Parlamentul European a adoptat Strategia post-2024 pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, cu amendamente propuse de Victor Negrescu

Parlamentul European a adoptat, la ultima sesiune plenară de la Strasbourg, Strategia post-2024 pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, document care include mai multe amendamente propuse de eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, vicepreședinte al legislativului european.

„Dizabilitate nu înseamnă neputință. Înseamnă putere, curaj și dorința de a reuși iar acest lucru devine posibil dacă noi, ca societate, știm să sprijinim și să nu punem piedici”, a transmis Negrescu, duminică, într-o postare pe Facebook.

Printre măsurile susținute de eurodeputat și incluse în strategia adoptată se numără:

  • acces gratuit și rapid la terapii esențiale pentru copiii și tinerii cu dizabilități;
  • investiții în infrastructură sportivă incluzivă și programe dedicate sportivilor cu dizabilități;
  • sprijin pentru familiile acestora prin consiliere profesională și grupuri de suport;
  • acces echitabil la tehnologii și tratamente moderne, cu norme armonizate în întreaga UE;
  • protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități permanente, fără reevaluări inutile.

Negrescu a subliniat că nu a fost „un demers izolat”, amintind că „în fiecare buget european negociat, am luptat pentru fonduri suplimentare dedicate incluziunii și accesibilității”. Ca negociator-șef al bugetului UE pentru 2025, acesta a obținut sprijin financiar pentru Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics de la Torino, eveniment care „celebrează excelența sportivilor cu dizabilități din toată lumea”. Totuși, el a precizat că sprijinul său pentru Special Olympics „merge mult dincolo de un eveniment: cred cu tărie că sportul este una dintre cele mai bune căi de incluziune și emancipare”.

La final, vicepreședintele Parlamentului European a subliniat că „persoanele cu dizabilități nu au nevoie de milă”, ci de „șanse egale, de acces real la educație, muncă, sănătate și sport, de un loc la masa deciziilor”. „Iar datoria noastră este să le oferim exact aceste lucruri”, a adăugat Victor Negrescu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare