Omagii ale liderilor occidentali la moartea lui Mihail Gorbaciov: A deschis calea către o Europă liberă, jucând un rol crucial în încheierea Războiului Rece

Omagii ale liderilor occidentali, între care cele ale președinților SUA și Franței, premierului Marii Britanii și președintei Comisiei Europene, s-au revărsat în noaptea de marți spre miercuri pentru Mihail Gorbaciov, ex-liderul Partidului Comunist al URSS și deopotrivă primul și ultimul președinte al Uniunii Sovietice, care a decedat marți la vârsta de 91 ani. Perioada de șase ani în care a condus Uniunea Sovietică s-a remarcat prin încheierea Războiului Rece ca urmare a unor summit-uri și decizii istorice împreună cu președinții americani Ronald Reagan și George H.W. Bush la Geneva, Reykjavik, Washington, Moscova și Malta, inclusiv acorduri pentru reducerea armamentului nuclear, prin căderea Cortinei de Fier și prăbușirea Zidului Berlinului, care a favorizat reunificarea Germaniei, căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est și calea spre o Europă liberă, democratică și unită, și lansarea unor politici de reformă a PCUS și a Uniunii Sovietice care, în cele din urmă, au grăbit implozia sistemului comunist și disoluția URSS, permițând dobândirea independenței pentru statele baltice, Ucraina sau Republica Moldova.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a adus un omagiu lui Mihail Gorbaciov salutând “un lider demn de încredere şi respectat”.

Ultimul lider al Uniunii Sovietice “a jucat un rol crucial în încheierea Războiului Rece şi în căderea Cortinei de Fier. El a deschis calea către o Europă liberă. Este o moştenire pe care nu o vom uita. RIP. Mihail Gorbaciov”, a scris von der Leyen pe Twitter.

Premierul britanic în exercițiu Boris Johnson a salutat “curajul şi integritatea” ultimului lider al URSS, spunând că “angajamentul său neobosit” a fost un “exemplu” în contextul invaziei ruse din Ucraina.

“Sunt întristat să aflu de moartea lui Gorbaciov. Întotdeauna am admirat curajul şi integritatea de care a dat dovadă pentru a pune capăt Războiului Rece. În momentul agresiunii lui Putin în Ucraina, angajamentul său neobosit de a deschide societatea sovietică rămâne un exemplu pentru noi toţi”, a scris Boris Johnson pe Twitter.

Președintele american Joe Biden l-a descris pe Gorbaciov ca fiind un om cu o “viziune remarcabilă”, care și-a condus țara pe calea reformelor.

“Acestea au fost actele unui lider rar – unul cu imaginația de a vedea că un viitor diferit era posibil și cu curajul de a-și risca întreaga carieră pentru a-l realiza. Rezultatul a fost o lume mai sigură și o mai mare libertate pentru milioane de oameni”, a declarat Biden, citat de The Guardian.

“În calitate de lider al URSS, a colaborat cu preşedintele Ronald Reagan pentru a reduce arsenalele nucleare ale celor două ţări, spre marea uşurare a oamenilor din întreaga lume care se rugau pentru încetarea cursei înarmării nucleare. După zeci de ani de represiune politică brutală, el a adoptat reforme democratice”, a spus Joe Biden într-un comunicat, rememorând întâlnirea sa la Gorbaciov de la Casa Albă din anul 2009.

Președintele francez Emmanuel Macron l-a descris pe Gorbaciov ca fiind “un om al păcii, ale cărui alegeri au deschis o cale spre libertate pentru ruși”. “Angajamentul său pentru pace în Europa a schimbat istoria noastră comună”, a adăugat el.

António Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite, a declarat că Gorbaciov a fost un “om de stat unic în felul său, care a schimbat cursul istoriei”.

“Lumea a pierdut un lider global impunător, un multilateralist angajat și un avocat neobosit al păcii. Sunt profund întristat de dispariția sa”, a scris el pe Twitter.

Ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, cel care a pus capăt Războiului Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reușit să împiedice prăbușirea Uniunii Sovietice, a murit marți, 30 august 2022, la spital.

Gorbaciov, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990, a încheiat acorduri de reducere a armamentului cu SUA, fiind protagonistul unor summit-uri istorice cu președinții americani Ronald Reagan și George H.W. Bush, şi parteneriate cu statele occidentale pentru a prăbuși Cortina de Fier, care a divizat Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, şi a dus la reunificarea Germaniei.

El a condus Uniunea Sovietică între anii 1985 și 1991, când aceasta s-a destrămat. Gorbaciov a fost ales la 11 martie 1985, la vârsta de 54 de ani, în fruntea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în calitate de secretar general al PCUS. 

Când a devenit secretar general al Partidului Comunist Sovietic, a încercat să reformeze partidul comunist și economia aflată în recesiune prin introducerea glasnostului (“transparenței”), perestroikăi (“reconstrucției”) și uskorenie (“accelerării” dezvoltării economice), politici lansate oficial la cel de-al XXVII-lea Congres al Partidului Comunist din februarie 1986, dar reformele sale au scăpat de sub control.

Pe 25 decembrie 1991, Mihail Gorbaciov a demisionat din funcția de președinte al URSS, poziție stabilită în 1990 în timpul conducerii sale. Prin acest act, s-a produs și disoluția Uniunii Sovietice.

Top 5 în această săptămână

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Postări Conexe

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare