoptată dacă nu există o majoritate calificată care să voteze împotrivă). Acest vot va avea un efect obligatoriu.
Măsurile definitive trebuie instituite în termen de cel mult 4 luni de la instituirea taxelor provizorii.
ROMÂNIA
Ministrul Cătălin Predoiu, discuții despre Schengen cu jurnaliști germani și austrieci: Consolidarea protecției frontierei justifică legitimitatea ridicării controalelor la frontiere în acest an
Published
1 hour agoon
September 11, 2024Vicepremierul și ministrul afacerilor interne Cătălin Predoiu s-a întâlnit luni cu jurnaliști germani și austrieci aflați într-o vizită de documentare în România și Republica Moldova, discuțiile constituind “o oportunitate pentru partea română de a prezenta o imagine, mai detaliată, asupra principalelor teme de interes prioritar pentru România, cu accent pe problematica Schengen și pe implicarea României în gestionarea efectelor războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, informează un comunicat al ministrului liberal.
Suplimentar convorbirilor la nivel ministerial, vizita acestora a prilejuit discuții și la nivelul Poliției de Frontieră Române, unde jurnaliștii străini au putut observa la fața locului – în aeroportul internațional Henri Coandă, Centrul de Coordonare al Poliției de Frontieră și la punctul de trecere a frontierei Isaccea – modalitatea de acțiune a autorităților române pentru protecția eficientă a frontierelor României și ale UE, în beneficiul cetățenilor europeni.
A fost abordată extensiv modalitatea în care România a gestionat prima etapă a aderării la spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, precum și modalitatea de acțiune în perspectiva ridicării controalelor și la frontierele interne terestre.
În cadrul discuțiilor, ministrul afacerilor interne a realizat o radiografie a demersurilor structurilor MAI, care au lucrat de manieră integrată pentru asigurarea unui climat de siguranță în interiorul țării și pentru reducerea fluxurilor de migrație la frontierele României și ale UE. Eforturile constante și rezultatele înregistrate de autoritățile române au fost recunoscute inclusiv prin clasarea a cinci orașe din România în topul celor mai sigure 100 de orașe din lume.
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, a mai evidențiat abordarea proactivă a autorităților române care, în perspectiva ridicării controalelor la frontierele interne terestre, au consolidat cooperarea și schimbul de informații cu vecinii imediați și cu Statele Membre ale UE: sunt în derulare proiecte cu toate țările vecine – spre exemplu cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina – cu rezultate foarte bune. Sunt organizate patrule mixte, schimb de informații, evaluări de risc, puncte de contact, schimb de experiență, contacte la vârf între șeful Poliției de Frontieră și omologi, la fel și în cazul Poliției Române.
Schimbul de opinii pe tema combaterii migrației ilegale, potrivit ministrului Predoiu, a relevat că România este una dintre cele mai sigure țări din Europa. Statisticile oferă o imagine clară și obiectivă a nivelului fluxurilor – nu doar statisticile României, ci și cele oficiale ale Agenției FRONTEX și analizele realizate la nivelul Comisiei Europene, recunoscute de toate Statele Membre și folosite ca punct de referință în deciziile lor operaționale. Scăderea considerabilă a fluxurilor pe parcursul anului trecut își menține trendul descrescător, ajungând în primele 7 luni ale anului 2024 la un număr de 2.349 detecții, în scădere cu 75% față de perioada similară a anului trecut.
Acestea sunt rezultatul măsurilor luate de partea română – de la consolidarea aplicării regulamentului Dublin, măsuri integrate pentru prevenirea ieșirii ilegale din România, eficientizarea returnărilor – la măsuri compensatorii pentru a preveni creșterea migrației ilegale pe teritoriu, fiind dezvoltată și o aplicație ce permite verificarea oricărui tip de document doar prin scanarea acestuia.
Cifrele de migrație care, de altfel, ating un minim istoric, constituie un argument puternic în favoarea continuării demersurilor pe palierul tehnic al acțiunii MAI în perspectiva definitivării Schengen (frontiere terestre).
Suplimentar eforturilor în derulare, considerate de acum ca fiind „business as usual”, structurile Ministerului de Interne lucrează și la implementarea Pactului privind migrația și azilul și a noilor sisteme europene de informații.
