Connect with us

INTERNAȚIONAL

Omul care a declanșat Brexit-ul își publică memoriile. Fostul premier David Cameron va lansa pe 19 septembrie volumul autobiografic ”For the record”

Published

on

© Donald Tusk/ Facebook

Fostul premier conservator britanic David Cameron din perioada 2010-2016 îşi va publica în septembrie o lucrare autobiografică intitulată ”For the Record”, înaintea congresului anual al partidului său, a anunţat joi editura William Collins, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Se aşteaptă ca această carte să primească o mare atenţie mediatică, întrucât în ea s-ar putea regăsi amănunte despre decizia lui Cameron de a convoca referendumul desfăşurat pe 23 iunie 2016.

Potrivit editurii William Collins, lucrarea va fi publicată pe 19 septembrie în versiune tipărită, dar şi în versiune digitală şi audio, încheie sursa citată.

La trei ani distanță de la referendumul cu pricina, procesul de retragere a Marii Britanii din UE a fost prelungit până la 31 octombrie 2019, după ce anterior acordul de ieșire a picat de trei ori la vot în Parlamentul de la Londra. Cu toate acestea și în contextul impasului menționat, David Cameron a declarat că nu regretă organizarea acestui referendum.

Anul acesta, atât Donald Tusk, cât și Jean-Claude Juncker, șefii principalelor instituții europene, au continuat să critice decizia pe care David Cameron a luat-o în 2016.

La 1 aprilie, trei zile mai târziu după ce ieșirea Marii Britanii din UE programată la 29 martie nu s-a produs, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a calificat pe David Cameron, ”unul dintre cei mai mari distrugători ai timpurilor moderne” și a spus că fostul premier al Regatului Unit i-a interzis Comisiei Europene să joace un rol în campania pentru referendumul privind Brexit-ul.

Anterior, într-un documentar apărut la BBC, președintele Consiliului European, Donald Tusk, menționa că a discutat cu Cameron înainte de referendum, într-un moment în care acesta încerca să obțină concesii de la liderii europeni cu privire la migranți, din dorința de a-i contracara pe parlamentarii conservatori eurosceptici.

Tusk spune că l-a avertizat pe Cameron că ”nu există apetit pentru o revoluţie”, şi adaugă: ”L-am întrebat pe David Cameron: De ce ai decis acest referendum, este atât de periculos, de stupid chiar”.

‘El mi-a spus – şi am fost într-adevăr surprins şi chiar şocat – că unicul motiv a fost propriul său partid. ”(Mi-a spus că) se simţea cu adevărat în siguranţă, dar credea în acelaşi timp că nu există riscul unui referendum, dat fiind că partenerii săi de coaliţie, liberalii, vor bloca această idee a unui referendum. Dar pe urmă, în mod surprinzător, a câştigat şi nu a mai existat un partener de coaliţie. Aşa încât, paradoxal, David Cameron a devenit victima reală a propriei victorii”, a explicat Tusk.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.