Organizația Națiunilor Unite începe marți audierile publice cu candidații la postul de secretar general, în număr de opt până în prezent, a anunțat purtătorul de cuvânt al președinției Adunării Generale, Dan Thomas, transmite agenția Prensa Latina, citată de Agerpres.
Statele membre și societatea civilă vor avea ocazia unui schimb de opinii cu aspiranții la succesiunea actualului secretar general, Ban Ki-moon, cărora le vor putea solicita puncte de vedere asupra diferitelor subiecte, a indicat purtătorul de cuvânt, într-o întâlnire cu presa acreditată la Națiunile Unite, precizează deschide.md.
Mai mult de 1.000 de întrebări au fost primite din partea unor reprezentanți ai societății civile din 70 de state, a precizat Thomas.
La sesiunea de întrebări și răspunsuri de marți vor lua parte candidații Igor Luksic (Muntenegru), Irina Bokova (Bulgaria) și Antonio Guterres (Portugalia).
Miercuri va fi rândul candidaților Danilo Turk (Slovenia), Vesna Pusic (Croația) și Natalia Gherman (Republica Moldova), iar joi vor urma Helen Clark (Noua Zeelandă) și Srgjan Kerim(Macedonia).
Dacă ulterior vor apărea și alți candidați, aceștia vor avea aceeași oportunitate de interacțiune, a mai precizat Dan Thomas.
Până în prezent, șapte din cei opt candidați confirmați — cu excepția fostului premier neozeelandez Helen Clark — și-au făcut deja cunoscute punctele de vedere referitoare la exercitarea funcției de secretar general. Aspiranții sunt de acord asupra importanței respectării principiilor Cartei Națiunilor Unite și drepturilor omului, precum și asupra cooperării în scopul păcii și al unei dezvoltări durabile.
Conform purtătorului de cuvânt, actualul proces de alegere a secretarului general al ONU este unul fără precedent, scopul fiind garantarea unei transparențe maxime.
Mandatul lui Ban Ki-moon în fruntea ONU se va încheia în luna decembrie.
.




