Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European a adoptat noi reforme pentru o piață UE a gazelor și energiei electrice mai sustenabilă și rezilientă

Published

on

© European Union, 2023 - Source: EP

Parlamentul European, reunit în mini-sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat reforme pentru o piață UE a gazelor și energiei electrice mai sustenabilă și rezilientă. 

Noua directivă și noul regulament privind piețele gazelor și hidrogenului vizează decarbonizarea sectorului energetic al UE, consolidând producția și integrarea gazelor din surse regenerabile și a hidrogenului. De asemenea, reforma adoptată joi va face piața energiei electrice din UE mai stabilă, mai accesibilă și mai sustenabilă.

Aceste măsuri sunt menite să asigure aprovizionarea cu energie, perturbată de tensiunile geopolitice, în special de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, și să abordeze schimbările climatice. În negocierile cu Consiliul privind directiva, deputații s-au concentrat pe asigurarea unor dispoziții privind transparența, drepturile consumatorilor și sprijinul pentru persoanele expuse riscului de sărăcie energetică. Plenul a adoptat directiva cu 425 voturi pentru, 64 împotrivă și 100 de abțineri.

Noul regulament, adoptat cu 447 voturi pentru, 90 împotrivă și 54 abțineri, va consolida mecanismele de stabilire a prețurilor echitabile și de aprovizionare stabilă cu energie și va permite statelor membre să limiteze importurile de gaze din Rusia și Belarus. Legislația va introduce un sistem comun de achiziții de gaze pentru a evita concurența între statele membre și un proiect-pilot de consolidare a pieței de hidrogen a UE pentru o perioadă de cinci ani.

Regulamentul se concentrează, de asemenea, pe creșterea investițiilor în infrastructura de hidrogen, în special în regiunile carbonifere, promovând tranziția către surse de energie sustenabile, cum ar fi biometanul și hidrogenul cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

Măsurile privind piața energetică (un regulament și o directivă), deja convenite cu Consiliul, au fost adoptate cu 433 voturi pentru, 104 împotrivă și 13 abțineri, și respectiv 473 voturi pentru, 80 împotrivă și 27 abțineri și sunt menite să protejeze consumatorii împotriva prețurilor volatile. Eurodeputații s-au asigurat că aceștia vor putea avea acces la contracte cu preț fix sau cu prețuri dinamice și că vor primi informații importante cu privire la opțiunile pe care le aleg. Furnizorilor nu li se va permite să modifice unilateral termenii unui contract.

Eurodeputații au asigurat, de asemenea, că țările UE pot interzice furnizorilor să întrerupă aprovizionarea cu energie electrică pentru clienții vulnerabili, inclusiv în timpul disputelor dintre furnizori și clienți.

Legislația prevede așa-numitele „contracte pentru diferență” sau scheme echivalente cu aceleași efecte, pentru a încuraja investițiile în energie. Într-un contract pentru diferență, o autoritate publică compensează producătorii de energie în cazul în care prețurile de pe piață scad prea mult, dar colectează plăți de la aceștia în cazul în care prețurile sunt prea mari. Utilizarea contractelor pentru diferență va fi permisă în toate investițiile noi în producția de energie electrică, fie din surse regenerabile, fie din energie nucleară.

Textul stabilește un mecanism de declarare a unei crize a prețurilor energiei electrice. În cazul existenței unor prețuri foarte ridicate și în anumite condiții, UE poate declara o criză regională sau la nivelul UE a prețurilor energiei electrice, permițând statelor membre să ia măsuri temporare pentru a stabili prețurile la energie electrică pentru IMM-uri și marii consumatori industriali de energie.

ALEGERI EUROPENE 2024

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

Published

on

© Screenshot / EP YouTube

Parlamentul European a lansat luni dimineaţă videoclipul de promovare a alegerilor europene din 6-9 iunie, în cadrul celei de a doua etape a campaniei sale de comunicare care se desfăşoară sub sloganul “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”.

