Connect with us

EDITORIALE

O dublă premieră în Uniunea Europeană: Slovacia preia azi pentru prima dată președinția Consiliului și va găzdui primul summit UE în afara Bruxelles-ului după 16 ani

Published

on

de Robert Lupițu

slovacia UEPreședinția rotativă a Uniunii Europene se schimbă de la 1 iulie. După un an în care leadership-ul Consiliului UE a fost exercitat pe rând de Luxemburg (iulie-decembrie 2015) și de Olanda (ianuarie-iunie 2016), două state membre fondatoare ale Uniunii, a venit rândul pentru o premieră: Slovacia, țară membră din 2004, și unul dintre statele care s-au opus cotelor obligatorii pentru relocarea refugiaților, va deține președinția Consiliului pentru următoarele șase luni. Mai mult, Bratislava va fi prima capitală europeană post-2000 care va găzdui un summit al liderilor statelor membre după 16 ani în care Bruxelles a jucat rolul de amfitrion al deciziilor esențiale ale șefilor de stat sau de guvern din UE.

Slovacia devine pentru prima dată de când a aderat la UE statul responsabil cu gestionarea, coordonarea și impulsionarea agendei decioznale europene din perspectiva țărilor membre ale Uniunii într-un moment cum nu se poate mai complicat: rezultatul referendumului din Marea Britanie și o posibilă demarare a unei tranziții funcționale de la o Uniune care gândește și acționează în 28 spre una în 27+1 și, ulterior în funcție de decizia Parlamentului de la Londra, în 27. La acest mozaic de provocări vine atașată chestiunea migrației care, în pofida acordului de readmisie cu Turcia privind refugiații și refluxului migratoriu, reprezintă un subiect volatil pentru spectrul decizional de la Bratislava.

Bratislava preia mandatul de la Olanda după șase luni în care Haga a gestionat frâiele instituționale din Consiliu și într-un moment în care liderii UE vor trebui să se aplece cu mai multă determinare asupra chestiunilor ce țin de viitorul Uniunii: reconectarea cu cetățenii, contracararea populismului, diminuarea efectelor unui Brexit și asanarea abordării privind migrația.

O președinție pentru Vișegrad: Duetul franco-german nu mai poate face ceva nou pentru Europa

Președinția slovacă este importantă și dintr-o perspectivă regională, întrucât ca parte a Grupului de la Vișegrad, Bratislava reprezintă un punct decizional de pe harta Uniunii, alături de Budapesta, Praga și Varșovia, care nu îmbrățișează abordarea, uneori exclusivistă, a membrilor fondatori și, mai ales, a binomului franco-german.

visegrad groupÎn timpul Consiliului European din această săptămână, grupul de la Vișegrad a cerut o schimbare în modul de funcționare al Uniunii Europene, adoptând o poziție comună care s-a remarcat prin solicitarea de a crea o ”Uniune bazată pe încredere”, iar premierul Poloniei a utilizat impactul alimentat de Brexit pentru a transmite către întreaga Europă că duetul franco-german nu mai poate face ceva nou pentru Uniunea Europeană și că este nevoie de o nouă viziune și de o concepție la care să contribuie toate țările membre.

De pildă, dinamica adusă de Brexit va fi gestionată, prin urmare, sub auspiciile unei prime președinții slovace a Uniunii, dar cu caracteristici ale Vișegradului. În poziția lor comună de la Consiliu, cele patru state au susținut că reonectarea cetățenilor și încrederea între statele membre sunt necesare în acest moment de inflexiune pentru Europa, însă au pledat și pentru o Europă mai interguvernamentală, cu un rol sporit al parlamentelor naționale. Cu alte cuvinte, combinația dintre agenda unei președinții a unui stat membru, deci prin definiție înclinată către interguvernamentalism, și problema Brexit, va spori discuțiile despre viitorul Uniunii, dar cu potențialul de a le induce într-o stare mai interguvernamentală.

Principala problemă a cetățenilor noștri trebuie să fie mai bine transpusă în realitate. Parlamentele naționale trebuie să își facă auzită vocea. Instituțiile Uniunii Europoene trebuie să își urmeze misiunea și mandatele. Încrederea trebuie, de asemenea, promovată în rândul statelor membre, pornind de la depășirea liniei care ne divide și pe care am observat-o în ultimele luni”, au susținut prim-miniștii țărilor V4, conform Euractiv.

Ce și-a propus țara care a respins cotele obligatorii de refugiați pentru prima sa președinție? Ambiții prea mari pentru o perioadă complicată?

Guvernul condus de Robert Fico, relegitimat prin reînvestirea în funcție după alegerile parlamentare din martie, a stabilit o agendă cu patru priorităţi pentru acest mandat: o Europă puternică din punct de vedere economic, o piaţă unică modernă, o politică sustenabilă pentru migraţie şi o Europă implicată în problemele globale

Patru domenii cu puncte de legătură solide între ele prin care Slovacia și-a formulat ambițiile pentru mandatul semestrial pe care îl va parcurge și în care va avea de gestionat inclusiv balanța de putere în Consiliu, odată cu decizia cetățenilor britanici de a părăsi Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, Bratislava își face din politica privind migrația o prioritate, mai ales că premierul Fico declara în diverse rânduri ca abordarea europeană a crizei refugiaților și a fluxului migratoriu constituie un ”ritual de sinucidere”.

Pregătind debutul președinției, Robert Fico arăta că țara sa va promova ”discuții constructive” cu Comisia Europeană, dar și în rândul statelor membre, mai ales după ce tratativele și deciziile privind schema de relocare a solicitanților de azil a fost deopotrivă contestată și susținând, creând falii între guvernele țărilor membre ale UE.

Ne vom concentra pe o agendă pozitivă, nu pe subiecte care ne divid”, a declarat Fico, adăugând că subiectul migrației va avea greutate pe agenda președinției deoarece UE va trebui ”să își redefinească politicile lipsite de succes”, potrivit EU Observer.

robert ficoPractic, Slovacia își propune să transforme președinția sa un forum de discuții prin care statele membre să dezbată propunerile Comisiei și să identifice o cale prin care chestiunea migrației să devină o problemă abordată la sursă și nu ca urmare a efectelor pe care le impune. Altfel spus, Slovacia nu va sprijini în cadrul președinției sale mecanismul de relocare a refugiaților.

Celelalte aspecte incluse printre prioritățile slovace relevă o cutumă generală aplicată de statele membre care preiau mandatul semestrial al președinției și care țin și de trio-ul de președinții. Aflată la mijlocul președințiilor din trio-ul deschis de Olanda și care va fi închis de Malta, Slovacia a preluat de la Haga printre priorități creșterea economică, obiectiv care s-a regăsit neîncetat pe agenda Uniunii după impactul crizei economico-financiare din 2008 și care să regăsește printre prioritățile bugetare europene, ramură a cărei alocare pentru anul 2017 urmează a fi negociată de Parlament și Consiliul aflat sub președinție slovacă.

Precizarea nu este deloc întâmplătoare având în vedere că executivul Uniunii a publicat o propunere de buget pentru 2017 în aceeași zi în care Slovacia a preluat președinția UE. 5,2 miliarde de euro dintr-un total de 134,9 miliarde sunt alocate pentru chestiunea migraţiei, iar proiectul bugetar nu prevede și decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană.

Migrația devansată de Brexit: Bratislava, centrul de reflexie asupra viitorului UE. Oportunitate pentru Slovacia

Așteptată să ofere o perspectivă proprie și cuprinzătoare privind migrația și criza refugiaților, Slovacia se va regăsi în postura imediată în care un alt subisect suscită interes și impact pentru viitorul Uniunii Europene, și anume cum trebuie să se adapteze Europa, instituțional în principal, la situația determinată de rezultatul consultării populare din Regatul Unit.

Brexitul și consecințele sale au adăugat, practic, o prioritate ad-hoc președinției slovace. Reuniunea informală a celor 27 de lideri de la Bruxelles s-a încheiat cu o decizie care pune Bratislava pe traiectoria locurilor în care Uniunea a reflectat asupra rolului său, provocărilor pe care le întâmpină și viitorului pe care trebuie să și-l creioneze: Capitala Slovaciei va găzdui în septembrie o nouă reuniune informală a Uniunii celor 27.

”Suntem pregătiți să abordăm orice dificultate care poate fi generată din actuala situație. Uniunea Europeană este un câștig istoric de pace, prosperitate și securitate pe continentul european și rămâne cadrul nostru comun. Europenii așteaptă de la noi să furnizăm securitate, locuri de muncă, creștere economică și speranță pentru un viitor mai bun. Trebuie să livrăm aceste lucruri”, au subliniat liderii țărilor membre după o reuniune UE-27 în care au decis asupra unei viitoare reuniuni informale la Bratislava

Premierul Slovaciei a venit cu această propunere ca Bratislava, în calitate de capitală a țării ce deține președinția UE, să găzduiască o reuniune asupra viitorului Europei Unite, dar fără Regatul Unit, întrucât Bruxelles are ”o proastă reputație”.

Mutarea unei astfel de reuniuni într-o capitală europeană marchează o premieră după 16 ani, deoarece din 2000 încoace Uniunea a decis ca summit-urile ei să se desfășoare numai la Bruxelles.

O poziție ce arată opiniile coagulate ale Vișegradului, care pare să depună eforturi pentru a deraia Europa bruxelleză, dându-i un sens al tuturor și dezbătând viitorul acestei construcții departe de aparatul instituțional ce a fost utilizat, nu de puține de ori, ca levier al campaniilor anti-europene.

Deși neasumată ca prioritate distinctă, oportunitatea conturată de găzduirea unei astfel de reuniuni este un plus de imagine și de culoare vie care se așterne peste Slovacia și peste centrul Europei. Un mesaj transmis care arată astfel: reconectarea Europei cu ea însăși începe cu asumarea unor decizii luate în Europa (geografic) și pentru Europa (unitate și cvasi-echitate).

”Cetățenii nu locuiesc în instituții, ci în țările membre”, este argumentul pe care și ministrul de Externe, Miroslav Lajcak, l-a lansat la debutul președinției slovace în favoarea unei reuniuni informale la Bratislava, adăugând că politicile trebuie generate de statele membre, iar administrația europeană are rolul de a asigura că nu există un conflict între decizia politică și faza de implementare.

Poziția guvernului de la Bratislava relevă această predispoziție a jocului profund orientat spre interguvernamentalism pe care Slovacia îl va aborda în aceste șase luni.

Prima președinție slovacă succede a 12-a președinție olandeză

Bratislava preia mandatul de la Olanda după șase luni în care Haga a gestionat frâiele instituționale din Consiliu și în care a urmărit trei direcții principale: O Europă mai concentrată și dedicată aspectelor esențiale privind buna reglementare, legislație și gestionare a rolurilor instituționale; o Uniune inovativă îndreptată spre creștere economică și locuri de muncă; o mai bună conectare între instituțiile de la Bruxelles și cei 500 de milioane de cetățeni.

eu netherlandsCel de-al 12-lea mandat olandez la președinția UE va rămâne alăturat sintagmei de ”referendum”. După un plebiscit în care cetățenii olandezi au respins Acordul de Asociere semnat de UE cu Ucraina, țară în care semnarea inițială a acestui document a dus la eșecul de la Vilnius, la Euromaidan, la anexarea ilegală a Crimeei și la mișcările separatiste din estul Ucrainei, președinția olandeză și-a încheiat mandatul după ce Marea Britanie a decis, tot printr-un referendum popular, să părăsească Uniunea, riscând să se transforme într-un model de succes și pentru populiștii de la Haga sau Paris.

Olanda, în calitate de țară membră fondatoare a UE, și-a propus o mai bună și limpede abordare și relaționare între Europa instituțională și cea de zi cu zi, președinția sa fiind marcată de acordul negociat în martie între UE și Turcia privind readmisia refugiaților, extinderea sancțiunilor atât la adresa Crimeei și Sevastopolului, cât și a Rusiei, dar și deschiderea unui nou capitol de negociere din procesul de aderare al Turciei la Uniunea Europeană.

