Opoziția pro-rusă din Muntenegru profită de declarațiile lui Donald Trump: Cel mai bine informat om al planetei a recunoscut Muntenegru ca fiind cea mai instabilă ţară

Descrierea de către Donald Trump a Muntenegrului drept o ”ţară mică foarte agresivă” ce ar putea declanşa un război mondial este ”un mesaj clar” transmis de preşedintele Statelor Unite, a comentat joi pentru France Presse un lider al opoziţiei pro-ruse.

FOTO: NATO

Cel mai bine informat om al planetei, Trump, a recunoscut pur şi simplu Muntenegru ca fiind cea mai instabilă ţară şi cea mai mică a NATO şi a lansat un mesaj clar că el nu vede de ce ar trebui să-şi trimită aici copiii pentru a fi ucişi“, a declarat Andrija Mandic, contactat de AFP prin telefon, potrivit Agerpres.

Președintele american Donald Trump a făcut marți o nouă declarație controversată cu privire la NATO și la angajamentul său pentru apărarea colectivă cuprinsă în articolul V din Tratat, sugerând că trimiterea de trupe pentru a apăra un mic aliat al NATO ar putea să se finalizeze cu un dezastru.

Întrebat într-un interviu acordat Fox News, de ce SUA ar trebui să trimită trupe pentru a apăra o țară mică, cum ar fi Muntenegru, Trump a răspuns: “Înțeleg ce spui, am pus aceeași întrebare. Muntenegru este o țară mică, cu oameni foarte puternici. Sunt oameni foarte agresivi, pot deveni agresivi, și felicitări, sunteți în al treilea război mondial”.

Muntenegru este cel mai recent membru al NATO, aderând la Alianța Nord-Atlantică în iunie 2017.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.