INTERNAȚIONAL
Parlamentarii georgieni îl aleg președinte pe fostul fotbalist Mihail Kavelașvili, aliat al partidului de guvernământ pro-rus Visul Georgian
Published
1 month agoon
Un colegiu electoral dominat de partidul de guvernământ „Visul Georgian” l-a ales sâmbătă, 14 decembrie, pe Mihail Kavelașvili ca nou președinte al Georgiei, relatează BBC.
Decizia a fost luată în contextul unei crize politice profunde și al protestelor de amploare împotriva guvernului pentru amânarea discuțiilor de aderare la Uniunea Europeană. Kavelașvili, cunoscut pentru retorica sa vehement anti-occidentală și pozițiile conservatoare, a obținut 224 de voturi din 225, într-un proces electoral indirect.
Actuala președintă, Salome Zurabișvili, a denunțat alegerile ca fiind ilegitime, declarând:
„Ceea ce se va întâmpla mâine în parlament este o parodie – va fi un eveniment complet lipsit de legitimitate, neconstituțional și ilegitim.”
Zurabișvili a fost o critică vocală a partidului de guvernământ, acuzând „Visul Georgian” de tendințe autoritare și de manipularea alegerilor cu sprijinul Rusiei. Ea a susținut că Georgia se află sub influența unei „operațiuni speciale rusești”, care vizează subminarea democrației în țară.
În același timp, protestele împotriva guvernului s-au intensificat, mii de cetățeni ieșind în stradă pentru a sprijini orientarea pro-europeană a țării. Autoritățile au răspuns violent, arestând sute de persoane în ultimele săptămâni, inclusiv activiști, jurnaliști și membri ai opoziției.
Kavelașvili: de la fotbalist la președinte
În vârstă de 53 de ani, Mihail Kavelașvili este un fost fotbalist cu o carieră internațională, inclusiv la cluburi europene precum Manchester City. Ulterior, el a devenit parlamentar în 2016 și un susținător fidel al partidului „Visul Georgian”. Kavelașvili este cunoscut pentru discursurile sale anti-LGBTQ și pentru atacurile la adresa Occidentului.
Criticii îl consideră o marionetă a miliardarului Bidzina Ivanișvili, fondatorul partidului „Visul Georgian” și figură influentă în politica georgiană. În semn de recunoștință pentru loialitatea sa, Kavelașvili a fost propulsat la șefia statului într-un moment de maximă instabilitate.
„Occidentul vrea ca oamenii să fie toleranți față de o ideologie care se pretinde umanitară, dar este de fapt opusă umanității”, a declarat Kavelașvili, criticând influența occidentală asupra societății georgiene.
Într-o țară unde președintele are puteri simbolice, Kavelașvili preia funcția pe 29 decembrie, înlocuind-o pe Zurabișvili, care a promis să nu demisioneze până când nu vor fi organizate noi alegeri. Situația tensionată și deciziile controversate ale guvernului alimentează temerile că Georgia ar putea să se îndepărteze de parcursul european, accentuând instabilitatea politică și socială.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
You may like
Georgia: Salome Zourabichvili se consideră în continuare singurul „președinte legitim” în ciuda învestirii anti-occidentalului Mikheil Kavelashvili
SUA impun sancțiuni fondatorului Visului Georgian pentru subminarea viitorului democratic și euro-atlantic al Georgiei în beneficiul Federației Ruse
Comisia Europeană propune reintroducerea vizelor de călătorie pentru funcționarii din Georgia, ca răspuns la represiunea violentă împotriva protestatarilor
SUA și Regatul Unit anunță sancțiuni împotriva unor oficiali din cadrul Ministerului de Interne din Georgia pentru reprimarea violentă a protestelor antiguvernamentale
Președinta Georgiei face apel la UE să sprijine democrația georgiană pentru a contracara influența Rusiei și pentru a-și apăra interesele strategice din regiune
Președinta în funcție a Georgiei vine în fața Parlamentului European. Salome Zourabichvili a anunțat că nu-și va părăsi poziția până la noi alegeri legitime
REPUBLICA MOLDOVA
Maia Sandu avertizează: După criza umanitară provocată pe malul stâng, Kremlinul speră la o criză politică pe malul drept
Published
3 hours agoon
January 14, 2025By
Diana ZaimPreședinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut o conferință de presă după ce a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) privind situația din sectorul energetic și a informat că malul drept nu are datorii față de Gazprom. De asemenea, liderul moldovean a avertizat că după criza umanitară provocată pe malul stâng, Kremlinul are ca scop să provoace o criză politică pe malul drept.
„Scopul acestei crize umanitare provocate de Kremlin pe malul stâng este provocarea unei crize politice pe malul drept și escaladarea situației. Federația Rusă, în ultimii ani, a întreprins mai multe încercări de destabilizare pe malul drept și a încercat de fiecare dată să implice regimul de la Tiraspol în aceste acțiuni de destabilizare. Ceea ce se întâmplă acum este și o formă de presiune care vine de la Kremlin pe regimul de la Tiraspol, pentru ca acesta să fie mai cooperant în aceste acțiuni ale Kremlinului orientate pentru a destabiliza situația în Republica Moldova”, a declarat Maia Sandu”, a transmis șeful statului Maia Sandu.
Maia Sandu a subliniat în fața presei că nu există datorii față de Gazprom: „Malul drept nu are datorii față de Gazprom, așa cum în mod fals insinuează partea rusă și încearcă să justifice această decizie de a nu furniza în continuare gaze pe malul stâng. Nu există datorii, există un audit internațional care confirmă acest lucru.”
„Această criză energetică este provocată de decizia concernului Gazprom de a nu livra gaze naturale pe malul stâng, în pofida obligațiilor contractuale, contract semnat încă din anul 2021. Gazprom a decis, încă din 2022, în mod unilateral, să nu își onoreze angajamentele față de malul drept, reducând atunci substanțial livrările de gaze naturale și, de atunci, gazele naturale care au continuat să vină de la Gazprom au mers pe malul stâng. De la 1 ianuarie, așa cum cunoașteți cu toții, aceste gaze nu mai sunt furnizate pe malul stâng și această situație a generat o criză umanitară pe malul stâng. În secolul nostru avem oameni care nu au căldură, care nu au electricitate sau apă câteva ore pe zi. Este o situație extrem de complicată pentru acești oameni. Chișinăul nu împiedică tranzitul de gaze rusești pe teritoriul nostru”, a mai adăugat aceasta.
România livrează deja energie electrică Republicii Moldova, acoperind o bună parte din deficitul de aproximativ 600 MW, rezultat din stoparea gazului rusesc către Transnistria.
SUA
Cu câteva zile înainte de a-i preda ștafeta lui Trump, Joe Biden a semnat un ordin pentru construirea infrastructurii AI: Nu vom permite să fim depășiți când vine vorba de tehnologia care va defini viitorul
Published
4 hours agoon
January 14, 2025By
Teodora IonPreședintele american Joe Biden a semnat marți un ordin pentru accelerarea construirii de noi centre de date specializate în Inteligența Artificială (IA), pentru a se asigura că Statele Unite vor continua să domine această tehnologie, anunță AFP, citat de Agerpres.
”Statele Unite sunt lider mondial în domeniul inteligenței artificiale (AI). Inteligența artificială de ultimă generație va avea implicații profunde asupra securității naționale și un potențial enorm de a îmbunătăți viața americanilor, dacă va fi exploatată în mod responsabil, de la vindecarea bolilor până la menținerea comunităților în siguranță prin atenuarea efectelor schimbărilor climatice. Cu toate acestea, nu ne putem lua avansul de bunăvoie. Nu vom permite ca America să fie depășită în ceea ce privește tehnologia care va defini viitorul și nici nu ar trebui să sacrificăm standardele de mediu esențiale și eforturile noastre comune de a proteja aerul curat și apa curată”, a declarat Joe Biden într-un comunicat publicat de Casa Albă.
Ordinul le dă dispoziție Pentagonului și Ministerului Energiei să închirieze situri federale unde companii vor putea construi rapid, pe cheltuiala lor, centre de date IA cu servere avansate, alimentate din surse energetice curate.
Administrația Biden al cărei mandat se încheie în această lună a prezentat luni noi norme privind exportul de cipuri informatice avansate utilizate în domeniul inteligenței artificiale, anunță Deutsche Welle.
Acest cadru este văzut ca un efort de a împiedica China și alte țări să aibă acces la tehnologii avansate.
”În prezent, SUA este lider mondial în domeniul inteligenței artificiale – atât în ceea ce privește dezvoltarea inteligenței artificiale, cât și proiectarea cipurilor de inteligență artificială – și este esențial să păstrăm această poziție”, a declarat reporterilor Gina Raimondo, secretarul pentru comerț.
Această politică de ultim moment a administrației Biden se bazează pe măsurile introduse în 2023, care limitau exportul anumitor cipuri IA către China.
Cu toate acestea, noile norme depășesc granițele Chinei.
”Suntem îngrijorați cu privire la măsurile adoptate astăzi de SUA de restricționare a accesului la exporturile de cipuri avansate de inteligență artificială pentru anumite state membre ale UE și pentru întreprinderile acestora. Considerăm că este, de asemenea, în interesul economic și de securitate al SUA ca UE să cumpere cipuri AI avansate din SUA fără restricții: cooperăm strâns, în special în domeniul securității, și reprezentăm o oportunitate economică pentru SUA, nu un risc de securitate”, au transmis vicepreședintele executiv Henna Virkkunen, responsabilă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, și Maros Sefcovic, care se ocupă de comerț și securitate economică, precum și de relații interinstituționale și transparență.
Cei doi au anunțat că au transmis deja preocupările lor actualei administrații SUA și și-au arătat nerăbdarea de a colabora în mod constructiv cu următoarea administrația, sub conducerea lui Trump.
NATO
”Santinela Baltică”. NATO își intensifică activitatea în Marea Baltică pentru a proteja infrastructura critică în fața atacurilor hibride
Published
5 hours agoon
January 14, 2025By
Teodora IonNATO își intensifică activitatea pentru a detecta și opri atacurile împotriva cablurilor submarine de energie și date din Marea Baltică, a transmis marți secretarul general Mark Rutte, informează Politico Europe.
Acesta a anunțat într-un comunicat că organizația va lansa programul ”Santinela Baltică”, ce va angrena ”o serie de mijloace”, inclusiv fregate, avioane de patrulare maritimă și ”o mică flotă de drone navale”.
Principalii lideri NATO se află la Helsinki pentru a discuta despre securizarea Mării Baltice ca răspuns la o serie de acte de sabotaj asupra cablurilor de telecomunicații și de energie. Miniștrii apărării au arătat anterior cu degetul spre Rusia pentru aceste incidente.
Summitul este găzduit de președintele finlandez Alexander Stubb și de prim-ministrul estonian Kristen Michal, și include șefi de stat din Danemarca, Germania, Letonia, Lituania, Polonia, Suedia, precum și un înalt funcționar al Comisiei Europene.
Până în prezent, țările afectate nu au fost în măsură să atribuie în mod clar atacurile Moscovei – o provocare comună în cazul așa-numitelor atacuri hibride, din care fac parte și atacurile asupra infrastructurii critice.
Eforturile NATO vor implica intensificarea supravegherii în zonă, a declarat Rutte, și integrarea eforturilor naționale de supraveghere ale țărilor membre pentru ”detectarea exhaustivă a amenințărilor”.
