Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Noul responsabil pentru climă dorește un dialog mai intens cu cetățenii și companiile: Trebuie să cooperăm strâns cu industria, să fim cât mai coerenţi în politicile interne şi în contactele cu actorii-cheie

Published

on

© European Union, 2023/ Source: EC - Audiovisual Service

Noul responsabil european pentru acțiune climatică, Maros Sefcovic, și-a exprimat marți dorința de a intensifica comunicarea cu cetățenii și companiile, informează DPA, citat de Agerpres.

Sefcovic a afirmat într-un interviu că intenționează să se asigure că Europa beneficiază de legi privind clima ”foarte  avansate şi de perspectivă” şi că acestea sunt ”utilizate pe deplin pentru creşterea economică, politicile sociale şi, desigur, pentru menţinerea poziţiei Europei şi a Uniunii Europene de lider în acest întreg sector”.

Făcând referire la cetățeni și opinie publică, ”trebuie să facem tot ce putem pentru a comunica mai bine despre această problemă”, consideră oficialul european.

Comisia trebuie să se afle într-o ”stare de comunicare interactivă permanentă” cu cetăţenii UE, a apreciat oficialul. ”Trebuie să implementăm corect, să cooperăm strâns cu industria, să fim cât mai coerenţi în politicile interne şi în contactele cu actorii-cheie”, a adăugat el.

Comisia Europeană a anunțat la 23 august demisia lui Frans Timmermans, care avea în gestiune implementarea Pactului verde european, care a decis să revină în politica națională, și numirea, la 30 august, a olandezului Wopke Hoekstra pentru funcția de comisar european pentru acțiune climatică.

Acesta va activa sub coordonarea vicepreședintelui Comisiei Europene Maros Sefcovic, superiorul său ierarhic care a preluat responsabilitățile legate de Pactul verde european.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

COMISIA EUROPEANA

Ziua Mondială a Inimii. Comisia Europeană lansează noi proiecte pentru prevenția și depistarea timpurie a bolilor cardiovasculare, principala cauză de deces în UE

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Comisarul european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Stella Kyriakides, a subliniat, cu prilejul Zilei Mondiale a Inimii, nevoia de a reduce numărul persoanelor afectate de boli cardiovasculare, într-un mesaj difuzat vineri de Comisia Europeană.

“Bolile cardiovasculare continuă să afecteze grav sănătatea, societatea și economia întregii lumi. Ele reprezintă principala cauză de deces în UE și în lume. În fiecare an în UE, peste 6 milioane de persoane suferă de afecțiuni cardiace, iar peste 1,8 milioane de persoane mor din cauza bolilor de inimă”, a declarat oficialul european.

Comisia Europeană a lansat două proiecte în cadrul inițiativei “Mai Sănătoși Împreună”, care urmăresc ameliorarea efectelor cauzate de boli cardiovasculare, conform comisarului Kyriakides. Primul proiect oferă 53 de milioane de euro pentru a ajuta statele membre să lucreze împreună în domeniul diabetului și al bolilor cardiovasculare, iar al doilea susține cooperarea pentru tratarea cauzelor bolilor de inimă și a altor boli netransmisibile.

“Comisia este umăr la umăr cu statele membre pentru a reduce bolile cardiovasculare și povara pe care aceasta le impune sistemelor de sănătate”, a subliniat ea.

De asemenea, Kyriakides a remarcat importanța schimbării obiceiurilor nesănătoase, precum dietele nesănătoase, fumatul și consumul excesiv de alcool, pentru prevenirea bolilor de inimă.

Organizațiilor societății civile le-au fost alocate 5 milioane de euro ca sprijin pentru eforturile de a crește gradul de conștientizare și de prevenire a bolilor cardiovasculare și a diabetului.

“Și în cele din urmă, în această Zi Mondială a Inimii, este important să subliniem că detectarea timpurie este cheia. Adesea nu există simptome, iar un atac de cord sau un accident vascular cerebral pot fi primul semn al unei boli de bază. Prevenția este ceea ce salvează vieți, și trebuie să lucrăm cu toții la detectare și prevenire în întreaga UE.”, a mai afirmat Comisarul european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară.


Material redactat de Taisia Fusea

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană pregătește terenul pentru summitul liderilor UE de la Granada cu propunerea de a construi o Europă capabilă să își protejeze interesele strategice

Published

on

© European Union, 2023/ Source: EC - Audiovisual Service

Înainte de summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din 27 de state membre ale UE, care va avea loc la începutul lunii octombrie la Granada, Comisia Europeană a publicat miercuri o serie de propuneri pentru a construi o Europă mai rezilientă, mai competitivă și mai sustenabilă, documentul fiind considerat un succesor al Declarației de la Versailles adoptată în martie 2022 de liderii UE și un act premergător al dezbaterii dintre liderii europeni privind autonomia strategică și obiectivele politice prioritare ale Uniunii pentru anii următori.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, comunicarea Comisiei indică domenii specifice în care sunt necesare eforturi suplimentare, cum ar fi construirea unei piețe unice mai inovatoare și mai interconectate, menținerea coeziunii interne, promovarea alianțelor cu partenerii internaționali și consolidarea capacității UE de furnizor de securitate pentru cetățenii și regiunea sa.

Conform sursei citate, UE trebuie să continue să depună eforturi pentru a-și reduce riscurile și a-și consolida baza economică și industrială, protejându-și în același timp securitatea economică și modelul social unic.

Europa a reacționat în mod decisiv la un mediu geopolitic și economic în schimbare rapidă. Noua realitate ne impune să ne consolidăm capacitatea de a proteja interesele strategice ale Europei și de a asigura securitatea cetățenilor și partenerilor noștri“, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

“De la Versailles încoace, UE își menține cursul și se transformă într-o economie mai rezistentă, mai competitivă și mai durabilă. Vom continua să rămânem uniți și să aprofundăm și mai mult legăturile cu partenerii și cu cei care ne împărtășesc îngrijorările și interesele”, a continuat ea.

Domeniile asupra cărora se apleacă comunicarea Comisiei vizează: consolidarea capacităților de apărare ale Europei și construirea unei păci durabile în Europa; consolidarea securității energetice a Europei și abordarea crizei climatice; construirea unei baze economice mai robuste și mai sustenabile; încurajarea investițiilor publice și private.


Citiți și

Franța și Germania propun o Europă cu patru viteze – nucleul, UE, membrii asociați și Comunitatea Politică Europeană. Documentul urmează a fi dezbătut de liderii UE la summit-urile din octombrie

Charles Michel dă startul discuțiilor între liderii UE privind următoarea agendă strategică 2024-2029


La 10 și 11 martie 2022, la scurt timp după ce războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a zdruncinat ordinea bazată pe reguli, șefii de stat sau de guvern din UE s-au întâlnit la Versailles, iar declarația adoptată a angajat UE să-și asume mai multă responsabilitate pentru securitatea sa, să consolideze capacitățile de apărare și să facă pași suplimentari spre construirea suveranității europene, reducerea dependențelor și conceperea unui nou model de creștere și investiții. Acel summit a stabilit o agendă largă, colectivă, pentru a spori capacitatea Europei de a contribui la securitatea regională și globală.

Comunicarea adoptată miercuri de Comisiei face bilanțul a ceea ce s-a realizat, 18 luni mai târziu, în promovarea și construirea unei economii mai rezistente, mai competitive și durabile, care să protejeze cetățenii UE și să le garanteze bunăstarea.

Reuniunea informală a șefilor de stat și de guvern din UE are loc la Granada pe 6 octombrie, perioadă în care va avea loc și cel de-al treilea summit al Comunității Politice Europene.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Recomandare reiterativă a Comisiei Europene la adresa României privind progresele în atingerea obiectivelor pentru transformarea digitală a UE: Eforturile ar trebui accelerate

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Comisia Europeană a publicat primul raport privind starea deceniului digital, care oferă o imagine cuprinzătoare a progreselor înregistrate în vederea realizării transformării digitale pentru a face din UE o Uniune Europeană mai suverană, mai rezilientă și mai competitivă din punct de vedere digital.

Potrivit unui comunicat al instituției, acesta include o evaluare a performanțelor UE în ceea ce privește obiectivele și țintele pentru 2030 ale Europei, concentrându-se pe patru piloni principali: competențele digitale, infrastructura digitală, digitalizarea întreprinderilor, inclusiv utilizarea inteligenței artificiale (AI), și digitalizarea serviciilor publice.

Aceasta include, de asemenea, monitorizarea Declarației europene privind drepturile și principiile digitale, care reflectă angajamentul UE în favoarea unei transformări digitale sigure, securizate și durabile, care să pună oamenii în centru.

A. Infrastructura digitală – conectivitate sigură

Conform obiectivului actual pentru 2030, toată lumea ar trebui să aibă la dispoziție o acoperire gigabit și rețele performante 5G în toate zonele populate.

