Connect with us

U.E.

Odiseea Brexit-ului ar putea lua sfârșit în luna iunie pentru Theresa May. Premierul britanic a fost de acord să anunțe luna viitoare când va fi ales succesorul său

Published

on

©️ UK Prime Minister/ Facebook

Premierul britanic Theresa May a promis că va anunța în prima săptămână din iunie, după ce acordul privind ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană va fi supus votului Camerei Comunelor pentru a patra oară, când va fi ales succesorul său, informează BBC.

Prim-ministrul May a discutat joi seara, scrie Politico Europe, cu Graham Brady, influent membru al Partidului Conservator. După întrevedere, Graham Brady a afirmat public că premierul May își canalizează toată energia pentru ca Acordul Brexit să fie aprobat la începutul lunii iunie.

Cei doi se vor reîntâlni pentru ”a decide asupra unui calendar vizând organizarea alegerilor pentru o nouă conducere a partidului”.

Dacă acordul, convenit de May în luna noiembrie a anului trecut cu negociatorii europeni, va fi din nou respins de Parlamentul de la Londra, de data aceasta pentru a patra oară, mai multe surse au informat că ea își va da demisia. 

Anunțul lui Brady dă astfel startul cursei pentru conducerea Guvernului de la Londra, dorință manifestatp deja de miniștri din Cabinetul care se întrunește pe Downing Street, dar și de parlamentari, anunță The Guardian.

Din această din ultimă categorie face parte și fostul ministru britanic de Externe, Borins Johnson, care a confirmat că dorește să-i ia locul Theresei May. ”Sigur voi candida”, a spus acesta la o întâlnire cu oameni de afaceri organizată la Manchester.

Se așteaptă ca în competiția pentru fotoliul de premier să intre nu mai puțin de 20 de candidați.

În cazul în care acordul privind Brexit-ul nu va fi votat de Camera Comunelor, Theresa May ar putea amâna demisia sa, invocând drept argument faptul că nu va părăsi sediul de pe Downing Street 10 decât atunci când acordul de retragere va primi votul de încredere al parlamentarilor.

Cu toate acestea, este greu de crezut că May va recurge la o astfel de strategie, care ar putea alimenta și mai mult dorința conservatorilor eurosceptici de a vota împotriva înțelegerii din noiembrie.

Partidul Laburist a precizat că nu va sprijini un acord formal care nu implică o uniune vamală. Discuțiile referitoare la Brexit între conservatori și laburiști sunt încă în derulare, dar ambele părți vor trebui să decidă în câteva zile dacă acest proces de negociere va mai continua sau nu, luând în calcul că există opinii divergențe privind elemente esențiale.

Amintim că premierul Theresa May a supraviețuit în luna ianuarie unei moțiuni de cenzură declanșată de Partidul Laburist, după ce, în luna decembrie a anului trecut, un vot de neîncredere declanșat de Partidul Conservator la adresa șefei guvernului de la Londra a picat.

Regulamentul partidului prevede că o procedură similară nu poate fi organizată la mai puțin de 12 luni de la primul vot.

Liderii statelor membre ale UE-27 au ajuns la 11 aprilie la un consens pentru a prelungi, din nou, termenul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană până cel târziu la data 31 octombrie 2019, data la care actuala Comisie Europeană își încheie mandatul.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

U.E.

Instituțiile UE au ajuns la un acord privind bugetul pentru 2020. Clima, tinerii, creșterea și competitivitatea, puncte focale pentru noile alocări financiare

Published

on

euro bani moneda
© Calea Europeană/ Zaim Diana

Consiliul și Parlamentul European au ajuns luni seara, cu doar o oră înaintea expirării termenului privind negocierile de conciliere, la un acord privind bugetul UE pentru 2020, care se va concentra puternic pe creștere și competitivitate, acțiune climatică și alte priorități ale UE, precum securitatea și gestionarea migrației, potrivit unui comunicat

Angajamentele totale stabilite de negociatorii din partea PE și Consiliului se ridică la 168,7 miliarde de euro, reprezentând o creștere de 1,5% față de bugetul pentru anul 2019.  Plățile totale se ridică la 153,6 miliarde EUR, în creștere cu 3,4% față de 2019. De asemenea, 1,5 miliarde de euro au fost puse deoparte pentru cheltuieli neprevăzute.

Această creștere reflectă angajamentul ferm de a continua implementarea accelerată a programelor 2014-2020, obiectivul fiind asigurarea plăților în timp util către beneficiari și evitarea acumulării substanțiale a cererilor de plată în următorii câțiva ani, în special în ceea ce privește politica de coeziune. Legat de acest subiect, reprezentantul permanent al României la UE, Luminița Odobescu, a confirmat că ,,nivelul de plăți pentru coeziune și agricultură au fost atinse” în urma acordului la care au ajuns instituțiile europene

Cifrele convenite se bazează pe premisa că Marea Britanie va continua să participe pe deplin la finanțarea și implementarea bugetului UE pentru 2020.

În ceea ce privește obiectivele de politici, UE și-a propus să aloce cel puțin 20% din cheltuieli pentru protecția climei în perioada 2014-2020. Pentru a contribui la îndeplinirea acestui obiectiv, Parlamentul și Consiliul au convenit să pună un accent mai mare pe acțiunile climatice în mai multe domenii precum cercetarea și dezvoltarea (Orizont 2020), infrastructura de transport și energie (Facilitatea Conectarea Europei) și acțiunea externă a UE. S-au alocat fonduri suplimentare programului LIFE al UE, care va primi 590 de milioane EUR, și Agenției Europene de Mediu pentru recrutarea de personal nou care să sprijine lupta împotriva schimbărilor climatice.

Pe lângă climă, bugetul de anul viitor se va concentra și pe tineri, mai exact pe sprijinirea nevoilor lor de formare și încadrare pe piața muncii. În acest sens, Inițiativa pentru ocuparea forței de muncă pentru tineri va fi consolidată cu 23,8 milioane de euro, urmând să fie completată cu alte 50 de milioane de euro în vara anului 2020, dacă Comisia Europeană confirmă că este necesar. În plus, programul Erasmus + va fi majorat cu 50 de milioane euro.

Astfel, bugetul UE 2020 este despre ,,continuitate”, potrivit comisarului european pentru buget, Guenter Oettinger, care a precizat că ,,va contribui la crearea de locuri de muncă, va aborda schimbările climatice și va stimula investițiile în toată Europa. Va investi în tineri și va face Europa mai sigură”.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE): Parteneriatul Președinte – PNL reprezintă garanția că România se va transforma dintr-un stat acaparat de o gașcă de interese într-o țară funcțională

Published

on

© Cristian Bușoi/ Facebook

Temelia României pe care și-o doresc românii a fost consolidată deja de președintele Klaus Iohannis în cei cinci ani la Palatul Cotroceni, a precizat eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE) într-o postare pe Facebook.

Acesta l-a însoțit luni pe șeful statului la Ploiești, unde ”am întâlnit sute de prahoveni care mi-au spus același lucru: vrem o Românie demnă, în care să fim egali în fața legii, în care să se investească mai mult și unde meritocrația să fie mai presus de interese și relații. Vrem o Românie din care să nu mai fim nevoiți să plecăm! Vrem o Românie normală!”

Europarlamentarul Cristian Bușoi a explicat că ”parteneriatul Președinte – Partidul Național Liberal reprezintă garanția că România se va transforma dintr-un stat rigid, acaparat de o gașcă de interese, într-o țară funcțională, cu instituții eficiente, în care deciziile se iau transparent și în care banii publici sunt folosiți strict în beneficiul românilor.”

Preşedintele Klaus Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 37,82%, fiind urmat de candidatul PSD, Viorica Dăncilă, cu 22,26%, cu care se va confrunta în turul al doilea pe 24 noiembrie.

Continue Reading

U.E.

România are un nou agent guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene: Emilia Gane, numită în funcție de premierul Ludovic Orban

Published

on

Emilia Gane a fost desemnată în calitate de agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi Tribunalul Uniunii Europene, cu rangul de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, printr-o decizie a premierului Ludovic Orban, publicată, luni, în Monitorul Oficial.

Potrivit deciziei, desemnarea Emiliei Gane s-a făcut în cauzele în care se împlinesc termene procedurale în lunile noiembrie-decembrie 2019, precizează Agerpres.

Totodată, prim-ministrul a dispus eliberarea, la cerere, a lui Costin-Radu Canţăr, din funcţia de agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, însărcinat cu reprezentarea României în faţa Curţii de Justiţie, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, precum şi a Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.

Agentul guvernamental la CJUE are rang de subsecretar de stat în cadrul MAE.

În ce o privește, Emilia Gane lucrează în prezent în cadrul structurii agentului guvernamental pentru CJUE ca șef de serviciu. 

Emilia Gane a mai ocupat această funcție în 2009, când a fost numită de fostul premier Emil Boc, relatează Ziare.com.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending