ONU: Rusia, Turcia și Emiratele Arabe Unite, încălcări „flagrante” ale embargoului asupra armelor în Libia

Cinci țări au accelerat transporturile de arme către Libia după ce Organizația Națiunilor Unite a impus un embargo asupra armelor pentru a preveni escaladarea conflictului, potrivit unui raport al ONU, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Raportul observatorilor independenți privind sancțiunile asupra Libiei – prezentat Comitetului de sancțiuni pentru Libia al Consiliului de Securitate al ONU – a constatat că Turcia, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Rusia și Qatar au încălcat embargoul asupra armelor în această țară.

„Embargoul asupra armelor rămâne total ineficient”, se arată în raportul ONU.

Turcia și Qatar susțin Guvernul de Uniune Națională (GNA) de la Tripoli în conflictul său cu forțele generalului Khalifa Haftar din estul țării, care este susținut în principal de Egipt, Emiratele Arabe Unite (EAU) și Rusia.

Raportul a constatat, de asemenea, că Egiptul, Iordania, Rusia, Siria, Qatar, Turcia și Emiratele Arabe Unite au încălcat sancțiunile ONU după ce nu au făcut verificările necesare asupra „încărcăturii navelor comerciale suspecte sau a aeronavelor cu destinația Libia pentru care existau motive întemeiate”.

Raportul a subliniat, de asemenea, implicarea puternică a Turciei, Rusiei și EAU.

„De la implicarea mai directă a Turciei în decembrie 2019 și a Emiratelor Arabe Unite în ianuarie 2020, transferurile de arme către Libia din partea cele două state au fost extinse, flagrante și efectuate fără să țină cont de sancțiuni”.

Raportul mai precizează „că sprijinul logistic militar direct al Federației Ruse către ChVK Wagner și, posibil, către celelalte companii militare private din Federația Rusă … a crescut semnificativ din ianuarie 2020 până în iunie 2020”.

Wagner Group este o companie militară privată din Rusia, care ar fi operat în Libia din decembrie, având acolo circa 1.200 de persoane desfășurate, potrivit unui raport confidențial separat al ONU, consultat de Reuters în mai.

Potrivit raportului ONU de miercuri, au fost efectuate aproximativ 338 de „zboruri suspecte din Siria cu avioane militare ale Federației Ruse” către Libia în perioada 1 noiembrie 2019 – 31 iulie 2020.

Cu toate acestea, președintele rus Vladimir Putin a declarat în ianuarie că rușii din Libia nu sunt reprezentați sau plătiți de guvernul său.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare