Connect with us

Adina Vălean

Parlamentul European cere ca până în 2030 peste 30% din autoturismele noi să fie hibride sau electrice. Adina Vălean, președinte al Comisiei pentru mediu din PE: ”Este puțin probabil ca această țintă să fie atinsă de producători”

Published

on

Emisiile de CO2 produse de mașinile noi trebuie diminuate cu până la 40% până în anul 2030, au decis membrii Parlamentului European, într-un text legislativ votat miercuri în sesiunea plenară de la Strasbourg.

Decizia adoptată de eurodeputații obligă producătorii de autoturisme ca mașinile produse până în anul 2025 să aibă emisii de CO2 cu 20% mai puțin decât nivelul actualul, și cu 40% mai puțin până în anul 2030. În același timp, raportul indică faptul că până în 2030 35% din mașinile noi vândute ar trebui să fie electrice sau hibride.

Documentul legislativ, adoptat cu 389 voturi pentru, 239 și 41 abțineri, a fost pregătit în Comisia pentru mediu din Parlamentului European, organism prezidat de eurodeputatul Adina Vălean (PNL, PPE), care a criticat obiectivul creșterii numărului de mașini electrice și hibride.

Este puțin probabil ca această țintă să fie atinsă de producători, în situația în care astăzi avem doar 2% vehicule electrice vândute în UE. Raportul nu stabilește nici care va fi sursa electricității necesare pentru alimentarea acestor flote de vehicule (putem doar spera că nu este cărbunele!) și nici prin ce model economic și pe costurile cui va fi construită o rețea de reîncărcare în toate statele Uniunii“, a spus Vălean, conform Hotnews.

După decizia Parlamentului European, Consiliul UE își va adopta poziția pe 9 octombrie. Negocierile cu deputații europeni pentru un acord în primă lectură ar începe apoi la 10 octombrie.

Transportul este singurul sector important din UE în care emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească, spun deputații europeni. Pentru a-și îndeplini angajamentele asumate la COP21 în 2015, decarbonizarea întregului sector al transporturilor trebuie să accelereze, pe calea către emisii zero până la mijlocul secolului.

În același timp, sectorul auto global se schimbă rapid, în special în cazul motoarelor electrificate. Dacă producătorii de automobile din Europa se angajează târziu în tranziția energetică necesară există riscă să-și piardă rolul de lider, spun deputații europeni.

 

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Adina Vălean

Ursula von der Leyen despre comisarul european din partea României: Adina Vălean îl va sprijini pe Frans Timmermans pentru ca ”Europa să nu piardă lupta împotriva schimbărilor climatice”

Published

on

© European Parliament Multimedia Center

Președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat miercuri că obiectivul unei Europe neutre din punct de vedere al climei ce revine mandatului vicepreședintelui executiv responsabil pentru Pactul Ecologic European Frans Timmermans va fi sprijinit de comisarul european pentru transport, Adina Vălean, propunerea României pentru această poziție.

Schimbările climatice sunt ”o problemă existențială pentru Europa și pentru lume”, a spus von der Leyen

”Nu mai avem niciun moment să pierdem lupta împotriva schimbărilor climatice. (…) Pactul Ecologic European este o necesitate pentru sănătatea planetei noastre, a oamenilor noștri și a economiei noastre. Frans Timmermans este persoana potrivită pentru a face acest lucru. Va fi susținut de Adina Vălean (n.r. – comisarul european pentru transport), Kadri Simson (n.r. – comisarul european pentru energie) și mulți alții“, a completat șefa aleasă a Comisiei Europene.

Atât în cursul audierii sale în Parlamentul European, cât și în setul de răspunsuri formulate la întrebările eurodeputaților, Adina Vălean a promis că va lucra îndeaproape cu viitorul vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, pentru ca transportul să devină un element central din Pactul Ecologic European.

Citiți și DOCUMENT Adina Vălean susține că emisiile de CO2 din domeniul transporturilor trebuie reduse cu 90% până în 2050

”Decarbonizarea este o prioritate esențială pentru noua Comisie și va fi abordată de viitorul Pact Ecologic European și de obiectivele climatice 2030-2050. În prezent, transportul este responsabil pentru aproape un sfert din totalul emisiilor UE. Pentru a trece la o economie neutră din punct de vedere al climei până în 2050, conform modelării științifice, trebuie să reducem emisiile de CO2 din transport cu aproximativ 90%”, a spus Vălean în răspunsurile trimise Parlamentului European.

Trebuie să aplicăm principiul ”poluatorul plătește”. Adina Vălean corelează domeniul transporturilor cu un tandem între Pactul Verde European și noua strategie industrială

În privința substanței priorităților ce decurg din portofoliul alocat – cel al Transporturilor – Adina Vălean corelează domeniul transporturilor cu alte două portofolii importante din Comisia European: Pactul Ecologic European coordonat de Frans Timmermans și dimensiunea noii strategii industriale europene care va intra sub coordonarea comisarului desemnat de Franța, Thierry Breton. De altfel, în calitate de președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, Adina Vălean a prezidat audierea precedentei propuneri din partea Franței pentru postul de comisar pentru piață internă și strategie industrială europeană.

Trebuie să începem prin a ne asuma ambiția reducerii emisiilor în toate dimenisunile de transport: rutier, aerian. De exemplu (…) implementarea Cerului Unic European ar reduce emisiile din aviație cu 10%. Trebuie să utilizăm stimulente și să aplicăm principiul ”poluatorul plătește”, se arată în răspunsurile Adinei Vălean, care precizează că va lucra cu Frans Timmermans în această direcție.

”Pactul Ecologic European și noua strategie industrială trebuie să lucreze în tandem. Vreau să văd că industria UE prosperă și oferă rezultate la nivel mondial, prin inovație, digitalizare și modernizare. Aviația și transportul maritim, în special, sunt sectoare globale, care necesită acțiune și leadership, de asemenea, la nivel global pentru a fi eficiente în protejarea mediului”, argumentează Adina Vălean.

Citiți și Ursula von der Leyen cere votul eurodeputaților pentru a da ”un nou start Europei” : O ordine globală mai bună este vocația Europei. Aceasta este calea noastră, calea europeană

Citiți și Comisia geopolitică a Ursulei von der Leyen vine în fața Parlamentului European pentru votul de învestire. Ce trebuie să știi despre prima Comisie Europeană condusă de o femeie și de un german după 52 de ani

Parlamentul European se pronunţă miercuri, la 13:00 ora României, asupra noii Comisii Europene, după ce preşedinta aleasă Ursula von der Leyen își prezintă echipa şi programul în plenul legislativului european reunit la Strasbourg în cursul dimineţii.

Europarlamentarii vor decide într-un vot prin apel nominal cu majoritate simplă dacă vor valida sau nu viitoarea Comisie Europeană, care, dacă este aprobată, îşi va începe activitatea pe 1 decembrie, informează un comunicat al Parlamentului European.

Ursula von der Leyen, preşedintele ales al Comisiei Europene, îşi prezintă echipa comisarilor desemnaţi şi validaţi deja de către comisiile de specialitate în cadrul audierilor recente şi discută obiectivele noii Comisii alături de eurodeputaţi.

În urma dezbaterii cu Ursula von der Leyen, fiecare grup politic se va reuni pentru a discuta intenţiile de vot, urmând ulterior să voteze. Procedura de vot prevede că viitoarea Comisie Europeană va fi validată cu majoritatea simplă (50% + 1 din voturi) din numărul total al voturilor valabile exprimate.

Eurodeputaţii au ales-o pe Ursula von der Leyen, fost ministru german al apărării, în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene în iulie, într-un vot secret, cu 383 de voturi pentru, 327 împotrivă şi 22 de abţineri. La momentul respectiv, Ursula von der Leyen trebuia aleasă cu minim 374 de voturi pentru.

Din 1995 și până în 2014, cel mai mic număr de voturi favorabile acordat unei Comisii Europene a fost pentru echipa lui Jacques Santer (1995 – 417 voturi pentru), iar cea mai mare încredere a fost dată Comisiei lui Romano Prodi (1999 – 510 pentru). În 2014, Comisia lui Jean-Claude Juncker a primit 423 de voturi pentru.


Structura viitoarei Comisii Europene este următoarea:

Președinte: Ursula von der Leyen (Germania, PPE);

Trei vicepreședinți executivi: Frans Timmermans (Olanda, PES – responsabil Pactul Ecologic European); Margrethe Vestager (Danemarca, Renew Europe – responsabil o Europă pregătită pentru era digitală); Valdis Dombrovskis (Letonia, PPE – responsabil pentru o economie în serviciul cetățenilor și comisar pentru servicii financiare)

Cinci vicepreședinți: Josep Borrell (Spania, PES – Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate); Věra Jourová (Cehia, Renew Europe – valori și transparență); Margaritis Schinas (Grecia, PPE – promovarea modului nostru de viață european; Maroš Šefčovič (Slovacia, PES – relații interinstituționale și prospectivă); și Dubravka Šuica (Croația, PPE -Democrație și demografie).

Alți 18 comisari europeni, după cum urmează: Johannes Hahn (Austria, PPE – portofoliul pentru buget și administrație); Didier Reynders (Belgia, Renew Europe – portofoliul pentru justiție); Mariya Gabriel (Bulgaria, PPE – portofoliul pentru inovație, cercetare, tineret, cultură și educație); Stella Kyriakides (Cipru, PPE – portofoliul pentru sănătate); Kadri Simson (Estonia, Renew Europe – portofoliul pentru energie); Jutta Urpilainen (Finlanda, PES – portofoliul pentru parteneriate internaționale); Thierry Breton (Franța, Renew Europe – portofolil pentru piață internă, politică industrială, industira de apărare și spațiu); Olivér Várhelyi (Ungaria, PPE – portofoliul pentru vecinătate și extindere); Phil Hogan (Irlanda, PPE – portofoliul pentru comerț); Paolo Gentiloni (Italia, PES – portofoliul pentru economie); Virginijus Sinkevičius (Lituania, Verzii – portofoliul pentru mediu, oceane și pescuit); Nicolas Schmit (Luxemburg, PES – portofoliul pentru locuri de muncă și afaceri sociale); Helena Dalli (Malta, PES – portofoliul pentru egalitate); Janusz Wojciechowski (Polonia, ECR – portofoliul pentru agricultură); Elisa Ferreira (Portugalia, PES – portofoliul pentru coeziune și reforme); Adina Vălean (România, PPE – portofoliul pentru transporturi); Janez Lenarčič (Slovenia, Renew Europe – portofoliul pentru gestionarea crizelor); Ylva Johansson (Suedia, PES – portofoliul pentru afaceri interne).


Continue Reading

Adina Vălean

Prima reacție a Adinei Vălean după ce a fost validată comisar european: ”Sunt onorată de încrederea acordată”

Published

on

© European Parliament

Corespondență din Bruxelles

Comisarul european desemnat pentru domeniul transporturilor, Adina Vălean, le-a mulțumit colegilor din Parlamentul European pentru susținerea acordată, în prima reacție publică după ce a fost validată de Comisia pentru transport din Parlamentul European pentru funcția de membru al Comisiei Europene.

Candidatura lui Vălean a trecut cu 36 de voturi pentru, fiind necesară o majoritate de două treimi din membrii Comisiei TRAN.

”Le mulțumesc colegilor din Parlamentul European pentru susținere. Sunt onorată de încrederea acordată”, a scris Vălean, pe Facebook.

 

Adina Vălean a fost votată de cinci grupuri politice (PPE, S&D, Renew Europe, ECR și GUE), nu a primit votul extremei drepte, în timp ce Verzii au solicitat o nouă rundă de întrebări suplimentare.

Urmăriți înregistrarea audierii Adinei Vălean în Parlamentul European

Adina Vălean, comisarul european desemnat pentru transport de România, a declarat joi, în cursul audierii sale din Parlamentul European, că Uniunea Europeană se află în zorii unei noi ere caracterizată de o accelerată inovație și transformare și s-a declarat ”pregătită să își asume responsabilitățile” de membru al Comisiei Europene.

Mai mult, Vălean a anunțat în cadrul audierii sale din Parlamentul European că își dorește să fie comisarul european în mandatul căruia va fi implementat Cerul Unic European.

În intervențiile sale, Adina Vălean a apreciat că viziunea președintelui ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a unei Comisii geopolitice este lucrul de care Uniunea Europeană are nevoie. 

Viziunea unei Comisii geopolitice este exact ce avem noi nevoie. UE este un jucător multilateral și așa trebuie să rămână. Pentru domeniul transporturilor, acest lucru înseamnă că Europa trebuie să devină un hub pentru regiunile învecinate, dar, mult mai important, să devină un hub pentru lanțul global de aprovizionare și pentru fluxurile de pasageri”, a spus Vălean.

În ceea ce privește Pactul ecologic european (Green Deal), Adina Vălean a declarat că nu poate fi finalizat fără plasarea transporturilor în centrul său, însă mobilitatea verde trebuie să servească intereselor cetățenilor.

Deși sunt necesare eforturi suplimentare pentru atingerea obiectivelor de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon, acest lucru trebuie să fie fezabil din punct de vedere economic, a adăugat aceasta.

Digitalizarea și automatizarea înseamnă provocări uriașe pentru sector, dar acest lucru nu poate avea un cost la nivelul resurselor umane, astfel încât este necesară o concentrare mai mare pe formare și recalificare.


Citiți și 

Adina Vălean, audiată în Parlamentul European: O Comisie geopolitică este exact ce avem nevoie. Infrastructura de transport este vitală pentru o apărare comună europeană

Adina Vălean, angajament în fața eurodeputaților: Vreau să fiu comisarul european în mandatul căruia este adoptat Cerul Unic European

Adina Vălean, la audierea din Parlamentul European: ”Mobilitatea și transportul sunt coloana vertebrală a pieței interne a Uniunii Europene”

Puteți citi pe larg despre audierea comisarului european pentru transport din partea României aici.


Adina Vălean, comisarul european nominalizat de guvernul Ludovic Orban după consultarea președintelui Klaus Iohannis și desemnat pentru portofoliul transporturilor de către Ursula von der Leyen, a fost audiată joi în Comisia pentru transport a Parlamentului European. 

Vălean, care a fost confirmată marți de comisiile de specialitate din Parlamentul României și a primit aviz favorabil în unanimitate din partea Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului European, se alătură acum celorlalți comisari europeni validați de Parlamentul European. 

Ursula von der Leyen și viitoarea sa echipă de comisari, în care mai trebuie validați candidații maghiar și francez, trebuie supuși votului de învestire a Comisiei Europene în plenul Parlamentului European, care este programat pentru data de 27 noiembrie, în plenul de la Strasbourg.

Continue Reading

Adina Vălean

Adina Vălean a fost validată de Comisia pentru transport din Parlamentul European pentru poziția de comisar european

Published

on

© European Parliament

Corespondență din Bruxelles

Comisarul european desemnat pentru domeniul transporturilor, Adina Vălean, a fost validată de Comisia pentru transport din Parlamentul European pentru funcția de membru al Comisiei Europene, au declarat surse din Parlamentul European pentru CaleaEuropeană.ro.

Candidatura lui Vălean a trecut cu 36 de voturi pentru, fiind necesară o majoritate de două treimi din membrii Comisiei TRAN.

Potrivit surselor citate, Adina Vălean a fost votată de cinci grupuri politice (PPE, S&D, Renew Europe, ECR și GUE), nu a primit votul extremei drepte, în timp ce Verzii au solicitat o nouă rundă de întrebări suplimentare.

Urmăriți înregistrarea audierii Adinei Vălean în Parlamentul European

Adina Vălean, comisarul european desemnat pentru transport de România, a declarat joi, în cursul audierii sale din Parlamentul European, că Uniunea Europeană se află în zorii unei noi ere caracterizată de o accelerată inovație și transformare și s-a declarat ”pregătită să își asume responsabilitățile” de membru al Comisiei Europene.

Mai mult, Vălean a anunțat în cadrul audierii sale din Parlamentul European că își dorește să fie comisarul european în mandatul căruia va fi implementat Cerul Unic European.

În intervențiile sale, Adina Vălean a apreciat că viziunea președintelui ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a unei Comisii geopolitice este lucrul de care Uniunea Europeană are nevoie. 

Viziunea unei Comisii geopolitice este exact ce avem noi nevoie. UE este un jucător multilateral și așa trebuie să rămână. Pentru domeniul transporturilor, acest lucru înseamnă că Europa trebuie să devină un hub pentru regiunile învecinate, dar, mult mai important, să devină un hub pentru lanțul global de aprovizionare și pentru fluxurile de pasageri”, a spus Vălean.

În ceea ce privește Pactul ecologic european (Green Deal), Adina Vălean a declarat că nu poate fi finalizat fără plasarea transporturilor în centrul său, însă mobilitatea verde trebuie să servească intereselor cetățenilor.

Deși sunt necesare eforturi suplimentare pentru atingerea obiectivelor de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon, acest lucru trebuie să fie fezabil din punct de vedere economic, a adăugat aceasta.

Digitalizarea și automatizarea înseamnă provocări uriașe pentru sector, dar acest lucru nu poate avea un cost la nivelul resurselor umane, astfel încât este necesară o concentrare mai mare pe formare și recalificare.


Citiți și 

Adina Vălean, audiată în Parlamentul European: O Comisie geopolitică este exact ce avem nevoie. Infrastructura de transport este vitală pentru o apărare comună europeană

Adina Vălean, angajament în fața eurodeputaților: Vreau să fiu comisarul european în mandatul căruia este adoptat Cerul Unic European

Adina Vălean, la audierea din Parlamentul European: ”Mobilitatea și transportul sunt coloana vertebrală a pieței interne a Uniunii Europene”

Puteți citi pe larg despre audierea comisarului european pentru transport din partea României aici.


Adina Vălean, comisarul european nominalizat de guvernul Ludovic Orban după consultarea președintelui Klaus Iohannis și desemnat pentru portofoliul transporturilor de către Ursula von der Leyen, a fost audiată joi în Comisia pentru transport a Parlamentului European. 

Vălean, care a fost confirmată marți de comisiile de specialitate din Parlamentul României și a primit aviz favorabil în unanimitate din partea Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului European, se alătură acum celorlalți comisari europeni validați de Parlamentul European. 

Ursula von der Leyen și viitoarea sa echipă de comisari, în care mai trebuie validați candidații maghiar și francez, trebuie supuși votului de învestire a Comisiei Europene în plenul Parlamentului European, care este programat pentru data de 27 noiembrie, în plenul de la Strasbourg.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

CONSILIUL EUROPEAN38 mins ago

Președintele Consiliului European, în prima sa vizită oficială în RM: UE este cel mai de încredere partener al Republicii Moldova

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Echipa de medici români trimisă în Slovacia, apreciată de Comisia Europeană: ”Când vecinii au nevoie de ajutor, punem în practică solidaritatea europeană”

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, despre dozele donate de România Republicii Moldova: Mulțumesc României pentru oferta sa generoasă și rapidă

U.E.4 hours ago

Ambasadoarea Uniunii Europene în Venezuela, expulzată de regimul Maduro, va părăsi țara marți

Eugen Tomac4 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: În timp ce România și UE aduc primele doze de vaccin la Chișinău, Rusia livrează milioane de doze către Uniunea Africană

Cristian Bușoi21 hours ago

Cristian Bușoi, negociatorul PE pentru programul de sănătate al UE, salută donația României de vaccinuri pentru RM: Promisiune onorată

U.E.23 hours ago

Republica Moldova a primit prima tranșă de vaccinuri donate de țara noastră. Mesajul Maiei Sandu: ”Mulțumim, România! Mulțumim, Uniunea Europeană!”

ROMÂNIA23 hours ago

Premierul Florin Cîțu: Astăzi livrăm Republicii Moldova primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca

Gheorghe Falcă1 day ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Am dezvoltat centrul Aradului prin proiecte majore europene în valoare de 25 de milioane de euro

INTERNAȚIONAL1 day ago

COVAX: Germania trimite peste 600.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 în Abidja și Ghana – Africa

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE2 days ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE2 days ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache2 days ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Charles Michel, după reuniunea virtuală a liderilor UE: Prioritatea noastră principală acum este accelerarea producției și livrării de vaccinuri anti-COVID. 50 milioane de doze vor fi fost livrate în UE până la finele lunii

Cristian Bușoi4 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, pledează pentru ”investiții masive în cercetare, inovare și tehnologii digitale”: Vor contribui la dezvoltarea economiilor statelor UE și la îmbunătățirea vieții cetățenilor

ROMÂNIA5 days ago

Valeriu Gheorghiță: România, pe locul 2 în UE la administrarea schemei complete de vaccinare anti-COVID

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru: Soliditatea PNRR constă în stimularea sinergiilor între măsurile celor șase piloni de reformă și dezvoltare ai Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL6 days ago

Israelul și Egiptul au convenit să construiască un gazoduct offshore pentru a creşte exporturile de gaze naturale lichefiate către Europa

Advertisement
Advertisement

Trending