În prezent, rețelele de fibră optică, care sunt esențiale pentru furnizarea de conectivitate gigabit, ajung doar la 56% din gospodării, în timp ce acoperirea 5G se situează la 81% din populație, scăzând la 51% în zonele rurale. Cu toate acestea, implementarea rețelelor autonome 5G întârzie, iar 5G este încă sub nivelul de calitate în ceea ce privește așteptările utilizatorilor finali și nevoile industriei. 55% dintre gospodăriile din mediul rural nu sunt încă deservite de nicio rețea avansată, iar 9% nu sunt încă acoperite de nicio rețea fixă.

Comisia Europeană consideră că sunt necesare investiții suplimentare de până la cel puțin 200 de miliarde EUR pentru a asigura o acoperire gigabit completă în întreaga UE, precum și o acoperire 5G în toate zonele populate.

Statele membre ar trebui să își cartografieze lacunele de conectivitate și să exploreze posibilitatea de finanțare pentru a completa investițiile private în zonele care nu sunt viabile din punct de vedere comercial, inclusiv în zonele rurale și îndepărtate, beneficiind de cadrul de reglementare al UE favorabil investițiilor.

A1. Situația României

Conectivitatea este domeniul în care România obține cele mai bune rezultate, îndeplinind una dintre condițiile prealabile pentru o transformare digitală de succes. 96% dintre gospodăriile din România au deja acces la rețele Gigabit/FTTP, cifră cu mult peste media UE (73% pentru acoperirea VHCN și 56% pentru acoperirea FTTP). Cu toate acestea, acoperirea 5G este de 27%, mult sub media UE de 80%. Este așteptat ca mai multe măsuri implementate în 2022 în cadrul PNRR să conducă la progrese în acest domeniu, în special noua lege privind securitatea rețelelor 5G, punerea în aplicare a diferitelor recomandări prevăzute în setul de instrumente de conectivitate al UE, precum și o licitație pentru licențele 5G cu importante obligații de acoperire care se întind, în unele cazuri, până în 2033.

Recomandarea Comisiei Europene: România ar trebui să își accelereze eforturile în ceea ce privește infrastructura de conectivitate, în special în ceea ce privește introducerea conectivității 5G, explorând toate sursele de finanțare disponibile pentru a sprijini investițiile private în domeniile care nu sunt viabile din punct de vedere comercial. Eforturile României în domeniul semiconductorilor și al tehnologiilor cuantice ar trebui să fie susținute în scopul de a ajuta UE să devină un actor puternic pe piață în aceste domenii. 

B. Digitalizarea întreprinderilor

PPDD stabilește trei obiective pentru a promova digitalizarea întreprinderilor:

  • cel puțin 75 % din întreprinderile din UE ar trebui să adopte în cadrul operațiunilor lor servicii de cloud computing, big data și/sau inteligență artificială (AI);
  • peste 90 % dintre întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) ar trebui să atingă cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală (măsurând utilizarea diferitelor tehnologii digitale la nivelul întreprinderii);
  • dublarea numărului de unicorni (întreprinderi cu o evaluare de peste 1 miliard de euro).

Fără investiții și stimulente suplimentare, traiectoria de bază proiectată indică faptul că, până în 2030, doar 66 % dintre întreprinderi vor utiliza cloud, 34 % big data și 20 % AI, atrage atenția Comisia Europeană.

În plus, pe baza celor mai recente date disponibile, doar 69 % dintre IMM-urile din UE ating un nivel de bază de intensitate digitală, cu progrese inegale și insuficiente între statele membre.

Pentru a îmbunătăți adoptarea tehnologiei, statele membre ar trebui să crească gradul de conștientizare cu privire la beneficiile digitalizării întreprinderilor, precum și să promoveze și să sprijine centrele europene de inovare digitală (EDIH), recomandă Comisia Europeană.

B1. Situația României 

Digitalizarea întreprinderilor rămâne o provocare majoră în România. Adoptarea tehnologiilor avansate, cum ar fi serviciile de cloud computing, tehnologia artificială inteligența artificială și big data a fost semnificativ sub media UE. Decalajul față de media UE este ușor mai mic pentru IMM-urile cu un nivel de bază de utilizare a tehnologiei digitale, la 53 %, față de o medie UE de 69 % în 2022.

Recomandarea Comisiei Europene: România ar trebui să își intensifice semnificativ eforturile în domeniul digitalizării întreprinderilor. În special, România ar trebui să intensifice măsurile de sprijinire a digitalizării întreprinderilor și să contribuie la crearea unui mediu de afaceri cu un mai puternic accent pe inovare.

