Connect with us

NATO

Noul secretar american al apărării a vorbit cu secretarul general NATO: A fost prima sa convorbire telefonică pentru “a întări importanța Alianței pentru SUA”

Published

on

© Photo Collage (US Department of Defense/ NATO)

Noul secretar american al apărării, Lloyd Austin, a avut vineri prima sa convorbire telefonică după preluarea mandatului, discutând cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, despre consolidarea legăturii transatlantice dintre Europa și America de Nord prin intermediul Alianței Nord-Atlantice.

“Am vorbit cu secretarul american al apărării Lloyd Austin și l-am felicitat pentru confirmarea sa în funcție. O discuție importantă despre valorile pe care le împărtășim și provocările cu care ne confruntăm. Aștept cu nerăbdare să lucrăm îndeaproape pentru consolidarea legăturii dintre Europa și America de Nord prin intermediul NATO”, a scris Jens Stoltenberg, pe Twitter.

Într-un comunicat separat, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a subliniat că “discuția a fost primul său apel telefonic adresat unui lider străin în calitate de secretar al apărării” prin care “întărește importanța Alianței NATO pentru Statele Unite”.

Potrivit unui comunicat al Departamentului Apărării remis CaleaEuropeană.ro, cei doi lideri au discutat despre importanța valorilor noastre comune, a mediului actual de securitate, inclusiv a menținerii unei descurajări puternice a NATO și a unei poziții de apărare, precum și a misiunilor aflate în desfășurare în Afganistan și Irak.

De asemenea, au analizat pe scurt viitoarea reuniune a miniștrilor apărării din NATO și au fost de acord să discute din nou mai detaliat în următoarele săptămâni.

Secretarul apărării a declarat că așteaptă cu nerăbdare dezvoltarea unei relații de lucru strânse cu Stoltenberg și ambii lideri s-au angajat să se consulte în lunile următoare.

Senatul american l-a confirmat vineri pe generalul în retragere Lloyd Austin dreptul noul secretar al apărării, acesta devenind primul afro-american care conduce Pentagonul.

Nominalizarea lui Austin a fost aprobată cu o majoritate covârșitoare de 93 de voturi pentru și 2 împotrivă, în ciuda îngrijorărilor dintre democrați și republicani cu privire la numirea unui alt general recent pensionat pentru a conduce Departamentul Apărării.

Lloyd Austin, 67 de ani, este un general de patru stele în retragere, cu peste 40 de ani de serviciu militar. El a lucrat cu președintele ales Biden și a fost arhitect șef al campaniei militare de înfrângere a Statului Islamic în Irak și Siria. 

Lloyd Austin s-a angajat marţi , în timp audierii sale, să re-examineze deciziile privind retragerile militare din Germania adoptate în administraţia Trump, conform dorinţei fostului lider de la Casa Albă.

Pe de altă parte, Lloyd Austin a susţinut retragerea din Afganistan. “Mi-ar plăcea să văd că acest conflict se încheie cu o reglementare negociată”, a declarat el, adăugând că “ar fi utilă în viitor concentrarea asupra operaţiunilor de combatere a terorismului”.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

”Neptune Strike 2022”: Pentagonul anunță un exercițiu naval al NATO în Marea Mediterană, cu participarea portavionului american USS Harry Truman

Published

on

© Official U.S. Navy Page/ Flickr

Pentagonul a anunțat vineri lansarea unui exercițiu  naval pe scară mare al NATO în Marea Mediterană, luni, cu participarea portavionului american USS Harry Truman, în plină tensiune cu Rusia care a anunţat şi ea manevre navale în acelaşi moment, informează AFP, citat de Agerpres.

”Neptune Strike 22 va dura până la 4 februarie şi are scopul de a demonstra capacitatea NATO de a integra forţa de lovitură maritimă sofisticată a unui grup aeropurtat în sprijinul eforturilor de descurajare şi apărare ale Alianţei”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Oficialul american a dat asigurări că acest exerciţiu este în pregătire din 2020 şi că nu are nimic de-a face cu tensiunile actuale din jurul Ucrainei, deşi Neptune Strike 2022 nu figura pe lista exerciţiilor prevăzute în 2022 publicată la 14 decembrie de NATO pe site-ul său.

