Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European ”îngheață”, în mod justificat, orice discuție privind ratificarea Acordului comercial UE-China

Published

on

© European Union 2019- Source : EP

Într-o rezoluție adoptată joi, Parlamentul European condamnă în cei mai fermi termeni sancțiunile nefondate și arbitrare impuse recent de autoritățile chineze împotriva mai multor persoane și entități europene, inclusiv cinci deputați europeni. Legislativul European nu va lua în considerare nicio discuție privind ratificarea acordului UE-China, atât timp cât aceste sancțiuni rămân în vigoare.

Deputații afirmă că demersul Beijingului reprezintă un atac la adresa libertăților fundamentale și îndeamnă autoritățile chineze să ridice aceste măsuri restrictive total nejustificate, se arată în comunicatul oficial.

Textul a fost aprobat cu 599 voturi pentru, 30 împotrivă și 58 de abțineri.

Rezoluția subliniază că orice examinare de către Parlamentul European a Acordului global de investiții UE-China (CAI), convenit în principiu între UE și China în decembrie 2020, precum și orice discuție privind ratificarea obligatorie a acestuia de către deputații europeni, au fost “înghețate în mod justificat” din cauza sancțiunilor chineze.

De asemenea, deputații europeni reamintesc Comisiei Europene că vor lua în considerare situația drepturilor omului în China, inclusiv în Hong Kong, atunci când vor decide dacă vor aproba sau nu acordul.

Deputații europeni solicită, de asemenea, reechilibrarea relațiilor UE-China.

Ei susțin un set de măsuri autonome, cum ar fi legislația împotriva efectelor de distorsiune ale subvențiilor străine pe piața internă, o interdicție de import a bunurilor de muncă forțată, precum și un regulament îmbunătățit și consolidat al UE privind examinarea investițiilor străine. 

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Dan Motreanu a adresat Comisiei Europene o întrebare privind măsurile pe care le are în vedere pentru a accelera decuplarea prețurilor la energia electrică de cele la gaze

Published

on

© Dan Motreanu/ Facebook

Europarlamentarul Dan Motreanu a adresat Comisiei Europene o întrebare privind măsurile pe care le are în vedere pentru a accelera decuplarea prețurilor la energia electrică de prețurile la gaze.

„Obiectivul acestui demers este asigurarea unui sistem de fixare a prețurilor mai just și mai stabil pentru consumatori. Normele UE corelează prețurile energiei din surse regenerabile și nucleare cu costurile volatile ale combustibililor fosili”, a scris deputatul european, pe Facebook. 

El a amintit că, în punctul culminant al crizei energetice din 2022, gazele naturale au determinat prețurile la energie electrică 63 % din timp, deși reprezintă doar 20% din mixul energetic al UE.

„Reforma organizării pieței europene a energiei electrice consolidează rolul pe care contractele de achiziție de energie electrică și contractele bidirecționale pentru diferență îl au în stabilizarea prețurilor pentru furnizarea energiei electrice, se afirmă în răspunsul primit de la Dan Jørgensen, Comisarul european pentru Energie și Locuințe”, a adăugat eurodeputatul. 

De asemenea, acesta a subliniat că planul de acțiune privind energia la prețuri accesibile prevede măsuri pentru a răspunde acestor provocări, cum ar fi măsuri de eficiență energetică, utilizarea energiei din surse regenerabile.

„Planul prevede accelerarea acordării de autorizații pentru rețele, înmagazinarea și reducerea costurilor sistemelor, inclusiv un program-pilot al Băncii Europene de Investiții care oferă contragaranții pentru contractele de achiziție de energie electrică încheiate de companii pentru o sumă orientativă de 500 de milioane de euro”, a explicat Dan Motreanu.

În final, deputatul european a precizat că aceste eforturi vor contribui la stabilizarea costurilor energiei prin promovarea contractelor de achiziție de energie electrică și a contractelor bidirecționale pentru diferență, prin îmbunătățirea eficienței sistemului energetic și prin accelerarea eliminării treptate a combustibililor fosili din mixul nostru energetic.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Eurodeputații pledează pentru un program european mai ambițios privind industria de apărare centrat pe stimularea capacității de producție, îmbunătățirea aprovizionării și sprijin pentru Ucraina

Published

on

©Bundeswehr/Marco Dorow/ Flickr

Eurodeputații au sprijinit un proiect de lege menit să consolideze industria europeană de apărare, să intensifice fabricarea produselor de apărare și să ofere mai mult sprijin Ucrainei.

Comisiile pentru industrie, cercetare și energie și pentru securitate și apărare au adoptat poziția lor cu privire la propunerea de creare a unui program european pentru industria de apărare (EDIP).

Mai precis, eurodeputații au sprijinit măsurile de stimulare a bazei tehnologice și industriale europene de apărare (EDTIB), de consolidare a apărării UE și de integrare în continuare a industriei de apărare a UE.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, aceste măsuri includ o creștere semnificativă a contribuțiilor financiare ale statelor membre la EDIP, o mai mare comasare a comenzilor pentru dezvoltarea de produse de apărare și o utilizare sporită a achizițiilor comune.

Eurodeputații doresc ca noul program să se concentreze asupra îmbunătățirii aprovizionării cu arme, muniții și alte produse relevante în caz de criză, stimulând capacitățile de producție sau asigurând accelerarea producției acestora, reducând termenele de producție și livrare și sporind stocurile.

Alte principii convenite de europarlamentari pentru a consolida capacitatea de apărare a Europei includ următoarele:

  • Introducerea principiului „cumpărați european”, conform căruia EDIP ar trebui să finanțeze numai produsele pentru care costul componentelor originare din UE sau din țările asociate reprezintă cel puțin 70% din valoarea estimată a produsului final.
  • Pentru a fi eligibile pentru fonduri, proiectele europene de apărare de interes comun ar trebui să implice cel puțin șase state membre sau cel puțin patru care se confruntă cu o expunere ridicată la riscul amenințărilor militare convenționale; eurodeputații doresc să participe și Ucraina.
  • Un „mecanism european de vânzări militare” ar funcționa ca un catalog centralizat de produse și servicii de apărare pentru a susține cererea la nivelul UE.
  • O nouă structură, voluntară, pentru programul european de armament ar intensifica cooperarea statelor membre pe tot parcursul ciclului de viață al echipamentelor de apărare.
  • Un regim UE de securitate a aprovizionării ar trebui să garanteze treptat accesul continuu la produsele de apărare esențiale pentru a face față viitoarelor crize de aprovizionare; regimul ar fi gestionat de un Comitet de pregătire industrială pentru apărare.

Sprijin militar pentru Ucraina

Ca parte a noului regulament EDIP, europarlamentarii au sprijinit, de asemenea, un instrument de sprijin pentru Ucraina (USI) pentru a asigura modernizarea și integrarea industriei de apărare ucrainene în cadrul EDTIB. Această finanțare UE ar crește investițiile directe în industria de apărare a Ucrainei, ar facilita parteneriatele între actorii din domeniul apărării din UE și Ucraina și ar crește achizițiile UE de capacități de apărare produse în Ucraina, inclusiv pentru Ucraina însăși.

Raportul a fost adoptat cu 70 de voturi pentru, 46 împotrivă și 8 abțineri. Deputații au decis, de asemenea, să deschidă negocieri cu Consiliul pentru a finaliza legea, cu 90 de voturi pentru, 20 împotrivă și 5 abțineri. Parlamentul în ansamblu va fi informat cu privire la această decizie în cursul sesiunii plenare din luna mai.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

La întrevederea cu comisarul european pentru buget, Victor Negrescu a susținut interesele României și a reiterat necesitatea unor fonduri europene mai bine adaptate realităților din teren

Published

on

© Victor Negrescu/ Facebook

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a participat joi, alături de premierul Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu comisarul european pentru bugete, Piotr Serafin, desfășurată în contextul consultărilor privind viitorul buget al Uniunii Europene.

„Am susținut interesele României și am reiterat nevoia de fonduri europene mai accesibile, mai flexibile și adaptate realităților din teren. Guvernul României a insistat asupra continuării sprijinului pentru coeziune, agricultură, educație și dezvoltare locală”, a scris Victor Negrescu, pe Facebook.

 

De asemenea, europarlamentarul a reamintit propunerea pe care a inclus-o în raportul său privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență: prelungirea perioadei de implementare pentru proiectele mature, „astfel încât investițiile importante începute să nu fie pierdute”.

„România trebuie să aibă un cuvânt greu de spus în construcția noului buget european. Continuăm să lucrăm, ferm și profesionist, pentru ca fiecare euro din bugetul comun să aibă un impact pozitiv în viața oamenilor”, a subliniat Negrescu.

Citiți și:

Comisarul european pentru buget Piotr Serafin, vizită în România pentru consultări privind viitorul buget pe termen lung al UE

Premierul Ciolacu i-a transmis comisarului european pentru buget că România va avea un rol activ în negocierile bugetului UE post-2027, cu accent pe coeziune și agricultură

La întrevederea cu delegația condusă de comisarul european pentru buget, antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România va avea un rol activ și constructiv în consultările pentru viitorul Cadru Financiar Multianual post-2027, astfel încât acesta să se materializeze într-o propunere echilibrată, capabilă să răspundă obiectivelor Uniunii Europene și noilor realități politice, economice și de securitate.

„Pentru România, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună prezintă un interes major și în viitorul Cadru Financiar Multianual. Cele două politici sunt și trebuie să rămână instrumente puternice pentru reducerea inegalităților între regiuni, comunități și oameni, pentru stimularea convergenței și creșterea competitivității economiilor noastre”, a subliniat prim-ministrul Marcel Ciolacu în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria, potrivit unui comunicat remis de Guvern.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA13 hours ago

Ilie Bolojan: 20 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la UE, o oportunitate să recunoaștem beneficiile apartenenței la UE

ROMÂNIA13 hours ago

20 de ani de la semnarea tratatului de aderare la UE. Marcel Ciolacu: Aderarea la UE și NATO, cel mai important obiectiv după căderea comunismului

ROMÂNIA16 hours ago

Ministrul de Externe, vizită în Austria. Emil Hurezeanu a evidențiat oportunitățile de cooperare bilaterală în promovarea de obiective vizând competitivitatea UE, securitatea energetică și securitatea internă

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Polonia ar putea solicita Comisiei Europene o derogare pentru cheltuielile pentru apărare, dar se teme că alte state nu o vor face

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Un sistem de sănătate rezilient în fața amenințărilor cibernetice. UE invită experți să se alăture noului consiliu consultativ pentru securitate cibernetică în sectorul sănătății

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI18 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu a adresat Comisiei Europene o întrebare privind măsurile pe care le are în vedere pentru a accelera decuplarea prețurilor la energia electrică de cele la gaze

ROMÂNIA19 hours ago

Președintele interimar Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții CCIFER despre dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Franța

U.E.19 hours ago

Lucrările de consolidare a frontierei de est a Letoniei cu Rusia și Belarus sunt în grafic, afirmă ministrul leton al Apărării: „Principalul obiectiv este de a stopa un potențial intrus”

PARLAMENTUL EUROPEAN19 hours ago

Eurodeputații pledează pentru un program european mai ambițios privind industria de apărare centrat pe stimularea capacității de producție, îmbunătățirea aprovizionării și sprijin pentru Ucraina

U.E.20 hours ago

Premierul ungar Viktor Orban: Dacă Ucraina aderă la UE, în Ungaria nu vor mai ajunge bani europeni

ROMÂNIA2 days ago

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

NATO4 days ago

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

ROMÂNIA2 weeks ago

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

ROMÂNIA2 weeks ago

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

ROMÂNIA2 weeks ago

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

NATO3 weeks ago

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

ROMÂNIA3 weeks ago

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

ROMÂNIA3 weeks ago

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

Trending