Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European a decis: Încă zece ani de roaming fără taxe suplimentare

Published

on

© European Union, 2017

UE va reînnoi sistemul “Roam Like At Home” pentru încă zece ani, conform planurilor adoptate joi de Parlamentul European. Regulamentul, adoptat cu 581 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 5 abțineri, va trebui acum să fie aprobat în mod oficial de Consiliu pentru a intra în vigoare.

Legislația, o continuare a eliminării suprataxelor de roaming în 2017 și convenită între Parlament și Consiliu în decembrie, înseamnă că europenii vor putea în continuare să își folosească telefoanele mobile atunci când călătoresc în străinătate în UE fără taxe suplimentare în plus față de cele pe care le plătesc deja acasă.

În plus, ei se vor bucura de aceeași calitate și viteză a conexiunii mobile în străinătate ca și acasă. Furnizorii de servicii de roaming vor fi obligați să ofere aceeași calitate a serviciilor de roaming ca și cea oferită la nivel național, dacă în rețeaua din țara vizitatoare sunt disponibile aceleași condiții. În cadrul negocierilor cu Consiliul, deputații europeni au obținut o prevedere în noile norme care să interzică practicile care reduc calitatea serviciilor de roaming (de exemplu, prin trecerea conexiunii de la 4G la 3G).

În prezent, regulamentul este în vigoare până la 30 iunie 2022. 

Acces gratuit la serviciile de urgență

Călătorii și persoanele cu dizabilități vor avea acces la serviciile de urgență fără niciun cost suplimentar – fie prin apel sau mesaj text, inclusiv transmiterea informațiilor privind localizarea apelantului. Operatorii vor trebui, de asemenea, să furnizeze informații despre numărul european de urgență 112.

Apel pentru eliminarea suprataxelor pentru apelurile intra-UE

În timpul discuțiilor cu miniștrii din statele membre, deputații europeni au făcut presiuni pentru a pune capăt suprataxelor pentru apelurile intra-UE (de exemplu, atunci când se apelează din Belgia în Italia), deoarece consumatorii sunt încă confuzi cu privire la diferența dintre apelurile în roaming și cele intra-UE. Costurile apelurilor intra-UE sunt în prezent plafonate la 19 cenți pe minut. Acest acord prevede ca Comisia să analizeze acest aspect și să evalueze dacă sunt necesare reduceri suplimentare ale plafoanelor.

Tarifele de roaming cu ridicata – prețul pe care operatorii și-l percep reciproc atunci când clienții lor folosesc alte rețele – vor fi plafonate la 2 euro pe gigabyte (începând cu 2022 și se vor reduce progresiv la 1 euro în 2027. În cazul în care consumatorii își depășesc limitele contractuale atunci când se află în roaming, eventualele tarife suplimentare nu pot fi mai mari decât plafoanele de roaming cu ridicata.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: În contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, UE își consolidează reglementările privind protejarea structurilor critice în fața atacurilor hibride

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Uniunea Europeană își reactualizează și consolidează reglementările privind protejarea structurilor critice în fața atacurilor hibride, în contextul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, a subliniat eurodeputatul Marian-Jean Marinescu într-o declarație pentru CaleaEuropeană.ro.

”De la începutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, Uniune Europeană își reconsideră, reactualizează și consolidează o importantă parte a politicilor. Este și cazul reglementărilor privind protejarea structurilor critice în fața atacurilor hibride. În ultima perioadă, tot mai multe state membre au fost ținta atacurilor hibride care au vizat infrastructura critică. Pentru a răspunde cât mai bine acestor noi provocări, a fost necesară completarea Directivei privind măsurile pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică”, a susținut europarlamentarul, membru al Comisiei pentru transport și turism din Parlamentul European. 

Acesta a explicat că Directiva privind reziliența structurilor critice ”actualizează cadrul legal existent privind protecția entităților critice împotriva atacurilor fizice, prin armonizarea în continuare a normelor în întreaga Uniune, definirea obligațiilor suplimentare pentru statele membre și extinderea domeniului de aplicare la 11 noi sectoare: energie, transport, infrastructură digitală, bancar, infrastructură pieței financiare, sănătate, apă potabilă, apă uzată, administrație publică, spațiu și alimentație”.

”La inițiativa Parlamentului European, textul adoptat în sesiunea plenară include în lista entităților critice care trebuie protejate și producția, procesarea și distribuția alimentelor, precum și administrația publică la nivel central. În plus, directiva definește criteriile minime pentru controlul persoanelor care au acces direct sau de la distanță la o entitate critică sau la sistemele sale de informații și de control”, a completat Marian-Jean Marinescu.

Parlamentul European a adoptat la 22 noiembrie o nouă lege pentru a proteja mai eficient infrastructura esențială a Uniunii.