”Exerciţiul în sine nu este conceput pentru a contracara genul de scenarii care ar putea apărea în jurul Ucrainei. Este într-adevăr un exerciţiu naval al NATO (…) destinat să testeze o gamă largă de capacităţi navale pe care dorim să ne asigurăm că le vom consolida în continuare”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Joi, Rusia a anunțat exerciții navale de amploare din toate direcţiile. Peste 140 de nave de război şi aproximativ 10.000 de militari vor lua parte în lunile ianuarie şi februarie la aceste exerciţii desfăşurate în apele Mării Mediterane, ale Mării Nordului, în Marea Ohotsk, în partea de nord-est a Oceanului Atlantic şi în Oceanul Pacific.

John Kirby a recunoscut că situaţia tensionată cu Rusia a suscitat dezbateri cu aliaţii cu privire la desfăşurarea acestui exerciţiu naval. ”După discuţii cu aliaţii noştri din NATO, s-a decis să mergem mai departe”, a menționat acesta.

USS Harry Truman şi grupul său aeronaval au sosit în Marea Mediterană la 14 decembrie.

Portavionul urma să se alăture zonei de operaţiuni a Comandamentului Central (CENTCOM), dar secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a decis la sfârşitul lui decembrie să îl ţină în Marea Mediterană pentru a-i ”linişti” pe europeni în faţa fricţiunilor cu Rusia.

Tot din aceste considerente, Spania a luat decizia de a trimite nave de război care să se alăture forțelor navale NATO din Mediterana și Marea Neagră, în vreme ce Franța va desfășura nave și avioane în proximitatea României.

Continue Reading

NATO

NATO respinge categoric cererea Rusiei privind retragerea militară aliată din România și Bulgaria și denunță ideea sferelor de influență

Published

on

© NATO/ Twitter

NATO a respins vineri cererea Rusiei privind o retragere a trupelor străine ale Alianţei Nord-Atlantice prezente în Bulgaria şi România şi a denunţat ideea sferelor de influenţă în Europa, a transmis purtătoarea sa de cuvânt, Oana Lungescu, potrivit AFP.

“NATO rămâne vigilentă şi va continua să evalueze necesitatea de a întări flancul estic al Alianţei noastre”, a avertizat ea, potrivit Agerpres.

“Cererile Rusiei ar crea membri ai NATO de prima clasă şi clasa a doua, lucru pe care nu îl putem accepta”, a explicat purtătoarea de cuvânt.

NATO “nu va renunţa la capacitatea sa de a ne proteja şi de a ne apăra reciproc, inclusiv prin prezenţa de trupe pe flancul estic al Alianţei”, a adăugat Oana Lungescu.

“Vom răspunde mereu la orice înrăutăţire a mediului nostru de securitate, în special prin întărirea apărării noastre colective”, a încheiat ea.

Ca o ilustrare a complexităţii situaţiei de securitate din Europa, diplomaţia rusă a ales chiar ziua de vineri a întrevederii dintre ministrul de externe Serghei Lavrov şi  secretarul de statamerican Antony Blinken pentru a insista asupra retragerii trupelor străine ale NATO din ţările care au aderat la această alianţă după 1997, menţionând explicit România şi Bulgaria, dar lista cuprinde în total 14 ţări din fostul bloc comunist, o cerință respinsă însă cu fermitate de România și Bulgaria.

România a reacționat prompt, prin Ministerul Afacerilor Externe care a respins ca fiind inoportune și lipsite de orice fundament declarațiile Ministerului de Externe al Federației Ruse privind prezența militară aliată pe flancul estic al NATO, iar președintele Klaus Iohannis a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pe tema situației de securitate de la Marea Neagră și de pe flancul estic.

