INTERNAȚIONAL
“Nu irosiți această șansă. Întreaga lume vă privește”, apelul lui Tusk din partea aliaților europeni pentru întâlnirea SUA-Ucraina la Jeddah, pe malul Mării Roșii
Published
1 month agoon

Oficialii ucraineni și americani poartă marți discuții dificile în Arabia Saudită pentru a găsi o cale de a pune capăt războiului cu Rusia, la câteva ore după ce forțele Kievului au lansat cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei de până acum, cu aliații europeni ai Kievului și Washington-ului care privesc cu interes și neliniște aceste negocieri și cu premierul polonez Donald Tusk lansând un apel în stilu-i caracteristic: “Dragi americani, dragi ucraineni, nu irosiți această șansă”.
Președintele Volodimir Zelenski speră că întâlnirea de la Jeddah, de pe țărmul Mării Roșii, va relansa relațiile “pragmatice” cu SUA după discuțiile dezastruoase pe care le-a avut luna trecută cu președintele american Donald Trump. În acest sens, liderul ucrainean a sugerat un armistițiu inițial cu Rusia în aer și pe mare, amintește Reuters.
Deși cei doi președinți vor fi absenți, Zelenski și-a trimis șeful de cabinet, Andriy Yermak, în timp ce Trump i-a trimis la Jeddah pe secretarul său de stat, Marco Rubio, și pe consilierul american pentru securitate națională, Mike Waltz, a punctat și The Guardian.
Propunerea este menită să demonstreze că lucrează la obiectivul lui Trump de a pune capăt războiului cu viteza fulgerului, după ce președintele american l-a acuzat pe liderul ucrainean că nu este pregătit pentru pace și a insistat asupra discuțiilor directe cu Rusia.
“Întâlnirea a început foarte constructiv”, a scris pe Telegram Andriy Yermak, șeful de cabinet al lui Zelenski, care conduce delegația ucraineană.
Aliații europeni neliniștiți ai Ucrainei sunt atenți la orice semn de îmbunătățire, sau deteriorare suplimentară, a relațiilor Kievului cu Washingtonul lui Trump, care a răsturnat politica americană privind războiul și a acumulat presiuni asupra Ucrainei.
În special, Statele Unite au întrerupt asistența militară și au întrerupt schimbul de informații cu Kievul, iar premierul britanic Keir Starmer i-a spus luni lui Trump că speră ca aceste măsuri să poată fi inversate ca urmare a discuțiilor.
“Dragi americani, dragi ucraineni, nu irosiți această șansă. Întreaga lume vă urmărește astăzi la Jeddah. Mult noroc!” a scris premierul polonez Donald Tusk pe Facebook.
Deși discuțiile au început promițător, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat în timp ce se îndrepta spre Arabia Saudită că Ucraina trebuie să cedeze o parte din teritoriile ocupate de Rusia din 2014 pentru ca orice acord de încheiere a războiului să fie posibil.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi, după participarea sa la summitul Consiliului European, că discuțiile dintre Ucraina și SUA privind încheierea războiului vor avea loc în Arabia Saudită săptămâna aceasta, evocând inclusiv posibilitatea convenirii celebrului acord privind mineralele.
Tot săptămâna aceasta, șefii de stat-major din țările europene dispuse să garanteze o viitoare pace în Ucraina se vor reuni la Paris în prezența lui Emmanuel Macron, cu scopul de a îmbunătăți planul său de a pune capăt definitiv războiului.
Saudiții au fost și amfitrionii primei întâlniri la nivel înalt Statele Unite – Rusia, la mijlocul lunii februarie, când a avut loc la Riad reuniunea dintre secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Relațiile dintre Washington și Kiev au început să se amelioreze după confruntarea verbală de la întâlnirea din data de 28 februarie din Biroul Oval dintre Trump și Zelenski, care a torpilat acordul privind mineralele. Îmbunătățirea a putut fi observată în discursul din Congresul SUA în care președintele Donald Trump a anunțat că a primit o scrisoare “importantă” din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în cursul zilei, în care se afirmă că Kievul este “pregătit să se așeze la masa negocierilor cât mai curând posibil”. Totuși, Statele Unite au întrerupt schimburile de informații cu Ucraina, importante în contextul războiului Rusiei, și au sistat ajutorul militar.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
FMI avertizează că războiul comercial al lui Trump afectează grav economia globală și sporește riscul unei crize financiare
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, efectuează prima vizită oficială în Republica Moldova
Ucraina este pregătită să negocieze cu Rusia după încetarea focului, anunță Zelenski înainte de noi discuții cu aliații la Londra
Maia Sandu va participa sâmbătă la funeraliile Papei Francisc: Lumina pe care a aprins-o în inimile oamenilor să ne călăuzească spre o lume mai bună
Vicepreședintele american JD Vance avertizează că secolul al XXI-lea ar putea fi “o perioadă foarte întunecată pentru întreaga umanitate”
Ursula von der Leyen și Antonio Costa vor participa la funeraliile Papei Francisc, programate pentru sâmbătă
INTERNAȚIONAL
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, efectuează prima vizită oficială în Republica Moldova
Published
1 hour agoon
April 23, 2025By
Diana Zaim
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Kaja Kallas, efectuează o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 23-24 aprilie, informează un comunicat oficial, remis CaleaEuropeana.ro.
La sosirea la Chișinău, miercuri, 23 aprilie, Șefa diplomației UE se va întâlni cu reprezentanți ai organizațiilor societății civile.
Joi, 24 aprilie, Kaja Kallas, se va întâlni cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi. În cursul dimineții, Înaltul Reprezentant va trece în revistă echipamentele furnizate Moldovei prin intermediul Facilității Europene pentru Pace și va participa la predarea echipamentelor finanțate de UE donate Poliției din Moldova.
De asemenea, Înaltul Reprezentant se va întâlni cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean.
În aceeași zi, Kaja Kallas se va întâlni cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, urmând să susțină o conferință de presă comună.
INTERNAȚIONAL
Ucraina este pregătită să negocieze cu Rusia după încetarea focului, anunță Zelenski înainte de noi discuții cu aliații la Londra
Published
2 hours agoon
April 23, 2025
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat marți că Ucraina va fi pregătită pentru a discuta cu Rusia în orice format de îndată ce va fi în vigoare un acord de încetare a focului și luptele de pe front vor fi oprite, transmite Reuters, în timp ce Financial Times raportează că președintele rus Vladimir Putin i-a propus emisarului președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, ca Rusia să oprească invazia Ucrainei și să înghețe actuala linie a frontului.
Liderul ucrainean a adăugat că delegația Kievului care se întâlnește miercuri, la Londra, cu reprezentanții partenerilor occidentali va avea mandatul de a discuta despre o încetare a focului parțială sau totală.
“Dacă rușii, și depinde de ei, din nou am văzut acest lucru la Paști, pot reduce loviturile atunci când doresc … Dacă rușii sunt pregătiți pentru o încetare completă a focului, atunci după ce se stabilește o încetare completă a focului, suntem pregătiți pentru orice format de negocieri cu ei”, a declarat Zelenski în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc marți la Kiev, relatează Politico Europe.
De asemenea, președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat marți disponibilitatea de a se angaja într-un dialog direct cu Ucraina, luând în considerare propunerea lui Zelenski de a opri loviturile asupra infrastructurii civile.
FT a relatat marți seară că Putin s-a oferit să oprească invazia țării sale în Ucraina de-a lungul liniilor de front actuale, poate renunțând la pretențiile sale asupra unor regiuni ucrainene pe care le ocupă parțial, în schimbul recunoașterii de către Statele Unite a dreptului de proprietate al Rusiei asupra Crimeei (pe care a anexat-o ilegal în 2014) și a unor teritorii ocupate în timpul războiului de amploare care a început în 2022.
Noua deschidere vine după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a amenințat că se va retrage din negocierile pentru încheierea războiului dacă “oricare dintre părți” va continua să blocheze procesul de încetare a focului. Trump a mai spus luni, într-o postare cu majuscule pe Truth Social, că speră ca Ucraina și Rusia să ajungă la un acord în această săptămână.
Însă, Volodimir Zelenski a precizat că Ucraina nu va recunoaște controlul de jure al Rusiei asupra peninsulei Crimeea ca parte a vreunui acord, întrucât o asemenea decizie ar fi contrară Constituției ucrainene. Rusia a ocupat Crimeea în 2014 și ulterior a anexat-o.
Citiți și
Discuțiile de la Londra, la care vor participa reprezentanți ai SUA, Marii Britanii, Franței, Germaniei și Ucrainei, au loc pe fondul intensificării eforturilor diplomatice, conduse de Washington, pentru a găsi o cale de încheiere a războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei vecine în februarie 2022, subliniază și Agerpres.
Într-o evidentă schimbare de plan, secretarul de stat american Marco Rubio nu va fi prezent la Londra, SUA urmând a fi reprezentate de emisarul special al Washingtonului pentru Ucraina, generalul Keith Kellogg.
Zelenski a afirmat că va fi bucuros să se întâlnească cu președintele Donald Trump cu ocazia participării celor doi lideri la funeraliile Papei Francisc, prevăzute pentru sâmbătă.
REPUBLICA MOLDOVA
Maia Sandu va participa sâmbătă la funeraliile Papei Francisc: Lumina pe care a aprins-o în inimile oamenilor să ne călăuzească spre o lume mai bună
Published
2 hours agoon
April 23, 2025
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa sâmbătă la funeraliile Sanctității Sale Papa Francisc, a informat președinția de la Chișinău într-un comunicat.
Din numele tuturor cetățenilor, șefa statului moldovean va aduce un omagiu fostului Suveran Pontif, care și-a dedicat viața promovării compasiunii și echității, precum și solidarității între oameni și popoare, mai scrie comunicatul.
Maia Sandu i-a adus luni un omagiu Suveranului Pontif, precizând că acesta “și-a dedicat viața valorilor umanității, speranței și solidarității, iar prin exemplul personal al modestiei și smereniei, a reușit să apropie oamenii, indiferent de credință, origine sau statut”.
Președinta Republicii Moldova se alătură astfel liderilor mondiali care au confirmat participarea la ceremoniile funerare ale Suveranului Pontif, între care se vor regăsi președintele Statelor Unite, Donald Trump, șeful statului francez Emmanuel Macron și omologul lor ucrainean Volodimir Zelenski, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, președintele Poloniei Andrzej Duda, președintele Argentinei Javier Milei, monarhii Spaniei și Belgiei și liderii instituțiilor Uniunii Europene.
Vaticanul a anunțat marți dimineață că funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, în Basilica Sfântul Petru, la ora locală 10:00 (11:00, ora României).
Citiți și Papa Francisc a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște (Vatican)
Papa Francisc a murit luni la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul. Suveranul Pontif a trecut în neființă în a doua zi de Paște, nu înainte de a-și face apariția duminică, în prima zi de Paște, în Piața Sfântul Petru pentru a-i binecuvânta pe credincioși în tradiționala “Urbi et Orbi”.
Decesul său a fost anunțat de cardinalul Kevin Farrell, șambelan al Vaticanului.
“Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț moartea Sfântului Părinte Francisc. În această dimineață, la ora 7.35, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și Bisericii Sale. El ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și iubire universală, în special în favoarea celor mai săraci și marginalizați. Cu imensă recunoștință pentru exemplul său de adevărat discipol al Domnului Isus, încredințăm sufletul Papei Francisc iubirii milostive infinite a Dumnezeului Unic și Treimic”, a anunțat Vaticanul, într-un comunicat.
Născut la 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, sub numele de Jorge Mario Bergoglio, Papa Francisc a fost al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor, fiind primul papă non-european după Papa Grigore al III-lea, primul papă sud-american din istorie și primul papă iezuit.
Jorge Mario Bergoglio s-a născut într-o familie de imigranți italieni. A fost hirotonit preot în ordinul iezuit în anul 1969. În perioada 1973-1979, a fost principalul lider al acestui ordin în Argentina. A devenit episcop auxiliar de Buenos Aires în 1992 și arhiepiscopul acestui oraș în 1998. A fost numit cardinal în 2001 de papa Ioan Paul al II-lea.
Francisc, care a fost episcop al Romei și suveran al Sfântului Scaun, a devenit papă după ce predecesorul său Benedict al XVI-lea a demisionat.
Vaticanul a publicat luni seară certificatul de deces în care a anunțat că Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardio-circulatorie ireversibilă.
În seara morții Sfântului Părinte, Sala de Presă a Sfântului Scaun a publicat testamentul regretatului pontif, care a dispus să fie înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore, nu departe de icoana Fecioarei Maria ”Salus Populi Romani” din Roma.
Pontiful argentinian a cerut ca mormântul să fie simplu, direct în pământ, și să fie inscripționat cu cuvântul ”Franciscus”.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Boloș: Îngrijirea paliativă nu este un moft. MIPE anunță un apel de proiecte de peste 58 mil. euro pentru investiții în infrastructura serviciilor de paliație

FMI avertizează că războiul comercial al lui Trump afectează grav economia globală și sporește riscul unei crize financiare

Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, efectuează prima vizită oficială în Republica Moldova

Ucraina este pregătită să negocieze cu Rusia după încetarea focului, anunță Zelenski înainte de noi discuții cu aliații la Londra

Maia Sandu va participa sâmbătă la funeraliile Papei Francisc: Lumina pe care a aprins-o în inimile oamenilor să ne călăuzească spre o lume mai bună

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”

Comisia Europeană lansează o consultare pentru a clarifica normele privind modelele de inteligență artificială cu uz general

Vicepreședintele american JD Vance avertizează că secolul al XXI-lea ar putea fi “o perioadă foarte întunecată pentru întreaga umanitate”

Serviciile olandeze de informații militare semnalează că Rusia își intensifică atacurile hibride asupra Europei: Efectul potențial asupra securității noastre este fără precedent

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

Ambasadorul Italiei reafirmă sprijinul țării sale pentru aderarea României la OCDE: Este următorul pas logic în integrarea sa continuă în economia globală și comunitatea euroatlantică
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Delegația Congresului SUA, “mulțumită” de clarificările României privind anularea alegerilor prezidențiale: Nu există nicio preocupare legată de retragerea trupelor americane. Politica strategică militară a SUA rămâne neschimbată (surse)
- CONSILIUL UE1 week ago
UE amână cu până la doi ani obligațiile de raportare privind sustenabilitatea: Directiva “Stop-the-clock”, adoptată în numele competitivității europene și al simplificării pentru mediul de afaceri
- NATO1 week ago
De la Odesa, secretarul general NATO temperează acuzațiile lui Trump la adresa lui Zelenski: Rusia a început acest război. Nu există nicio îndoială
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Răbdarea lui Trump și perspectiva ca Putin să-l tragă pe sfoară în dosarul ucrainean
- NATO6 days ago
“Dacian Spring 2025”: 4.000 de soldați din zece țări NATO vor participa la un amplu exercițiu militar pe teritoriul României, anunță MApN