Connect with us

INTERNAȚIONAL

Papa Francisc dedică migranților un monument în Piața Sf. Petru care să reamintească importanța ospitalității încurajată de Evanghelie

Published

on

© Instagram/franciscus

Suveranul Pontif dedică migranților un monument în Piața Sf. Petru, de la Vatican, care să reamintească credincioșilor despre importanța ospitalității încurajată de Evanghelie, informează VaticanNews.

,,Am vrut această operă artistică aici, în Piața San Pietro, ca să amintească tuturor provocarea Evangheliei cu privire la ospitalitate”, a subliniat Sfântul Părinte la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată duminică, 29 septembrie 2019, când Biserica catolică a marcat Ziua mondială a migrantului și a refugiatului.

Papa Francisc a salutat participanții la celebrarea euharistică prin care a dorit să reînnoiască ,,atenția Bisericii față de diferitele categorii de persoane vulnerabile și în mișcare”.

Împreună cu credincioșii din toate diecezele lumii, a reluat pontiful, ,,am marcat Ziua mondială a migrantului și a refugiatului pentru a reafirma necesitatea ca nimeni să nu rămână exclus din societate, fie că e vorba de un cetățean cu reședință de vreme îndelungată, fie că e vorba de un nou sosit”.

Pentru a evidenția acest angajament, Suveranul Pontif a inaugurat o sculptură care se inspiră din aceste cuvinte ale Scrisorii către Evrei: ,,Nu uitați ospitalitatea, căci datorită ei unii, fără a-și da seama, i-au primit pe îngeri” (Evr 13,2).

Într-o postare pe Twitter, Papa Francis transmite că ,,nu este vorba doar despre migranți, ci despre noi toți, despre familia umană, chemați să construim împreună o lume mai în concordanță cu planul lui Dumnezeu”.

Monumentul, realizat din bronz și argilă, reprezintă un grup de migranți de diferite culturi și diferite perioade istorice. ”Am vrut această operă artistică aici, în Piața San Pietro, ca să amintească tuturor provocarea Evangheliei cu privire la ospitalitate”, a subliniat Sfântul Părinte.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

POLITICĂ

Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu: Democrația, drepturile omului sau statul de drept, pilonii pe care România și SUA și-au clădit parteneriatul strategic

Published

on

© Marcel Ciolacu - Facebook

Democraţia, drepturile omului sau statul de drept sunt pilonii de încredere pe care România şi SUA şi-au clădit parteneriatul strategic de-a lungul timpului, afirmă preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis sâmbătă de Ziua naţională a Statelor Unite ale Americii.

“Anul acesta sărbătorim 140 de ani de relaţii diplomatice cu Statele Unite ale Americii. În toată această perioadă, România a demonstrat că este un susţinător puternic al legăturii transatlantice. Un partener şi un prieten de nădejde în regiune care va rămâne pe deplin angajat în consolidarea acestei relaţii ca parte indispensabilă pentru securitatea şi prosperitatea cetăţenilor noştri. Valorile universale exprimate în Declaraţia de Independenţă a SUA ratificată acum 244 de ani sunt valabile şi astăzi şi continuă să inspire naţiunile noastre. Democraţia, drepturile omului sau statul de drept sunt pilonii de încredere pe care România şi SUA şi-au clădit parteneriatul strategic de-a lungul timpului”, a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

El spune că, deşi “astăzi sărbătoarea este puţin altfel, simbolul reprezentat de “Ziua Independenţei” rămâne la fel de vibrant în sufletele tuturor cetăţenilor americani, iar aceasta este poate cea mai importantă formă de celebrare a acestui moment istoric pentru naţiunea americană”.

“Urez “La mulţi ani!” Statelor Unite ale Americii! Happy Independence Day!”, a mai scris Marcel Ciolacu. 

Statele Unite ale Americii celebrează la 4 iulie împlinirea a 244 de ani de la semnarea Declarației de Independență prin care cele 13 colonii din America de Nord își declarau independența față de Marea Britanie.

Continue Reading

POLITICĂ

Premierul Ludovic Orban, de Ziua Independenței SUA: România este profund atașată consolidării relației transatlantice

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

România este profund atașată consolidării relației transatlantice, o opţiune firească, bazată pe valori, idealuri și interese comune, împărtășite de popoarele noastre, a afirmat, sâmbătă, prim-ministrul Ludovic Orban, cu ocazia unui mesaj transmis la împlinirea a 244 de ani de la Declarația de Independență a Statelor Unite.

“Happy Independence Day partenerului nostru strategic – Statelor Unite ale Americii. România este profund atașată consolidării relației transatlantice, o opţiune firească, bazată pe valori, idealuri și interese comune, împărtășite de popoarele noastre”, a spus Orban, conform unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Joi, cu ocazia unei recepții oferite de Ambasada SUA la București, premierul Ludovic Orban a subliniat că România este şi va continua să fie unul dintre aliaţii de nădejde ai SUA, o opţiune firească bazată pe valori, idealuri şi interese comune.

Vă asigur că România, partener strategic puternic al SUA şi stat profund ataşat consolidării relaţiei transatlantice, atât sub forma Alianţei nord-atlantice, cât şi a cooperării SUA-UE, va acţiona şi pe mai departe pentru ca această relaţie să se intensifice. România este şi va continua să fie unul dintre aliaţii de nădejde ai SUA, este o opţiune firească bazată pe valori, idealuri şi interese comune împărtăşite de popoarele noastre. Am convingerea că Parteneriatul nostru va continua să crească stimulat de prietenia şi legăturile dintre cetăţenii noştri şi autorităţile din cele două ţări, precum şi dintre companiile şi investitorii români şi americani sau dintre organizaţiile universitare şi civice din statele noastre”, a spus Orban.

Statele Unite ale Americii celebrează la 4 iulie împlinirea a 244 de ani de la semnarea Declarației de Independență prin care cele 13 colonii din America de Nord își declarau independența față de Marea Britanie.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ambasadorul Adrian Zuckerman, de Ziua Independenței SUA: Cred în măreția Statelor Unite și a României. Asigurați-vă că flacăra libertăţii arde în România

Published

on

© US Embassy Bucharest/ Facebook

SUA rămân angajate în îmbunătăţirea statului de drept în România, să asigure suveranitatea şi securitatea României şi să creeze oportunităţi pentru toţi românii, să prospere, a declarat, joi, ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, la recepţia de Ziua Independenţei.

În cadrul discursului său, Zuckerman a amintit faptul că s-a născut în România, iar părinţii săi au emigrat, în perioada comunismului. În acest context, ambasadorul a făcut un apel la curaj şi apărarea democraţiei.

„Cred în măreţia Statelor Unite. Cred în măreţia României. Cred în măreţia democraţiei. Cred că un viitor mai bun este posibil. Iar pentru a-l îndeplini, vă cer dumneavoastră, tuturor celor care mă ascultaţi în această seară, să fiţi curajoşi; să protejaţi libertatea şi democraţia; să vă asiguraţi că flacăra libertăţii arde în România şi peste tot în lume şi vă cer să credeţi în dumneavoastră şi într-o Românie mai bună. Vă cer tuturor să faceţi fapte măreţe!”, a spus ambasadorul Adrian Zuckerman, cu ocazia Zilei Independenţei SUA, în cadrul unui eveniment la care au participat preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban.

 

Statele Unite ale Americii celebrează la 4 iulie împlinirea a 244 de ani de la semnarea Declarației de Independență prin care cele 13 colonii din America de Nord își declarau independența față de Marea Britanie.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending