Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European cere, într-o rezoluție privind deteriorarea statului de drept în Bulgaria, un control mai strict asupra cheltuielilor din fonduri UE: “Valorile europene sunt amenințate”

Published

on

© European Union 2019- Source : EP

Parlamentul Europeană regretă “deteriorarea semnificativă” a democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale în Bulgaria, într-o rezoluție adoptată cu 358 voturi pentru, 277 împotrivă și 56 abțineri, în care deputații își exprimă “sprijinul fără echivoc pentru poporul bulgar în cererile și aspirațiile lor legitime de justiție, transparență, responsabilitate și democrație”.

Conform unui comunicat al Parlamentului European, europarlamentarii condamnă violența poliției și “intervenția disproporționată”, în special orice utilizare a forței împotriva femeilor, copiilor și jurnaliștilor, precum și “auditurile ilegale și excesive” în afaceri private care susțin protestele.

Textul rezoluției susține că valorile europene sunt amenințate și constată o „deteriorare semnificativă a respectului pentru principiile statului de drept, democrației și drepturilor fundamentale, inclusiv independența sistemului judiciar, separarea puterilor, lupta împotriva corupției și libertatea mass-media”.

Rezoluția se concentrează, de asemenea, pe probleme sistemice persistente în sistemul judiciar, în special lipsa unui cadru care să responsabilizeze Consiliul Judiciar Suprem și Procurorul General.

Alte preocupări includ: reforma constituțională, care ar trebui să fie în concordanță cu standardele internaționale; posibile modificări ale legii electorale, aproape de următoarele alegeri parlamentare; legislație adoptată prea repede; investigații privind corupția la nivel înalt, fără rezultate tangibile; starea drepturilor fundamentale, de exemplu în ceea ce privește discursul de ură, discriminarea de gen și sexuală, drepturile romilor și ale solicitanților de azil.

Deputații condamnă campaniile de insultă și violența împotriva jurnaliștilor și sunt profund îngrijorați de deteriorarea libertății mass-media, transparență și lipsa diversității în în ce privește proprietatea mass-media. Ei sunt îngrijorați și de faptul că ar fi mai probabil ca fondurile UE ar fi mai probabil să fie acordate unor platforme media apropiate de guvern. Astfel, Parlamentul subliniază necesitatea unor controale mai stricte asupra cheltuielilor UE.

Votul PE privind situația din Bulgaria a intervenit în aceeași sesiune plenară în care eurodeputații au votat în favoarea unui mecanism eficient și obligatoriu privind statul de drept pentru a proteja valorile Uniunii.

De altfel, Bulgaria se numără printre statele în raport cu care Comisia Europeană a exprimat cele mai multe îngrijorări în recentul și primul raport privind statul de drept în toate țările UE. Primul stat în acest caz este Polonia, unde termenul “îngrijorări” a fost utilizat de 28 de ori, plus alte 2 “motive serioase de îngrijorare”. Statul împotriva căruia Comisia Europeană a activat articolul 7 din Tratatul UE în anul 2017 este urmat în acest top de Bulgaria (16 “îngrijorări” și 2 “motive serioase de îngrijorare”) și Austria (16 “îngrijorări”). 

Protestatarii din Bulgaria au cerut ca premierul Boyko Borissov și procurorul șef Ivan Geshev să demisioneze, deoarece cetățenii devin din ce în ce mai frustrați de corupția politică sistemică.

Aceste manifestații intervin și în contextul în care Comisia Europeană anunțase încă de anul trecut că Bulgaria se îndreaptă spre recomandarea finală din partea executivului european pentru ridicarea Mecanismului de cooperare și verificare, instituit odată cu aderarea la UE.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Mircea Hava

Mircea Hava și colegii eurodeputați PNL, solicitare către Guvern pentru includerea în Acordul de Parteneriat pentru progamarea fondurilor europene a teritoriilor Moții, Țara de Piatră, Țara Făgărașului și Țara de Sus

Published

on

© Mircea Hava/Facebook

Eurodeputatul Mircea Hava și colegii liberali din Parlamentul European au trimis o solicitare comună către Guvern pentru includerea în Acordul de Parteneriat cu Comisia Europeană, privind progamarea fondurilor europene, a teritoriilor Moții, Țara de Piatră, Țara Făgărașului și Țara de Sus, astfel încât acestea să poată beneficia de investiții.

Solicitarea acestora a venit pe fondul analizei „în detaliu” a Acordului de Parteneriat și a programelor operaționale subsecvente, respectiv pentru Planul Național de Redresare și Reziliență. 

 

„Am analizat draft-ul împreună cu o echipă de oameni cu care nu mi-a fost niciodată teamă să plec la drum. Tocmai din acest motiv, vreau să fiu înțeles că nu am căutat motive de a da cu piatra, ci de a formula, alături de toți cei implicați, un conținut în total acord cu ceea ce așteaptă țara, dar și luând în calcul legislația. Sunt de părere că practica legilor fără o gestiune corectă a pârghiilor de aplicare e ca și umbrela fără spițe. O ai, dar nu te poți folosi de ea”, spune eurodeputatul PNL. 

Astfel, acesta a constatat că în draftul de acord „sume importante de bani, din instrumentul de investiții teritoriale integrate (ITI), vor fi direcționate doar către Delta Dunării și Valea Jiului”, ceea ce l-a determinat să insiste pe lângă premierul Ludovic Orban, „cu care am avut o discuție edificatoare” pentru clarificarea acestui aspect având la bază Legea 176/2020.

Mircea Hava explică că acest act normativ „dă dreptul mai multor entități să revendice cu bună-credință prezența în Acordul de Parteneriat. Practic, la Art. 7 lit. c) se prevede că Ministerul Fondurilor Europene va aloca Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru și Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară «Moții, Țara de Piatră», Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Dezvoltare Sustenabilă şi Integrată în Țara de Sus și Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară – ITI Microregiunea Țara Făgărașului, sumele necesare pentru asistența tehnică în vederea elaborării strategiei pentru investiții teritoriale integrate (ITI)”. Totuși, subliniază eurodeputatul, „până la această dată, prevederile acestui articol nu au fost puse în aplicare, cu consecințe negative asupra capacității de organizare, planificare și pregătire la timp a utilizării mecanismului ITI de către teritoriile în cauză”. 

Mai mult, spune Mircea Hava, potrivit aceleiași legi, în baza strategiilor elaborate, se vor aloca resurse pentru pregătirea și implementarea de proiecte. „Suma care va fi alocată pentru ITI se va calcula procentual, în raport cu suprafața, numărul de localități şi numărul de locuitori”, lămurește acesta. 

În context, Mircea Hava le atrage atenția „celor mai puțin familiarizați că acest document (Acordul de Parteneriat) are o importanță vitală pentru România, de la coperți, până la cele mai mici detalii”, în sensul în care „corectitudinea și claritatea conținutului vor decide, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, felul în care vor putea fi cheltuite, pentru bunăstarea directă a românilor, în următorii ani, cele aproape 85 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană”. Politicianul liberal mai punctează că „nu e doar șansa noastră de a o scoate la capăt, ci de a recupera dezvoltarea la care visăm de atâția ani”. 

Prin urmare, în lumina discuțiilor avute cu mai mulți primari, cu colegi deputați și europarlamentari, Mircea Hava informează că a înaintat o solicitare, către membrii Guvernului României, miniștrilor și specialiștilor implicați în redactarea acestui document, care prevede în mod explicit includerea teritoriilor și instituțiilor desemnate în Legea 176/2020, în acordul de parteneriat.

„Mesajul a fost transmis împreună cu toți cei nouă colegi europarlamentari ai PNL, tocmai pentru a sprijini și a susține succesul acestui acord. Acest demers colectiv a fost dublat și de inițiativa celor care cunosc realitățile cel mai bine și conduc Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară – ITI – Moții, Țara de Piatră, Țara Făgărașului și Țara de Sus”, precizează eurodeputatul.

Continue Reading

Rareș Bogdan

Op-ed Rareș Bogdan, liderul eurodeputaților români din grupul PPE: Combaterea dezinformării, marele examen al UE

Published

on

© Rareș Bogdan/ Facebook

de Rareș Bogdan

Criza pandemică a așezat în fața Uniunii Europene provocări pe care nu le visase în urmă cu doi ani, cu toate filmele SF despre viruși biologici. Erau, până la urmă, ficțiune, deci drogau mentalul colectiv cu sentimentul că așa ceva nu este posibil. Nenorocirea a venit, totuși, dând naștere unui șir de crize în fața cărora instituțiile internaționale trebuiau să ofere rapid soluții.

După deciziile menite să crească capacitatea de reacție a sistemelor medicale, în secunda 2 au fost așezate pe planșetă provocările economice. Erau și sunt considerate de maxima urgență, din cauza pericolului pulverizării mecanismelor care asigură echilibrul cerere – ofertă, pericol dus până în scenariul colapsului.

Toate deciziile, însă, se bazează pe capacitatea oamenilor de a le înțelege, accepta și introduce în viața de zi cu zi. Însă cu o populație înfricoșată, lucrurile devin dificile. Mai ales că exact în momentul în care au survenit primele lockdown-uri, peste mințile speriate ale oamenilor s-a insinuat o propagandă perfidă, cu un scop mizerabil: inducerea convingerii că pandemia este o invenție de care profită niște inițiați, camuflați sau nu, care au scopul de a conduce planeta, golită de oamenii ținuți în case.

Sunt mulți cei care au crezut asemenea teorii. Din nefericire, amploarea lor nu a fost bine estimată la începutul pandemiei. Nici nu este de mirare, căci șocul a fost enorm. Și până ne-am dezmeticit cu toții, mediul online a fost invadat de virușii dezinformării, care, pe un mental paralizat de teamă, a produs ravagii. Europa a fost invadată de campanii de dezinformare care nu au fost doar un atac la adresa sănătății, ci au urmărit subminarea încrederii în guvernele statelor UE. N-a fost greu, pentru Comisia Europeană, să identifice sursele campaniilor bazate pe teoriile conspiraționiste. Rusia și China nu aveau pentru prima oară ideea de a submina democrația europeană și a slăbi UE, iar dovezile cibernetice nu au întârziat să apară.

Tocmai de aceea, Parlamentul European a înființat o comisie specială care a început să identifice domeniile în care sunt răspândite informațiile false. Cel mai vizibil fusese deja devoalat înaintea alegerilor europarlamentare, când au fost reclamate atacuri cibernetice asupra infrastructurii de vot. Odată, cu pandemia, însă, a apărut teoria falsă potrivit căreia combaterea virusului ar fi un pretext pentru introducerea obligativității vaccinării în masă. Dar și cea care pretindea că se urmărește supravegherea globală a populației.

Sigur, nimeni nu dorește să afecteze libertatea de exprimare! Însă între a comunica informație și știri false care panichează populația, o demoralizează, o aduce în pragul bolilor generate de frică este o mare distanță. De altfel, deciziile platformelor sociale de a elimina conținut fals sau a-l face irelevant, ca audiență, arată că responsabilitatea a devenit cheia acestor zile. Doar în perioada aprilie – iunie, Facebook a eliminat 7 milioane de postări cu informații false despre SARS COV2.

UE știe ce are de făcut. Eurosistemul știe că cetățenii trebuie protejați și o va face indiferent de costuri. Sunt convins că UE va câștiga războiul cu coronascepticismul. Motivul e simplu: atunci când casa ta este atacată, te mobilizezi.


Rareș Bogdan este liderul delegației române din Grupul PPE, membru în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și în Delegația pentru relațiile cu Statele Unite. De asemenea, este membru supleant în Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European.

Din septembrie 2019, el este singurul eurodeputat român membru în Comisia specială privind ingerințele externe în toate procesele democratice din cadrul Uniunii Europene, inclusiv privind dezinformarea.

Continue Reading

S&D

Miniștrii dezvoltării din PES: Europa trebuie să se ridice la înălțimea potențialului său de forță motrice pentru o lume echitabilă și mai stabilă

Published

on

©pes.eu

Uniunea Europeană trebuie să se ridice la înălțimea potențialului său de forță motrice pentru o lume echitabilă, egală și stabilă, au transmis miniștrii dezvoltării din cadrul Partidului Socialiștilor Europeni (PES) în cadrul unei întrevederi desfășurate prin videoconferință la care a participat și comisarul european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen.

Potrivit unui comunicat al PES, miniștrii dezvoltării au discutat despre corelarea investițiilor și reducerea datoriilor cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), promovând egalitatea de gen în toate acțiunile externe.

”Lumea continuă să se confrunte cu multe provocări. Schimbările climatice, pandemia de COVID-19, sărăcia, inechitatea, cu precăderea egalitatea de gen, trebuie abordate. Acestea sunt provocări comune pe care umanitatea trebuie să le depășească împreună, iar noi suntem hotărâți să ne asigurăm că UE este un partener constructiv în această luptă”, a transmis Giacomo Filibeck, secretarul general adjunct al PES.

Miniștrii dezvoltării și-au arătat, de asemenea, au salutat sprijinul oferit statelor sărace prin investiții și reducerea datoriilor, astfel încât fiecare națiune să poată atinge Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) și să combată efectele provocate de criza COVID-19.

Miniștrii și-au exprimat sprijinul și pentru eforturile Comisiei Europene de a se asigura că politica de dezvoltare reprezintă un conductor pentru a împuternici femeile din întreaga lume și pentru a se adresa inegalităților de gen.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Viitorul secretar pentru securitate internă în administrația Biden are rădăcini românești: Mama lui Alejandro Mayorkas, o româncă evreică, refugiată în Cuba în timpul Holocaustului

POLITICĂ4 hours ago

Klaus Iohannis, la un an de la câștigarea celui de-al doilea mandat: Am scos România de pe lista rușinii în Europa și am obținut cel mai mare pachet de finanțare europeană din istorie

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

COVID-19: Comisia Europeană asigură un al șaselea contract cu Moderna pentru achiziția a 160 milioane de doze de vaccin

Mircea Hava5 hours ago

Mircea Hava și colegii eurodeputați PNL, solicitare către Guvern pentru includerea în Acordul de Parteneriat pentru progamarea fondurilor europene a teritoriilor Moții, Țara de Piatră, Țara Făgărașului și Țara de Sus

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Fonduri UE: Comisia Europeană aprobă 370 de milioane de euro pentru infrastructura de apă și canalizare din România

ROMÂNIA5 hours ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu: România va aloca UNICEF 50.000 euro pentru proiecte în domeniul educaţiei şi tineretului în Afganistan

NATO6 hours ago

Primul raport oficial privind apărarea europeană: UE nu deține capabilitățile militare pentru a îndeplini obiectivele autonomiei sale strategice

ROMÂNIA7 hours ago

Ambasadorul României la Madrid, întâlnire cu ministrul spaniol al culturii și sportului. Ambele părți și-au exprimat interesul pentru elaborarea unui Memorandum de Înțelegere între cele două ministere ale culturii

ROMÂNIA7 hours ago

Ministrul de externe Bogdan Aurescu salută adoptarea Declarației Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor privind rolul și utilizarea tehnologiei în sprijinul guvernanței democratice

ROMÂNIA7 hours ago

COVID-19: Guvernul a semnat 10 contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare de 69,7 milioane euro, pentru dotarea spitalelor bucureștene cu aparatură și echipamente de imagistică și ATI

U.E.2 days ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA2 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă3 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

ROMÂNIA3 days ago

MFE a organizat prima dezbatere publică privind reforma sistemului de sănătate, care poate atrage investiții de 6 mld. euro

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Ludovic Orban: Comisia Europeană a aprobat acordul România-SUA, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici din Statele Unite și UE

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Marian-Jean Marinescu, raportor pentru Cerul Unic European, speră ca finalizarea dosarului „foarte complicat” să soluționeze cele 27 de monopoluri pe controlul traficului aerian din UE

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu recomandă crearea unei echipe ministeriale de experți în atragerea fondurilor europene pentru ca România să valorifice cele 80 mld. EUR pentru redresare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu face apel la un consens național pentru a fructifica cele 80 de miliarde de euro alocate României de UE: Dacă pierdem acest moment, pierdem șansa la dezvoltare

Advertisement
Advertisement

Trending