C. Digitalizarea serviciilor publice

Obiectivele PPDD prevăd o accesibilitate online de 100% a serviciilor publice esențiale și, acolo unde este cazul, posibilitatea ca cetățenii și întreprinderile din Uniune să interacționeze online cu administrațiile publice, accesul online la dosarele electronice de sănătate pentru toți cetățenii Uniunii și accesul la identificarea electronică securizată (eID) pentru toți cetățenii Uniunii.

Multe state membre sunt bine poziționate pentru a realiza digitalizarea completă a serviciilor publice și a dosarelor de sănătate, precum și pentru a implementa identificarea electronică pentru cetățenii lor. Cu toate acestea, sunt necesare investiții semnificative pentru a îmbunătăți disponibilitatea și performanța transfrontalieră a serviciilor publice. În ceea ce privește portofelul european de identitate digitală, implementarea sa completă este în curs: se preconizează că va fi finalizată până în 2030 și va fi completată de euro digital, propus în iunie 2023.

C1. Situația României 

România are rezultate semnificativ sub media UE în ceea ce privește disponibilitatea serviciilor publice digitale pentru cetățeni (s 48% față de media UE de 77%) și pentru întreprinderi (un scor de 45 față de media UE de 84). Doar 24% din utilizatorii români de servicii online folosesc în mod activ serviciile de e-guvernare, în comparație cu o medie de 74% în UE.

Recomandarea Comisiei Europene: România ar trebui să își intensifice eforturile de digitalizare a serviciilor publice. În special, ar trebui să continue să pună în aplicare rapid și eficient măsurile planificate, inclusiv prin intermediul PNRR, deoarece acestea reprezintă o oportunitate majoră pentru transformare digitală a administrației publice, cu beneficii semnificative pentru cetățeni și întreprinderi.

D. Competențe digitale

UE s-a angajat să sporească competențele digitale de bază în rândul a cel puțin 80% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani și să ajungă la 20 de milioane de specialiști în TIC până în 2030.

Cu toate acestea, raportul arată că, până în 2030 și în condițiile actuale, doar 59% din populație va stăpâni cel puțin competențele digitale de bază, iar numărul specialiștilor TIC ar putea să nu depășească 12 milioane.

Comisia Europeană recomandă statelor membre trebuie să acorde prioritate investițiilor în educația și competențele de înaltă calitate și să încurajeze participarea femeilor în STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) de la o vârstă fragedă.

D1. Situația României 

România se situează mult sub media UE atât în ceea ce privește competențele digitale de bază, cât și în ceea ce privește TIC cu un decalaj deosebit de mare în ceea ce privește cel puțin competențele digitale de bază (28 % față de 54 % media UE), în condițiile în care obiectivul UE este ca 80 % din populația cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani să aibă aceste competențe. Ponderea specialiștilor în TIC în totalul locurilor de muncă este de 2,8%, față de media UE de 4,6%. Cu toate acestea, ponderea absolvenților de TIC în rândul tuturor absolvenților este semnificativ mai mare decât media UE (6,9% față de 4.2%). România are, de asemenea, una dintre cele mai mari proporții de femei specializate în TIC din UE, în proporție de 25,2%. Eforturi susținute și cuprinzătoare în domeniile educației digitale de bază, competențelor digitale de bază și a specialiștilor TIC sunt primordiale pentru transformarea digitală a României. România a început să pună în aplicare mai multe măsuri importante în cadrul PNRR, inclusiv instituirea unui nou cadru legislativ pentru digitalizarea educației și lansarea diverselor scheme de granturi.

Recomandarea Comisiei: România ar trebui să își intensifice semnificativ eforturile în ceea ce privește competențele digitale. În special, România ar trebui să implice în continuare părțile interesate din sectorul privat în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor privind competențele digitale. De asemenea, România ar trebui să acorde o atenție deosebită consolidării eforturilor de perfecționare și recalificare, precum și de a atrage și a păstra specialiștii în domeniul TIC.

Raportul 2023, care este primul dintr-o serie de rapoarte anuale, este un apel adresat statelor membre pentru o acțiune colectivă în vederea remedierii lacunelor actuale în materie de investiții, a accelerării transformării digitale în Europa și a intensificării eforturilor pentru atingerea obiectivelor Programului de politică pentru deceniul digital (Digital Decade Policy Programme – DDPP).

DDPP a fost adoptat de Parlamentul European și de Consiliu și a intrat în vigoare la 9 ianuarie 2023 și include un sistem de guvernanță colaborativă între UE și autoritățile naționale.

Recomandările orizontale ale raportului 2023 și recomandările specifice fiecărei țări prezintă o cale clară și operațională de urmat. Recomandările vor sta la baza discuțiilor și a colaborării dintre Comisie și statele membre cu privire la modul de realizare a obiectivelor noastre comune. Această activitate va fi sprijinită prin punerea în aplicare a unor proiecte multinaționale la scară largă, inclusiv a consorțiilor pentru infrastructura digitală europeană (EDIC), recent introduse.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA1 hour ago

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei: Sunt convins că prin proiecte comune putem contribui la promovarea imaginii României în lume

PARLAMENTUL EUROPEAN1 hour ago

Parlamentul European pledează pentru suplimentarea bugetului pe termen lung pentru ca UE să poată gestiona provocările actuale determinate de multiplele crize

ROMÂNIA2 hours ago

Ambasadorul Daniel Ioniță, în vizită de lucru la Göteborg: Ambasada României în Suedia susține ideea înființării unui consulat general în acest oraș, dar momentan va continua organizarea de consulate itinerante

Cristian Bușoi2 hours ago

Maros Sefcovic răspunde întrebărilor lui Cristian Bușoi adresate în audierea din comisiile reunite ale PE: Trebuie să investim mult mai mult în rețeaua noastră electrică de transport

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

UE, apărată de șantajul economic al puterilor străine: Eurodeputații au aprobat un instrument comercial ca “scut de protecție a suveranității UE”

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Legea UE pentru libertatea presei: Parlamentul European cere interzicerea programelor-spion împotriva jurnaliștilor, transparența proprietății și alocarea echitabilă a publicității de stat

U.E.3 hours ago

Polonia și Ucraina fac progrese pentru rezolvarea disputei privind tranzitul de cereale ucrainene către țările terțe

CONSILIUL EUROPEAN3 hours ago

Liderii UE, gata să își asume că extinderea va consolida “suveranitatea europeană” și va fi o “investiție geostrategică” în pacea, securitatea și prosperitatea Europei

CONSILIUL EUROPEAN3 hours ago

Charles Michel îi invită pe liderii europeni la summitul de la Granada pentru a declanșa reflecția asupra agendei strategice 2024-2029 și extinderii UE

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Pierre Agostini, Ferenc Krausz și Anne L’Huillier au câștigat Premiul Nobel pentru fizică folosind ”impulsuri de lumină de atosecunde pentru studiul dinamicii electronilor în cadrul materiei”

ROMÂNIA1 hour ago

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei: Sunt convins că prin proiecte comune putem contribui la promovarea imaginii României în lume

ROMÂNIA4 hours ago

Nicolae Ciucă: Noua disciplină ”Istoria Evreilor. Holocaustul” va crea ”anticorpii sociali împotriva antisemitismului, împotriva urii și a intoleranței față de cei din alt neam sau altă religie”

ROMÂNIA5 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu: Predarea disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul” va contribui la consolidarea unei democrații reziliente în România

Victor Negrescu7 hours ago

Victor Negrescu a cerut Comisiei Europene „să reacționeze public la acțiunile anti-democratice direcționate împotriva educației” de către partidele extremiste

CONSILIUL UE1 day ago

Odobescu, la Kiev pentru o reuniune istorică a miniștrilor de externe din UE: România va rămâne alături de Ucraina cât timp va fi nevoie; Fiind statul cu cea mai lungă graniță cu Ucraina, înțelegem consecințele războiului

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

STEP: Marian-Jean Marinescu explică într-un interviu eforturile depuse în PE pentru ca România și alte țări din coeziune să aibă la dispoziție 3,7 miliarde de euro din cele 5 suplimentare destinate Fondului de inovare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Interviu | Marian-Jean Marinescu a reușit să introducă energia nucleară pe lista tehnologiilor cu zero emisii nete: Fără energie nucleară nu putem susține economia. Energia eoliană sau solară nu este una continuă

ROMÂNIA5 days ago

Președintele Coaliției pentru Economie Digitală, îngrijorat de potențialul impact al normelor UE privind lucrătorii pe platforme asupra modului de dezvoltare al companiilor de pe piața din România

INTERNAȚIONAL5 days ago

Ministrul Odobescu, la Forumul CEPA: Suntem vecinii Ucrainei și angajamentul nostru ferm este de a sprijini Ucraina cât timp va fi nevoie

SUA5 days ago

“Păcat, Vladimir. Tu ai atras-o asupra ta”: Hillary Clinton l-a ironizat pe Putin privind extinderea NATO la ceremonia prezentării portretului său de secretar de stat al SUA

Trending