“O astfel de solicitare este inadmisibilă și nu poate face obiectul unei negocieri”, a transmis MAE român, care precizat suplimentar că “autoritățile române au salutat anunțurile recente ale SUA și Franței privind intenția de amplasare de trupe în România, ca parte a posturii de descurajare și apărare aliate”.

Și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a exclus vineri orice posibilitate de negociere a prezenţei militare a NATO pe teritoriul ţărilor membre din Europa de Est.

Anterior acestei poziții din partea MAE rus, președintele american Joe Biden a anunțat că Statele Unite vor crește prezența lor militară în Polonia, România și celelalte țări de pe flancul estic al NATO dacă Rusia va invada Ucraina, gest salutat de președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și ministrul de externe Bogdan Aurescu. “Avem o obligație sacră în Articolul 5 de a apăra aceste țări”, a spus Biden.

Un alt anunț de acest tip a venit și din partea Franței, care prin intermediul președintelui Emmanuel Macron și-a afirmat disponibilitatea de a participa cu o prezență militară avansată a NATO în România. La rândul său, acest anunț a fost salutat de președintele Klaus Iohannispremierul Nicolae Ciucă și ministrul de externe Bogdan Aurescu. O astfel de decizie ar însemna că Franța ar putea fi națiunea-lider a unui batalion NATO în România, un tip de grup de luptă pe care Alianța le-a instalat doar în Polonia și țările baltice. Însă, pentru o astfel de desfășurare militară sub umbrelă aliată este necesară o decizie oficială la nivelul Alianței Nord-Atlantice. Terenul pentru o astfel de decizie ar putea fi netezit la reuniunea miniștrilor apărării aliați din luna februarie și adoptată oficial la summitul NATO de la Madrid din luna iunie.

De asemenea, pe fondul concentrării de trupe rusești în regiune, Spania trimite nave de război și ia în calcul trimiterea de avioane de luptă, iar Franța va desfășura nave și avioane în apropiere de România.

Continue Reading

NATO

Secretarul general adjunct al NATO exclude orice negociere a prezenței militare aliate în România: Nu este problema Federaţiei Ruse

Published

on

© NATO

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a exclus vineri orice posibilitate de negociere a prezenţei militare a NATO pe teritoriul ţărilor membre din Europa de Est, după ce Rusia a cerut ca toate trupele străine și echipamentele militare grele să fie retrase din ţările care au aderat la Alianţa Nord-Atlantică după 1997, menţionând explicit România şi Bulgaria.

”Răspunsul nostru a fost şi rămâne la fel de clar şi de transparent: nu există în niciun fel o modalitate de a negocia, de a compromite postura militară a NATO pe teritoriul ţărilor NATO. Este treaba NATO unde şi în ce configuraţie, în funcţie de nevoile de securitate, ne aşezăm prezenţa militară în ţările NATO”, a scris el pe pagina sa de Facebook, cu referire la o intervenție pe care a avut-o la postul de televiziune Digi24.

Ca o ilustrare a complexităţii situaţiei de securitate din Europa, diplomaţia rusă a ales chiar ziua de vineri a întrevederii dintre ministrul de externe Serghei Lavrov şi  secretarul de statamerican Antony Blinken pentru a insista asupra retragerii trupelor străine ale NATO din ţările care au aderat la această alianţă după 1997, menţionând explicit România şi Bulgaria, dar lista cuprinde în total 14 ţări din fostul bloc comunist, o cerință respinsă însă cu fermitate de România și Bulgaria.

România a reacționat prompt, prin Ministerul Afacerilor Externe care a respins ca fiind inoportune și lipsite de orice fundament declarațiile Ministerului de Externe al Federației Ruse privind prezența militară aliată pe flancul estic al NATO, iar președintele Klaus Iohannis a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pe tema situației de securitate de la Marea Neagră și de pe flancul estic. “O astfel de solicitare este inadmisibilă și nu poate face obiectul unei negocieri”, a transmis MAE român, care precizat suplimentar că “autoritățile române au salutat anunțurile recente ale SUA și Franței privind intenția de amplasare de trupe în România, ca parte a posturii de descurajare și apărare aliate”.

”Nu este problema Federaţiei Ruse, aşa cum noi nu spunem Federaţiei Ruse unde să îşi pună sau să nu îşi pună propriile forţe pe teritoriul său. Ceea ce spunem Federaţiei Ruse este că e totalmente anacronic şi este o întoarcere în timp istoric către zone complicate ale istoriei europene, ideea că poţi să ameninţi cu incursiune militară un stat vecin, suveran, independent şi democratic din Europa”, a adăugat Mircea Geoană.

”Aceasta este linia cu adevărat roşie, nu cea pe care o spune şeful diplomaţiei de la Moscova”, a insistat secretarul general adjunct al NATO.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, au avut vineri o întâlnire de o oră şi jumătate, la Geneva, considerată o reuniune de “cod roșu diplomatic” pe fondul tensiunilor în creștere și al riscurilor unei invazii militare a Rusiei în Ucraina, la capătul căreia cei doi șefi ai diplomațiilor au afirmat, în conferinţe de presă separate, că Statele Unite au promis un răspuns scris săptămâna viitoare asupra cererilor Moscovei cu privire la arhitectura de securitate europeană, după care va avea loc o nouă întâlnire la acelaşi nivel. Cu toate acestea, răspunsul SUA va avea în vedere o “regulă inviolabilă”, după cum a fost descrisă de Blinken: “nimic despre Ucraina fără Ucraina, nimic despre NATO fără NATO, nimic despre Europa fără Europa”.

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL UE27 mins ago

Ministrul Energiei: Criza prețurilor la energie, o preocupare în toate statele UE. Am informat Comisia Europeană asupra planurilor autorităților române de a intensifica sprijinul acordat consumatorilor finali

U.E.2 hours ago

Germania cere din nou Comisiei Europene să nu includă energia nucleară pe lista investițiilor verzi, propunere sprijinită de Franța și România

RUSIA3 hours ago

Antony Blinken l-a asigurat pe Dmitro Kuleba că nu vor exista ”decizii despre Ucraina fără Ucraina” în discuțiile cu Rusia. Primul transport militar din ajutorul de securitate oferit de SUA a ajuns deja la Kiev

ROMÂNIA4 hours ago

Ambasadorul României în SUA a discutat cu oficialul american pentru controlul armamentelor și securitate internațională despre scutul de la Deveselu, ”o contribuție semnificativă pentru apărarea colectivă aliată”

NATO6 hours ago

”Neptune Strike 2022”: Pentagonul anunță un exercițiu naval al NATO în Marea Mediterană, cu participarea portavionului american USS Harry Truman

ROMÂNIA7 hours ago

Spiritul unității europene la 59 de ani de la Tratatul de la Élysée: Ambasadorii Franței și Germaniei la București vor face schimb de roluri pentru o zi

Cristian Bușoi8 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie din PE, la reuniunea miniștrilor energiei din UE: Avem nevoie de mai multă solidaritate în fața creșterii prețurilor la electricitate și căldură

U.E.8 hours ago

Ministrul german de externe, la finalul unei săptămâni a diplomației: Mă voi lupta ”pentru fiecare milimetru” în discuțiile cu Rusia privind Ucraina

U.E.9 hours ago

Țările baltice răspund ”nevoilor Ucrainei” în caz de ”agresiune rusă” și trimit acesteia rachete antitanc și antiaeriene: Este important să o susținem ”în toate modurile posibile”

RUSIA10 hours ago

Polonia face apel la o poziție europeană fermă și unită de susținere a Ucrainei în fața Rusiei și respinge ”conceptul sferelor de influenţă”

INTERVIURI1 day ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda2 days ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE3 days ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.3 days ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE3 days ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.3 days ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Advertisement

Team2Share

Trending