„Valorile scăzute ale migrației ilegale, descreșterea continuă, anuală, a acestui fenomen la frontierele României, precum și implicarea părții române în diverse proiecte de consolidare a protecției frontierei justifică, încă o dată, legitimitatea ridicării controalelor la frontierele terestre în cursul acestui an. Pe baza eforturilor noastre, am construit primul pas către Schengen și, în același fel, vrem să-l construim acum și pe cel de-al doilea. În acest fel, MAI asigură practic îndeplinirea premiselor tehnice care sunt în competența sa, controlul frontierelor și managementul corect al sistemelor Schengen, fapt recunoscut public de toți partenerii noștri, State Membre UE, inclusiv Austria și Ungaria, precum și de Comisia Europeană. Suntem conștienți în același timp că decizia va fi una politică”, a declarat Cătălin Predoiu.
Interesul jurnaliștilor a vizat și sprijinul acordat cetățenilor ucraineni strămutați din cauza războiului de agresiune. Ministrul a trecut în revistă eforturile susținute depuse de autoritățile române pentru gestionarea sub toate aspectele a numărului mare de persoane ce au intrat în România de la începutul conflictului.
Concrete & Design Solutions
Cancelarul german Olaf Scholz subliniază necesitatea imigrației pe fondul preocupărilor economice
Uniunea Europeană și China trebuie să construiască punți pentru a evita un război comercial, subliniază premierul Spaniei: Noi vom fi constructivi
Kamala Harris, percepută mult mai favorabil de alegători decât Trump după dezbaterea prezidențială (sondaj)
Bogdan Ivan, ”discuție pragmatică” cu Jill Bruby, responsabilă de securitatea nucleară în cadrul Departamentului Energiei din SUA: România este în avangarda soluțiilor energetice inovative
Ministrul Cătălin Predoiu, discuții despre Schengen cu jurnaliști germani și austrieci: Consolidarea protecției frontierei justifică legitimitatea ridicării controalelor la frontiere în acest an
Tusk califică drept “inacceptabilă” decizia Germaniei de a înăspri controalele la frontieră: “O suspendare de facto a Acordului Schengen pe scară largă”
Lupta pentru mintea și inima americanilor. Care au fost temele dominante din dezbaterea Harris-Trump și cât de mult a contat limbajul nonverbal în netezirea drumului spre fotoliul prezidențial
Nicolae Ciucă, mesaj la 23 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001: Securitatea şi siguranţa statală sunt pilonii centrali ai viziunii mele prezidenţiale pentru România
Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la președinție, intrând oficial în cursa pentru Cotroceni: “Haideți să renaștem împreună!”
23 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001. Premierul Marcel Ciolacu: Rămânem solidari cu poporul american, prieten și partener strategic
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Mircea Geoană, decorat de Jens Stoltenberg cu Ordinul NATO “Serviciul Merituos” la finalul celor cinci ani de mandat ca secretar general adjunct
Nicolae Ciucă, la inaugurarea primului campus de învățământ dual din Oradea: Este un model de urmat. Valoare adăugată mai mare se realizează printr-o forţă de muncă mai bine pregătită
Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli
Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu
Deschiderea anului școlar 2024-2025. Klaus Iohannis: Educația este temelia pe care se construiește viitorul unei națiuni, iar cadrele didactice sunt arhitecții acestui viitor
VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak
Prima echipă de comandă Frontex, găzduită la București. Ministrul Cătălin Predoiu: ”Frontierele Europei sunt sigure în mâinile” României. Locul țării noastre este în Schengen
Tusk promite la Chișinău că Polonia va accelera procesul de aderare a R. Moldova la UE în 2025: Nu-i credeți pe cei care spun că cerințele UE sunt împotriva voastră!
Dialogul strategic privind viitorul agriculturii UE conturează bazele viziunii viitoare a Comisiei Von der Leyen II asupra unei agriculturi și alimentații durabile
Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant
Trending
- POLITICĂ6 days ago
VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant
- EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago
”Vot important în Comisia CULT a PE”, anunță eurodeputatul Gabriela Firea: Am votat să alocăm în bugetul UE 2025 peste 2,9 miliarde de euro pentru programe eficiente pentru educația tinerilor
- U.E.1 week ago
EXCLUSIV Roxana Mînzatu, după ce a fost propusă comisar european: Pun la dispoziția cetățenilor români și europeni experiența de peste 20 de ani în afaceri europene
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Victoria absolută a Israelului, fără a înfrânge definitiv Hamasul – acordurile de pace din Gaza