Parlamentul European și-a stabilit poziția de negociere cu privire la legislația menită să protejeze piața internă de subvențiile străine acordate companiilor din UE care denaturează concurența.
Noul instrument conferă Comisiei Europene competența de a investiga contribuțiile financiare acordate de autoritățile publice ale unei țări terțe în beneficiul întreprinderilor care desfășoară o activitate economică în UE și de a remedia efectele de denaturare ale acestor contribuții, după caz.
Scopul este acela de a asigura condiții echitabile pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în cadrul pieței unice prin stabilirea egalității de șanse, potrivit unui comunicat al instituției europene.
Cu 627 de voturi pentru, opt împotrivă și 11 abțineri, Parlamentul a fost de acord miercuri că Comisia trebuie să poată investiga și atenua efectele unui astfel de sprijin care poate lua forma unor injecții de capital străin, împrumuturi, stimulente fiscale, scutiri de taxe și iertarea datoriilor.
Domeniu extins de aplicare, mai puțină birocrație
În poziția sa de negociere, Parlamentul a extins domeniul de aplicare a noilor norme la un număr mai mare de achiziții, fuziuni și achiziții publice prin reducerea pragurilor valorice care declanșează obligația de a informa Comisia cu privire la subvenții.
Deputații au redus, de asemenea, birocrația pentru companii, de exemplu, prin scurtarea perioadei pe care Comisia o are la dispoziție pentru a investiga subvențiile străine acordate companiilor.
Mai multă transparență și securitate juridică pentru întreprinderi
Pentru a face procesul mai transparent, Parlamentul solicită Comisiei să prezinte orientări privind modul în care evaluează subvențiile străine și echilibrează efectele de denaturare a pieței cu potențialele beneficii mai largi.
În cele din urmă, deputații europeni s-au asigurat că țările și companiile din UE pot informa Comisia în mod confidențial cu privire la subvențiile potențial perturbatoare și că firmele pot consulta Comisia în mod informal cu privire la necesitatea de a o notifica cu privire la subvențiile lor.
Citiți și:
Piața unică: Comisia Europeană a propus un nou regulament menit să abordeze potențialele efecte de denaturare cauzate de subvențiile străine
Negocierile cu statele membre privind forma finală a regulamentului vor începe la 5 mai.