Președinția Consiliului se asigură prin rotație între statele membre ale UE la fiecare șase luni. În cursul semestrului respectiv, Președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului.

Statele membre care dețin președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite „triouri”. Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pentru o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele trei țări își pregătește propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni.

Trioul actual este alcătuit din președințiile Olandei, Slovaciei și Maltei.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Dovezi de unitate transatlantică la 30 ani de la căderea Zidului Berlinului: O statuie a lui Ronald Reagan, inaugurată la Berlin. O bucată din Zid cu chipul lui J.F. Kennedy, amplasată în fața sediului Comisiei Europene

Published

on

Cei 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, aniversați sâmbătă în capitala Germaniei sub decorul discursurilor încărcate de istorie ale președintelui Frank Walter Steinmeier și ale cancelarului Angela Merkel, au fost parțial umbriți de ecoul puternic al afirmațiilor președintelui francez Emmanuel Macron, care a descris NATO, o piatră de temelie a relațiilor transatlantice, drept o organizație aflată ”în moarte cerebrală”.

Poziția sa, mult mai radicală decât cea a omologului american Donald Trump, care afirma acum trei ani că ”NATO este o alianță învechită”, a fost întâmpinată cu o respingere categorică a unei astfel de gândiri. Rând pe rând, Angela Merkel, Jens Stoltenberg, Mike Pompeo și Ursula von der Leyen au apărat NATO în fața criticilor președintelui francez. Însuși președintele american a subliniat, în mesajul său ocazionat de comemorarea celor trei decenii, că SUA rămân determinate să lucreze alături de aliații săi.

Cancelarul german și secretarul general al NATO, în conferință comună de presă, au calificat o ”viziune radicală” și au subliniat că NATO rămâne o alianță puternică. Șeful diplomației americane, aflat și el la Berlin, a considerat drept ”agitație” afirmațiile lui Macron, argumentând că NATO este cea mai puternică alianță despre care istoria a documentat vreodată, atrăgând însă atenția că Alianța are nevoie de adaptare și modernizare pentru a nu fi depășită.

Puțin surprinzător, judecând după impresia lăsată a unei relații sudate cu Emmanuel Macron, președinta aleasă a Comisiei Europene a expus argumentul istoric – ”Istoria Europei nu poate fi povestită fără cea a NATO” – acesta fiind și un narativ din ce în ce mai pregnant în discuțiile ultimilor ani marcate de tensiunile dintre SUA și aliații europeni și emanciparea europeană în materie de apărare europeană. Narativul fiind: unitatea europeană a fost precedată de unitatea transatlantică.

Sub această deviză, prilejul comemorării celor 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului a adus sâmbătă cel puțin două mostre de unitate transatlantică: Ambasada Statelor Unite în Germania a inaugurat o statuie a fostului președinte american Ronald Reagan, în vreme ce în fața sediului Comisiei Europene de la Bruxelles este amplasată o bucată din Zid în care este înfățișat chipul fostului președinte american John Fitzgerald Kennedy.

În cuvinte puține: ”Ich bin ein Berliner” și ”Tear down this wall, Mr. Gorbachev”, două fraze auzite din vocile celor mai puternici lideri ai lumii cu Zidul Berlinului în spatele lor. În anii în care Zidul Berlinului a fost simbolul amar al Cortinei de Fier (1961 – 1989) și al Războiului Rece, doi președinți americani, în perioade diferite, și-au adus contribuția pentru ca legătura transatlantică să devină fundamentul păcii, libertății, democrației și, mai târziu, și pilon de sprijin pentru unificarea Germaniei și unitatea europeană.

Considerată una dintre cele mai bune cuvântări prezidențiale ale sale, discursul lui J.F. Kennedy din Berlinul de Vest, la 26 iunie 1963, a rămas cunoscut pentru fraza ”Ich bin ein Berliner” (n.r. – sunt un berlinez). În substanță, la doi ani de la începutul ridicării zidului, într-o etapă în care Războiul Rece cunoștea timpul crizei și escaladării nucleare între SUA și Uniunea Sovietică, discursul lui Kennedy a însemnat susținere morală, sprijin politic și un gest de prietenie pe care America îl oferea germanilor, o națiune rușinată și căită de ororile celui de-al Doilea Război Mondial și parțial primită, din cauza separării sale între Vest și Est, în structurile occidentale.  

Ronald Reagan este președintele american care a contribuit decisiv la îngroparea Războiului Rece, la prăbușirea regimurilor comuniste și la demantalarea Uniunii Sovietice. Fraza imperativă rostită la 12 iunie 1987 prin care Reagan îi cerea liderului sovietic Mihail Gorbaciov să dărăme zidul apărea pe fondul unei destinderi și unei dorințe sincere de cooperare care, în acei ani, culmina inclusiv cu semnarea Tratatului privind forțele nucleare intermediare, acordul ce a adus echilibrul strategic nuclear în Europa. 

La aceste mostre putem adăuga, de asemenea, amplasarea în urmă cu doi ani în fața noii case a NATO a două monumente – o bucată din Zid donată de Germania și o piesă din Turnurile Gemene de la World Trade Center -, fiecare cu istoria lor aparte pentru unitatea transatlantică. Sau, cu mult mai recent, decernarea de către Germania a medaliei ”Manfred Wörner”, ce poartă numele secretarului general al NATO din timpul căderii Zidului Berlinului și reunificării Germaniei, lui Jens Stoltenberg, actualul secretar general al Alianței.

La 30 de ani distanță, căderea Zidului Berlinului este o mărturie istorică pentru unitatea transatlantică, unificarea germană și cea europeană. Fără SUA, fără viziunea integrării vest-europene și fără dorința central și est-europenilor de a ieși de sub jugul comunist, liderii de astăzi nu ar fi avut ce discursuri cu cuvinte sobre sau grandioase să țină. Iar mulți dintre noi nu am fi fost primele generații care au cunoscut libertatea și speranța.

Continue Reading

EDITORIALE

EDITORIAL Dan Cărbunaru: Micul Parlament al Europei statelor mari

Published

on

Editorial

Micul Parlament al Europei statelor mari

Dan Cărbunaru

Parlamentul European trebuia să voteze, în această sesiune, Comisia Von der Leyen. Un Parlament care a cedat una dintre puținele sale puteri reale. Singura instituție democratică, ai cărei aleși sunt trimiși spre reprezentare directă de sutele de milioane de europeni, a cedat în fața unei structuri confederale, un Consiliu European care este rezultanta punctelor de vedere naționale ale marilor state, după cum se dovedește mai mereu în situații-cheie.

Renunțarea la spietzenkandidat, care a deschis drumul surprinzătoarei desemnări a doamnei Ursula Von der Leyen, înregistrează nu doar un eșec pentru poziția asumată de Parlamentul European, dar și un uriaș pas înapoi, din perspectivă politică, privind direcția spre care se îndreaptă Europa Unită. În loc să consolideze una dintre puținele decizii majore inspirate de a-i conecta pe cei aleși de cei care aleg, Uniunea rupe prematur conexiunea dintre Președintele Comisiei Europene și cetățenii săi. Executivul european devine simbolul viu al pașilor înapoi făcuți în ultimii cinci ani, după alegerile europene care au scos mai mult de jumătate de cetățeni din case, pentru a spune nu pericolului anti-europenisumului și populismului.

Respingerea propunerilor de comisari din trei state, reprezentând trei familii politice diferite, nu va acoperi pierderea majoră de autoritate și putere asumată prin renunțarea la capul de listă drept propunere de Președinte al Comisiei Europene.

Simbolistica acestei cedări de putere poate ascunde și semnele următorilor ani. Statele puternice, după ce și-au impus soluția la vârful Comisiei Europene – formal o aveau de gestionat la nivelul Consiliului European, dar selectând din rândul capilor de listă câștigători ai alegerilor – vor dezvolta o nouă agendă, în forță. Pe principiul deja enunțat, că dacă nouă ne e bine mergând mai repede în direcția care ne avantajează, vor profita și cei slabi sau mai mici, vor urma noi ajustări ale construcției europene. După începerea mandatului noii Comisii, le vom vedea succedându-se cu rapiditate. Pentru că jocurile și deciziile politice sunt acum încremenite până la tranșarea sorții Comisiei Von der Leyen.

