Connect with us

NEWS

Obama, întrevedere cu Iurie Leancă. SUA oferă sprijin Republicii Moldova

Published

on

leanca obamaŞeful Guvernului moldovean, Iurie Leancă, a fost primit în cursul dimineţii, la Casa Albă, de vicepreşedintele Joe Biden. Preşedintele Barack Obama a participat şi el la întrevedere, potrivit Executivului american.

Liderii americani au multiplicat luni semnele de sprijin pentru Republica Moldova, în contextul unei vizite la Washington a premierului acestei foste republici sovietice angajate într-un proces de aderare la Uniunea Europeană, relatează AFP, potrivit Realitatea.net.

Şeful Guvernului moldovean, Iurie Leancă, a fost primit în cursul dimineţii, la Casa Albă, de vicepreşedintele Joe Biden.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Barak Obama a spus că a ţinut să vină personal ca să-l salute şi să-l felicite pe Iurie Leancă pentru Acordul de Asociere parafat la Summitul Parteneriatului Estic, care s-a desfăşurat la sfârşitul lunii noiembrie, anul trecut, la Vilnius.

„SUA susţine enorm parcursul european al Republicii Moldova, înţelegem că acest drum nu este unul uşor, susţinem integritatea teritorială si suveranitatea Republicii Moldova”, a declarat Barack Obama.

De asemenea, preşedintele american a spus că Statele Unite vor face tot ce le stă în puteri pentru stabilizarea situaţiei din regiune. „Inima mea e cu voi, sprijinul meu e pentru voi şi vreau să vă văd reuşind“, a mai declarat Barack Obama potrivit Lilianei Viţu, purtătoare de cuvânt a premierului.

La rândul său, Premierul Iurie Leancă i-a mulţumit lui Barack Obama pentru susţinerea generoasă din partea statului american atât la capitalul uman, cât şi financiar. Şeful Guvernului de la Chişinău a dat asigurări că Republica Moldova este un prieten bun al administraţiei de la Washington.

“Vom suplimenta fondurile pentru a ajuta R.Moldova să îşi dezvolte competitivitatea”, a declarat pentru presă secretarul de Stat american, înainte de o întrevedere cu premierul moldovean, Iurie Leancă, la Washington.
Washingtonul prevede să deblocheze încă 2,5 milioane de dolari pentru Republica Moldova, suma totală urmând să ajungă la 7,5 milioane.

În contextul în care Rusia a preluat controlul asupra Crimeei, o peninsulă din sudul Ucrainei aflată la aproximativ 600 de kilometri de Republica Moldova, John Kerry şi-a arătat îngrijorarea faţă de o eventuală atitudine similiară a Moscovei faţă de Chişinău.

“Îmi pare rău să spun, dar Rusia face presiuni asupra R.Moldova. Există probleme legate de sursele de energie”, a denunţat şeful diplomaţiei americane, adăugând că Washingtonul este “ferm angajat în direcţia aleasă de R.Moldova”.

John Kerry urmează să se deplaseze marţi la Kiev pentru a reafirma “sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei” şi a ameninţat Moscova cu măsuri de retorsiune dacă va continua “invazia” şi “agresiunea” în Crimeea.

La rândul său, Obama a apreciat că Moscova este “de partea rea a istoriei” în această criză şi a ameninţat cu adoptarea unor “măsuri economice şi diplomatice care ar izola Rusia”.

 

 

.

INTERNAȚIONAL

Secretarul general al ONU Antonio Guterres avertizează: Furtuna COVID-19 soseşte acum în teatrele de conflict. Ceea ce este mai rău abia urmează

Published

on

© United Nations/ Facebook

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres a atras vineri atenția că ”ceea ce este mai rău abia urmează” în zonele de conflict, reiterând apelul la încetarea focului în lume pentru a ajuta la limitarea răspândirii noului virus, potrivit AFP, citat de Agerpres.

”Există o şansă pentru pace, dar suntem departe de asta. Nevoia este urgentă. Furtuna COVID-19 soseşte acum în teatrele de conflict”, a completat acesta, prezentând un raport asupra progreselor obţinute de la apelul său lansat în 23 martie.

”Virusul a arătat cât de rapid poate să traverseze frontierele, să devasteze ţări şi să bulverseze vieţi. Ceea ce este mai rău abia urmează”, a subliniat şeful ONU.

Secretarul general al Națiunilor Unite a mai spus că ”un număr substanţial de părţi în conflict” şi-au exprimat acordul pentru o oprire a ostilităţilor, în special în ”Camerun, Republica Centrafricană, Columbia, Libia, Myanmar, Filipine, Sudanul de Sud, Sudan, Siria, Ucraina şi Yemen”.

Cu toate acestea, Antonio Guterres semnalează că există ”o imensă prăpastie rămâne între declaraţii şi acţiuni – transformarea cuvintelor în pace pe teren şi în vieţile oamenilor”.

”Pentru a face să tacă armele, trebuie să ne ridicăm vocile pentru pace”, a spus secretarul general al ONU.

Adunarea Generală a ONU a fost joi prima din cadrul Organizaţiei care a întrerupt tăcerea, adoptând prin consens o rezoluţie invitând la o ”cooperare internaţională” şi la ”multilateralism” pentru a înfrunta în mod unit pandemia şi nu dispersat.

Continue Reading

NEWS

Banca Mondială, pregătită să vină în sprijinul României în lupta sa împotriva COVID-19. România accesează 400 milioane de euro pentru combaterea impactului socio-economic al pandemiei de Coronavirus

Published

on

© World Bank Romania/ Facebook

Guvernul României a accesat linia de asistență financiară pre-aprobată în valore de 400 de milioane de euro, acordată de Banca Mondială, pentru a contribui la prevenirea răspândirii pandemiei de coroanvirus și la punerea în aplicare a unor măsuri în acest scop, a anunțat vineri banca printr-un comunicat.

Această finanțare sprijină o serie de intervenții menite să ducă la consolidarea serviciilor de intervenție și a celor medicale, la minimizarea pierderilor pentru sectoarele public și privat, precum și la protejarea vieții cetățenilor și a calității traiului în general.

Banca Mondială este pregătită să vină în sprijinul României în lupta sa împotriva pandemiei de COVID-19 și a efectelor acesteia asupra oamenilor, prin acordarea unui ajutor financiar rapid, precum și printr-o implicare pe termen lung,” a declarat Tatiana Proskuryakova, Directorul de Țară al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria. ”Ȋn funcţie de evoluţia situaţiei, vom continua să sprijinim România pentru a putea depăși această criză”, a completat aceasta.

România a beneficiat de această asistență financiară preaprobată (Catastrophe Deferred Drawdown Option – CAT-DDO), pe care Guvernul României a negociat-o cu Banca Mondială în luna iunie 2018.

Obiectivul acestui program este acela de a consolida cadrul instituțional și juridic din România pentru a putea gestiona eficient impactul fizic, social și fiscal în caz de situație medicală de urgență, în cazul unui dezastru natural sau al schimbărilor climatice. În plus față de sprijinul acordat Guvernului pentru dezvoltarea unor politici publice de importanță critică menite să consolideze reziliența, această facilitate acordă Guvernului posibilitatea de a accesa finanțare în termen de 48 de ore, pentru a putea reacționa în timp util în fața unui dezastru natural sau a unei urgențe de natură medicală.

În același timp, Biroul Băncii Mondiale din România lucrează acum la restructurarea portofoliului existent, în special în domeniul sănătății, pentru a-și valorifica o parte din fondurile existente în vederea finanțării achiziției unor echipamente necesare în contextul crizei actuale, precum și în domeniile afectate de criză dincolo de sectorul sănătății. Acest gen de asistență implică și furnizarea de asistenţă tehnică pentru diminuarea impactului economic pe care il va avea o posibila criză.

Grupul Băncii Mondiale pune la dispoziție un pachet de finanțare cu aprobare rapidă în valoare de 14 miliarde de dolari pentru a consolida răspunsul la efectele pandemiei de COVID-19 în țările aflate în curs de dezvoltare și pentru a reduce perioada de recuperare a acestora. Reacția rapidă include finanțare, consiliere în materie de politici publice și asistență tehnică pentru a ajuta țările să facă față impactului generat de această pandemie în domeniul medical și economic.

IFC oferă o finanţare de 8 miliarde de dolari pentru a ajuta societățile private afectate de pandemie și pentru a contribui la păstrarea locurilor de muncă. IBRD şi IDA pun la dispoziție o primă tranșă de 6 miliarde USD pentru a susține intervenția în domeniul asistenței medicale.

În cazul în care sunt țări care vor avea nevoie de un sprijin mai semnificativ, Grupul Băncii Mondiale va acorda 160 miliarde de dolari în următoarele 15 luni pentru a contribui la protejarea celor sărăci și vulnerabili, pentru a sprijini mediul de afaceri și procesul de recuperare economică.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Coronavirus: Banca Mondială, pregătită să aloce 160 de miliarde de dolari în următoarele 15 luni pentru a ajuta sanitar și economic. Cel mai mare beneficiar al primei etape de asistență va fi India

Published

on

© World Bank/ Twitter

Banca Mondială a ajunțat joi că este pregătită să aloce 160 de miliarde de dolari în următoarele 15 luni pentru a ajuta statele să reacționeze la consecințele sanitare imediate ale pandemiei de coronavirus și să sprijine redresarea economică, anunță AFP, citat de Agerpres.

Consiliul de administraţie al BM a aprobat joi ”un prim set de operaţiuni de ajutoare de urgenţă pentru ţările în curs de dezvoltare din întreaga lume”, se arată într-un comunicat în care este menţionat un ”prim set de proiecte, în valoare de 1.9 miliarde de dolari” destinat unui număr de 25 de ţări.

India va fi cel mai mare beneficiar al primei etape de asistenţă, cu o facilitate de 1 miliard de dolari, urmată de Pakistan, cu 200 milioane de dolari, şi Afganistan cu puţin peste 100 milioane de dolari. În afara acestor trei state, Banca Mondială va oferi ajutor ţărilor de pe aproape toate continentele.

”În cadrul acestei proceduri accelerate, este în curs de pregătire sprijin pentru un alt grup de 40 de ţări”, a declarat preşedintele instituţiei David Malpass în timpul unei conferinţe telefonice, precizând că se urmăreşte ”remedierea consecinţelor imediate asupra sănătăţii” ale pandemiei.

”Avem deja operaţiuni de răspuns în domeniul sănătăţii în peste 65 de ţări”, a precizat acesta.

În același timp, Corporația Financiară Internațională (IFC) din cadrul Băncii Mondiale, destinată sectorului privat, oferă o finanțare de 8 miliarde de dolari ”pentru a ajuta companiile private afectate de pandemie și pentru a păstra locurile de muncă”.

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, avertiza la 25 martie că pandemia de coronavirus ”amenință întreaga omenire, prin urmare întreaga omenire trebuie să riposteze. Răspunsurile individuale ale țărilor nu vor fi suficiente. Trebuie să oferim ajutor persoanelor celor mai vulnerabile, milioane și milioane care nu se pot proteja singure.Un astfel de demers ține de solidaritatea umană. De asemenea, este crucial pentru combaterea virusului. Acesta este momentul în care trebuie să facem un pas înainte spre cei vulnerabili”.

Astfel, acesta a lansat un plan global privind răspunsul umanitar coordonat, care va dura până în luna decembrie, pentru combaterea pandemiei de coronavirus în unele dintre cele mai vulnerabile țări ale lumii, în efortul de a proteja milioane de oameni și de a opri răspândirea necontrolată a virusului pe glob.

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020

ajutorcoronavirus.ro

Advertisement
Advertisement

Trending