Parlamentul European a lansat astfel a doua etapă a campaniei sale de comunicare care precede alegerile europene din 9 iunie 2024 și subliniază cât de important este să votăm și să protejăm democrația,

Printre eforturile de comunicare se numără și videoclipul de patru minute „Folosește-ți votul”, care conține mărturii ale unor persoane vârstnice din România, Franța, Finlanda, Cehia, Germania, Spania, Letonia, Italia, Olanda, şi Polonia.

Ei le transmit generațiilor următoare poveștile lor de viață despre democrație și insistă că acest drept democratic nu poate fi considerat un dat.

Conceptul filmului a fost dezvoltat de agenția de publicitate &Co din Danemarca, pe baza unui briefing al Parlamentului European, și regizat de regizoarea Mette Carla. Mette Carla a urmat Școala Națională de Film din Danemarca, unde a absolvit ca regizor documentar. În 2019 a câștigat un Leu de Argint la Cannes pentru filmul „Voiceless Women”.

Videoclipul “Folosește-ți votul” și nouă versiuni adaptate pentru televiziune, cinema, radio și rețelele sociale vor fi distribuite în toate statele membre începând din 29 aprilie 2024.

 

Între 6 şi 9 iunie 2024, peste 370 de milioane de persoane din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene sunt chemate să voteze la alegerile europene.

Un sondaj Eurobarometru, ultimul realizat la comanda Parlamentului European înainte de alegerile europene din 6-9 iunie, surprinde o creștere până la 60% a interesului în întreaga UE pentru scrutinul europarlamentar, România situându-se în media europeană, cu exact 60% dintre respondenți precizând că sunt interesați. De asemenea, percepția europenilor asupra UE este una pozitivă, iar România, cu 50% dintre respondenți spunând că imaginea UE este pozitivă, se clasează în prima jumătate a mediei europene la acest capitol.

În ceea ce privește respondenții din România, 60% dintre aceștia afirmă că sunt interesați de alegerile din iunie 2024 (la fel ca în toamna anului 2023 și cu 11 puncte procentuale mai mult față de februarie/martie 2019). 74% dintre cetățenii români spun că este probabil să voteze la următoarele alegeri europene (55% dintre români spuneau că este probabil să voteze înainte de alegerile din 2019), iar 68% cred că votul este mai important în actualul context geopolitic.

Alegerile europene din 2019, desfășurate la 40 de ani distanță de la primele alegeri pentru Parlamentul European (1979), s-au încheiat cu cea mai mare prezență la vot din ultimii 20 ani în UE – 50,66%, înregistrând totodată și cea mai ridicată prezență națională la europarlamentare din istoria apartenenței României la Uniunea Europeană.

Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, cetățenii români au votat în proporție de 51,20 % la alegerile pentru Parlamentul European, după ce la alegerile din 2007, 2009 și 2014, s-au prezentat la urne între 27,67% și 32,44% dintre cetățeni.

Tot pentru prima dată, România a înregistrat o prezență la vot peste media europeană (50,66%) și peste 50%.

De asemenea, în România, prezența la vot la scrutinul din 2019 a crescut cu 18,63% față de alegerile din 2014.

România a fost al treilea stat din Uniunea Europeană referitor la creșterea prezenței la urne față de alegerile din 2014 și de două ori peste media europeană.

Continue Reading

Dan Motreanu

Dan Motreanu prezintă un bilanț al mandatului de europarlamentar: Am promovat proiecte în interesul României și voi continua să fac acest lucru

Published

on

© Dan Motreanu/Facebook

Dan Motreanu realizează un bilanț al mandatului său de eurodeputat, la finalul ultimei sesiuni plenare a actualului legislativ european, înainte de alegerile din 6-9 iunie care vor reorganiza distribuția puterii a forțelor politice din Parlamentul European.

”În calitate de europarlamentar, am promovat proiecte în interesul României, adoptarea acestora fiind posibilă datorită apartenenței PNL la grupul PPE, cel mai numeros din Parlamentul European”, a subliniat Motreanu, prezentând o serie de realizări obținute în cei cinci ani de mandat:

  • Împreună cu colegii din Grupul PPE, acesta o obținut fonduri în valoare de 40 de milioane de euro pentru fermierii români afectați de afluxul de cereale ieftine din Ucraina.
  • Dan Motreanu a obținut votul Parlamentului European pentru subvenții mai mari pentru agricultorii români, pe baza unui amendament depus împreună cu mai mulți europarlamentari români. De altfel, acesta a solicitat Consiliului UE să accelereze procesul de convergență al plăților directe din cadrul Politicii Agricole Comune
  • În calitate de responsabil din partea Comisiei pentru agricultură, eurodeputatul s-a asigurat că Parlamentul European sprijină utilizarea pe scară mai largă a etichetării digitale, dar fermierii obțin în format fizic toate informațiile de care au nevoie.
  • În calitate de responsabil al Grupului PPE pentru Platforma Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP), acesta introdus amendamente favorabile țării noastre în raportul referitor la acest dosar
  • Eurodeputatul a obținut votul Parlamentului European pentru sprijinirea regiunilor care se confruntă cu scăderea forței de muncă, plecarea tinerilor și cu o pondere scăzută a persoanelor cu studii superioare. A fost aprobat „Mecanismul de stimulare a talentelor”, pentru care a fost responsabil din partea Grupului PPE.
  • ”De-a lungul procedurii legislative din cadrul Comisiei ENVI din Parlamentul European, principala prioritate a fost sa mă asigur de dublarea finanțării alocate României din Fondul de Modernizare. Astfel, bugetul total alocat tarii noastre se va ridica aproximativ la 15 miliarde de euro”, a amintit Dan Motreanu
  • Acesta fost printre inițiatorii rezoluției prin care Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze complet tezaurul României.
  • A fost raportor PPE pe Raportul privind zonele urbane, solicitând Comisiei Europene să elaboreze recomandări pentru organizarea și reforma administrativ-teritorială în UE, considerându-le esențiale pentru dezvoltarea și reziliența urbană.
  • Raportul privind Noua strategie industrială a UE a fost votat în plenul Parlamentului European, pentru care eurodeputatul a fost responsabil din partea Grupului PPE. Pentru fiecare nouă sarcină administrativă impusă IMM-urilor, va fi eliminată una existentă.

Dan Motreanu candidează pentru un nou mandat în Parlamentul European și a dat asigurări că va  ”continua să promoveze interesele României în Parlamentul European”.

Amintim că listele candidaţilor Alianţei electorale PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie şi au fost depuse la 5 aprilie la Biroul Electoral Central.

La 21 martie, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a prezenta lista liberalilor la alegerile europene, primii zece candidați fiind: Rareș Bogdan, actualul lider al delegației eurodeputaților români din PPE, Dan Motreanu, membru al Parlamentului European, Adina Vălean, comisar european pentru transporturi, Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din PE, Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE din PE, negociator-șef al bugetului UE 2024 și co-negociator al Parlamentului European pentru Mecanismul de redresare și reziliență, Mircea Hava, europarlamentar, Gheorghe Falcă, europarlamentar, Virgil Popescu, fost ministru al energiei, Alexandru Muraru, deputat și președinte PNL Iași, și Mara Mareș, președinte al Tineretului Național Liberal.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European a aprobat Actul privind industria cu zero emisii nete menit să consolideze poziția de lider a UE privind tehnologiile curate cu ajutorul pieței unice

Published

on

© European Communities, 2001/ Source: EC - Audiovisual Service

Europarlamentarii au aprobat joi, în ultima sesiune plenară a Parlamentului European înainte de alegerile din iunie, Actul privind industria cu zero emisii nete pentru a sprijini producția de tehnologii curate în UE.

Potrivit unui comunicat al instituției, Actul privind industria cu zero emisii nete, convenit deja în mod formal cu statele membre, stabilește obiectivul ca, până în 2030, capacitatea Uniunii de producție strategică globală de tehnologii cu zero emisii nete să atingă cel puțin 40 % din nevoile de implementare ale Uniunii, pe baza planurilor naționale pentru energie și climă (NECP) și pentru a acoperi 15% din valoare globală de piață a acestor tehnologii.