Cu 595 voturi pentru, 17 împotrivă și 24 abțineri, deputații europeni au confirmat acordul încheiat cu Consiliul referitor la consolidarea protecției infrastructurilor critice în UE. Noile reguli vor armoniza definiția ”infrastructurii critice”, astfel încât să fie coerentă între țările Uniunii.

Potrivit noilor norme, țările Uniunii vor trebui să adopte strategii naționale de reziliență, iar comunicațiile transfrontaliere vor trebui efectuate prin puncte unice de contact desemnate în fiecare țară a UE.

În același timp, trebuie evitată dubla raportare în cazul suprapunerilor acestei legi cu alte inițiative, pentru ca actorii esențiali să nu se confrunte cu sarcini administrative nenecesare.

Pentru a asigura transparența, actorii esențiali vor trebui să informeze autoritățile naționale despre orice incidente sau perturbări, iar autoritățile vor trebui să informeze populația atunci când acest lucru este de interes public.

Continue Reading

Marian-Jean Marinescu

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Extinderea UE, soluția pentru consolidarea geopolitică în noua realitate creată de războiul purtat de Rusia în Ucraina

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu susține că extinderea Uniunii Europene rămâne soluția pentru consolidarea geopolitică în noua realitate creată de războiul din Ucraina. 

„În noua realitate creată de războiul purtat de Rusia în Ucraina, devine și mai evident pentru statele europene candidate și partenere că singura soluție viabilă rămâne intrarea în Uniunea Europeană. Iar porțile Uniunii sunt și vor rămâne deschise pentru aceste state, câtă vreme aderă la valorile și principiile acestei comunități”, a transmis eurodeputatul liberal într-o declarație pentru CaleaEuropeana.ro

Potrivit eurodeputatului Marinescu, „la o nouă realitate avem nevoie și de o nouă strategie privind extinderea Uniunii, iar raportul adoptat în această sesiune plenară stabilește principalele direcții de urmat în procesul de extindere.”

„În primul rând, salutăm și sprijinim decizia excepțional de rapidă a Consiliului European cu privire la cererile de aderare la UE ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei și continuăm să le oferim sprijin politic și tehnic în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a mai adăugat acesta. 

De asemenea, deoutatul european precizează că noua strategie ar trebui să asigure că progresul fiecărei țări pe calea aderării este evaluat în funcție de propriile merite și depinde de progresul său în adoptarea și punerea în aplicare a reformelor fundamentale și a acquis-ului UE: „În același timp, este foarte important ca în procesul de extindere, Uniunea să își păstreze relevanța și credibilitatea geostrategică și geopolitică, ceea ce nu se poate obține decât dacă există același numitor comun cu statele candidate și potențial candidate în domeniile politicilor externe, de securitate și de apărare comune.”

„Această nouă strategie acordă importanță sporită alinierii țărilor candidate la politica externă și de securitate comună a UE și îndeamnă să avanseze negocierile de aderare cu Serbia numai dacă țara se aliniază la sancțiunile UE împotriva Rusiei și face progrese semnificative în reformele legate de UE. Din această perspectivă, este solicitată reconsiderarea fondurilor UE pentru Serbia, în special orice proiecte finanțate în cadrul Planului economic și de investiții pentru Balcanii de Vest, pentru a ne asigura că toate cheltuielile UE sunt pe deplin în concordanță cu propriile obiective și interese strategice ale UE”, a conchis Marian-Jean Marinescu în declarația sa.

Continue Reading

Vlad Nistor

Vlad Nistor, discuție în PE cu parlamentari din Georgia: UE reprezintă singurul partener natural al oamenilor politici de la Tbilisi

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE) le-a transmis parlamentarilor georgieni, prezenți la o întâlnire în Parlamentul European, că viitorul Georgiei trebuie să fie unul pe deplin european, UE fiind singurul partener natural al oamenilor politici de la Tbilisi, care poate asista fără rezerva la dezvoltarea statului și societății georgiene.

„În cadrul întâlnirilor recente avute cu parlamentari și reprezentanți ai statelor din Caucazul de sud și zona Mării Negre, în calitatea mea de membru al comisiei de politică externă din Parlamentul European, dar și al Adunării Parlamentare EuroNest și al Comisiei parlamentare de asociere UE-Georgia, am discutat, în sediul PE din Strasbourg, cu un număr de membri ai adunării unicamerale de la Tbilisi, reprezentanți atât ai partidelor aflate la guvernare cât și a celor din opoziție. Convorbirea a fost una constructivă și deosebit de plăcută, din care a reieșit, ca punct principal, interesul crescut al întregului spectru politic georgian de a dezvolta și întări cooperarea cu Uniunea Europeană și cu structurile transatlantice. Țările Caucazului de sud reprezintă pentru mine un punct geografic și cultural care îmi este familiar, și am transmis omologilor mei convingerea că o cooperare adâncită este benefică atât pentru Georgia, cât și pentru UE”, a afirmat eurodeputatul Vlad Nistor, într-o postare pe Facebook.

Acesta a adăugat, însă, că „atât guvernul cât și opoziția de la Tbilisi au datoria de a consolida democrația și statul de drept, de a legifera și implementa norme care să asigure protecția drepturilor omului și a minorităților de orice fel, și de a fi onești și consecvenți pe parcursul lor european”.

Vlad Nistor a subliniat că, în situația politică actuală extrem de volatilă, în special în zona respectivă, „Uniunea reprezintă singurul partener natural al oamenilor politici de la Tbilisi, ce poate asista fără rezerve în dezvoltarea statului și a societății georgiene”. „La finalul schimbului de idei, cu toții am agreat că viitorul Georgiei trebuie sa fie unul pe deplin european”, a mai spus eurodeputatul român.

Continue Reading

Facebook

NATO10 mins ago

Începe ministeriala de externe a NATO de la București. Jens Stoltenberg: Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige. Mă aștept să sporim sprijinul de apărare antiaeriană pentru Ucraina

SCHENGEN9 hours ago

Social-democrații din Parlamentul Suediei spun “da” aderării României și Bulgariei la Schengen și se declară pregătiți să susțină poziția Guvernului de la Stockholm

NATO12 hours ago

Secretarul general al NATO: Sunt recunoscător pentru sprijinul puternic din partea României pentru aderarea Finlandei și Suediei la Alianță

NATO15 hours ago

Nicolae Ciucă, întâlnire cu Jens Stoltenberg. Prim-ministrul a apreciat măsurile luate din timp de NATO pentru apărarea colectivă a Flancului Estic

NATO15 hours ago

Klaus Iohannis, în ajunul ministerialei NATO de la București: Avem nevoie de planuri foarte concrete în cazul unui atac. Nu putem lăsa astfel de decizii pentru ultimul moment

ROMÂNIA15 hours ago

Nicolae Ciucă, mesaj înainte de 1 Decembrie: Misiunea noastră trebuie să fie națiunea română ca națiune europeană

ROMÂNIA15 hours ago

Președintele Camerei Deputaților îndeamnă, cu ocazia Zilei Naționale, la solidaritate cu toți cei care au cea mai mare nevoie de ajutor

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Comisia Europeană a aprobat Programul de Dezvoltare Durabilă. Marcel Boloș: După finalizarea investițiilor din bani UE, gradul de conectare a populației la rețeaua de apă va fi de peste 85%

ROMÂNIA16 hours ago

SUA și România: parteneri strategici de 25 de ani. Washington-ul prezintă bornele unui parteneriat “înrădăcinat într-un angajament comun față de valorile democratice” în ajunul vizitei lui Blinken la București

NATO17 hours ago

Reuniunea Liderilor de la München: Bogdan Aurescu a pledat pentru un “to-do list” transatlantic pentru securitatea la Marea Neagră

NATO10 mins ago

Începe ministeriala de externe a NATO de la București. Jens Stoltenberg: Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige. Mă aștept să sporim sprijinul de apărare antiaeriană pentru Ucraina

NATO18 hours ago

Reuniunea Liderilor de la München. Klaus Iohannis: Unitatea transatlantică, o surpriză strategică pentru Rusia. Importanța strategică a Mării Negre, o lecție învățată

NATO19 hours ago

Bogdan Aurescu: Organizarea Reuniunii Liderilor de la München la București, o recunoaștere a rolului strategic al României. Ce se întâmplă în Marea Neagră nu rămâne în Marea Neagră

ROMÂNIA21 hours ago

Nicolae Ciucă a discutat cu premierul Serbiei despre revigorarea dialogului bilateral și intensificarea cooperării economice

ROMÂNIA22 hours ago

Ministrul croat de externe se așteaptă la o decizie pozitivă privind aderarea țării sale la Schengen: Susţinem adoptarea aceleiaşi decizii pentru România şi Bulgaria

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Comisia Europeană va plăti transportul a 40.000 de tone de cereale în cadrul programului umanitar ”Cereale din Ucraina”

U.E.4 days ago

Volodimir Zelenski subliniază importanța unității europene în fața războiului rus: Suntem cu toții părți ale unui întreg

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis pledează pentru coerența posturii de descurajare și apărare a NATO pe întreg flancul estic și anunță reluarea de către România a misiunilor de poliție aeriană în țările baltice din 2023

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Ursula von der Leyen, încrezătoare că împreună putem ”reafirma ce înseamnă să fii european”: Cei care au luptat pentru libertate nu vor accepta robia unui trecut hidos

NATO4 days ago

Stoltenberg le va cere Aliaților, la București, să facă „mai mult” pentru Ucraina: Șansele pentru o soluție pașnică cresc în funcție de ce se întâmplă pe câmpul de luptă

Team2Share

Trending