Parlamentul European a adoptat joi, 689 de voturi pentru, 3 împotrivă și 4 abțineri, noi reguli pentru a îmbunătăți protecția victimelor accidentelor rutiere, ce vizează eliminarea lacunelor și îmbunătățirea actualei directive privind asigurarea auto, informează comunicatul oficial.
Normele actualizate privind asigurările auto au ca scop garantarea unei mai bune protecții a cetățenilor și a unui tratament egal în UE în cazul accidentelor și al asigurării vehiculelor acestora. Legislația protejează victimele accidentelor, indiferent dacă acestea au loc în țara lor de reședință sau în altă parte a UE.
Negociatorii Parlamentului și ai Consiliului, care au ajuns la un acord provizoriu asupra textului pe 22 iunie, s-au asigurat că persoanele care au avut un accident rutier sunt despăgubite chiar dacă societatea de asigurări dă faliment.
În plus, „Declarația privind istoricul cererilor de despăgubire” la nivelul UE va preveni discriminarea atunci când titularul unei polițe se mută dintr-un stat membru al UE în altul. Cetățenii vor putea, de asemenea, să compare mai ușor prețurile, tarifele și acoperirea oferită de diferiți furnizori, datorită noilor instrumente gratuite și independente de comparare a prețurilor.
Pentru a asigura același nivel minim de protecție a victimelor, textul revizuit armonizează sumele minime obligatorii de acoperire în întreaga UE, fără a aduce atingere garanțiilor mai mari pe care statele membre le pot stabili:
- pentru vătămări corporale: 6,45 milioane de euro per accident, indiferent de numărul părților vătămate, sau 1,3 milioane de euro pentru fiecare parte vătămată;
- pentru daune materiale, 1,3 milioane de euro per accident, indiferent de numărul părților vătămate.
Normele modificate exclud de la obligațiile de asigurare vehiculele care merg cu mai puțin de 14 km/h (precum tractoare de grădină sau scutere de mobilitate) și bicicletele electrice. Vehiculele destinate exclusiv sporturilor cu motor sunt, de asemenea, excluse din directivă.
Legea trebuie acum să fie adoptată în mod oficial de Consiliu, celălalt colegiuitor, și publicată în Jurnalul Oficial al UE. Statele membre vor avea apoi la dispoziție 24 de luni pentru a transpune directiva modificată în legislația națională.
Rezoluția privind siguranța rutieră în UE, adoptată de Parlamentul European, la începutul lunii octombrie, cu 615 voturi pentru, 24 împotrivă și 48 abțineri, constată că aproximativ 22.700 de persoane mor anual pe drumurile din UE, cu aproximativ 120.000 de răniți grav. Progresele înregistrate în ceea ce privește reducerea ratei mortalității au stagnat în ultimii ani, iar UE nu a atins obiectivul autoimpus de a reduce la jumătate numărul deceselor din accidente rutiere între 2010 și 2020 (numărul deceselor cauzate de accidente rutiere a scăzut cu 36%).
Potrivit unor cifre recente, cele mai sigure drumuri rămân în Suedia (18 decese la un milion de locuitori), în timp ce România (85 de decese la un milion de locuitori) a raportat cea mai mare rată a mortalității în 2020. Media UE a fost de 42 de decese la un milion de locuitori.
Declarația de la Stockholm din februarie 2020 a pregătit terenul pentru un angajament politic global prin Rezoluția Adunării Generale a ONU privind îmbunătățirea siguranței rutiere globale, care proclamă perioada 2021-2030 ca al doilea deceniu de acțiune pentru siguranța rutieră și definește un nou obiectiv de reducere pentru 2030.
În acest sens, UE luase deja inițiativa prin stabilirea unui nou obiectiv de reducere cu 50 % a deceselor – și, pentru prima dată, și a vătămărilor grave – până în 2030. Aceste obiective au fost stabilite în Planul de acțiune al UE pentru siguranța rutieră și în Cadrul de politică al UE privind siguranța rutieră 2021-2030 din 2018 și 2019 ale Comisiei, care definesc, de asemenea, planuri ambițioase în materie de siguranță rutieră în vederea atingerii obiectivului de zero decese cauzate de accidente rutiere până în 2050 („Viziunea zero”).