”Căpitanii navelor trebuie să înțeleagă că potențialele amenințări la adresa infrastructurii noastre vor avea consecințe, inclusiv posibila îmbarcare, sechestrare și arestare”, a declarat Rutte.
Alianța va colabora, de asemenea, cu furnizorii de infrastructură critică, astfel încât cablurile să fie mai reziliente, a spus el.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
Care sunt principalele realizări ale României în 2024 și care sunt domeniile în care țara noastră are potențialul de a se dezvolta (clasament al asociației ”Cred în România”)
Maia Sandu avertizează: După criza umanitară provocată pe malul stâng, Kremlinul speră la o criză politică pe malul drept
Cu câteva zile înainte de a-i preda ștafeta lui Trump, Joe Biden a semnat un ordin pentru construirea infrastructurii AI: Nu vom permite să fim depășiți când vine vorba de tehnologia care va defini viitorul
Comisarul european Roxana Mînzatu, în dialog cu tinerii din Varșovia (20 ianuarie). Dezinformarea în lumea digitală, tema dezbaterii
Dan Motreanu va aborda în PE implementarea Mecanismului de stimulare a talentelor: Regiunea Nord-Vest din România va primi sprijin pentru atenuarea schimbărilor demografice
ICI București devine partener activ în inițiativa AI Factories: România va juca un rol strategic în inovația tehnologică europeană
”Santinela Baltică”. NATO își intensifică activitatea în Marea Baltică pentru a proteja infrastructura critică în fața atacurilor hibride
Ministrul român de externe, alături de secretarul de stat adjunct al SUA pentru Europa: O relație transatlantică puternică, vitală pentru România
Maia Sandu a discutat cu James O’Brien, oficial al Departamentului de Stat al SUA, despre securitatea energetică și consolidarea democrației în R. Moldova
Armata României își extinde prezența militară la trei din cele opt grupuri de luptă NATO de pe flancul estic
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Într-un discurs-moștenire, Biden îi predă lui Trump o politică externă în care SUA “câștigă competiția mondială”: China nu ne va depăși. De când a început războiul, eu am stat în centrul Kievului, nu Putin
Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE
Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern
Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa
Donald Tusk, la debutul președinției Poloniei la Consiliul UE: “Suntem pregătiți să pornim din nou pe calea europeană a măreției, forței și suveranității”
“Securitate, Europa!”. Președintele Consiliului European consideră că președinția Poloniei la Consiliul UE va dovedi că “patriotismul și integrarea europeană sunt interconectate”
În acordurile imnului UE, Cătălin Predoiu și omologul bulgar au ridicat simbolic ultima barieră de frontieră în primul minut al anului 2025, marcând aderarea deplină a României și a Bulgariei la Schengen
Guvernul adoptă Ordonanța „Trenuleț”, un set de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului la 7% în 2025 și menținerea accesului României la fondurile europene și din PNRR
Guvernul a depus jurământul. Klaus Iohannis: Oamenii așteaptă să mențineți ferm traiectoria pro-europeană și euro-atlantică din ultimii 35 de ani. Vă rog să acţionaţi aşa
Guvernul “Ciolacu 2” a primit la limită votul de încredere al Parlamentului României. Cabinetul coaliției PSD-PNL-UDMR va depune jurământul la Cotroceni
Trending
- COMISIA EUROPEANA6 days ago
Vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, vine în România înainte de lansarea dialogului strategic privind viitorul industriei auto. El va discuta la INCAS și despre concurența neloială a Chinei pe piața dronelor
- ROMÂNIA6 days ago
Oficial: România va fi admisă vineri în programul Visa Waiver, iar românii vor putea călători fără vize în SUA
- U.E.1 week ago
Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern
- INTERNAȚIONAL7 days ago
Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE
- U.E.4 days ago
Precedentul din România: Un fost comisar european sugerează că alegerile din Germania ar putea fi anulate dacă legile sunt eludate și duc la interferențe