Printre tehnologiile care vor fi sprijinite se numără toate tehnologiile regenerabile, nucleară, de decarbonizare industrială, de rețea, tehnologiile de stocare a energiei și biotehnologia.

Prevederile vor simplifica procesul de autorizare, stabilind termene maxime de autorizare a proiectelor, în funcție de scopul și rezultatul lor.

Acordul prevede crearea de văi industriale ”zero net”, accelerând procesul de autorizare prin delegarea unor părți privind colectarea probelor pentru evaluările de mediu către statele membre.

Criterii de sustenabilitate și reziliență

Sistemele naționale de sprijin care au ca scop să încurajeze gospodăriile și consumatorii să treacă mai repede la tehnologii precum panourile solare și pompele de căldură vor trebui să țină seama de criteriile de sustenabilitate și reziliență. Procedurile de achiziții publice și licitațiile pentru utilizarea surselor de energie regenerabilă ar trebui, de asemenea, să respecte astfel de criterii, în condițiile care urmează să fie definite de Comisie, pentru cel puțin 30% din volumul licitat pe an în statul membru sau, alternativ, pentru un maxim de șase gigawați licitați pe an și pe țară.

Legislația va încuraja finanțarea din veniturile provenite din sistemul național de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) și pentru majoritatea proiectelor strategice prin intermediul Platformei Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP), reprezentând un pas spre un fond european pentru suveranitate.

Legislația a fost adoptată cu 361 de voturi pentru, 12 de voturi împotrivă și 45 de abțineri. Trebuie adoptată formal de Consiliu înainte de a deveni lege.

Aceste prevederi vin în contextul în care Uniunea Europeană are nevoie de o cantitate considerabilă de tehnologii energetice nepoluante pentru a atinge obiectivele climatice pentru 2030 și 2050.

Citiți și: Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării

Liderii UE au făcut primul pas către viitorul pieței unice, cerând “un nou pact european pentru competitivitate ancorat în piața unică” și cu o Uniune a piețelor de capital cu un potențial anual de 470 de miliarde de euro pentru companii

Europa importă în mare măsură aceste tehnologii, iar multe țări din afara UE și-au intensificat eforturile de a-și extinde capacitatea de producție de energie curată.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Ursula von der Leyen, invitată de Macron la o reuniune trilaterală la Paris cu Xi Jinping, la prima vizită a președintelui chinez în Europa după cinci ani

REPUBLICA MOLDOVA3 hours ago

“R. Moldova este pe o cale istorică spre UE”: Charles Michel și Maia Sandu au discutat despre lansarea oficială a negocierilor de aderare

CONSILIUL EUROPEAN6 hours ago

20 de ani de la marea extindere a UE: “Orice proiect democratic este, prin natura sa, muritor”, atenționează șeful Consiliului European într-o reacție la discursul lui Macron

NATO6 hours ago

Turcia confirmă că îl susține pe Mark Rutte în competiția pentru poziția de secretar general al NATO

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Antony Blinken speră că Hamas va accepta propunerea ”extraordinar de generoasă din partea Israelului” privind o încetare a focului în Gaza

ROMÂNIA8 hours ago

Bruxelles-ul a aprobat ajutorul de stat acordat transportatorului aerian TAROM pentru restabilirea viabilității pe termen lung a companiei

CONSILIUL UE8 hours ago

Consiliul UE adoptă Actul privind infrastructura gigabit care asigură implementarea mai rapidă a rețelelor de mare viteză în UE

NATO8 hours ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

U.E.9 hours ago

Premierul spaniol Pedro Sanchez rămâne în funcție: Voi continua în fruntea guvernului cu și mai multă forță

ROMÂNIA10 hours ago

Marcel Ciolacu: Vom menține ritmul alert al investițiilor atât pentru a finaliza cât mai repede proiectele pe care cetățenii le așteaptă, dar și pentru a utiliza cât mai eficient resursele

NATO8 hours ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 202414 hours ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL5 days ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA5 days ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL7 days ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.1 week ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA2 weeks ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

Trending