Pentru țări precum România, efectele nu vor fi dintre cele mai bune. Cei mari, care își vor întări controlul și asupra metodei comunitare de conducere, vor elibera energiile deciziilor care vor schimba Europa așa cum o știm. Unele semne deja se pot vedea – directiva detașaților, buget separat pentru Zona Euro, reforma Spațiului Schengen, pachetul de mobilitate. Au existat chiar inițiative care să transforme în spectatori parlamentarii europeni din afara Zonei Euro când se votează pe domenii legate de Zona Euro. Sunt eurodeputați care mi-au spus că sunt uimiți de cum reușesc, uneori, statele puternice să își impună decizia în Parlamentul European cu toate forțele politice naționale mobilizate sub aceeași comandă, cu același interese, de la stânga la dreapta.

Forța unor state membre se vede și în extinderea Uniunii. Deși cea mai mare parte a Uniunii susține deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, Consiliul European blochează decizia, pentru că Franța se opune.

Este sau nu interesul Uniunii să nu permită în proximitatea sa dezvoltarea de interese contrare? Rușii, chinezii, saudiții și turcii de ani de zile se implică în Balcanii de Vest. Cine câștigă dacă această zonă decide să întoarcă spatele Uniunii care dă semnale, la rândul ei, că nu e interesată de extindere? Adică de crearea uneui spațiu de valori politice și economice unitare în Europa?

Când candidatul francez pentru comisar privind Piața Internă e respins în Parlament din motive de integritate, reacția Președintelui Macron și a Grupului său politic din Parlamentul European este aceea de a acuza nerespectarea unei înțelegeri politice de către populari și socialiști. Ce mai contează, apoi, că noua propunere nu mai respectă condiția echilibrului de gen. Poate vor contribui britanicii la acest echilibru, dacă nu ies din Uniune în următoarea săptămână și vor fi nevoiți să desemneze un comisar.

Oricare dintre aceste situații reprezintă motive serioase de analiză la București, capitala fără comisar. Nici în Comisia Juncker, nici în Comisia Von der Leyen…

Continue Reading

EDITORIALE

Amânarea votului pentru noua Comisie Europeană, o șansă pentru România: De ce viitorul comisar pentru vecinătate și extindere ar trebui să fie un român

Published

on

© Reprezentanța Comisiei Europene în România/ Facebook

Parlamentul European a avut trei momente în care și-a arătat autentica forță în sistemul democratic de putere al Uniunii Europene. Primul a fost acela când a ignorat negocierile de culise dintre liderii UE pentru pachetul de funcții în fruntea instituțiilor UE și l-a ales președinte pe David Sassoli. Cel de-al doilea a fost reprezentat de momentul alegerii Ursulei von der Leyen pentru funcția de președinte al Comisiei Europene cu o majoritate la limită, minim istorică și extrem de fragilă. Cel de-al treilea moment implică și România și se referă la respingerea, de către deputații europeni, a candidaților cu probleme propuși de România și Ungaria, țări ale căror guverne intraseră de multe ori în coliziune cu instituțiile UE pe tema valorilor europene, și a celui propus de Franța, într-un gest politic îndreptat ca sancțiune pentru modul cum Parlamentul European a fost ignorat de spiritul negocierilor între lideri conduse de Emmanuel Macron, iar candidatul celei mai mari familii politice europene (PPE), Manfred Weber, a fost împiedicat să revendice șefia Comisiei Europene în virtutea principiului Spitzenkandidat.

Acum, președintele Parlamentului European, David Sassoli, devine prima voce oficială care sugerează că votul de învestitură pentru viitoarea Comisie Europeană ar putea fi amânat, iar instalarea ei s-ar putea produce la 1 decembrie. Poate că actualul șef al executivului european, Jean-Claude Juncker, nu a fost doar ironic la adresa liderilor europeni când le-a făcut cunoscută percepția sa că le va dificil să îi găsească un înlocuitor.

Motivul amânării votului este lesne de observat și suficient de fezabil: România, Ungaria și Franța trebuie să propună noi candidați pentru pozițiile de comisar european. În termeni de calendar politic agreat, Comisia von der Leyen ar trebui supusă votului de aprobare din partea eurodeputaților la 23 octombrie, pentru a putea intra în mandat la 1 noiembrie. În termeni practici, intervalul de zece zile rămas este insuficient pentru a desfășura complexul proces anexat numirii unui comisar european: nominalizare din partea guvernului național, acceptare din partea Ursulei von der Leyen, răspunsuri la întrebări scrise din partea comisiilor de resort din Parlamentul European, avizul Comisiei pentru afaceri juridice, audiere în comisiile de specialitate și vot pozitiv din partea acestora. Inclusiv sub semnul excepționalului și al unei coordonări fără minimă șovaială este puțin probabil să înregistrăm o evoluție atât de spectaculoasă.

La București, această nominalizare depinde de rezultatul negocierilor pentru formarea unui nou cabinet executiv și se va întâmpla după ce vom avea un nou guvern, însă există probabilitatea ridicată că propunerea va proveni din rândul Partidului Național Liberal, membru al PPE. La Budapesta există o opțiune în persoana ambasadorului Ungariei la UE. La Paris, Emmanuel Macron are și opțiuni, dar și dorința de a plăti polițe, existând o singură certitudine: nu va renunța la portofoliul-mutant ce înglobează piața internă, industria apărării și politica spațială.

Deși dezonorant pentru o țară care doar ce a asigurat președinția rotativă a Consiliului UE să se afle în situația de a-și afla respins candidatul pentru funcția de membru al Comisiei Europene din cauza problemelor de integritate, România poate fi un beneficiar major al prorogării votului pentru instituirea Comisiei von der Leyen.

Domeniul alocat inițial României, cel al transporturilor, este important, inclusiv pentru țara noastră, din două perspective majore: carențele de infrastructură pe care le înregistrăm, inclusiv pe coridoarele de transport pan-europene la care suntem conectați, și oportunitatea de a coordona componenta mobilității militare, o inițiativă strategică UE-NATO, în care Uniunea Europeană își asumă facilitarea traversării frontierelor naționale și dezvoltarea pentru utilizare duală (civil și militar) a infrastructurii, iar Alianța Nord-Atlantică pune la dispoziție tehnica și forța militară pentru a permite desfășurarea trupelor oriunde în Europa în caz de necesitate.

O rocadă de portofolii între București și Budapesta ar fi, însă, o victorie de prestigiu pentru România, care ar ceda domeniul transporturilor și și-ar titulariza propunerea de comisar pentru portofoliul de vecinătate și extindere, alocat inițial Ungariei, un domeniu în care țara noastră are interese strategice naționale (dacă ne gândim la parcursul european al Republicii Moldova sau la statutul de stat de frontieră al UE și NATO). Această posibilitate a fost vehiculată timid în spațiul public de diferiți actori politici, semn că ea întrunește o posibilitate și că ar fi o opțiune de succes prin prisma rezonanței și a greutății politice pe care o astfel de poziție o conferă. Nu voi specula în cele ce urmează asupra potențialilor candidați, ci mă voi axa asupra portofoliului. Mizele și interesele strategice ale României înaintea persoanelor.

Încă de la nominalizarea lui László Trócsányi de către guvernul Viktor Orban, la Bruxelles a existat o rumoare că premierul suveranist al Ungariei trimite în Comisia Europeană un fost ministru al Justiției sub mandatul căruia Parlamentul European a activat articolul 7 din Tratatul UE din cauza acțiunilor executivului maghiar. Alocarea portofoliului pentru extindere și vecinătate a intensificat acest protest. Într-o analiză privind componența viitoarei Comisii, așa cum fusese ea anunțată la 10 septembrie, am intitulat această alocare de portofoliu drept ”În loc de titlu de gazetă: Un apropiat al lui Viktor Orban va evalua statul de drept în țările vecine ale UE și în țările candidate pentru aderare”.

De altfel, un motiv major care a stat la baza respingerii lui Trócsányi a fost determinat de deciziile sale în calitate de ministru al Justiției privind extrădarea unor suspecți ruși în privința traficului de arme sau de contractele firmei sale de avocatură în privința Centralei Nucleare de la Paks II, finanțată printr-un împrumut acordat Ungariei de către Rusia.

Bucureștiul este, în mod cert, un actor mai echilibrat, deopotrivă european și transatlantic, decât Budapesta, cu o atitudine față de Rusia în spiritul comunităților din care facem parte și cu capacitatea politică de a genera o orientare măsurată și către Balcanii de Vest și către vecinii din Est.

Iată câteva argumente:

1. În calitate de stat membru NATO, România a susținut și sprijină politica ușilor deschise în Balcanii de Vest, înțelegând că îndeplinirea criteriilor euro-atlantice este un pas și înspre integrarea europeană.

2. La nivelul UE, Bucureștiul, inclusiv din perspectiva președinției Consiliului, a insistat pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, ca să luăm exemplul cel mai recent. În privința vecinătății estice, este de prisos să argumentăm de ce un comisar român ar fi mai potrivit decât un comisar maghiar pentru țări partenere ale UE precum Georgia, Republica Moldova sau Ucraina.

3. Portofoliul de comisar european pentru extindere, ulterior fiind adăugată și politica de vecinătate (stabilită în 2003), a apărut în 1999, ca decizie politică precursoare valurilor de extindere din 2004 și 2007, când Uniunea Europeană s-a lărgit de la 15 la 27 de membri. Succesiv, această poziție a fost deținută de un german social-democrat (Günter Verheugen), de un finlandez liberal (Olli Rehn), de un ceh social-democrat (Štefan Füle) și de un austriac de centru-dreapta (Johannes Hahn). Un argument în plus în favoarea României din acest istoric este că toți cei patru foști comisari amintiți sunt oameni politici. Oliver Varhely, cel propus de Viktor Orban în locul lui László Trócsányi pentru poziția de comisar pentru vecinătate și extindere, este ambasadorul Ungariei pe lângă Uniunea Europeană. Deși diplomat cu o mare experiență, o astfel de numire ar da un semnal eterogen ca ambiția de pregătire a extinderii UE către Balcanii de Vest și de apropiere a țărilor din Parteneriatul Estic să nu fie călăuzită politic.

4. Mai mult, în ultimii cinci ani, în Comisia Juncker, a existat un cuplaj între Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate și comisarul pentru politică de vecinătate și extindere în privința acțiunii externe a Uniunii Europene în raport cu vecinătatea extrem de apropiată și aspirantă chiar la aderare. Acest cuplaj a reflectat și un echilibru politic, șefa diplomației europene provenind rândul social-democraților europeni, iar comisarul Hahn din familia popularilor europeni. Și în Comisia von der Leyen am regăsit inițial același echilibru: social-democratul Josep Borrell în poziția de Înalt Reprezentant și un comisar din partea Ungariei, unde, teoretic, guvernul este condus de un partid membru al PPE, dar suspendat din forurile acestuia. Or, și din această perspectivă, un comisar român din logica creării unui guvern în jurul PNL este cu mult mai reprezentativ pentru PPE, familie politică în care atât președintele Klaus Iohannis, cât și liberalii români se bucură de apreciere.

Ursula von der Leyen și-a intitulat echipa drept ”Comisia geopolitică”. Ar fi, în acest sens, un gest cât se poate de geopolitic ca portofoliul pentru vecinătate și extindere să revină unui comisar din România. Per total, însă, scenariul prefigurat de întârziere a numirii viitoarei Comisii Europene reflectă potențiale vulnerabilități în triunghiul esențial al arhitecturii decizionale europene: state membre – Parlament – Comisie. Fumul alb de la Bruxelles din vară s-ar putea să fi fost unul gri.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending