Connect with us

U.E.

Pandemia de COVID-19 a provocat prima scădere a salariilor în Germania de după 2007

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

Salariile nominale în Germania au înregistrat scăderi în 2020, pentru prima dată de la colectarea datelor, în 2007, a anunțat miercuri Oficiul federal de statistică (Destatis), potrivit Xinhua, citat de Agerpres.

Câştigurile nominale au scăzut cu 0,7% în 2020 comparativ cu 2019. Ţinând cont de evoluţia inflaţiei, care a fost de 0,5% în 2020, scăderea salariilor este şi mai brutală, fiind în medie de 1,1%.

Cu toate acestea, datele nu surprind și sprijinul financiar cuprins în schema guvernamentală pentru angajații cu program de lucru redus, deși aceste sume ”au atenuat pierderea câștigurilor pentru mulți angajați” în timpul pandemiei de COVID-19.

Numărul de ore de lucru săptămânale pentru cei angajaţi full-time a scăzut în 2020 cu 2,9%, comparativ cu 2019. Cel mai sever declin, de 19,4%, a fost în industria ospitalităţii, iar cel mai redus în sectoarele economice, conform datelor Destatis.

Scăderea din 2020 pune astfel capăt unui deceniu de creștere continuă a salariilor în prima economie a zonei euro, de aproape 2,5% pe an.

În această perioadă, economia a beneficiat de introducerea unui salariu minim pe economie în 2015 și de o rată scăzută a șomajului, care a crescut puterea de negociere a sindicatelor.

Scăderea salariilor înregistrată anul trecut a fost însoțită și de o creștere a șomajului, care, în prezent este de aproape 6% în Germania, comparativ cu 5%, înaintea crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Institutul de cercetare economică Ifo a înrăutăţit estimarea pe 2021 privind creşterea PIB-ului Germaniei la 3,7%, faţă de prognoza anterioară, de 4,2%, transmit DPA şi Xinhua, citate de Agerpres.

Conform Ifo, numărul şomerilor ar urma să scadă uşor anul acesta, de la 2,7 milioane la 2,65 milioane, sau de la o rată a şomajului de 5,9% la 5,8%, în funcţie de evoluţia pandemiei.

Un alt institut german de cercetare economică, IW, previzionează un avans al PIB-ului celei mai mari economii europene de 3% în 2021 şi avertizează că Germania nu va ajunge la nivelul de dinaintea crizei până în 2022.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Un spațiu online mai sigur: Deputații europeni dau undă verde deschiderii negocierilor cu statele membre pentru Actul legislativ privind serviciile digitale

Published

on

©Digital EU/ Twitter

Deputații europeni au convenit joi, 20 ianuarie, asupra unui proiect de măsuri pentru a combate conținutul ilegal, a responsabiliza platformele pentru algoritmii pe care-i folosesc și pentru a îmbunătăți moderarea conținutului, informează comunicatul oficial

Textul aprobat astăzi de Parlament cu 530 de voturi pentru, 78 voturi împotrivă și 80 abțineri va fi utilizat ca mandat de negociere cu președinția franceză a Consiliului, care reprezintă statele membre.

Eliminarea conținutului ilegal și prevenirea răspândirii dezinformării

Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA) definește responsabilități și obligații de diligență clare pentru furnizorii de servicii intermediare, în special pentru platformele online, cum ar fi platformele de comunicare socială și piețele online.

DSA instituie un mecanism de „notificare și acțiune”, precum și garanții pentru eliminarea produselor, serviciilor sau conținutului ilegal online. Furnizorii de servicii de găzduire ar trebui să dea curs acestor notificări, „fără întârzieri nejustificate, ținând seama de tipul de conținut ilegal notificat și de caracterul urgent al măsurilor care trebuie luate”. Eurodeputații au inclus și garanții mai puternice pentru a se asigura că notificările sunt prelucrate nearbitrar și nediscriminatoriu, cu respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv a libertății de exprimare.

Piețele online trebuie să se asigure că consumatorii pot cumpăra produse sigure online, susțin deputații. Astfel, au consolidat obligația de a trasa comercianții (principiul „cunoaște-ți clientul”).

Obligații suplimentare pentru platformele foarte mari

Platformele online foarte mari (VLOP) vor fi supuse unor obligații specifice din cauza riscurilor caracteristice pe care le prezintă în ceea ce privește diseminarea conținutului ilegal și a conținutului dăunător. DSA va contribui la combaterea conținutului dăunător (chiar dacă nu este ilegal) și a răspândirii dezinformării. În acest scop, va include dispoziții privind evaluările obligatorii ale riscurilor, măsurile de atenuare a riscurilor, auditurile independente și transparența așa-numitelor „sisteme de recomandare” (algoritmi care determină ce văd utilizatorii).

Parlamentul European a introdus mai multe modificări la propunerea Comisiei, inclusiv în următoarele domenii:

  • scutirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici de anumite obligații prevăzute în Actul legislativ privind serviciile digitale;
  • publicitatea direcționată: textul prevede o alegere mai transparentă și informată pentru destinatarii serviciilor digitale, inclusiv informații despre modul în care datele lor vor fi monetizate. Procesul prin care destinatarul refuză să își dea consimțământul nu va fi mai complicat sau mai îndelungat decât cel de acordare a consimțământului. În cazul în care destinatarii refuză să își dea consimțământul sau și-au retras consimțământul, destinatarilor li se vor oferi alte opțiuni pentru a accesa platforma online, inclusiv opțiuni bazate pe publicitate fără urmărire;
  • tehnicile de direcționare sau de amplificare care implică date cu caracter personal ale minorilor în scopul afișării publicității vor fi interzise, precum și vizarea persoanelor fizice pe baza unor categorii speciale de date care permit vizarea grupurilor vulnerabile;
  • despăgubiri: destinatarii serviciilor digitale și organizațiile care îi reprezintă trebuie să aibă dreptul de a solicita despăgubiri pentru orice daune suferite în urma nerespectării de către platforme a obligațiilor de diligență care le revin;
  • platformelor online ar trebui să li se interzică să utilizeze tehnici de înșelare sau de incitare pentru a influența comportamentul utilizatorilor prin elemente de design manipulator („dark patterns”);
  • mai multe opțiuni în domeniul ierarhizării bazate pe algoritmi: platformele online foarte mari ar trebui să furnizeze cel puțin un sistem de recomandare care nu se bazează pe crearea de profiluri. 

De asemenea, în decursul unui webminar, Atanaska Koleva, responsabilă pentru DSA în cadrul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor din Parlamentul European (IMCO) a adus în prim-plan termenul “trusted flaggers” (semnalizatori de încredere), un mecanism prin care platformele să combată conținutul ilegal online. Utilizatorii vor avea posibilitatea de a raporta conținutul ilegal într-un mod simplu și eficient. Va fi creat un canal privilegiat pentru „trusted flaggers”  pentru a raporta conținutul ilegal, la care platformele vor trebui să reacționeze cu prioritate.

Mai mult, tot cu ajutorul „trusted flaggers” va fi disponibil și un sistem prin care proprietarii de mărci să poată identifica și elimina mai rapid și mai ușor produsele contrafăcute.

„Am păstrat posibilitatea ca și autoritățile publice să fie trusted flaggers, însă coordonatorul de servicii digitale din fiecare stat membru va fi cel care va verifica conformitatea intermediarilor online și va aplica regulamentul”, a spus Atanaska Koleva. 

Aceasta a precizat că fiecare stat membru va trebui să numească un coordonator al serviciilor digitale, o autoritate independentă care va fi responsabilă de supravegherea serviciilor de intermediere stabilite în statul membru respectiv și de coordonarea cu autoritățile sectoriale specializate.

Alte amendamente aprobate în plen se referă la necesitatea ca furnizorii să respecte în termenii și condițiile lor libertatea de exprimare, precum și libertatea și pluralismul mass-mediei, precum și o nouă dispoziție privind dreptul de utilizare și de plată a serviciilor digitale în mod anonim. 

Continue Reading

Daniel Buda

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Parlamentul European a votat cu largă majoritate cele două proiecte privind bunăstarea animalelor, pentru care eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) a fost responsabil, în calitate de raportor, în Comisia privind protecția animalelor în timpul transportului (ANIT) din Parlamentul European.

În fiecare an, milioane de animale vii sunt transportate pe cale rutieră, maritimă, feroviară și aeriană în interiorul și în afara UE pentru sacrificare, îngrășare sau reproducere. Bunăstarea lor în timpul acestor călătorii ar trebui să fie asigurată prin norme speciale ale UE, în vigoare din 2005. Cu toate acestea, s-a dovedit că aceste norme nu sunt aplicate corespunzător.

”Bunăstarea animalelor în timpul transportului nu este negociabilă și trebuie respectată până când animalele ajung la destinația finală. Transportul animalelor vii trebuie să continue, atât în statele membre, cât și în țările terțe, respectând în același mod cele mai înalte standarde de bunăstare a animalelor. Aceste aspecte sunt importante pentru economia UE și pentru supraviețuirea financiară a fermierilor noștri. După 18 luni de muncă continuă, alături de colegii mei din Comisia de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului, am livrat două instrumente relevante pentru Comisia Europeană prin care se asigură standarde înalte de bunăstare a animalelor pe durata transportului, dar și protejarea intereselor fermierilor. Nu a fost o muncă deloc ușoară, având în vedere pozițiile diverse manifestate în cadrul Comisiei ANIT cu privire la transportul de animale vii, însă am ajuns la un rezultat echilibrat, în favoarea fermierilor, dar și în favoarea consumatorilor, având la bază respectarea normelor privind bunăstarea animalelor”, a declarat Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European.

De asemenea, Daniel Buda și-a exprimat încrederea că ”aceste două proiecte reprezintă un instrument eficient ce va fi valorificat de către Comisia Europeană astfel încât să oferim cele mai bune soluții atât în avantajul fermierilor europeni, cât și din punct de vedere al respectării celor mai înalte standarde de bunăstare a animalelor.”

Comisia de anchetă a Parlamentului, instituită în iunie 2020 pentru a investiga presupusele încălcări ale normelor UE privind transportul animalelor, a concluzionat în luna decembrie că dispozițiile UE în acest domeniu nu sunt întotdeauna respectate în statele membre și nu iau pe deplin în considerare diferitele nevoi ale animalelor.

Printre cele mai evidente încălcări se numără lipsa spațiului superior, a apei sau a aprovizionării cu alimente pentru animalele transportate, faptul că animalele sunt transportate atunci când nu sunt apte pentru transport și supraaglomerarea. Sunt utilizate vehicule necorespunzătoare, iar transportul are loc uneori la temperaturi extreme și pe durate de călătorie prelungite.

Pentru a remedia situația, eurodeputații au adoptat joi recomandări, cu 557 de voturi pentru, 55 împotrivă și 78 abțineri, după 18 luni de informare.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, ei invită Comisia și țările UE să își intensifice eforturile pentru a respecta bunăstarea animalelor în timpul transportului, pentru a actualiza normele UE și pentru a numi un comisar UE responsabil cu bunăstarea animalelor.

Limitarea duratei călătoriei și asigurarea unui confort adecvat

Durata călătoriei animalelor domestice destinate sacrificării nu ar trebui să depășească opt ore, solicită deputații, iar animalele gestante aflate în ultima treime a perioadei de gestație nu ar trebui transportate mai mult de patru ore. Vițeii neînțărcați cu vârsta mai mică de patru săptămâni nu ar trebui transportați decât de către fermieri și pe o distanță mai mică de 50 km.

Deputații doresc camere CCTV pe vehiculele de transport, în special pentru încărcare și descărcare. Autoritățile naționale ar trebui să aprobe planurile de călătorie numai dacă se preconizează că temperatura va fi cuprinsă între 5°C și 30°C. Ar trebui înregistrate nivelurile de temperatură, umiditate și amoniac din vehicule, adaugă eurodeputații.

Întreruperea exportului de animale vii

Nu există un sistem de control, avertizează eurodeputații, care să verifice transportul animalelor către țări din afara UE. Aceștia solicită ca statele membre să inspecteze toate transporturile către țări din afara UE, pentru a se asigura că animalele sunt hrănite și hidratate, că dispozitivele de adăpare funcționează în mod corespunzător și că au suficient loc și spațiu superior. Exportul de animale vii ar trebui să fie autorizat numai dacă respectă standardele europene în materie de bunăstare a animalelor

Transportul cărnii în locul animalelor vii

Eurodeputații pledează pentru o tranziție către un sistem mai eficient și etic, care să favorizeze transportul de material seminal sau de embrioni în locul animalelor de reproducție, precum și al carcaselor și cărnii în locul animalelor transportate în vederea sacrificării. Aceștia solicită Comisiei să prezinte de urgență, până cel târziu în 2023, un plan de acțiune pentru a sprijini această tranziție, inclusiv o propunere privind un fond specific pentru a reduce la minimum impactul socioeconomic al modificărilor care trebuie efectuate.

Continue Reading

U.E.

UE și Canada, consultări privind securitatea europeană: Reiterăm apelul nostru către Rusia de a detensiona situația de la granița cu Ucraina

Published

on

© European Union, 2022

UE și Canada și-au reiterat apelul către Rusia de a detensiona situația de la granița cu Ucraina, în același timp respingând încercările Moscovei de submina fundamentele securității europene și de a redefini acordurile de securitate și sferele de influență.

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell s-a văzut joi, la Bruxelles, cu ministrul de externe candian Mélanie Joly, în contextul unor activități diplomatice intense în Uniunea Europeană, peste Atlantic și în Ucraina.

„Mélanie și cu mine împărtășim îngrijorarea profundă cu privire la provocările și consolidarea militară a Rusiei la granița ucraineană și reamintim sprijinul nostru pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Reiterăm apelul nostru către Rusia de a detensiona situația. În egală măsură, respingem încercările Rusiei de a submina principiile fundamentale ale securității europene și de a încerca să redefinească acordurile de securitate și să restabilească sfere de influență învechite în Europa”, a declarat, într-o conferință de presă comună cu omologul canadian, șeful diplomației UE. 

Rusia a masat 140.000 de trupe la granița cu Ucraina, sub pretextul unei mobilizări defensive în raport cu apropierea prea mare a NATO de teritoriul său, însă aliații occidentali acuză Moscova că pregătește o nouă incursiune militară în Ucraina, după anexarea Crimeei în 2014. 

Citiți și Șeful diplomației europene precizează că UE nu va înainta propriile propuneri de securitate Rusiei

În acest context, UE și Canada au făcut „un schimb de evaluări cu privire la situația de pe teren și despre eforturile internaționale în curs de desfășurare în această privință”. De asemenea, au folosit reuniunea de joi ca pe „o bună ocazie de a ne reafirma determinarea de a face față acestei provocări și de a sublinia consultările intense cu toți partenerii aliați cheie”, a precizat Înaltul Reprezentant Josep Borrell.

În final, șeful diplomației europene a subliniat că amenințarea din partea Rusiei la adresa integrității teritoriale a Ucrainei este reală și periculoasă, iar aliații iau în considerare un răspuns „foarte costisitor” în cazul oricărei agresiuni împotriva partenerului din vecinătatea UE.

„Cu siguranță, există o mare amenințare la granița ucraineană, iar noi luăm această amenințare foarte în serios. Considerăm această concentrare de trupe la granița ucraineană [ca fiind] ceva care reprezintă o amenințare și poate fi un mare pericol și lucrăm împreună cu aliații pentru a fi pregătiți să punem în aplicare un răspuns – care va fi foarte costisitor pentru Rusia – în cazul în care va exista orice fel de agresiune împotriva Ucrainei”, a mai subliniat Josep Borrell.

De asemenea, tot joi, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reiterat unitatea transatlantică în jurul contracarării prin sancțiuni de mare amploare acțiunile destabilizatoare ale Moscovei în Europa de Est.

Continue Reading

Facebook

NATO7 hours ago

Bogdan Aurescu a discutat cu consilierul pentru securitate națională al lui Joe Biden după ce liderul SUA a anunțat că va “crește prezența trupelor în Polonia și România” dacă Rusia atacă Ucraina

PARLAMENTUL EUROPEAN7 hours ago

Un spațiu online mai sigur: Deputații europeni dau undă verde deschiderii negocierilor cu statele membre pentru Actul legislativ privind serviciile digitale

INTERNAȚIONAL8 hours ago

“Rusia nu are forța Occidentului unit”: SUA impun sancțiuni împotriva a patru agenți ruși după o reuniune a miniștrilor de externe american, german, francez și britanic

Daniel Buda8 hours ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

U.E.8 hours ago

UE și Canada, consultări privind securitatea europeană: Reiterăm apelul nostru către Rusia de a detensiona situația de la granița cu Ucraina

Gheorghe Falcă8 hours ago

Gheorghe Falcă: Am votat în Parlamentul European pentru o mai bună protejarea a animalelor în timpul transportului

U.E.8 hours ago

Șeful diplomației europene precizează că UE nu va înainta propriile propuneri de securitate Rusiei

CONSILIUL UE8 hours ago

Marcel Ciolacu, întâlnire cu ambasadoarea Franței: Să facem din aderarea României la Spațiul Schengen o prioritate a președinției franceze a Consiliului UE

REPUBLICA MOLDOVA9 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu omologul Natalia Gavrilița despre posibilitatea asigurării cantităților necesare de păcură Republicii Moldova

Eugen Tomac9 hours ago

Eugen Tomac denunță șantajul practicat de Rusia: Războiul gazelor este pedeapsa Moscovei pentru drumul european pe care românii din R. Moldova l-au ales

Daniel Buda8 hours ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE1 day ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN1 day ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.1 day ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN1 day ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE1 day ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.2 days ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

Advertisement

Team2Share

Trending