spot_img

O navă cu cereale pleacă din portul Odessa către Liban pentru prima oară de la ridicarea blocadei rusești

Cargoul Razoni, sub pavilionul Sierra Leone, este prima navă cu cereale care părăsește, luni, 1 august, portul ucrainean Odesa în baza unui acord între Ucraina și Rusia, negociat de ONU cu ajutorul Turciei, relatează AFP, preluat de Agerpres

Blocadele militare rusești din porturile ucrainene au agravat o criză alimentară globală tot mai mare, în special în țările africane.

Nava Razoni transportă peste 26.000 de tone de porumb și urmează să ajungă marți în apele teritoriale turcești, înainte de a „continua spre destinația sa finală la Tripoli, în Liban”, potrivit unui comunicat al ONU.

Ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a scris pe Twitter că Razoni este prima navă de acest tip care părăsește Odessa de când armata rusă și-a început invazia în Ucraina, la 24 februarie.

Într-un comunicat, un purtător de cuvânt al secretarului general al ONU, António Guterres, a salutat plecarea primei nave care părăsește Ucraina în cadrul Inițiativei pentru cereale din Marea Neagră, semnată la Istanbul luna trecută.

„Asigurarea faptului că grânele și produsele alimentare existente pot circula pe piețele globale este un imperativ umanitar”, a declarat purtătorul de cuvânt. „Secretarul general speră că aceasta va fi prima dintre numeroasele nave comerciale care se vor deplasa în conformitate cu Inițiativa semnată și că acest lucru va aduce stabilitatea și ușurarea atât de necesară pentru securitatea alimentară globală, în special în cele mai fragile contexte umanitare”, a adăugat oficialul.

La rândul său, șeful diplomației ucrainene, Dmitri Kuleba a afirmat că reluarea exporturilor de cereale ucrainene, pentru prima dată după începerea invaziei ruse, este „o uşurare pentru lume”.

„Lumea răsuflă uşurată în această zi, în special amicii noştri din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, întrucât primele cereale ucrainene părăsesc Odesa după luni de blocadă rusă. Ucraina a fost întotdeauna un partener de încredere şi va rămâne aşa dacă Rusia respectă partea sa de acord”, a scris Kuleba pe Twitter.

 

Ministerul turc al Apărării a afirmat într-o declarație că mai multe nave de cereale vor pleca ulterior prin coridoare sigure, așa cum s-a convenit în acordul istoric de la Istanbul.

Programul alimentar mondial al ONU intenționează să „achiziționeze, să încarce și să expedieze” o primă tranșă de 30.000 de tone de grâu din Ucraina pe o navă închiriată de ONU”, potrivit purtătorului de cuvânt al organizației.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare